Legume de primăvară: ceapă, ridiche, salată

Ridichea nărăvașă – activitate de decupaj

Legume de primăvară: ceapă, ridiche, salatăBănuiesc că nu trebuie să reiau povestea cu ridichea uriașă, pe aceea o știe toată lumea. Istoria mea cu ridichea își are originea la grădiniță… când jucam rolul moșului. Nu știu cum se face, dar îmi ieșea mereu ridichea din pământ oricât de puțin aș fi vrut să trag de ea.

Acum, la mulți ani după, am ajuns să mă înfrunt iar cu ridichea, și tot la grădiniță, însă la practica pedagogică. Pe tema „Legume de primăvară”, am decupat și am lipit o ridiche. Ce-i drept, parțial ambele activități. În primul rând, am căutat o ridiche. Am găsit-o pe la chinezi, însă modelul lor are așa o risipă de material, că aș intra în faliment instant dacă înmulțesc cu 30 de copii! Așa că am adaptat modelul, am făcut ridichea dintr-o singură bucată, chiar două pe coală, iar frunzele nu le-am mai lăsat cu sistemul lor pereche, ci le-am desprins. În mijlocul modelului pentru ridiche am tăiat cu cutterul o fantă de 1cm, am introdus codițele frunzelor prin ea și le-am lipit pe interior.

Copiii au decupat doar frunzele. La îndemânarea lor dovedită cu alte ocazii, nu am riscat să-i las să decupeze și ridichea, căci nu mai ieșea nimic la montaj. N-am înțeles de ce aveau la grupă foarfece confecționate complet din plastic… care nu decupau pe contur, oricât „mi s-a demonstrat că taie”. Așa că experiența lor e… no comment. Ce mă bucur e că măcar la lecția mea nu s-au plâns ca în alte dăți că nu taie foarfeca 🙂 . Că frunzele lor erau oricum decupate de parcă tocmai dăduse piatra în grădină, asta e altă poveste.

Partea „nărăvașă” a urmat când trebuia să asamblăm ridichea… ei bine, ori cartonul era prea finuț – deși la cât era de ieftin nu cred (0,40 bani/bucata A4), ori lipiciul lor Pelikan era străin de lipirea hârtiei (dar degetele le lipea de minune!). Dacă adăugăm dorința copiilor de lipire instant, părțile de ridiche nu s-au lipit și pace două câte două. Așa că am pus mâna pe capsator și le-am rezolvat.

Și tema de săptămâna trecută a năzdrăvanilor a fost tot una cu legume de primăvară. Iris a testat modelul meu pentru ridiche, în prima lui variantă, și pe lângă am adăugat o ceapă și o salată.

Salata este realizată din pătrățele de hârtie creponată, făcute papion, îndoite și lipite apoi buchețel. Pentru ceapă am tăiat (cu ghilotina, repejor) fâșii de carton verde, le-am lipit una lângă cealaltă pe un dreptunghi alb de hârtie (10×15 cm) și am rulat apoi dreptunghiul. La final am răsucit marginile spre interior (cam cum pun la librărie foaia de ziar când cumperi coli mari), și am înfipt niște firicele de carton negru. Poate trece ușor și ca usturoi, dacă consider frunzele ca sulițe.

Dacă vă tentează ridichea, aveți aici modelul, și mai mic, și mai mare.

Spor la lucru!

Paste fericit!

Vă mulţumesc tuturor că-mi sunteţi alături şi vă doresc sărbători liniştite în familie, alături de cei dragi!
Paşte fericit!
paste_2015

Ghirlanda de Pasti cu oua tesute

oua tesute cu fasii de hartieDe Crăciun scria cineva pe facebook că mai bine gătea „câteva felicitări”, că sigur ieşeau minunat. Cam aşa zâmbeam eu aseară… făcând planul de bătaie pe ziua de azi. Ce atâta înroşit ouă, când unele ţesute, de carton, ies minunat?

Modelul este disponibil în numărul 106 al colecţiei Idei creative, Ţeserea cu fâşii de hârtie, despre care am povestit deja [aici] . Am mărit modelul de două ori, şi am ţesut cu fâşii de quilling late de 1cm. Cred că trebuia să măresc modelul de două ori şi un pic, să-mi rămână şi 2mm spaţiu de manevră cu fâşiile, aşa a ieşit parcă prea fix. Am avut probleme cu fulgii, din păcate nu am avut fulgi coloraţi. Aveam pene colorate, dar nu stăteau, aşa că m-am mulţumit cu fulgii mei albi.

Pentru confecţionare, aveţi nevoie de:

  • o variantă de a mări modelul (la xerox, sau scanner/imprimantă)
  • carton colorat
  • fâşii colorate
  • fulgi (coloraţi de preferinţă)
  • lipici, accesorii

Cartea o puteţi găsi în librăria editurii Casa, sau la elefant, librarie.net.

Alte modele:

idei-creative106-casa2felicitare-ou-tesutsa-tesem-frumos1sa-tesem-frumos2sa-tesem-frumos-d-toys2

Ou cu masca – Ornamente hazlii de Pasti

Anul acesta sunt într-o permanentă întrecere cu timpul. Parcă se dă pe cartelă, nu-mi ajunge niciodată! Aşa se face că m-am trezit în săptămâna altfel fără niciun proiect pe blog, ba mai mult, e şi Săptămâna Mare, iar eu cu pregătirile de Paşti sunt în pom, şi pomu-n aer. Aşa că în seara aceasta am pus repede mâna pe foarfecă, şi am terminat unul din proiectele de pe listă. Am pregătit un ou! E de lemn, ce-i drept, cele comestibile abia mâine se vor muta de la piaţa acasă, dar voi vedea cât chef au copiii de făcut măscuţe, mai ales că există două variante mai uşoare de decorat: cu ştampile sau cu autocolante, pachete de-a gata, cu tot cu vopsea, de la Lidl.

Modelul pentru proiectul de mai jos l-am luat din numărul 108 al colecţiei Idei creative, „Ornamente hazlii de Paşti”. Sunt super, super haioase modelele! Aproape că nu ştiu pe care să le aleg… Am vrut un altul, însă nu am găsit în timp util hârtie acordeon pentru burtica puişorilor. Sunt propuse 15 proiecte, cuprinzând tot felul de ornamente, cutiuţe, suporţi pentru ouă în formă de puişori, cocoşi, mieluşei şi toată galeria zoologică de sezon. Cred că sunt două bufniţe care fac excepţie, dar cam atât. Sunt simple, uşor de realizat cu copiii, iar volumul include la mijloc şi modelele pentru elementele de decupat. Se pot mări după preferinţe, pentru masca de cocoşel eu le-am mărit de două ori.

Ornamente hazlii de Pasti, idei creative 108, editura Casa

Nu am avut carton colorat, cu pattern, aşa că am ales să confecţionez modelul din hârtie buretată. Nu am găsit nici ochi din papier-mache, şi nici timp să confecţionez nu mai aveam, aşa că am pus ochi mobili. Bulinele sunt făcute cu pastă corectoare. Îmi pare rău că n-am apucat să le lucrez cu copiii anul acesta, sunt sigură că ar fi fost încântaţi! La anul e pe listă! Mi-ar mai fi fost necesar şi elastic subţire, s-ar prinde mult mai uşor pe ou.

Ornamente hazlii de Pasti, idei creative 108, editura Casa

Cartea o puteţi găsi direct la editura Casa, sau în librăriile online elefant, librarie.

La scoala – Altfel

De vreo doi ani săptămâna „altfel” a fost rebotezată, să ştii mai multe, să fii mai bun. Cred însă că primul nume va rămâne mult timp de-acum înainte. Aş vrea să reiau acum doar a doua parte a denumirii, să fii mai bun. Este ceea ce am încercat să fac la ora de astăzi, la o clasă a cincea undeva în Bucureşti: să mă depăşesc pe mine. Cumva, voi, cei care mă citiţi, mă cunoaşteţi, sau aţi participat la activităţile şi atelierele mele. Însă recunosc că emoţii am de fiecare dată când încerc ceva nou. Azi nu era un atelier oarecare pentru mine, era primul la noua clasă a lui Andrei. Copilul – stresat rău, în prag de adolescenţă: să vină mama la şcoală nu e poate lucrul cu care vrei să te treacă prietenii pe răboj. Eu – şi mai stresată! Aşa că mi-am propus obiective extrem de pretenţioase la această lecţie.

În primul rând, trebuia să mă întrec pe mine. Să fie cea mai minunată lecţie pe care am făcut-o până acum. În esenţă e o banală oră de pictură pe obiecte, lucru pe care îl tot fac de patru ani încoace, cel puţin o dată la două luni. Dar… Nici eu nu mai sunt cea care eram acum un an. S-au schimbat multe, am învăţat şi mai multe, şi cumva abia aşteptam să le pun în practică. Au 11-12 ani, nu sunt atât de uşor impresionabili, şi de o lună încoace mă gândesc la strategii… M-am abţinut cu greu să nu mă consult cu Andrei, dacă el crede că ar merge sau nu un anumit exerciţiu. Aşa că vă puteţi face o idee cam cum îmi tremurau mie mâinile de dimineaţă… şi mă chinuiam să nu cumva să scap cutia cu ouă de ipsos până la şcoală!

Primul punct pe listă – materialele. Am luat nişte matriţe şi am turnat… câte două ouă pentru fiecare copil. Asta a fost partea cea mai uşoară. A doua – cu ce mă îmbrac. Odinioară nu intram la clasă decât la patru ace. Acum am învăţat să-mi iau tricou cu Tom&Jerry şi să mă simt bine. Nu merge însă la cei mari, aşa că mi-am amintit de tricoul meu din campania „Fii prietenos, nu răutăcios”. Ideea – genială. Întâi m-au întrebat dacă lucrez la Cartoon. Nu, deşi atmosfera e faină. A urmat şi concluzia: Deci tricoul e cu mesaj, pentru noi! Normal! Ce înseamnă să fii într-o clasă cu copii isteţi! Pricep fără să le spui, 🙂 mai ales când tocmai am avut ceva discuţii la ultima şedinţă cu părinţii, că uşile de biserică la şcoală nu s-au inventat încă…

Al doilea punct: să destind atmosfera. Mă aşteptau deja cu borcanele de apă şi acuarelele pe bancă. I-am rugat să le pună deoparte, să rearanjăm mesele în aşa fel încât să avem un coleg şi în stânga şi în dreapta. Ideal era să stăm în cerc, dar cum sunt mulţi, sala nu foarte mare, am făcut un „U”, şi am stat în jurul lui, astfel încât regula să se respecte. Am ales două jocuri, pe care le-am testat pe propria-mi piele la seminarii. Normal, le-am adaptat. Primul joc nu a avut nevoie neapărat de spaţiul amenajat. Le-am dat o foaie de hârtie, şi i-am rugat să se descrie, pe scurt, astfel încât, dacă mă uit la ei, să pot să ghicesc cine este persoana. De exemplu, am ochelari verzi. Aici i-am păcălit, au crezut că bileţelele sunt pentru mine… În continuare le-am cerut să scrie pe verso cea mai frumoasă urare de Paşte pe care o pot face. După mustăceli îmi dădeam seama că se distrează. Au fost „ai mei” abia la momentul următor, când le-am cerut să le mototolească şi să le arunce în mijlocul clasei. După şocul iniţial – jur că au crezut că glumesc, doar le ceream să arunce hârtii mototolite pe jos! – au executat. Normal, din „greşeală” ajungeau direct la colegii de pe partea opusă, dar cum scopul era să fim „prietenoşi”, am corectat din mers. Aş fi vrut să-i las să aleagă singuri, dar cum locul nu prea permitea şi s-ar fi ajuns cu siguranţă la îngrămădeală, le-am adunat eu, apoi fiecare a ales din grămadă un mototol… Pe rând, fiecare a citit urarea cu voce tare, şi a ghicit cine i-a făcut-o.

Le mai promisesem un joc. Le-am dus deja decupate nişte ouă din hârtie A5. Fiecare copil a desenat ce a vrut el, în mijlocul oului. Au avut la dispoziţie 30 de secunde. Apoi am sunat din clopoţel. La fiecare clinchet, dădeai oul colegului din dreapta. Fie că ai terminat, fie că nu, dacă a sunat clopoţelul, dai oul. Sunam la 15-20 secunde, după cum îi vedeam că au terminat sau se agită. Le-am cerut ca, în momentul în care a ajuns la ei oul cu care au început, să strige „stop joc”. Nu ştiu cum a trecut timpul, aveam impresia că secundele ţin o veşnicie, însă am răsuflat uşurată când au strigat aproape în cor stop. I-am lăsat să se agite câteva minute, hohote de râs şi critici, nici nu vreţi să ştiţi ce trăsnăi erau acolo. Dar fiecare avea acum o felicitare de Paşti realizată de toţi colegii.

Ce mi-am propus: să le arăt că se poate lucra în grup. Că se pot purta frumos unul cu celălalt fără să li se „întâmple” ceva… iar când în sfârşit am început să pictăm, aveam un grup mare de copii relaxaţi. Activitatea în sine aproape că a pălit în faţa pregătirii. Unii s-au străduit, alţii au pictat după puterile lor, dar s-au descurcat. Îmi place că n-am scăpat nici aici de „doamna, e bine?” şi am putut să ajung la replica mea preferată: ţie îţi place? S-a dus la loc şi i-a mai pus câteva picăţele, şi tot el a evaluat: Acum e bine!

pictura_pe_ipsos

La final, am putut în sfârşit să le cer copiilor să scrie bileţelele de feedback. Până acum am avut copii prea mici, şi nu prea aveam cum. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost, normal, să scot bileţelele din cutie şi să văd cum a fost. Replica generală, le-a plăcut tot. Să nu credeţi că am scăpat de critici, ca să fie perfect, mai era nevoie de:

  • ouă în plus, două li s-au părut puţine;
  • ar fi vrut şi ouă simple, nu neapărat cu model;
  • mai multe jocuri, sau mai bine făceam doar jocuri 🙂 ,
  • mai multă seriozitate din partea colegilor – unii, citez, au desenat lucruri „urâte”. Eu sper doar că nu au desenat corect şi nimic mai mult, căci nu am putut verifica toate materialele.
  • linişte în clasă. Uneori e tare greu să lucrezi cu gura închisă…
  • mai mult timp. „S-a terminat prea repede”.

Unul din bileţele mi-a confirmat că obiectivele au fost atinse. „A fost excepţional şi plin de activităţi. Am fost plăcut surprins şi m-am simţit incredibil.” Aşadar, ca să trag şi eu concluzia, nu ştiau absolut nimic despre mine. Nu ştiu de acest blog, nu ştiu cine sunt şi cu ce mă ocup. Eram doar mama lui Andrei, un copil normal, dar nu printre „populari”, şi nici printre „primii”, aşa cum se mai etichetează, care s-a oferit să facă o activitate în săptămâna altfel, pictură pe ouă, cum face toată lumea în această perioadă.
Dar i-am surprins şi i-am cucerit!

Aştept acum cu şi mai multe emoţii să vină Andrei acasă. Sunt foarte curioasă dacă am trecut testul lui!

pictura_pe_ipsos

Din primavara pana-n toamna: cutie decorata cu tehnica servetelului

Azi am terminat un proiect care zace la propriu pe birou de aproape o lună… Întâi am avut cutia. Era decorată cu o imagine… bleah… gen „sunset beach”, la o culoare, şi pixelată. Dar când am văzut-o am decis s-o reciclez… am demontat încuietoarea, am acoperit imaginea cu grund alb şi apoi a început marea dilemă. Cum o decorez. Client mai pretenţios ca mine însămi încă n-am cunoscut! Greu, greu îmi fac pe plac… A trecut prin multe propuneri. Voiam broscuţe, buburuze, fluturi, ba chiar peisaje din oraşe europene, dar nimic, nimic nu striga Evrika când testam. Am cumpărat şi vreo trei seturi noi de şerveţele, dar inevitabil, când ajungeau pe cutie, nu-mi spuneau „aşa”. 🙁 .

…Până azi dimineată, când am avut o revelaţie. Nu ştiu cum mi s-au aşezat împreună în mână două şerveţele. Dacă eram în desene animate, sigur în momentul acela apărea o corolă de raze aurii în mişcare. M-am apucat de decupat şi rezultatul a venit aproape imediat. Am uscat-o pe calorifer, am montat încuietoarea şi gata!

Am folosit două variante de a lipi şerveţelul. Pentru ciuperci, fiind o bucată compactă, am aşezat un strat de lac, am lipit ciupercile, apoi am adăugat al doilea strat de lac. Pentru ramură – decupată integral, am ales să adaug lacul direct peste şerveţel, pe măsură ce înaintam pe rămurele. Riscam, la cât era de franjurată, să nu o lipesc corect, să facă cute, sau, şi mai rău, să o rup. Spre surprinderea mea, acest şerveţel a reacţionat bine cu lacul, nu s-a înmuiat înainte de lipire. Şi pe când îmi admiram opera, mi-am dat seama că am pentru ea şi un titlu: Din primăvară până-n toamnă.

cutie_tehnica_servetelului

Mai multe despre tehnica şerveţelului şi materialele folosite am povestit aici. În colecţia Idei creative găsiţi două numere dedicate acestei tehnici:

Atelierul de creatie