Anul acesta noaptea muzeelor a fost scurtă pentru noi. Nu ne-am propus prea mult, căci ziua a început devreme. Ne-am înscris la cross înainte să procesez informația și să-mi dau seama că pică în aceeași zi cu muzeele… așa că ne-am dat silința să le împăcăm pe amândouă.
Copiii au alergat. Nu vom ieși primi niciodată, însă sunt foarte mândră de ei că termină cursa. Sunt în acel pluton de „normalitate”. Nu îi doare nici splina, nici ficatul, nu plâng și termină cursa într-o stare bună. Anul acesta chiar mai relaxați decât anul trecut. Am trecut din fericire de etapa în care spuneau că nu participăm pentru că oricum nu câștigăm. Câștigul nostru e acela de a termina cursa, de a face mișcare. Le spun mereu că au realizat deja mai mult decât mine, și se pare că îi stimulează. Eu nu eram capabilă să ajung la final, și rezistență nu am avut niciodată.
Seara, după ce am furat doar o oră insuficientă de somn, ne-am îndreptat către Muzeul Băncii Naționale. Am stat două ore la coadă – și ne-am așezat la rând în dreptul statuii. Pe la 8.30 încă mai aveam 30m până la barieră, și ne-am dat seama că pierdem atelierul de la Antipa, unde aveam programare la 9. Am aflat de la unul din paznici (de ce nu m-oi fi dus mai devreme să întreb!?) că muzeul este deschis zilnic, de luni până vineri, între 9-13, și se vizitează cu programare. Intrarea este gratuită, și se vizitează mult mai mult decât au deschis ei în noaptea muzeelor. Așa că am făcut stânga-mprejur și am plecat, le-am întors spatele lingourilor, am fugit la Antipa (unde era coadă ca în fiecare an la expoziția permanentă). Copiii au intrat la atelier, am rămas 45min pe-afară, iar când au ieșit am mai mers doar la Hanul Gabroveni. Nu expoziția mă tenta, deși nu mi-a displăcut ce-am văzut, doar voiam să vizitez clădirea renovată. Este un spațiu de expoziție superb de-a dreptul, deși stăteau cam prost cu ventilația.
Aș mai fi vrut la Arhive, însă… picioarele nu ne mai ascultau. Așa că am pornit spre casă. Pentru noi Noaptea Muzeelor a însemnat o nouă listă: musai muzeul BNR, observatorul deltei Văcărești, care s-a retras din program în ultimul moment, și expoziția cu păianjeni și scorpioni de la Antipa, deschisă până la începutul lunii iulie.
Voi cum v-ați petrecut seara?
- Axa de simetrie - 18 martie 2023
- Bate și tu cocoșul tău să facă ouă - 17 martie 2023
- Surprizele perimetrului - 16 martie 2023