Si a(proape) a fost… vacanta mare. Colectia Cele mai frumoase povesti

Mă uit în calendar şi aproape că nu-mi vine sa cred. Septembrie nu că bate la uşă, dar a apăsat deja pe clanţă! Se simte seara… când nu mai poţi ieşi la plimbare în maieu… se simte noaptea… când tragi cu o mână un colţ de pătură şi împingi fereastra cu piciorul. Se simte în nerăbdarea copiilor, în planurile pe care şi le fac, în ochişorii pironiţi pe rafturile cu rechizite. Oare anul ăsta ce penar să-mi iau? Şi ghiozdanul cum să fie…?

Spargatorul de nuci si regele soarecilor, Editura Litera InternationalVacanţa a rămas în urmă, cu amintirile ei frumoase. Aproape am terminat şi temele de vacanţă, după lungi discuţii şi parlamentări. Îmi fac curaj pentru viitorul an. Ceea ce încă nu e gata e lista de lecturi. Nu mai vorbesc de fişe… că aici e jale. Ci de poveştile care trebuie citite. Dacă cu temele ne-am descurcat, când venea vorba de citit parcă erau cele douăsprezece munci ale lui Hercule. Şi totuşi, vara aceasta am bifat o mare victorie la capitolul "citit". A fost ziua lui Andrei, şi dincolo de orice cadou pe care îl primeşte copilul, o carte trebuie să se strecoare mereu. Pe post de felicitare, cel puţin mie aşa îmi place. O carte cu dedicaţie va rămâne mereu în bibliotecă, şi în timp va căpăta o valoare deosebită. Anul acesta ne-am gândit să-i luăm ceva ce nu a citit cu siguranţă, să arate destul de bine încât să-i facă plăcere, şi să nu fie nici prea mare sau prea lungă, să-l descurajeze… am ajuns la hipermarket (deşi e ultimul loc de unde îmi place să cumpăr cărţi – oferta era ok), şi am ales una din colecţia "Cele mai frumoase poveşti", apărute la Editura Litera International: Spărgătorul de nuci şi Regele Şoarecilor (E.T.A. Hoffmann). A fost curios, ilustraţiile i-au dat un pic de gândit. Despre ce e povestea, mami? Este cadoul tău… ştii să citeşti, afla singur. Şi a aflat.

Nu i-am cerut să citească cu voce tare, doar să-mi povestească ce a citit. Şi, în patru reprize, a terminat cartea după o săptămână. Sunt aproape 100 de pagini, format A4, dar caracterele sunt mari, ca pentru copiii aflaţi la primele lecturi. Aproape că nu mi-a venit să cred când mi-a spus că a terminat-o! Şi ceea ce m-a făcut să mă simt şi mai bine era bucuria de pe faţa lui… Mami, ştii ceva? Chiar mi-a plăcut!!

A citit şi până acum, povestioare sau poveşti, pagini de enciclopedii, dar nu o carte din scoarţă în scoarţă. Pentru mine, aceasta este prima carte pe care Andrei a citit-o. Singur, de la început, şi fără să-l împing de la spate, cum fac de obicei. Ştiu că nu va fi niciodată cartea lui preferată, nu va trece peste atlase şi enciclopedii geografice, dar pentru mine înseamnă încă o amintire aşezată frumos în cutiuţă. Cel mai important, faptul că… i-a plăcut! Prima impresie contează întotdeauna.

Spargatorul de nuci si regele soarecilor, Editura Litera International

Acum sunt în căutare de strategii, de a introduce măcar o oră de lectură în fiecare zi. Mai avem de citit din culegerea de lecturi, dar şi aici am avut prima victorie… Mami, tu ştiai că ăştia de la Disney nu au făcut corect desenul cu Cenuşăreasa? Am citit eu povestea… şi au greşit… că… şi a continuat să-mi spună… cum că nu apare nicio zână, că fetele cele rele îşi taie degetul şi călcâiul, ba chiar că rămân fără un ochi la sfârşitul poveştii. Am zâmbit… dacă munca de "detectiv" ajută în lectură, apoi trebuie citite toate, să vedem unde au mai trişat cei de la Disney, nu? Căci e clar că doamna, la şcoala, aşa îi va prinde că nu au citit cartea… aviz amatorilor ;). Sper pe viitor, la liceu, să citească Moromeţii, nu să se uite la film. Întâi cartea, apoi filmul, ca să-l poţi aprecia cum se cuvine.

L-am lăsat citind Frumoasa din Pădurea Adormită. Sunt curioasă aici ce "greşeli" găseşte. Se pare că deocamdată varianta aceasta e destul de provocatoare. Să vedem ce găsesc în momentul în care terminăm cu poveştile celebre.

Dar.. revenind la prima lui carte, am studiat un pic colecţia. N-am spus că, la final, fiecare volum este însoţit de un CD. Nu m-am prins care e ideea, dar a noastră a avut cd-ul cu "Prinţul fericit", de Oscar Wilde, aşa că nu pot spune dacă pe cd este o lectură integrală cărţii… probabil nu există înregistrarea, sau e vreo strategie ciudată de marketing, să cumperi toate volumele, ca să ai toate cd-urile.

Din colecţie fac parte:

Hans Christian Andersen - Craiasa Zapezii "Craiasa zapezii“, de Hans Christian Andersen

eMAG.ro
elefant.ro
libris.ro

„Craiasa zapezii“, „Ratusca cea urata“ si „Amnarul“.

Pe cd, Amnarul, de H.C. Andresen, si Tinerete fara batranete, de Petre Ispirescu, din arhiva Electrecord. 

Fratii Grim - Cenusareasa Fratii Grim – Cenusareasa eMAG.ro
elefant.ro
libris.ro
Cenusareasa, Degetel, Baba Dochia, Alba ca zapada si cei sapte pitici, Hansel si Gretel + CD audio cu adaptarea dramatizata a povestilor Cenusareasa si Alba ca zapada si cei sapte pitici, de Fratii Grimm, din arhiva Electrecord.
Charles Perrault - Frumoasa din padurea adormita Charles Perrault – Frumoasa din padurea adormita eMAG.ro
elefant.ro
libris.ro 
Frumoasa din padurea adormita, Darurile Zanei, Barba albastra, Riquet cel motat, Motanul Incaltat + CD audio cu adaptarea dramatizata a povestii Frumoasa din padurea adormita, de Ch. Perrault, din arhiva Electrecord.
Wilhelm Hauff - Inima de piatra Wilhelm Hauff – Inima de piatra eMAG.ro
elefant.ro
libris.ro
Librarie.net
Contine povestea Inima de piatra, de W. Hauff + CD audio cu adaptarea dramatizata a povestii Micul Muck, de W. Hauff, din arhiva Electrecord.
ETA Hoffmann - Spargatorul de nuci ETA Hoffmann – Spargatorul de nuci eMAG.ro
elefant.ro
libris.ro
Librarie.net
Contine povestea Spargatorul de nuci si regele soarecilor + CD audio cu adaptarea dramatizata a povestii Printul fericit, de Oscar Wilde, din arhiva Electrecord.
Ion Creanga - Capra cu trei iezi Ion Creanga – Capra cu trei iezi elefant.ro
libris.ro
Capra cu trei iezi, Ursul pacalit de vulpe, Punguta cu doi bani, Soacra cu trei nurori, Fata babei si fata mosneagului + CD audio cu adaptarea dramatizata a povestilor Fata mosului cea cuminte, Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani, Ursul pacalit de vulpe, Soacra cu trei nurori, de Ion Creanga, din arhiva Electrecord.
Povesti Clasice - Printul fericit Poveşti clasice. Printul fericit eMAG.ro
elefant.ro
libris.ro
Librarie.net
Printul Fericit,
Piele-de-Magar, autor Charles Perrault,
Printesa si taietorul de lemne, autor Édouard René Lefèbvrede Laboulaye,
Cele douasprezece fete de imparat si palatul fermecat, autor Petre Ispirescu
+ CD audio cu adaptarea dramatizata a povestilor din arhiva Electrecord:
Micul print, autor Antoine de Saint-Exupery, dramatizare de George Radu Chirovici,
Povestea boabelor de diamant, dramatizare Silvia Kerim.
Povesti Populare - Frumoasa cu parul de aur Povesti Populare – Frumoasa cu parul de aur. eMAG.ro
elefant.ro
libris.ro

Frumoasa cu parul de aur, poveste ceha,
Printul Roland, poveste englezeasca,
Norocul omului, poveste romaneasca,
Ivan-tarevici si lupul cel sur, poveste  ruseasca,
Marusca si cele douasprezece luni, de poveste scovaca.

+ CD audio cu adaptarea dramatizata a povestilor din arhiva Electrecord: 
O casuta-ntr-un dovleac –  poveste cubaneza si Batranul luntras (poveste coreeana), dramatizare de Margareta Feraru

Hans Christian Andersen - Degetica Hans Christian Andersen – Degetica eMAG.ro
elefant.ro
libris.ro
Librarie.net
"Degetica", "Soldatelul de plumb", "
Hainele noi ale imparatului", "Lebedele salbatice", "Printesa si bobul de mazare".
CD:
Randunica spune o poveste – (dupa basmul ,,Degetica”), dramatizare de Silvia Kerim,
Hainele imparatului, dramatizare de Alexandra Teodoriu (din arhiva Electrecord)
Fratii Grim - Scufita Rosie Fratii Grim – Scufita Rosie eMAG.ro
elefant.ro
libris.ro

Scufita rosie, Masuta fermecata, Magarul de aur si bata din desaga, Regele broscoi, Croitorasul de viteaz

+ CD audio cu adaptarea dramatizata a povestilor din arhiva Electrecord: Scufita Rosie, dramatizare de Calin Gruia, Imparatul Cioc-de-Sturz, dramatizare de Nicolae Neagoe, Soldatelul de plumb, dramatizare de Octavian Mandrut

Wilhelm Hauff - Muck cel mic Wilhelm Hauff – Muck cel mic eMAG.ro
elefant.ro
libris.ro

Povestea lui Muck cel Mic,
Piticul Nas-Lung

+ CD audio cu adaptarea dramatizata a poveştilor din arhiva Electrecord: 
Inima rece, dramatizare de Constantin Teodor, Lebedele, dramatizare de Ioana Toma Zamfir

Ion Creanga - Povestea Porcului Ion Creanga "Povestea porcului" elefant.ro
libris.ro

Povestea porcului,
Ursul pacalit de vulpe
Ivan Turbinca,
Prostia omeneasca

+ CD audio cu adaptarea dramatizata a povestilor din arhiva Electrecord: 
Povestea porcului, dramatizare de Emil Gonciu,
Ivan Turbinca, dramatizare de Nicolae Neagoe

Hans Christian Andersen - Craiasa Zapezii   elefant.roEditura Litera
Colecţia Cele mai frumoase poveşti, 12 volume

Biblioteca Năzdrăvanilor

Cristina H.
Ultimele postari ale lui Cristina H. (vezi toate)
Posted in Cărţi pentru copii, Cu si despre nazdravanii mei and tagged , , , , , , , , , , , .

Lasă un răspuns

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente