Înainte de Crăciun, adică tocmai când magia şi poveştile se întâlnesc şi dau vieţii reale acel farmec de neuitat, editura ALL şi Next Advertising au iniţiat o campanie parcă ruptă din Arabella: personajele a coborât din basme şi au luat puterea, instaurând un guvern „de poveste”, pentru a atrage atenţia copiilor, dar mai ales adulţilor că cititul şi ora de lectură, introdusă în orarele şcolare, nu sunt o glumă.
Normal, fiecare are libertatea de a alege dacă se va supune sau nu acestei noi autorităţi. În fruntea guvernului proaspăt instaurat la iniţiativa Editurii ALL, Prim-Ministrul Harap-Alb are puterea de a crea locuri de muncă pentru personajele poveştilor rămase fără job (din lipsă de cititori, nu de alta). Din postura de ministru al Finanţelor Publice, Prâslea cel Voinic garantează creşterea numărului de pagini citite pe cap de locuitor, iar ministrul Educaţiei, Ileana Cosânzeana, face reforma învăţământului introducând lectura de seară în programa obligatorie.
Observ cu tristeţe cum copiii citesc din ce în ce mai puţin, cum frumoasele noastre poveşti stau pierdute în rafturile bibliotecilor. Sau cum au ajuns să citească, dar se mulţumesc să înţeleagă în context, şi limba noastră îşi pierde farmecul. Dacă mă uit în top la vânzările de carte pentru copii, traducerile sunt cele care ţin primul loc, şi în niciun caz titluri consacrate, ci cele comerciale, cu limbaj sărac, acţiune simplă, eventual cât mai multe imagini, gen bandă desenată. Cum să se dezvolte gândirea, dacă noţiunile sunt puţine? Cum să faci deducţie, analiză, dacă acţiunea este simplă? Cum să-ţi dezvolţi imaginaţia, dacă nimic nu o provoacă, totul este primit de-a gata? Dacă nu citeşti „cărţi fără poze”, cum să ajungi în acea lume de vis pe care numai mintea ta o poate construi?
Copiii au nevoie de un model… ca să citeşti, trebuie să-i vezi pe alţii citind. Glumeam la un moment dat pe seama cărţilor-bibelouri. Le-am văzut puse sus, „să nu le rupă, că e mic”. Şi atunci, de ce le are? Am văzut copii la grădiniţă care dimineaţa ajungeau şi se lipeau de raftul cu cărţi. Răsfoiau continuu. Jucării am şi acasă. Cărţi doar aici. Cum ar trebui să arate modelul? Modelul ar trebui să citească, respectuos, o carte. Nu cu căştile în urechi, nu cu un ochi la televizor. O carte e o lume aparte, în care pleci singur, şi pe care o trăieşti ca atare. Dacă vrei ca copilul tău să citească, citeşte lângă el, citeşte cu el, citeşte după el, dacă n-ai făcut-o până acum!
La clasele mici s-a introdus de doi ani „Ora de lectură”. Există programă, există materiale, totuşi nu am văzut ceva (sau poate nu m-am uitat eu unde trebuie): lucrul cu cartea. Mi s-ar fi părut mult mai interesant ca, pentru ora viitoare, trei copii – mereu alţii – să aducă la şcoală ultima carte citită. Să aleagă un fragment, 2-3 paragrafe, care i-au impresionat, să le citească şi să le spună colegilor trei lucruri care le-au plăcut, trei lucruri pe care le-au considerat utile în acea carte. Apoi, dacă cineva doreşte, să împrumute cartea. Poate visez prea mult… dar cred că ne blocăm în materiale. Tot pentru ora de lectură aş păstra eu o carte, din care, la fiecare oră, să le citesc. Oare câte „episoade” vor rezista, până când o vor căuta, să vadă ce se întâmplă? O altă activitate ar fi lectura la bibliotecă, în sala de lectură. Câţi dintre noi nu ştiu să se comporte într-o bibliotecă publică? Oare cum ar fi ca toată clasa să meargă, şi o oră, să stea să citească în linişte. Să auzi paginile…
Închei cu o statistică tristă. Tinerii nu mai citesc. Românii, în general, citesc puţin. 22% dintre români nu citesc niciodată o carte, iar mai mult de o treime nu cumpără niciodată cărţi (se arată într-un studiu IRES).
Pentru o lume mai bună, citeşte-le copiilor poveşti!
Copilul(ui) tău ce carte (i-)a(i) citit ultima dată?