Panouri și afișe în clasă

Decorarea clasei este subiectul „de sezon” în această săptămână și toată lumea se agită să îi aștepte pe copii într-o atmosferă cât mai plăcută. Am încercat să-mi amintesc cum arăta clasa mea acum câteva zeci de ani, însă nu am putut. Știu că aveam două table mari, una în față, una pe lateral, iar loc de alte materiale nu mai era. Chiar nu îmi amintesc dacă aveam ceva pe pereți.

În clasa a IV-a am învățat în laboratorul de biologie. Ne plăcea la nebunie, că stăteam în „U”, aveam chiuvete – la pictură erau ideale, acvariu cu broască țestoasă (nu întrebați cu ce o hrăneam!), nelipsitul schelet la care strecuram țigări confecționate între maxilare, mulaje cu organele interne, toate la locul lor (îl atingeam „din greșeală”, să fim nevoiți să le aranjăm), țesuturile vegetale și animale, vitrine cu cranii de la toate lighioanele pe care directorul școlii le găsea, le fierbea, le descărna și apoi le afișa la școală. În clasa a cincea eram în capul culoarului, la scări – o sală goală. Diriga era de biologie, dar genul nepasionat de meserie, de la care am rămas fix cu această impresie, de zero absolut. Am învățat într-a șasea și a șaptea în cabinetul de chimie, așa că știam simbolurile – doar ne uitam toată ziua la ele. În spate era un poster mare cu reguli de protecția muncii, de unde și acum „văd” că nu se miros și nu se gustă substanțele.

Dar ceea ce îmi aduc perfect aminte e momentul în care ne-am mutat în cabinetul de română, în clasa a VIII-a. Aveam pe peretele cu ușa panouri mari: „Vocabular”, „Morfologie”, „Sintaxa propoziției”, „Sintaxa frazei”. Aproape că aș paria că, dacă mă duc în vizită, sunt tot acolo. Orice căscat ochii pe pereți se sfârșea, vrei-nu vrei, pe unul din panouri. Erau simple, cu fundal diferit, scrise clar și la obiect, scheme din care să pricepi imediat despre ce este vorba.

I-am văzut pe părinții mei ani la rând confecționând materialele didactice de care aveau nevoie pe pereți. Luau carton duplex, făceau contururile în creion. Tata scria foarte frumos, el era responsabilul cu literele. Ca o paranteză, își picta catalogul cu litere perfecte, de tipar, scrise cu rotring și șablon. Ceda și la rugămințile mamei, să îl scrie și pe-al ei. Revenind la postere și afișe, după schițele în creion urma trasarea cu tuș negru și colorat, cu toc și penițe mai subțiri sau mai groase. Era o adevărată artă! Titlu clar, schemă, desen… Munca nu se termina aici, se acopereau cu sticlă și se fixau pe pereți, pentru că și atunci elevii aruncau cu de toate prin clasă – sticla se ștergea repede.

Îmi amintesc că la mama nici nu se discuta să aibă ore la o clasă și respectivii să nu prezinte creația lui Mendeleev pe perete. Erau norocoși cei cu părinți mai talentați sau mai practici, care îl desenau. Și mai norocoși erau cei care moșteneau tabelul de la altă clasă terminală. Sunt lucruri fără de care… nu se poate.

… și azi …

Ce se întâmplă acum prin clasele noastre este ceva la care nimeni nu se gândea odinioară. Cu o apăsare de buton clasa devine o mini-junglă cu toate exemplarele de floră și faună, înghesuite și obositoare la ochi, mai mult încărcate decât utile. Pagină lângă pagină, de nu mai poți vedea ce culoare are zugrăveala. Mă gândesc dacă ne mai punem acea întrebare de bază, ce ai cu adevărat nevoie să se afle pe pereți, la ce vrei să se oprească privirea copilului cât mai des, în așa fel încât să le rețină involuntar? Care sunt regulile ce trebuie respectate de un astfel de material? Prima ar fi să se poată citi din orice colț al clasei, căci niciun elev nu își va petrece pauza venind lângă ele, ci le va privi în timpul orei. Apoi, să fie clare, să sintetizeze informația, să evidențieze cuvintele-cheie; să îmbine armonios culorile, ținând cont că trebuie educat și gustul pentru frumos.

Azi tehnologia aproape că ne lasă pe toți să ne facem de cap în ceea ce privește materialele la clasă. Normal că le poți confecționa singur, și pentru aceasta vă recomand articolul Emei despre regulile unui poster. Ce pot să mai adaug e să studiați un pic cum puteți imprima din Adobe pdf pe opțiunea de „poster”, adică să măriți imaginile și să le compuneți apoi. Evitați astfel printurile de mari dimensiuni, care nu sunt ieftine deloc. Dacă aveți viziunea unui panou pe o anumită temă, dar care are 70×100 cm, iar imprimanta de la școală e A4, nu vă împiedică nimeni să printați elementele separat și apoi să le tăiați/organizați.

A fost varianta pentru care am optat și eu. Nu aș fi printat postere mari, pentru simplul motiv că salariul meu este al meu și nu este bugetul școlii, iar părinții au și ei destule de cumpărat, nu le irosesc resursele inutil.  Încă există pensule pentru pictat, markere pentru conturat litere… Am încercat să urmez câteva sfaturi pe care le-am primit și eu, cum ar fi acela de a nu pune pe perete mai mult decât este nevoie, și aici exemplul cel mai bun este legat de planșele cu litere. Dacă tu faci la pregătitoare literele de tipar, nu pui acele planșe care au și literele de mână. Dacă vrei să învețe litere și cifre, atât arată-i, cât mai clar cu putință, nu împopoțonate și ascunse să nu le mai recunoști. Și pui literele așa cum le va vedea cel puțin doi ani în manuale și materiale adecvate vârstei, nu cu fonturi „jucăușe”, răsucite, personificate sau cine știe cum chinuite.

ortograme

Panourile mele sunt din polistiren, prind pe ele orice cu bolduri. Marginile – din hârtie creponată. În prima zi unele chiar erau goale, cum încă este și cel cu ortograme. L-am completat încet, când apăreau în lecție sau le găseam prin caiete, scrise greșit. Le făceam repede la calculator (motiv pentru care uneori fonturile nu sunt identice), le coloram cu marker și le prindeam întâi la avizier, la rubrica „Ortograma zilei”. După ce zăceau acolo măcar o săptămână (sau până apărea alta), le mutam pe perete. Am păstrat spațiu și pentru cele ce urmează în acest an. De decorat – nu am decorat panourile, deși era tentant, având perforatoare cu flori mari, să mă dezlănțui și să le transform în grădini. Mi s-a părut suficient atât, atrăgeau atenția și îți arătau esențialul. La arte am printat în oraș, color, două pagini cu toate petele de culoare. Le-am decupat apoi și le-am așezat cum aveam nevoie.

Utilitatea lor pe perete este relativă. Am avut probe de evaluare cu exerciții ce implicau ortogramele. Unii au copiat aproape identic exemplele, schimbând doar substantivele proprii. Alții nu au scris nimic. Le-am explicat și atunci că nu e atât de grav să nu știi, deși era treaba ta să înveți la timp, grav e să nu faci nimic să ieși din această situație. Ai o problemă, trebuie să cauți și să găsești o soluție. Gândești un pic… folosești ce ai la îndemână și dibuiești răspunsul.

La sfârșitul anului trecut, am primit ca feedback de la câțiva elevi să „schimbăm panourile”. Îi aștept săptămâna viitoare să-mi explice viziunea lor asupra acestora. Poate ei consideră altceva fiind mai util… oricum, aici rămâne de văzut ce mai am de modificat prin clasă.

 

Posted in De-ale școlii and tagged , , , , .

7 Comments

  1. Am citit pentru că aici mă scald și eu, cu asta ocupându-mi mare parte din timp.
    Da, e adevărat, poți confecționa orice dorești, asta la nivel declarativ. Atunci când te apuci, constați că ai nevoie de o grămadă de accesorii, asta ca să nu mai pomenesc de timp și de banii necesari.
    Și atunci, dacă la toate se mai adaugă și neîndemânarea, totul devine un fiasco.
    E mult de vorbit pe marginea decorațiunilor din clase. Unele dintre ele sunt … nu pot fi catalogate. Însă, nu-s decorațiunile astea, ori cum s-or mai numi ele, după chipul și asemănarea celor care păstoresc clasele?
    Fiecare vede și percepe frumosul diferit și de aici o întreagă polemică.
    E loc pentru toată lumea și dacă cel de la catedră ar avea timp să facă totul, mulți dintre cei de pe lângă ar muri.
    Eu aș lăsa dascălul să-și consume energia alături de copii, explicându-le, îndrumându-i și încercând să le ațâțe curiozitatea și tot nu i-ar ajunge timpul.
    Pentru materiale, cărți, ori alte acareturi să intervină altcineva, că-i mai constructiv așa.
    În rest, să înceapă școala și odată cu ea nebunia!
    Te felicit pentru determinare, atitudine și verticalitate. Din nefericire, sunt prea puțini ca tine la catedră. Doare, și pe mine mă doare ca părinte, dar ăsta este adevărul oricât am încerca să-l cometizam și să contra argumentăm.

    • Problema nu e că se fac, se cumpără… problema e cum arată. Unele sunt de-a dreptul criminale, ca să spun frumos. Sensul lor didactic e… zero absolut. Îți dau un exemplu recent. De ce ai afișa numerele până la 100, aruncate alandala în zig-zag pe un gard? Pui numerele de la 1 la 10 la grădiniță, cu mulțimile aferente. De-asta se și fac unul câte unul. Faci apoi numerația până la 20. Na, până la 31 cum e acum la CP. (Am rămas tablou când am aflat de ce până la 31, și nu normal, concentrul 0-20).
      Apoi se face numerația până la 100… dar la ce îți folosesc toate numerele? Chiar nu îmi dau seama la ce bun ai pune 10 planșe mari și în ce lecție le-ai folosi.
      Nu mai zic de încărcarea sufocantă a planșelor cu detalii inutile.
      În invazia asta de flori și insecte, uite mai jos o poză făcută azi. Am „moștenit” clasa de la învățătoare care s-a pensionat și prin cutiile lăsate în clasă sunt și multe lucruri interesante. Planșele de mai jos erau pentru numerația de la 0 la 20. Fără detalii inutile, fără arici și buburuze, scurt și la obiect esențialul. Cifra, o rigletă (era și o cutie de riglete acolo, n-am văzut de când eram mică!) și mulțimea de buline corespondentă. Desenate de mână… un singur reproș, dimensiunea.
      Le-am recreat, pentru cine ar vrea să le folosească, aici.

  2. Pingback: Regulile unui poster - Design simplu, informatie esentiala

  3. Imi pare bine ca spui lucrurilor pe nume. Trebuie sa scapam de prea mult doar ca sa fie. Nu are rost sa pui pe perete toate ortogramele, numerele pana la 100, tot alfabetul… nu stiu, sunt o multime. Ori pui doar alfabetul si atat, ca sa zici ca nu ai peretii goi. dar sa le pui pe toate, dispare noutatea, iar atmosfera devine incarcata. Sunt clase in care ai senzatia ca totul cade pe tine. Esti asaltat vizual. Si mai trebuie sa scapam de kitch. Impodobirea in exces, doar ca sa fie sau pentru ca adultilor le place, posterele cu multe buline, multe albine sau delfini, cu multe chenare… te pierzi de informatia esentiala.

  4. În clasele primare aveam 2 table iar pe peretele din dreapta erau 2 planșe A3 landscape, scrise cu carioca groasă și conțineau câteva expresii matematice (vreo 4 expresii pe fiecare). Pe partea stângă erau planșele de limba română (substantivul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul), scrise pe carton ingălbenit (40 x 70 sau 50 x 100). Le văd și acum. Nu, n-am avut maimuțe, baloane, delfinași și super eroi. Sunt convins că de la doamna învățătoare am moștenit darul de a avea clasa aerisită, plăcută ochiului.

    • N-am fost colegi, dar panou cu „Părți de vorbire flexibile” și „Părți de vorbire neflexibile” am avut și eu… Așa știu că sunt 6 pe unul, 6 pe celălalt, și care sunt :D.
      Deci era mai „clar” și mai simplu când nu erau „mijloace” :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente