Ne-am obișnuit deja, părinți și elevi, ca începutul de an școlar să fie marcat de probe de evaluare la mai toate disciplinele. E greu, chiar e greu, căci vara a așternut nisipul uitării peste multe din cele strânse în anul școlar trecut. Dar normal să „uiți” și e normal să nu te panichezi că „nu mai știe copilul nimic”. De aceea există recapitulări, reluări, reactualizări… Fac o paranteză aici, toate acestea presupun că la momentul respectiv noțiunile chiar au fost însușite. În acest caz ai ce să readuci în actualitate.
Așadar, știm că urmează. Însă ceea ce se pare că nu toți știm e caracterul acestor probe de evaluare inițială. Ele au scop diagnostic și prognostic, urmăresc să vadă unde se află elevul la începutul unui demers de învățare. Furnizează profesorului acele informații necesare pentru a personaliza activitatea pe care o va desfășura la clasă și conturează o idee despre potențialul ce poate fi valorificat, ce rezultate ar putea fi așteptate de la copil în anul școlar ce abia începe.
Mai important… aceste evaluări se comunică părinților, care iau oficial la cunoștință. Dar, acel mare „dar”, nu se trec în catalog!
Și aici începe distracția, căci foarte mulți profesori, mai ales acolo unde disciplina e redusă la o oră pe săptămână, preferă să treacă peste această normă și să execute întreg colectivul cu o notă în catalog. Mai stă fără grijă că au o notă deja, nu va umple repede catalogul la final de semestru ca să poată încheia mediile.
Mi-e greu să cred că, după atâția ani de „reformă”, cursuri de perfecționare, cursuri speciale, încă nu a ajuns la urechile tuturor că evaluările inițiale nu se trec în catalog… și atunci, de ce încă se întâmplă acest lucru?
Iris a încheiat anul trecut cu un mesaj de la unul din profesori să nu cumva să arunce caietul, căci vor avea test din capitolul X cum începe școala. Am primit și noi, părinții, informarea. Disciplina e una cu o oră pe săptămână, una la care consider că trebuie să înveți pentru cultura ta generală, ca atunci când ajungi prim-ministru să știi unde îți aterizează avionul.
Însă… am făcut curat săptămâna trecută în dulapuri, am umplut un sac cu fișe, caiete pentru reciclat, și-a ordonat româna și matematica pentru anii și examenele ce vin, dar a pus frumușel de-o parte și caietul pentru test, iar de câteva zile tot „recapitulează”. Din partea mea, fiecare profesor decide ce face la el la clasă, putea să le dea test și din toată materia dacă așa considera. Însă cu trecerea notei în catalog am o problemă.
Dezbătând noi amândouă pe toate părțile situația, am ajuns la concluzia că are dreptate copilul. Să-mi văd de ale mele, că n-o să schimb nimic. Eu clar nu mă voi duce să trag un profesor de mânecă și să-i spun că nota nu se trece în catalog, iar ea nu vrea să iasă în față cu cereri de acest gen. A mai avut discuții în contradictoriu, acum preferă să învețe și să tacă. Nu îmi place, prefer să o încurajez să-și ceară drepturile. Nu vreau să o văd renunțând de frică. Însă o înțeleg… uneori e prea mult să te lupți cu morile de vânt de unul singur și pleacă și ea capul.
Încerc să mă gândesc de ce am ajuns aici… ne e teamă că doar notele îi motivează să dea tot ce au mai bun? Și mai ales trecute în catalog? Dacă nu reușim să îi motivăm să învețe pentru ei… i-am pierdut. Când să-i învățăm să facă alegerile corecte pentru că așa trebuie, nu pentru că așa sunt obligați?
Realizez că e la vârsta la care începe să ia decizii. Încerc să-mi păstrez rolul neutru, nu rămâne decât să aștept să văd ce va face. Aș vrea însă ca atitudinea ei să se decidă înainte de evaluare și nu după. E ușor să accepți o situație incorectă, atunci când tu nu ești afectat (iei note mari) și mult mai rapid protestezi și te opui după ce ai fost lovit.
La voi care e situația?