Nu-mi vine să cred, dar da, e real. Am încheiat ultimul concurs cu teme săptămânale al anului. Încet-încet se vor încheia şi celelalte încă în desfăşurare, dar până atunci mai sunt premii de dat şi sper să aduc de sărbători cât mai multe zâmbete cititorilor fideli, dar mai ales copiilor care s-au străduit să lucreze.
Concursul s-a desfăşurat în perioada 24 noiembrie – 14 decembrie 2014; a fost alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Este încă în desfăşurare etapa de evaluare, în care copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de editura Galaxia Copiilor.
Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care au participat primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu sunt cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.
Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile (19 decembrie, ora 9:00) prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.
1 |
Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIIa |
37 |
Ana Alexandra P., Bucuresti, 12 ani |
2 |
Laura Ioana H., Iasi, clasa aIIIa |
38 |
Anastasia S., Arad, 5 ani |
3 |
Lorena Alexandra E., Gugesti, 10 ani |
39 |
Anastasia S., Arad, 5 ani |
4 |
Lorena Alexandra E., Gugesti, 10 ani |
40 |
Anastasia S., Arad. 5 ani |
5 |
Maia M., Satu Mare, 6 ani |
41 |
Andrei Horia H., Iasi, clasa a IIa |
6 |
Maria A., MIroslava , 5 ani |
42 |
Ruslana M., Repedea, 6 ani |
7 |
Maria A., Miroslava, 5 ani |
43 |
Ruslana Mihaela M., Repedea, 6 ani |
8 |
Maria A., Miroslava, 5 ani |
44 |
Ruslana Mihaela M., Repedea, 6 ani |
9 |
Casian I., Valenii de Munte, 3 ani |
45 |
Ruxandra T., Otopeni, 7 ani |
10 |
Casian I., Valenii de Munte, 3 ani |
46 |
Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 7 ani |
11 |
Casian I., Valenii de Munte, 3 ani |
47 |
Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 7 ani |
12 |
Cristina R., Botosani, 7 ani |
48 |
Sara Fabiana Andreia C., Moisei, clasa I |
13 |
Cristina R., Botosani, 7 ani |
49 |
Bianca Anastasia P., Popesti-Leordeni, 6 ani |
14 |
Cristina R., Botosani, 7 ani |
50 |
Bianca Anastasia P., Popesti-Leordeni, 6 ani |
15 |
Denisa Maria H., Iasi, 6 ani |
51 |
Bianca Anastasia P., Popesti-Leordeni, 6 ani |
16 |
Denisa Maria H., Iasi, 6 ani |
52 |
Bianca Elena T., Pascani, 4 ani |
17 |
Elena C., Focsani, 6 ani |
53 |
Bogdan S., Arad, 4 ani |
18 |
Flavia N., Navodari, clasa a IIa |
54 |
Bogdan S., Arad, 4 ani |
19 |
Silviu I., Valenii de Munte, 11 ani |
55 |
Maria Rita L., Costeiu, 7 ani |
20 |
Silviu I., Valenii de Munte, 11 ani |
56 |
Maria Rita L., Costeiu, clasa I |
21 |
Silviu M., Piatra Neamţ, 5 ani |
57 |
Maria Rita L., Costeiu, clasa I |
22 |
Teodora G., Balcani, 7 ani |
58 |
Marisa S., Cluj Napoca, 5 ani |
23 |
Teodora G., Balcani, 7 ani |
59 |
Marisa S., Cluj Napoca, 5 ani |
24 |
Teodora G., Balcani, clasa I |
60 |
Marisa S., Cluj Napoca, 5 ani |
25 |
Vlad T., Otopeni, 5 ani |
61 |
Mihai B., Amarastii de Jos, 5 ani |
26 |
Vlad U., Bucuresti, 6 ani |
62 |
Mihai B., Amarastii de Jos, 5 ani |
27 |
Vlad U., Bucuresti, 6 ani |
63 |
Gabriel L., Costeiu, 11 ani |
28 |
Vlad U., BUcuresti, 6 ani |
64 |
Gabriel L., Costeiu, 11 ani |
29 |
Alexandra J., Focsani, 3 ani |
65 |
Gabriel V., Timisoara, 7 ani |
30 |
Alexandra J., Focsani, 3 ani |
66 |
George M., Suceava, 5 ani |
31 |
Alexandra S., Focsani, 3 ani |
67 |
Ioana A., MIroslava, 8 ani |
32 |
Alexandra Simona B., Moisei, clasa a IIIa |
68 |
Ioana A., Miroslava, 8 ani |
33 |
Alexandru T., Pascani, clasa a IIa |
69 |
Ioana A., MIroslava,8 ani |
34 |
Alexandru T., Pascani, clasa a IIa |
70 |
Ioana Maia H., Iasi, 6 ani |
35 |
Amalia A., Iasi, 5 ani |
71 |
Iulia C., Pitesti, 5 ani |
36 |
Amalia A., Iasi, 5 ani |
|
|
Mulţumesc Editurii Galaxia Copiilor pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!