Tinovul Mohoș – rezervație naturală la Sf. Ana

Am completat weekendul la Tușnad cu o excursie – din nou – la Sf. Ana. Știam că lacul ne așteaptă, în același loc ca și data trecută, însă, cum copiii au crescut, voiam să vizităm și rezervația Tinovul Mohoș, sau Lacul cu mușchi, pentru a vedea plantele carnivore. Două zile au trecut copiii dintr-o extremă într-alta. Filmele SF au avut contribuția lor, ideea de plantă carnivoră este tradusă cu plantă care înghite copii. Și în fotografii sunt extrem de fioroase, doar că trebuie să le vezi în realitate… sunt de-a dreptul drăgălașe, și neașteptat de mici!

În afară de ce puteți citi despre Tinovul Mohoș (pagina de pe wikipedia este un bun început, dar aici am găsit un articol foarte bine realizat de un profesor din Cluj), mai adăugăm câteva detalii. În primul rând, nu se intră liber în rezervație, ambele intrări sunt supravegheate. Vizita se face cu ghid, la ore fixe – 12, 14, 16, 18, iar tariful este 5 lei/persoană, la care se adaugă, bine-nțeles, toate celelalte tarife de intrare.

tarife_rezervatie_sf_ana

Este prima rezervație pe care o vizitez ca arie strict protejată. Vizita se face pe o pasarelă de lemn, și este interzisă părăsirea traseului, nu atât pentru a limita distrugerile, ci și pentru siguranța turiștilor. Este zonă de mlaștină, și turba, îmbibată ca un burete, este extrem de înșelătoare. Am coborât cu ghidul de pe pasarelă, o singură dată, să ne arate cum se simte solul – deși nu îi putem spune sol, este strat de turbă. Dacă vă e frică de cutremure, să vedeți acolo senzație, când ți se mișcă pământul sub picioare! În rest am călcat doar pe dalele de lemn fixate ca potecă. Primul lucru după care m-am uitat în toate direcțiile n-au fost nici viperele (ghidul ne atenționa să nu ne aplecăm spre plante, să nu întindem mâna spre ele, ne-a făcut și observație că am venit în pantaloni scurți! – și aici o meritam, era vina mea că n-am citit cum trebuie informația despre șerpi), nici plantele carnivore, ci urme de urși. Localnicii erau „încântați” că dimineață apăruse o ursoaică cu pui, și ghidul își mai și începea prezentarea cu o imagine a pasarelei de început și a lui moș martin care pășea agale în rezervație. Așa că înainte de a mă uita după orice altceva, mă uitam după urme… mai ales că de urs am mai văzut în Bucegi. Și am văzut una! Ghidul încerca să-mi spună că e de cerb… sau poate fixația mea nu vedea decât pernuțe. Dar cum vreo 10 metri mai încolo ne-a arătat excremente „proaspete” de urs, sunt convinsă că și urma aceea îi aparținea!

Intrarea în Tinovul Mohos, pe pasarelă.

Intrarea în Tinovul Mohos, pe pasarelă. În stânga sunt capcane pentru insectele care atacă copacii din pădure.

Fac o paranteză, la finalul vizitei ne-a dat câteva sfaturi, ce să faci dacă te întâlnești cu ursul. Clasicele fugi sau te sui în copac nu merg, pentru că stă mult mai bine ca noi la amândouă. Nu faci mișcări bruște, nu-l scapi din ochi – nici el nu te scapă, chiar dacă pare că face altceva. Îi poți arunca de mâncare, și să te îndepărtezi ușor de el, sau dacă nu ai nimic de felul acesta, îi arunci o haină de pe tine. Va sta s-o miroasă și s-o studieze, ceea ce îți va aduce un bonus de câțiva pași. În funcție de cât de încotoșmănat ai plecat la drum, sacrifici pe rând tot ce ai pe tine. Un fel de poker pe dezbrăcate, unde nu ține cacealmaua… trebuie să joci cum trebuie fiecare „carte” dacă vrei să scapi cu bine! Nu se aplică în caz de ursoaică cu pui. Acolo fă ce te taie capul, poate merge. Revenind, ce căuta ursul în Tinov? Afine!! Chiar la intrare în rezervație am înțeles în sfârșit cum arată afinele în pădure, și cele roșii, și cele negre. Și cum arată și rozmarinul de turbă (Andromeda polifolia), o plantă cu fructe care nu sunt comestibile.

tinovul mohos afine

Afine

tinovul mohos rozmarinul de turba

Rozmarinul de turbă

Plantele din Tinov sunt puține, mici, la fel ca și copacii. Pe măsură ce se înaintează spre centru, pinii și mestecenii sunt din ce în ce mai pitici, deoarece stratul de turbă subțire nu le permite să-și fixeze rădăcinile și să se înalțe. Parcă e o zonă calamitată. Mediul oligotrof (sărac în minerale) a încurajat și dezvoltarea plantelor așa-zis carnivore, care s-au adaptat minunat la acest mod de viață, suplimentând necesarul oferit de sol cu cel din aer: orice insectă este o sursă de hrană, trebuie doar păcălită să intre în capcana lipicioasă a tentaculelor de pe frunze. „Roua cerului” are nevoie de aproximativ 50 de insecte pe an, pe care le sufocă cu un suc abundent, apoi secretă enzime pentru a digera insecta. În Tinov am văzut două dintre specii, cu frunza rotundă și cu cea alungită.

Roua cerului - libelulă în curs de digerare

Roua cerului – libelulă în curs de digerare

Poteca din rezervație merge la două dintre ochiurile de apă rămase încă neacoperite. În câteva sute de ani, fără nicio intervenție, și acestea vor fi doar o amintire. Apropo de intervenții, documentându-mă pentru acest articol, am aflat cum că Ceaușescu intenționa exploatarea stratului de turbă format aici. Nu pot decât să mă bucur că n-a apucat, cum începuse în deltă exploatările pentru metale rare… Nu am reușit să surprind cu camera frumusețea ireală a locului. Oglinda apei – complet neagră, deoarece turba este solubilă în apă, schimba culorile încât cele oglindite păreau mai reale și mai vii decât cele reflectate. Cel puțin albastrul cerului oglindit are o culoare cu greu reproductibilă în cuvinte.

tinovul mohos ochi apa

Nu am avut plăcerea să întâlnim nicio viperă (vipera berus), și o șopârlă ne-a trecut calea. Nu știam că există șopârle vivipare (care se înmulțesc prin pui vii, nu prin ouă) – Lacerta vivipara, și încă una, căreia nu i-am reținut numele – dar popular îi spuneau „șarpele de sticlă”. Mai bine reprezentat părea la nivelul păsărilor, ghidul a încercat să ne aducă aproape o gușă-roșie, folosind o înregistrare de pe telefon. Auzind un „rival”, trebuia să vină să inspecteze teritoriul. A venit foarte aproape, dacă țin cont de distanța la care se auzea trilul, dar nu destul, să o putem și vedea.

Bumbăcărița - una din plantele „pașnice” din Tinov

Bumbăcărița – una din plantele „pașnice” din Tinov

Turul a durat cca 40 minute. Am ieșit pe un drum forestier, în pădure, care ne aducea la punctul de pornire în expediție. Pe drum, din nou – excremente de urs. Am grăbit pasul să ajungem în zona de camping, încercând să fixăm cât mai bine multitudinea de informații pe care ghidul nostru ne-a oferit-o.

Urme... proaspete de urs.

Urme… proaspete de urs.

Posted in Nostalgii de vacanta and tagged , , , , .

2 Comments

  1. Felicitari pentru prezentare! O adevarata incantare atat imaginile cat si relatarea ta! Citind mi s-a facut un dor nebun de munte, pe care nu l-am mai avut aproape de vreo 9 ani. Noroc cu tine care mi-ai stirnit amintirile. N-am fost in zona prezentata de tine, eu sunt „fan Retezat”, dar sigur va fi un obiectiv important pe care il vom atinge cat de repede ne va permite situatia.

    • Dana, la Sf. Ana trebuie să mergi, e singurul lac vulcanic de la noi din țară. Sunt cca 4 ore de la București cu mașina, iar în Tușnad se poate petrece un weekend la preț decent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente