Cum în sfârșit am ajuns la prima zi de vacanță din această vară, mi-am petrecut-o recuperând la telefon discuțiile de-o lună cu prietena mea. Printre altele îmi spune „stai să ud roșiile”. Care roșii?
Și îmi povestește cum a constatat, după o vizită la țară, că copilul nu înțelege la 10 ani de ce bunicul îl ceartă că a „călcat ardeiul”, dar el nu vede niciun ardei… doar o plantă verde cu două frunze. Așa că s-a apucat în grădina de la bloc, printre florile puse de ceva timp să fie frumos și aici, la oraș (chiar dacă a durat ca vecinii să nu-și mai arunce gunoiul pe fereastră), să cultive niște legume împreună cu copilul și să le vadă cum cresc, cum se „leagă” rodul, cum se coc. Ciclul de viață la plante.
Știind că e a patra, întreb și eu dacă n-au făcut la școală măcar experimentul cu fasolea. Pe-ai mei de la clasă i-am stresat cu proiectele de „crescut”, iar după ce ne-am lămurit cum e cu plantele, am făcut și cu animalele – ciclul de viață la hamsteri. Dar nu, el nu a făcut pentru școală.
Mi s-a părut minunată ideea ei și-am zis să o dau mai departe, căci e păcat. Văd mulți părinți care chiar doresc să facă ceva „altfel” pentru copilul lor și nu știu ce. Să cultivi câteva plante ar fi o idee.
Ciclul de viață la plante – scurtă lecție de științe la bloc. Și punere românească în scenă a basmului „Prâslea cel Voinic și merele de aur“, căci le privesc cum cresc și cu siguranță dispar după ce dau în pârg.
Dacă considerați că nu aveți un astfel de spațiu la bloc, se poate încerca în ghiveci, pe balcon. Sau la fereastră. O plantă e o responsabilitate, ea nu se duce singură să bea apă, îi e frig, are nevoie de lumină. O mulțime de lucruri se pot învăța dintr-un ghiveci și nu dintr-o aplicație pe telefon.
În cele din urmă, am stat și m-am gândit dacă eu pot face asta la școală. Dacă într-un colț de curte, într-un colț de București, pot să mă apuc să sap și să plantez, la primăvară, legume. E de pus pe listă, de cerut aprobări, pe-aici nu poți să te apuci să sapi așa, de nebun… Că vrei tu să vezi plantele cum cresc!
Copiii consideră laptele un lichid cumpărat ambalat de la supermarket. O să ajungem în același punct cu toate celelalte, fără să știm nimic despre ele. Dar de fapt… de vină este școala. Le cerem să știe tipurile de rădăcini, dar nu i-am scos niciodată la jumulit buruieni, ca să-și dea seama care e diferența dintre ele. Le vorbim despre planetă, despre ocrotirea mediului, dar câți au ieșit cu mănuși în parc, să strângă gunoaie?
Mi-am amintit la final de câteva din directivele pe care Spiru Haret le tot dădea, ca ministru, cum insista el pe educația aceasta practică, copiii să învețe să „facă” ceva. Acel lot agricol al școlii, pe care să cultive legume, care apoi să devină hrana lor la cantina pentru copiii cu dificultăți materiale. Sună cunoscut? Masa caldă pe care o cer mulți. Nu zic că atunci lucrurile nu costau… dar parcă aveau sens, se legau unele de altele și aveau un rezultat. Și încă un „detaliu”: pe vremea aceea, era un drept să mergi la școală, dar șansa o aveau puțini. Acum șansa o au toți, dar i-am pierdut valoarea.
