Atelier String Art – epilog

Cum a fost azi la târg? Am avut emoții cât cuprinde, pentru că de mai bine de patru ani îmi fac curaj cu un atelier de cusut. După experiențele de la grădi, nimic, dar nimic nu putea să meargă „ca la carte”. Adică, înțelegeți, când vrei să nu te ia prin surprindere nici neprevăzutul neprevăzutului la un eveniment de promovare… Ei bine, cu toată experiența mea, vreo câteva zile de perpeleală, lista cu probleme părea să se lungească, în loc să se scurteze…

De exemplu, iese ața din ac. La grădi nu știu cum se face, dar parcă acele lucrează la simultan, iese ața din toate odată. Coșmarul zilei era ca 12 copii, simultan, să ceară ajutor… ei bine, s-a întâmplat, nu așa des – și stiu de ce, căci erau și mămici pe margine. Dar, mai ales, pentru că am avut copii cu voință, care au băgat singuri ața în ac. Concluzia: mai am de lucru la capitolul motivație cu gașca mea de școlărițe.

bookfest_2015 (5)

Apoi, mi-a fost frică să nu se rupă cartonul când trag ața. Drept pentru care am confecționat modelele din cel mai gros carton pe care l-am putut găsi. N-a fost ușor să-l perforez, dar s-a comportat minunat materialul… și de-acum mă țin de secret. La grădi cos de obicei pe carton de 160g, care poate fi printat, dar acum nu am riscat deloc.

A treia spaimă au fost nodurile și ațele încurcate. Surprinzător, ca și în cazul poveștii cu ața ieșită din ac, n-am avut foarte multe de rezolvat. Au fost câteva nodulețe, nimic grav.

bookfest_2015 (8)Dar cea mai mare spaimă a fost aceea că nu vom reuși să coasem modelul. Am început cu cel mai simplu, codița florilor, am pregătit model din carton, cu șnur, desene explicative, le-am arătat la fiecare în parte… Doar două fetițe mai cususeră înainte, ceilalți erau toți începători. Dar niciunul n-a plecat acasă fără să coasă codița! Nici frunza nu le-a dat mari bătăi de cap, și aici au fost de mare ajutor cărțile, cu imaginea de pe copertă.

Nu mi-am închipuit că ajungem și la flori… speram, dar modelul era dificil… cu florile nu ne-am descurcat prea bine. Copiii jonglau cu noțiuni complicate – opus, corespondent, axă de simetrie – și nici eu nu le-am ușurat munca trasându-le toate liniile pe model. Am explicat, cei mai mari au înțeles, cei mai mititei – au lucrat cu mămicile, și sper să termine acasă tot modelul.

Am avut și două abandonuri, așa că atelierul meu s-a transformat în activitate simultană, în funcție de nevoile copilului… una din fetițele mici a abandonat cusutul, așa că i-am dat de lucru cu volumele din Hoinari prin anotimpuri. Știam deja cum se folosesc cărțile, așa că, după ce am lăsat-o să le răsfoiască, i-am dat și tema… să-mi spună povestea unui personaj. Căutatul prin carte, apoi dialogul cu mine, i-a mai luat ceva timp, și a urmărit mai atentă imaginile. Spre final, au trecut la dublu pe colecția Bobiță și Buburuză. 

Un alt moment special al zilei aparține Ruxandrei. Aveam emoții – aștept de multă vreme să o cunosc, și pe ea, și pe mămica ei. Sunt amândouă printre cei mai fideli elevi ai site-ului meu, din octombrie 2011 participând aproape la toate temele, de fiecare dată cu lucrări excepționale. Atunci am văzut prima ei creație – un borcan de compot decorat, culmea, tot într-un concurs cu premii de la editura Casa! Ruxi, felicitări! N-am apucat să-ți spun azi, dar vom mai avea ocazia!

bookfest_2015 (11)

Ultima poveste pe care v-o spun azi e a Karinei. N-a mai cusut niciodată, și a venit la atelier pentru că i-a plăcut numele meu. Voia să facem coșulețe, dar nu s-a nimerit azi… i-am promis că-i arăt și coșulețe cum se fac (acesta e preferatul meu). Dar nu asta e povestea. Karina a negociat cu mine la sânge fiecare împunsătură de ac. Mi-a dat clar de înțeles că munca asta „atât de grea” trebuie să aibă un scop nobil, și, dacă ea se sacrifică lucrând, trebuie să știe pentru ce. Și a negociat insigna mea cu Talente de Năzdrăvani, probabil muncită precum cele de la cercetași, după satisfacția pe care o avea când a plecat cu ea în piept.

bookfest_2015 (10)

Dar acum ziceți și voi, am avut vreo șansă când m-a privit așa?

Și, în încheiere, încă câteva poze de azi. Primul meu atelier de cusut. Încheiat cu sugestia de a organiza odată acel atelier pentru părinți :).

Mulțumesc cu această ocazie editurii Casa, pentru încă o amintire de neuitat.


La cerere, activitățile se pot desfășura și în privat. Detalii la telefon 0722/ 955 103