Emoția intrării în clasă, în unele cazuri pentru prima dată, este acoperită deseori de curiozitatea cu care sunt explorate micile atenții de pe bănci. Anul trecut am avut parte de ceva mai mult sprijin, am activat câteva relații de pe blog și am așteptat copiii cu cadouri. Anul acesta am primit ajutor de la prieteni, dar m-am străduit să pun și eu în aplicare ceea ce le-am spus un an de zile copiilor mei. „Ceva” făcut de mânuțele lor, chiar și un desen, e mult mai prețios decât orice alt cadou.
Anul trecut nu-i cunoșteam, însă anul acesta nu aveam nicio scuză, așa că m-am apucat să pun și eu puțin suflet și să le confecționez semne de carte personalizate. A durat ceva până m-am hotărât la model, căci găsisem o mulțime de idei interesante. În cele din urmă, într-o zi, m-am apucat să testez un model și m-am trezit că le-am făcut pe toate. Am folosit pentru ele articole medicale (bețele acelea cu care se uită doctorul în gât, se găsesc la pachete de 1000 buc., ieftine) și le-am pirogravat.
Am început prin a le perfora cu acul încins, am croșetat un șnur și la capăt, din același fir, i-am făcut ciucuraș. Nu au ieșit identice, era aproape imposibil așa ceva. Apoi am scris numele fiecăruia. Acolo unde am putut, am desenat ceva care să aibă legătură cu ce știam eu despre pasiunile lor. Mi-am dat seama că pe unii nu îi cunosc atât de bine pe cât mi-aș dori și că aici mai am de lucru. În alte cazuri, „talentul” meu la desen ar fi lăsat mult de dorit, așa că m-am oprit la ce știam și puteam să fac, căci n-am mai pirogravat de când eram mică.
Când le-am terminat, am realizat câtă muncă a fost, dar mi-a făcut plăcere. Pentru că este un cadou cu suflet, pentru fiecare dintre ei.
Au început apoi să apară și online poze cu ceea ce colegele pregătesc pentru prima zi de școală. Multe decupează enorm, fiecare se străduiește să-i impresioneze pe copii. Sunt colege pentru care începutul de an e o gaură în bugetul propriu, însă depinde numai de ele să se oprească din această alunecare și să acționeze mai temperat. Apoi, aș vrea să văd mai mulți părinți care realizează că nimeni nu ne dă nimic gratis (școala, primăria), și că o cutie de ace cu gămălie, doi metri de voal colorat, trei cartoane colorate, sunt mult mai utile decât brațe de flori care mor în 3 zile. Panourile de polistiren, atât de necesare, nu cresc în curtea școlii, nici perforatoarele, nici banda adezivă, nici planșele colorate de pe pereți. Mi-aș dori ca, dacă doamnele de la catedră nu știu uneori cum să pună problema, să fie părinții cei care să întrebe cât au costat. Nu toată lumea are îndrăzneala să ceară, la fel cum unii care primesc nu spun nici măcar „mulțumesc”.
Dacă ați ajuns până aici, sunt curioasă care este bilanțul financiar al începutului de an. Cât ați investit în decor și pregătirea primei zile de școală? Iar pentru părinți, ce au găsit copiii pe bănci în prima zi și la cât timp și ce cost estimați cadoul.