Cred ca am reuşit să găsesc o explicaţie, de ce adulţilor nu le place iarna. De ce văd iarna ca pe principalul inamic al anului. Vine iarna… brrr… o tragedie cumplită! "Iarna nu-i ca vara!", a grăit cu înţelepciune acum câţiva ani Traian Băsescu. Nu-l laud, căci pur şi simplu i-a scăpat. Nu cred că şi-a dat seama pe moment cât de consacrată va deveni replica, şi ce se ascunde în modul lui facil de a aborda realitatea.
Iarna nu-i ca vara, e adevărat. Pentru că poveştile copilăriei nu au privit-o ca pe un personaj pozitiv. Zâna de gheaţă. Andersen este vinovatul principal, a sădit în mintea noastră, încă de mici, aversiunea faţă de iarnă. Clar n-a avut ce face în ziua în care s-a hotărât să aşeze în rolul pe personaj negativ pe Crăiasa Zăpezii. Cum să nu iubeşti iarna?! Ce anotimp îţi mai oferă atâtea jocuri şi jucării? Bulgări după plac, pârtie pentru săniuţe, nămeţi şi cazemate în care să te pituleşti alături de prieteni cu obrajii roşii ca ai tăi.
Nu am fost niciodată de acord cu părinţii care iarna pun capăt distracţiei. Ba că s-au udat mânuşile, ba că a intrat zăpadă în cizme. Nu mi-a plăcut niciodată să intru în casă, la căldură, şi să-mi las sufletul afară. E oare atât de greu să mai pui o şosetă peste, ca jampieră, şi o pereche de mănuşi de schimb?! Dacă vezi că s-au scurs două ceasuri, fierbe repede un termos mare de ceai cu lămâie, picură în el puţină esenţă de rom, pregăteşte nişte căni şi ieşi pe câmpul de luptă. Cere pauză şi hidratează luptătorii. Vei deveni brusc eroul tuturor, cea mai "de gaşcă" mama.
Şi nu-ţi fă probleme, iarna e aliatul tău… o să-i doboare şi ţi-i va trimite acasă cu obrajii roşii, energia epuizată şi o tolbă de poveşti şi amintiri. Îi vei înveli la culcare, şi vor întreba jumătate adormiţi… se topeşte zăpada până mâine?! Ne mai laşi…?
Luna trecută i-am admirat, privind fascinaţi, lipiţi de geamul portierei, Iarna la munte. Este diferită, copleşitoare, festivă. Nu este cea din oraş. "Este atât de frumos, mami! Fă multe poze, să ne uităm şi acasă!"
Şi m-am conformat…