Parcă proverbul era „peştele de la cap se-mpute”, nu? Ei bine, nu am avea parte de atenţii şi cadouri în noul an şcolar dacă nu ar fi persoane entuziasmate de-a dreptul să facă astfel de surprize. Pentru că, nu-i aşa, obiceiul pe la noi e să oferi, ceva, acolo, măcar simbolic, pentru că nu-ştiu-ce-cutumă spune că decazi în ochii celuilalt dacă te duci cu mâna goală.
Să luăm cazul primei zile de şcoală. Cum să te duci cu mâna goală? Să n-ai tu acolo, o floricică cât de mică? Stai aşa, nu poate fi mică! Dacă e mică, nu sare în ochi! Trebuie musai să fie mai mare. Să facem un calcul: 30 copii x 15 lei buchetul (minim) = 450 lei. Doamna primeşte aşadar în prima zi o sumă consistentă, pe care în trei zile o aruncă la coş, asta dacă nu face fericite vecinele de palier, văduve de mai bine de 10 ani, şi care n-au atins o floare de la ultima înmormântare… care cască ochii… oare vine de la primărie? A, nu, e prima zi de şcoală. La prima şedinţă, când consumabilele de bun-simţ, gen cretă, tonner, hârtie etc., ajung la sume similare (nu comentăm că primăriile nu le plătesc, aşa cum ar trebui), toată lumea vorbeşte pe la colţuri că e mult… (Nu adăugăm rechizitele).
Cel mai interesant mi se pare atunci când se oferă un buchet din partea clasei. Se cotizează, se organizează, vine ziua cea mare, buchetul imens e pe catedră… dar tocmai iniţiatorii proiectului mai scot din bancă un buchet şi păşesc ţanţoşi spre catedră. Ceilalţi sunt fraierii din mulţime, care au pus botul. Ei se remarcă şi plusează. Ce câştigă?
E un gest frumos să oferi o floare. Dacă e frumos, de ce nu-l aplici la propriu: o floare?
Se dă următorul scenariu ipotetic… la prima şedinţă cu părinţii, doamna vă spune că nu îi plac florile de nicio culoare. Că tolerează în clasă 2-3 ghivece, dar că în cazul acesta copilul devine responsabil cu udatul vietăţii decorative. Dar că nu îi plac buchetele, mici, mari, nu contează… şi că a i le oferi înseamnă de fapt să o obligaţi să le dea mai departe persoanelor întâlnite în drum spre casă. Cum vă simţiti? Este un răspuns sincer la un gest. E politicos ca atunci când primeşti un cadou să zâmbeşti, orice s-ar afla în cutie. Dar este ok să încurajeze un gest care nu-i face plăcere? Cum reacţionaţi? Veţi crede că glumeşte şi veţi continua să trimiteţi flori?
V-aţi gândit vreodată, la cel mai serios mod, ce-şi doreşte cu adevărat în prima zi de şcoală?
Edit, 2015: Scenariul nu este ipotetic, aici aveți caz real.
- Elicopter din benzi de hârtie - 7 octombrie 2024
- Copaci în culori de toamnă - 3 octombrie 2024
- La clasa pregătitoare, în tonuri optimiste - 21 septembrie 2024
Cate ar fi de discutat aici… Eu iubesc florile si ma bucur atunci cand le primesc 🙂 Totusi, e o mare risipa sa primesti in prima zi de scoala 15-20 de buchete.Unul singur ar fi suficient! Daca parintii insista sa aduca, pot opta pentru florile in ghiveci. Acestea rezista mai mult si se pot pastra si in sala de clasa. E trist sa arunci asa multi bani la gunoi! Eu m-am bucura daca as primi in prima zi de scoala alte lucruri mai utile ( un perforator, jetoane, imagini laminate etc)…lucruri care-mi pot usura munca la clasa.
Simona, la asta ma tot gandesc si eu… cum sa le spui…?
De curiozitate, ce-ai facut cu florile? La mine nu e cazul de cativa ani, dar va veni momentul. Cand le aveam, vecinele erau cele mai fericite (cazul din articol e real). Prietena mea, educatoare, a plecat acasa cu un singur buchet, restul le-a lasat ingrijitoarelor.
Da, e greu de explicat parintilor acest lucru. De obicei, le imparteam si eu mai departe 🙂 Acum , am fost asa ocupata in perioada aceasta, ca abia am avut timp sa le asez in vaze. A doua zi erau jumtatate uscate….
cat e de adevara!!!tSi noua ne-a zis dna la sedinta din 12 sept sa nu aducem flori…sigur ca unele mamici au sarit ca arse..cum adica sa nu aducem flori? nu se poatee, asa se face..etc..nici eu nu am vrut sa-le dau flori copiilor, dar ca sa nu se simta aiurea ca toti au flori, doar ei nu, le-am dat cate un trandafir din gradina!! cred ca la anu lui Gabriel n-o sa-i mai dau deloc, el a crescut si nu se simte altfel daca toti dau doar el nu….vom vedea
Crede-ma, oricum ii ia doamna pe toti in brate, florile nici nu se vad.
Iris i-a dus doamnei flori culese de ea din gradina bunicii, cu cateva zile inainte de serbare. Asa doamna s-a bucurat de toata explozia aia de culori in liniste, cateva zile. Iar la Andrei oricum n-am stiut daca are doamna sau domn, si ne-am dus fara. Contrasta puternic cu cosuletele decorative – vreo 5 tot am numarat – , cu care aparusera ceilalti colegi.
Da…si eu m-am gandit sa facem pe viitor floricele de hartie …tin mai mult, mai ieftine si le fac cei mici!!!
Eu sunt de parere ca decizia de a nu cheltui bani pe flori caci se pot cheltui pe alceva folositor copilului la scoala,e ca invatatoarea sau educatoarea sa ia o decizie in care sa interzica aducerea florilor in prima zi de scoala, la o sedinta cu parintii.Trebuie intelesi parintii care cheltuie deja pe toate rechizitele si ca sunt salarii f mici si hai sa nu fim stupizi si sa lasam faleala de” care aduce mai frumos sau mai mare”,buchet de flori.
]credeam ca sunt eu ciudata sa gandesc astfel… si nici sotul meu nu e mai departe ca gandire. mi a spus ca mai bine ii duc o floare dupa o saptamana daca vreau neaparat deat in prima zi.
eu am ales trei crizanteme frumoase, de toamna, fara ambalaj fara nimic. intai pentru ca era ditamai coada la ambalat flori si apoi ptr ca mie pur si simplu nu-mi plac ambalajele.
retin insa unul din comentarii: data viitoare fac un buchet frumos din hartie, impreuna cu copilul :).
articolul tau este pertinent. poate in timp se va schimba mentalitatea asta.
am prietene prin strainatate, care spuneau ca nimeni la ei nu merge cu flori…
Aveti mare dreptate. Eu am ajuns la concluzia ca acele flori le luam mai mult ca sa nu se simta copilul altfel pentru ca toata lumea are si el nu. Daca cineva ar veni cu ideea sa strangem acei bani si sa-i investim in clasa …nimeni nu e de acord…cum ati spus si dvs apropo de banii de creta si burete.
Daca ar fi o regula sa vina copilul cu o floare intotdeauna va veni cineva cu un buchetzoi mai mare …
Prima zi de scoala, 1 si 8 martie precum si inmormantarile nu fac decat sa rotunjeasca veniturile vanzatorilor.
Daca o doamna profesoara/invatatoare/ educatoare mi-ar spune asta m-as supune cu desavarsire; oricum nu fac parte din parintii carora le place sa exagereze si nici nu am un hobby in a arunca banii pe fereastra.
Pana la articolul dvs. credeam ca eu sunt cea care gandeste putin deviat.
Multumesc,
Roxana, n-ai idee de cat timp aman eu articolul asta… cred ca se implinesc vreo 3 ani… dar anul asta vor fi mai multe articole de genul acesta, verific daca am deviat, sau am si colegi pe drumul asta 🙂
Si stii de ce? Pentru ca in curand o sa ma intorc la scoala. Si eu sigur o sa fiu nebuna aia care spune NU la flori.
Dragele mele, s-ar zice ca a murit si putinul romantism ramas. Nu cred ca nu puteti rupe 5 minute din timpul vostru ca sa schimbati apa, sa taiati codite, si , neaparat, sa le admirati zilnic. La mine tin florile o saptamana iar aranjamentele si mai mult. Le fac poze si apoi dupa ceva ani ma uit si imi aduc aminte cu mare drag de fostii mei elevi. Nu numai de cei care mi-au daruit buchetul, ci de toti. Acele fotografii ma fac sa imi amintesc cu drag de fiecare in parte. Pt. mine o floare, 2, 9.. si rezultatele deosebite ale elevilor la finele anului scolar, insemna cea mai mare multumire si satisfactie profesionala
PS Florile pot fi si din curte, nu ma supar.
Silvia, nu problema îngrijirii florilor e aici discutată.
Pe cele din curte (a bunicilor, că eu n-am), le dăruiesc și eu cu drag. Discutăm însă de „florile de la oraș”, de bani aruncați, la propriu, la gunoi. Dacă florile astea n-ar însemna un efort financiar, aș trece peste. Dar când apoi apar discuții pentru rechizitele de la clasă, dacă dăm 5 lei sau 10… nu, mulțumesc.
Prefer să gândesc la rece, și să fie bine mai târziu.
Si mie imi plac florile. Si sa le primesc si sa le daruiesc. Ma uit in gradinita din fata casei, acolo unde am plantat floricelele primite in ghiveci (trandafirasi) si mi-aduc aminte de copiii mei (scolari). Si mi-e bine de fiecare data cand nu e bine, cand sunt trista, cand… Si mi-aduc aminte de ochisorii lor, de zambetul lor, de cat de tare m-au strans in brate atunci cand mi le-au daruit. Buchetele „demonstrative” nu prea mai au ce cauta in clasa mea. Mai scapa cate unul. Dar nu ma supar si nu ma voi supara niciodata. Copilul acela e tot atat de fericit ca poate sa daruiasca doamnei ceva ca si ceilalti. Si mai sunt copiii care nu aduc flori pentru ca nu au bani.Dar nu ma supar si nu ma voi supara niciodata. Ei, de fiecare data, imi daruiesc sufletelul si increderea lor. Si mi-e de-ajuns!
Nu e o pledoarie pro-flori. E doar ceea ce simte o invatatoare mai „veche” si poate mai „demodata”.
Cele în ghiveci îmi plac și mie, mai ales să transformăm clasa un pic. Însă mi-e teamă că nu există acel punct unde să-și spună singuri „e destul”, așa că trec totul sub tăcere.
De supărat nu ne supărăm, însă așa aș vrea ca lumea să-și folosească uneori capul…
Cris, eu zic ca o floare nu strica
Nu da cu parul, te rog!
Ideea e ca un ghiveci de flori infrumusetea clasa.
Dar ai dreptate cand spui ca multi exagereaza si duc cadouri, fac si dreg
Chestia e ca si unele cadre didactice apreciaza mai degraba pe cei care duc!
E un cerc vicios.
Eu duc o floare (din bun simt), cutare duce un parfum de la Paris (sa zicem) – intamplare de acum 4 ani. Sa iti spun unde era buchetul nostru? Mai bine nu ca te infurii
Toni, dacă n-ar fi obiceiul nostru de tot… de a bârfi apoi pe la colțuri, că uite, aia i-am dus, și mai cere, și nu-i convine, și … și… și… prefer varianta drastică. N-au decât să mă bârfească cum că nu primesc, și cine știe ce ciudățenie aterizată acolo sunt. E plin netul de de-astea, și nu merită…
Cat despre par, stii tu, fiecare e liber sa faca ce vrea, cat timp nu ma obliga pe mine sa fac ce vrea el
Sa va fie rusine celor care comentati si pt o floare! Copiii trebuie educati de mici in familie sa ofere oricui cu drag, respect si recunostinta, mai ales persoanelor din viata lor, care le influenteaza pozitiv viata, ii educa, ii suporta, ii mangaie, ii tin in brate, ii iubesc! Cu ce credeti c-o incalzeste pe invatatoare un brat de flori , cand parintii o barfesc, nu-s multumiti de note, nu -si ajuta copiii cu nimic ca sa progreseze la scoala? Eu, de multi ani le tot spun parintilor sa nu-si mai cheltuiasca banii, ca nu primesc cadouri, atentii si sunt acuzata poate de orgoliu, cica se simt jigniti sau mai stiu eu ce…, dar ma gandesc la copii, sa nu-i dezamagesc…cum sa le refuz o floare si sa le transform zambetul larg de pe fata in lacrimi? Ma rog, cine nu pricepe astfel de lucruri, nu stie sa-si iubeasca nici copilul…. nici pe nimeni! Roata se va intoarce impotriva lor, cand copiii vor deveni adulti si vor face ce au vazut in familie…pacat! 🙁
(Uneori aș prefera să ne asumăm identitatea, când comentăm, chiar dacă public apare „Ana”, măcar adresa de mail să arate o persoană reală. Așa că… deși aș comenta la mesajul tău, prefer să mă abțin.)
Mă voi alătura și eu celor care susțin că oferirea unei/unor flori la început și la sfârșit de an reprezintă un gest frumos. Ne-am cam obișnuit să calculăm totul și să spunem că bucuria din ochii copiilor e suficientă. Bineînțeles că bucuria aceasta contează foarte mult, dar să nu uităm că dând o floare copilul învață și să dăruiască nu numai să primească. Atașamentul față de ceilalți, dragostea, bucuria de a dărui se învață, nu sunt înăscute. Bineînțeles că sunt împotriva buchetelor, ornamentelor extravagante, dar asta e o lecție care poate fi predată/învățată. Se poate face și indirect într-o oră de consiliere despre cadouri, vizite, modul în care ne comportăm în societate și-i putem învăța ce e politicos să oferi, ce înseamnă să depășești limitele, cum se face, ce fel de ambalaj se potrivește și ce nu etc. Nu trebuie nici măcar să le spui că nu ți-a plăcut aranjamentul nu știu care, cei mai mulți vor înțelege. Calculul e puțin exagerat pentru minimum. Elevii noștri s-au învățat să folosească supermarketurile unde un buchet de flori e 8-12 lei, iar un ghiveci 6-12. Ce înseamnă 6 lei, 3 călătorii cu autobuzul? Grădina personală, acolo unde există, e iarăși o soluție. Am fost la țară și am văzut bucuria copiilor de a oferi flori din curtea proprie, le îngrijiseră ei, le înveliseră codițele în șervețele ude ca să nu se usuce, unii rupseseră și spinii trandafirilor ca să nu se înțepe doamna și nu le spusese nimeni să facă așa. Cum poți să nu te bucuri de bucuria lor? Și au făcut-o pentru DOAMNA! Sper că înțelegeți ce vreau să spun. Cum poți să te duci și să-i spui părintelui că el și copilul său au greșit? E, în primul rând, un act de impolitețe maximă. Nu te-a mituit, nu a încălcat nicio lege, nicio regulă. E un gest trecut în orice cod al bunelor maniere, acela de a oferi o floare cuiva pe care-l apreciezi. Cum poți să-l cerți pentru asta? Bineînțeles că nu vorbesc aici despre cei care nu-și permit. Bineînțeles că nu vorbesc de florile date din obligație, de părintele care vine cu o floare ca să-i fie trecut elevul sau ca să primească o notă mai mare. Sunt flori pe adesea le refuzăm, chiar dacă înseamnă o jignire, dar și dumnealor ne jignesc atunci când încearcă să transforme un gest frumos în ceva urât. Dacă vă simțiți obligați și sărăciți că-i duceți învățătorului/profesorului o floare, nu o faceți! Nu vă obligă nimeni. Dacă sunteți profesor și vi se pare gestul inutil, degradant sau altcumva, puteți să nu le primiți. Eu rămân însă la ideea că nu sunt bani aruncați la gunoi (așa cum nu sunt bani aruncați la gunoi cei dați pe cărți pe care le citesc și le depozitez apoi în bibliotecă și poate nu am să le mai recitesc niciodată, cum nu sunt bani aruncați la gunoi cei dați pe intrarea la muzeul pe care-l văd rapid și apoi trebuie să ies, cum nu sunt bani dați la gunoi aceia dați pe răsfățul de a mânca în oraș o prăjitură și lista poate continua), ci bani dați pe educația copilului nostru care trebuie să învețe ce înseamnă a dărui pentru că cel mai adesea e învățat numai să primească, copil care trebuie învățat să-i respecte pe cei mai în vârstă (nu numai pe învățători și pe profesori). O floare ar trebui să transmită că apreciați munca acelui om mai presus de ceea ce puteți exprima în cuvinte. Eu aș spune să nu ne mai educăm copiii în funcție de cât costă una sau alta, dacă merită sau nu merită din punct de vedere financiar pentru că o să le pregătim o viață tristă și încrâncenată. Învățați-i să dăruiască și începeți cu florile. Nu uitați că și mamele merită o floare de sărbători, de ziua lor sau fără nicio ocazie, doar așa pentru un zâmbet. Nu le refuzați, nu-i certați pentru că o să se învețe să vă uite (și mă refer și la părinți nu numai la profesori)!
Pingback: Geantă de cânepă cu aplicații croșetate | Talente de Năzdrăvani
Buna seara, minunat articol dar cel mai frumos este Omul din spatele lui. Recunosc ca imi doresc un asemenea profesor pt baietelul meu care va mergr peste 2 ani la scoala. Am emotii si inima stransa cu privire la invatator, care va fi, cum va fi. Imi doresc un om bland, care iubeste meseria si face cu pasiune. Nu vanez invatatori care mananca culegeri si olimpiade. Cred ca copiii invata cel mai bine prin joc, implicare, de la oameni frumosi sufleteste. 🙂
Cu inima stransa, as vrea sa va pun o intrebare, caci dvs vedeti zilnic multi copii. Recunosc ca am si emotii cu privire la raspuns. Baietelul meu este stangaci. Am incercat in toate felurile sa il dezvat dar nu reusesc. Ii creez frustrare, se enerveaza, abandoneaza activitatile si spune ca oboseste daca scrie cu dreapta, vrea sa scrie cu stanga care e preferata lui. Ati avut elevi stangaci, se descurca? Mentionez ca educatoarele, medicii ne au recomandat sa il lasam sa scrie cu doreste el. Multumesc mult daca ati ajuns aici cu cititul. Elena
Nu poți schimba natura copilului. Nu îl obligi să scrie cu dreapta dacă el e stângaci. Am doi stângaci în clasă. Lor le este natural să scrie așa… mie îmi este foarte greu să îi ajut, fiind dreptace. Dar… mă străduiesc, mă gândesc că același lucru simt și ei când le cerem să scrie cu dreapta. E important să fie acceptați așa cum sunt și să aibă unelte și accesorii potrivite. Am bancă pentru stângaci, foarfecă pentru stângaci, sunt și stilouri speciale și cerneală care se usucă foarte repede.
Susțin celelalte recomandări, lăsați-l în pace, dar luați-i ce are nevoie. Am văzut ce satisfacție poate da unealta potrivită, nu numai că se descurcă cu ea, dar o face foarte bine.
Referitor la prima serie de afirmații… am și eu defectele mele și pitici pe măsură, doar nu e nimeni perfect. Acest articol are 4 ani, l-am pus în practică și nu mi-a fost ușor. Sunt sigură că nu le-a fost nici părinților să mă accepte așa. Anul viitor iau serie nouă și am emoții… nu știu cum o altă serie va accepta.
Oricum, vă țin pumnii la școală!
Multumesc mult pt cuvintele frumoase si incurajari. L am lasat asa si se vad schimbarile. Face cu placere activitati, mai ales cele matematice. Cu siguranta il voi ajuta cu materiale, am trecut prin o gramada de articole scrise in strainatate pe aceasta tema si ma pregatesc. O seara frumoasa.
Mult succes! Și când mai apare cineva cu sfaturi, dați-i o foarfecă de stângaci să decupeze ceva corect, pe line. Fără să greșească. Apoi să-și dea cu părerea cât îi e de „ușor” copilului și „nu vrea”. 😉
Am vazut pe net candva o idee de inlocuire a buchetului de flori cu un aranjament din pixuri colorate (cu gel, tip carioci subtiri) pe post de tulpini pt floricele decupate din hartie colorata. Arata frumos si este si util pentru doamna invatatoare
Orice „util” mi se pare mai fain. Din creioane am văzut și „torturi” făcute.
Pingback: Părinții în prima zi de școală | Talente de Năzdrăvani
Pingback: Citiți cu mare atenție mai ales voi, părinților ! ”Codul bunelor maniere în prima zi de școală”Ziarul Rezist | Ziarul Rezist
Pingback: Prima zi de școală: oropsiții copii ai profesorilor…