În ultimele săptămâni de școală mi-am simțit copiii din clasă obosiți. Nu mai au răbdare, deja pentru ei e cam mult la 7 ani. Așa că am restrâns un pic câmpul de oferte și am pregătit teme (mai) scurte și ceva mai puțin solicitante. Asta la prima vedere…
Oficial nu am cusut cu ei, nu cu toată clasa. Neoficial, în școala altfel, am lucrat cu o parte dintre ei, cu ajutorul copiilor mei din seria trecută, care au venit și le-au arătat celor mici ce i-am învățat. Am mai avut o tentativă cu câteva fetițe la activitățile desfășurate cu ocazia „porților deschise“, cu o săptămână înainte de închidere, când iar au cusut.
Tot oficial, scenariul de cusut cu toată clasa implică neapărat încă vreo patru părinți prezenți, ața în ac băgată de acasă, nod făcut. Dacă la începutul pandemiei i-am provocat să coasă un curcubeu, acum am zis să fie ceva simplu: litera X. Cât de greu putea fi să coși un amărât de X??
Pentru că tema nu mai avea caracterul opțional, le-am cerut să ia din trusa logi un pătrat mare și unul mic, să le așeze pe un carton și să le marcheze vârfurile în trei poziții diferite. A doua etapă era perforarea cartonului în punctele stabilite și a treia – coaserea literei, cumva și pentru intuirea noțiunii de diagonală. Pentru că știam că am deja copii care cos pe etamină, lor le-am permis orice variație a temei. Mi-am dat seama că regret acum că nu am încercat să coasem alfabetul… măcar literele care erau alcătuite din linii drepte, cred că ar fi ieșit interesant! Eh, dar ce mai făceam în clasa întâi dacă toată distracția era la pregătitoare??
O treime din clasă a rezolvat tema, ceea ce nu e încurajator, însă măcar e realist. I-am rugat insistent să nu trimită creații la care copilul a aplicat cu entuziasm tehnica mama-mpunge și eu trag, prefer să nu primesc niciuna, să rămână nefăcută, decât să am impresia falsă că pot face această activitate la clasă, toți se descurcă.
Trag speranțe ca, la vară, cei care nu și-au terminat temele, să le lucreze în ritmul lor. Mă gândesc că acolo unde au în continuare acces pe platformele cu lecții, elevii cu ritm mai lent de învățare au o șansă nesperată la o „școală de vară“, iar în toamnă să se prezinte onorabil în clasa următoare. În fond, toți copiii sunt capabili să realizeze o sarcină, dacă le lași atâta timp cât au ei nevoie să o ducă la bun sfârșit. Unii învață să citească în câteva săptămâni, alții în câteva luni, alții nici după câțiva ani de chin la școală nu reușesc, dar cumva la maturitate își iau carnetul de șofer. Problema e dacă avem „timpul“ și resursele necesare să așteptăm fiecare membru al societății să reușească sau îl încadrăm, la momentul X, acolo unde competențele dobândite de el sunt suficiente.
Vacanţa a rămas în urmă, cu amintirile ei frumoase. Aproape am terminat şi temele de vacanţă, după lungi discuţii şi parlamentări. Îmi fac curaj pentru viitorul an. Ceea ce încă nu e gata e lista de lecturi. Nu mai vorbesc de fişe… că aici e jale. Ci de poveştile care trebuie citite. Dacă cu temele ne-am descurcat, când venea vorba de citit parcă erau cele douăsprezece munci ale lui Hercule. Şi totuşi, vara aceasta am bifat o mare victorie la capitolul "citit". A fost ziua lui Andrei, şi dincolo de orice cadou pe care îl primeşte copilul, o carte trebuie să se strecoare mereu. Pe post de felicitare, cel puţin mie aşa îmi place. O carte cu dedicaţie va rămâne mereu în bibliotecă, şi în timp va căpăta o valoare deosebită. Anul acesta ne-am gândit să-i luăm ceva ce nu a citit cu siguranţă, să arate destul de bine încât să-i facă plăcere, şi să nu fie nici prea mare sau prea lungă, să-l descurajeze… am ajuns la hipermarket (deşi e ultimul loc de unde îmi place să cumpăr cărţi – oferta era ok), şi am ales una din colecţia "Cele mai frumoase poveşti", apărute la Editura Litera International: Spărgătorul de nuci şi Regele Şoarecilor (E.T.A. Hoffmann). A fost curios, ilustraţiile i-au dat un pic de gândit. Despre ce e povestea, mami? Este cadoul tău… ştii să citeşti, afla singur. Şi a aflat. 
