Rar îmi ies din fire, și reușesc și să mă abțin și să-mi țin gura. Am primit chiar un compliment de la o prietenă, care îmi spunea că a tras aer în piept, așteptând să izbucnesc, și a fost uimită să vadă că tac. Pentru că – asta e, îmi dau seama când e momentul în care energia ar fi consumată în zadar, și n-aș reuși să schimb nimic. Azi am reușit performanța a doua oară, cu aceeași persoană. Doar că am constatat că tristețea care mă cuprinde în acest moment e de durată…

Am asistat azi la lecția demonstrativă a unei colege. Nu sunt importante detaliile, ci ideea că copiii (grupa mare) au reușit să confecționeze o rachetă. Mare!! Erau încântați, nu conta cât de dreaptă, bine lipită era, era racheta LOR. Abia așteptau să se joace cu ele, să fie ei cosmonauții care conduceau racheta. Putem să le luăm acasă?? Normal că puteți! Cum era să-i spun că a lucrat degeaba, nu are dreptul  să se joace cu creația lui?

Ei bine, se poate! Legea în clasă nu o fac studenții la practică, ci „doamna”. Cum au decolat vreo 5 rachete, care se alergau vesele pe covor (doar stătuseră mai bine de 45 min pe scăunele), a intervenit imediat regula și autoritatea: toată lumea pune racheta sus pe dulap, le luați acasă vineri. Ce plânsete, ce satisfacție de a-ți crea singur o jucărie, și mai ales, ce e aia să vrei să te joci cu ea?? Nu aveți voie să vă jucați cu ele, că le stricați!!  Așa, și? Nu de-asta le-au făcut? Ce le mai arătați părinților când vin? Ei bine, eu dacă mi-aș fi luat copilul fericit, cu o rachetă dezlipită, pe care o băgăm în service amândoi, mai ales că el a confecționat-o și știe cum s-o repare, aș fi mai mult decât încântată!! Dar nu, rachetele trebuie să stea sus, la „expoziție”, să nu care cumva orgoliul părinților la ora amiezii să aibă de suferit! Habar n-aveam că pentru părinți muncim la grădiniță! Sau așa am ajuns să ne măsurăm calitatea muncii depuse?

Am lăsat în clasă niște copii triști. Ei își doreau din tot sufletul să se joace cu rachetele…

Mi-am amintit de ceșcuțele mele de carton. Fetele deja începuseră jocul de servire a ceaiului, și decupau chiar cu mai mult zel sorbind printre picături ceai imaginar din ceșcuțele gata lipite. Așa că azi am plecat și eu cu un pic din tristețea lor. La noi și grădinița a devenit prea serioasă. Nici aici nu avem voie să ne jucăm!!

PS. Racheta este confecționată din tuburi de carton, reciclate, iar vârfurile sunt improvizate din semicercuri. Motoarele de jos au fost în cele din urmă fixate cu scoch.