Circulă de ceva vreme (adică cam de când a început anul şcolar) pe net o imagine, scoasă dintr-un instrument didactic, care se pare că a indignat enorm de multă lume, pusă pe fapte mari… La început am ignorat, căci furtunile în pahar de obicei nu mă tentează, dar îmi „place” cum toată lumea tresaltă de nervi pentru povestea cu „lama”.
Că manualele sunt pline de tot felul de minunăţii, nu neagă nimeni. Că se pot face mult mai bine, e adevărat. Că avem acum două serii de elevi în şcoli fără manuale şi nu iese nimeni în stradă, şi mai adevărat. Vai, dar povestea cu „lama” trebuie înfierată! şi la TV, neapărat!
Părinţii care au stat în clasa I, primul semestru, cu abecedarul în braţe lângă copil, nu vor reacţiona la textul de mai sus. De ce? Pentru că ei ştiu că literele se învaţă pe rând. Cu fiecare nouă literă, creşte numărul de cuvinte, apoi propoziţii, pe care le poate compune copilul, care pot fi incluse într-un text sau într-o dictare. Am zis că e ireal să te chinui în stilul acela, dar când ajungeam la dictare, şi la limitele impuse… Doamne… mulţumeam fiecărei zile care trecea şi mai aducea o literă nouă!
Textul de mai sus, dacă nu mă înşel, este un exerciţiu la litera „ă”. După ordinea din abecedar pe care o am eu – a, m, u, n, i, e, r, c, o, l, ă -, fix aceste litere se folosesc. Vă provoc, dacă sunteţi aşa indignaţi, să alcătuiţi voi, cu literele de mai sus, un text cursiv, de câteva propoziţii. Atenţie, nu aveţi voie să folosiţi nici ortograme. După primul text, treceţi la al doilea, şi pentru caietul auxiliar, şi pentru caietul de la afterschool. Abia apoi căutaţi cui aparţine materialul tipărit, şi faceţi o propunere de îmbunătăţire.
Problema cu textul de mai sus e alta: copiii habar n-au ce e o lamă. Nu mai există de vreo 10 ani… nici bunicul, care se încăpăţâna să folosească vechiul lui aparat de ras, nu mai are. O văd doar în poza din abecedar. Cum taie o lamă? Generaţia 30+, care a mai stat şi singură pe-acasă, ştie cu siguranţă, că doar, dacă nu-ţi mergea ascuţitoarea, dădeai fuguţa la baie, luai „o lamă nouă”, şi rezolvai problema. Dacă nu aveai Pic, şi trebuia să ştergi discret urma de cerneală din caiet, tot o lamă foloseai, apoi radiera. Am mers cu lama în penar la şcoală… şi nu ne-am tăiat între noi.
Reacţionau şi părinţii noştri, un Ai grija! mereu îl puneau în propoziţie. Dar noi am fost generaţia cu cheia de gât, care era cu mult mai capabilă decât generaţia de azi să identifice un pericol. Da, noi aveam lamă… copiii noştri nici nu ştiu cum arată! Aveţi grijă, sunt în clasa I copii care nu ştiu nici ce este acela ac, aţă, nu le identifică utilizarea din imagini. Acolo de ce nu se reacţionează?!!?
PS. Bănuiesc că niciun părinte de elev clasa I în acest an şcolar nu e indignat de imagine, pentru că nu s-a lovit de ea în manual. În acel manual desprins din povestea „Hainele noi ale împăratului”!
