15 septembrie. Zi cu mari emoţii, zi pe care o aştepţi şi o urăşti în acelaşi timp. Singura mea zi, copil, cu adevărat fericită, a fost în clasa I, când aveam ghiozdan roşu cu Albă ca Zăpada, adus de tata de la Capitală, şi au mers cu mine ambii părinţi. În rest, am fost mereu singură, exceptând a VII-a şi a VIII-a, când mama a predat la mine în şcoală. Este motivul pentru care azi dimineaţă inima mea s-a rupt în două… pentru că am ales între cei doi copii ai mei. M-am frământat toată vacanţa, de când ştiam că vor merge la şcoli diferite. Am ales să merg cu Andrei, după ce mi-am făcut o mie de procese de conștiință, că el e primul copil, că se spune că pentru primul ai mereu o slăbiciune. Am ales să merg cu el pentru că era terminat de emoţie, pentru că mergea la şcoală nouă, cu colegi noi, la gimnaziu. Aproape că am plâns când am auzit că ambele festivităţi sunt la ora 9 şi nu s-a inventat încă teleportarea.

Ne-am trezit devreme. Am trezit-o pe Iris, i-am împletit părul. Andrei a mâncat, apoi ne-am îmbrăcat repede, toţi, ca la armată. La 8 eram gata şi am făcut poza noastră de început de an, cu amândoi. Iris ne-a spus pa… un pic tristă, un pic emoționată. Ea e „mare”. Merge singură la școală. Pe doamna o ştie, prietenii o aşteaptă, a fost ok cu înţelegerea. La sfârşitul anului am zis că merg cu ea, dar mă rog ca festivităţile să nu se suprapună, să merg la amândoi! Pentru prima dată mi-am dat seama ce uşor e să fii singur la părinţi, ai parte de toată atenţia!

Apoi am mai realizat ceva… toţi părinţii au liber în prima zi de şcoală, numai cadrele didactice nu! Trebuie să fie acolo, să zâmbească, să-i îmbrăţişeze pe cei mici, să fie judecate, criticate de părinţi, bunici, căţel, purcel, dacă s-au prezentat în standarde! Câţi ne gândim că undeva e un copil care ar da orice ca, înainte de a intra în clasă, să simtă căldura şi încurajările din ochii mamei?! Cei care ne conduc, şi care sunt atât de generoşi cu măsurile populare şi cu acordarea de zile libere pentru te-miri-ce minune, sunt curioasă, cum mi-ar onora mie dreptul de a cere liber? Azi, când am păşit iar cu emoţie în curtea şcolii, cu o mânuţă în mână, inima s-a risipit pe asfalt şi i-am strâns repede cioburile şi le-am pus la loc. În curând, parcă prea curând, mă voi întoarce la catedră. Va trebui ca în prima zi de şcoală să zâmbesc, să-mi îmbrăţişez elevii şi să nu mă gândesc că nu ţin de mână bucăţica din sufletul meu. Alinarea a sosit exact de unde nu mă aşteptam. Mami, când o să te întorci tu la şcoală, în prima zi, eu o să merg cu tine, să-ţi cunosc „copiii”.

Felicit cu această ocazie toate cadrele didactice pline de suflet şi pasiune care astăzi şi-au deschis inima pentru alţi 30 de copii, care s-au pregătit, cu mari eforturi, pentru a-i întâmpina cu zâmbetul pe buze. Vă doresc ca în acest an să aveţi parte de un comitet de părinţi care să vă înţeleagă şi să vă susţină, pentru că salariul dumneavoastră nu este bugetul clasei şi undeva există o limită, trebuie doar s-o trasaţi. Dacă munca ne-o asumăm, cu mult peste cele 8 ore pe zi, din care 4 la şcoală, restul nu ar trebui să fie problema noastră. Aveţi dreptate, nu este nici problema părinţilor, dar trăim din nefericire într-o ţară în care nimănui nu-i pasă decât teoretic. Luaţi cu înţelepciune deciziile între ce e musai necesar şi lucruri de care vă puteţi lipsi. Băncile nu trebuie să fie noi, dar acuarelele trebuie cumpărate. Nu e nevoie de perdele imaculate, dar de tonner la imprimantă, da. Se poate face carte şi cu Abecedar şi un caiet tip I, cum am făcut eu. Opţiunile sunt ale părinţilor, dacă, dincolo de tăbliţa cu cretă, decid să-şi ducă singuri copiii în mileniul III, când cei care ne conduc îi ţin în secolul XVIII.

Îmi este greaţă când ascult acum la ştiri cum se acuză: „cadrele didactice au fost cumpărate” de edituri şi bagă pe gât părinţilor auxiliare şi manuale. Iris a venit de la şcoală fără manual de matematică, pentru că cele de la şcoală sunt atât de rupte, încât nu pot fi folosite. Doamna speră să se descurce cu un auxiliar. Voi vedea mâine ce se decide la şedinţa cu părinţii. Dar, ca profesor, după ce am trecut prin teoria manualelor alternative, (şi dincolo de metodica ce-l pune pe primul loc pe lista instrumentelor de la clasă), nu pot să accept un astfel de sacrificiu. M-am felicitat că Iris a sărit clasa pregătitoare şi nu suntem acum clasa a II-a… habar n-am ce făceam!

Dragi părinţi, când sunteţi indignaţi de sistem, când nu vă place că unul şi altul decid după cum îi taie capul şi suferă copilul, poate vă gândiţi că, din 4 în 4 ani, aţi ales greşit, mai ales dacă aţi stat acasă şi aţi ales să nu vă pese. De la revoluţie încoace experimentăm, tăiem, ne batem cu pumnul în piept şi nu facem nimic! De ce să vă pese? Pentru că la şedinţa cu părinţii sunt mereu aceleaşi feţe. Pentru că pe la şcoală, pe măsură ce copilul creşte, daţi din ce în ce mai rar. Pentru că am auzit azi, la careu, pentru prima dată, în introducerea rostită de director, Vă reamintesc că în această unitate fumatul este interzis. Pentru că le-aţi cultivat copiilor ideea că la catedră stă un fraier pe un salariu de *****, care nu merită respect şi că nu ai nevoie de şcoală ca să ai succes. Câţi ştiţi cu ce s-au îmbrăcat copiii azi în prima zi de şcoală, şi pe ce au cheltuit banii de „pachet”? Vi se pare greu de respectat un cod de culoare (şi uniforma vă revoltă), dar nu e niciodată prea târziu să înveţi respectul. Am ascultat azi imnul ţării noastre, pus pe staţie, cu microfonie, în timp ce adolecenţi „revoltaţi”, îmbrăcaţi de paradă, ignorau momentul. Sunt momente în care ar trebui să intonăm singuri imnul naţional. De ce? Pentru că pe stadion fotbaliştii îl cântă. Pentru că pe podium gimnastele o fac fără să le fie ruşine. Nouă ne este… pentru că nu ştim să ne respectăm.

În zilele următoare veţi merge – sper – la şedinţele cu părinţii. Înainte de a arunca o bacnotă şi a răsufla uşuraţi că gata, v-aţi făcut datoria şi în acest an şcolar, gândiţi. Gândiţi în grup, cum puteţi lua decizii economice rentabile pentru întreaga clasă. Nu toţi au acelaşi număr de zerouri disponibile şi calculaţi şi timpul pe care părinţii lui X şi Y îl cheltuiesc când fac voluntariat la clasă şi merg cu maşina personală să cumpere, pentru toţi, materiale. Dacă consideraţi că în ţara asta se poate, demonstraţi făcând, nu arătând cu degetul!