Paste fericit!

Vă mulţumesc tuturor că-mi sunteţi alături şi vă doresc sărbători liniştite în familie, alături de cei dragi!
Paşte fericit!
paste_2015

Ghirlanda de Pasti cu oua tesute

oua tesute cu fasii de hartieDe Crăciun scria cineva pe facebook că mai bine gătea „câteva felicitări”, că sigur ieşeau minunat. Cam aşa zâmbeam eu aseară… făcând planul de bătaie pe ziua de azi. Ce atâta înroşit ouă, când unele ţesute, de carton, ies minunat?

Modelul este disponibil în numărul 106 al colecţiei Idei creative, Ţeserea cu fâşii de hârtie, despre care am povestit deja [aici] . Am mărit modelul de două ori, şi am ţesut cu fâşii de quilling late de 1cm. Cred că trebuia să măresc modelul de două ori şi un pic, să-mi rămână şi 2mm spaţiu de manevră cu fâşiile, aşa a ieşit parcă prea fix. Am avut probleme cu fulgii, din păcate nu am avut fulgi coloraţi. Aveam pene colorate, dar nu stăteau, aşa că m-am mulţumit cu fulgii mei albi.

Pentru confecţionare, aveţi nevoie de:

  • o variantă de a mări modelul (la xerox, sau scanner/imprimantă)
  • carton colorat
  • fâşii colorate
  • fulgi (coloraţi de preferinţă)
  • lipici, accesorii

Cartea o puteţi găsi în librăria editurii Casa, sau la elefant, librarie.net.

Alte modele:

idei-creative106-casa2felicitare-ou-tesutsa-tesem-frumos1sa-tesem-frumos2sa-tesem-frumos-d-toys2

Ou cu masca – Ornamente hazlii de Pasti

Anul acesta sunt într-o permanentă întrecere cu timpul. Parcă se dă pe cartelă, nu-mi ajunge niciodată! Aşa se face că m-am trezit în săptămâna altfel fără niciun proiect pe blog, ba mai mult, e şi Săptămâna Mare, iar eu cu pregătirile de Paşti sunt în pom, şi pomu-n aer. Aşa că în seara aceasta am pus repede mâna pe foarfecă, şi am terminat unul din proiectele de pe listă. Am pregătit un ou! E de lemn, ce-i drept, cele comestibile abia mâine se vor muta de la piaţa acasă, dar voi vedea cât chef au copiii de făcut măscuţe, mai ales că există două variante mai uşoare de decorat: cu ştampile sau cu autocolante, pachete de-a gata, cu tot cu vopsea, de la Lidl.

Modelul pentru proiectul de mai jos l-am luat din numărul 108 al colecţiei Idei creative, „Ornamente hazlii de Paşti”. Sunt super, super haioase modelele! Aproape că nu ştiu pe care să le aleg… Am vrut un altul, însă nu am găsit în timp util hârtie acordeon pentru burtica puişorilor. Sunt propuse 15 proiecte, cuprinzând tot felul de ornamente, cutiuţe, suporţi pentru ouă în formă de puişori, cocoşi, mieluşei şi toată galeria zoologică de sezon. Cred că sunt două bufniţe care fac excepţie, dar cam atât. Sunt simple, uşor de realizat cu copiii, iar volumul include la mijloc şi modelele pentru elementele de decupat. Se pot mări după preferinţe, pentru masca de cocoşel eu le-am mărit de două ori.

Ornamente hazlii de Pasti, idei creative 108, editura Casa

Nu am avut carton colorat, cu pattern, aşa că am ales să confecţionez modelul din hârtie buretată. Nu am găsit nici ochi din papier-mache, şi nici timp să confecţionez nu mai aveam, aşa că am pus ochi mobili. Bulinele sunt făcute cu pastă corectoare. Îmi pare rău că n-am apucat să le lucrez cu copiii anul acesta, sunt sigură că ar fi fost încântaţi! La anul e pe listă! Mi-ar mai fi fost necesar şi elastic subţire, s-ar prinde mult mai uşor pe ou.

Ornamente hazlii de Pasti, idei creative 108, editura Casa

Cartea o puteţi găsi direct la editura Casa, sau în librăriile online elefant, librarie.

La scoala – Altfel

De vreo doi ani săptămâna „altfel” a fost rebotezată, să ştii mai multe, să fii mai bun. Cred însă că primul nume va rămâne mult timp de-acum înainte. Aş vrea să reiau acum doar a doua parte a denumirii, să fii mai bun. Este ceea ce am încercat să fac la ora de astăzi, la o clasă a cincea undeva în Bucureşti: să mă depăşesc pe mine. Cumva, voi, cei care mă citiţi, mă cunoaşteţi, sau aţi participat la activităţile şi atelierele mele. Însă recunosc că emoţii am de fiecare dată când încerc ceva nou. Azi nu era un atelier oarecare pentru mine, era primul la noua clasă a lui Andrei. Copilul – stresat rău, în prag de adolescenţă: să vină mama la şcoală nu e poate lucrul cu care vrei să te treacă prietenii pe răboj. Eu – şi mai stresată! Aşa că mi-am propus obiective extrem de pretenţioase la această lecţie.

În primul rând, trebuia să mă întrec pe mine. Să fie cea mai minunată lecţie pe care am făcut-o până acum. În esenţă e o banală oră de pictură pe obiecte, lucru pe care îl tot fac de patru ani încoace, cel puţin o dată la două luni. Dar… Nici eu nu mai sunt cea care eram acum un an. S-au schimbat multe, am învăţat şi mai multe, şi cumva abia aşteptam să le pun în practică. Au 11-12 ani, nu sunt atât de uşor impresionabili, şi de o lună încoace mă gândesc la strategii… M-am abţinut cu greu să nu mă consult cu Andrei, dacă el crede că ar merge sau nu un anumit exerciţiu. Aşa că vă puteţi face o idee cam cum îmi tremurau mie mâinile de dimineaţă… şi mă chinuiam să nu cumva să scap cutia cu ouă de ipsos până la şcoală!

Primul punct pe listă – materialele. Am luat nişte matriţe şi am turnat… câte două ouă pentru fiecare copil. Asta a fost partea cea mai uşoară. A doua – cu ce mă îmbrac. Odinioară nu intram la clasă decât la patru ace. Acum am învăţat să-mi iau tricou cu Tom&Jerry şi să mă simt bine. Nu merge însă la cei mari, aşa că mi-am amintit de tricoul meu din campania „Fii prietenos, nu răutăcios”. Ideea – genială. Întâi m-au întrebat dacă lucrez la Cartoon. Nu, deşi atmosfera e faină. A urmat şi concluzia: Deci tricoul e cu mesaj, pentru noi! Normal! Ce înseamnă să fii într-o clasă cu copii isteţi! Pricep fără să le spui, :) mai ales când tocmai am avut ceva discuţii la ultima şedinţă cu părinţii, că uşile de biserică la şcoală nu s-au inventat încă…

Al doilea punct: să destind atmosfera. Mă aşteptau deja cu borcanele de apă şi acuarelele pe bancă. I-am rugat să le pună deoparte, să rearanjăm mesele în aşa fel încât să avem un coleg şi în stânga şi în dreapta. Ideal era să stăm în cerc, dar cum sunt mulţi, sala nu foarte mare, am făcut un „U”, şi am stat în jurul lui, astfel încât regula să se respecte. Am ales două jocuri, pe care le-am testat pe propria-mi piele la seminarii. Normal, le-am adaptat. Primul joc nu a avut nevoie neapărat de spaţiul amenajat. Le-am dat o foaie de hârtie, şi i-am rugat să se descrie, pe scurt, astfel încât, dacă mă uit la ei, să pot să ghicesc cine este persoana. De exemplu, am ochelari verzi. Aici i-am păcălit, au crezut că bileţelele sunt pentru mine… În continuare le-am cerut să scrie pe verso cea mai frumoasă urare de Paşte pe care o pot face. După mustăceli îmi dădeam seama că se distrează. Au fost „ai mei” abia la momentul următor, când le-am cerut să le mototolească şi să le arunce în mijlocul clasei. După şocul iniţial – jur că au crezut că glumesc, doar le ceream să arunce hârtii mototolite pe jos! – au executat. Normal, din „greşeală” ajungeau direct la colegii de pe partea opusă, dar cum scopul era să fim „prietenoşi”, am corectat din mers. Aş fi vrut să-i las să aleagă singuri, dar cum locul nu prea permitea şi s-ar fi ajuns cu siguranţă la îngrămădeală, le-am adunat eu, apoi fiecare a ales din grămadă un mototol… Pe rând, fiecare a citit urarea cu voce tare, şi a ghicit cine i-a făcut-o.

Le mai promisesem un joc. Le-am dus deja decupate nişte ouă din hârtie A5. Fiecare copil a desenat ce a vrut el, în mijlocul oului. Au avut la dispoziţie 30 de secunde. Apoi am sunat din clopoţel. La fiecare clinchet, dădeai oul colegului din dreapta. Fie că ai terminat, fie că nu, dacă a sunat clopoţelul, dai oul. Sunam la 15-20 secunde, după cum îi vedeam că au terminat sau se agită. Le-am cerut ca, în momentul în care a ajuns la ei oul cu care au început, să strige „stop joc”. Nu ştiu cum a trecut timpul, aveam impresia că secundele ţin o veşnicie, însă am răsuflat uşurată când au strigat aproape în cor stop. I-am lăsat să se agite câteva minute, hohote de râs şi critici, nici nu vreţi să ştiţi ce trăsnăi erau acolo. Dar fiecare avea acum o felicitare de Paşti realizată de toţi colegii.

Ce mi-am propus: să le arăt că se poate lucra în grup. Că se pot purta frumos unul cu celălalt fără să li se „întâmple” ceva… iar când în sfârşit am început să pictăm, aveam un grup mare de copii relaxaţi. Activitatea în sine aproape că a pălit în faţa pregătirii. Unii s-au străduit, alţii au pictat după puterile lor, dar s-au descurcat. Îmi place că n-am scăpat nici aici de „doamna, e bine?” şi am putut să ajung la replica mea preferată: ţie îţi place? S-a dus la loc şi i-a mai pus câteva picăţele, şi tot el a evaluat: Acum e bine!

pictura_pe_ipsos

La final, am putut în sfârşit să le cer copiilor să scrie bileţelele de feedback. Până acum am avut copii prea mici, şi nu prea aveam cum. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost, normal, să scot bileţelele din cutie şi să văd cum a fost. Replica generală, le-a plăcut tot. Să nu credeţi că am scăpat de critici, ca să fie perfect, mai era nevoie de:

  • ouă în plus, două li s-au părut puţine;
  • ar fi vrut şi ouă simple, nu neapărat cu model;
  • mai multe jocuri, sau mai bine făceam doar jocuri :) ,
  • mai multă seriozitate din partea colegilor – unii, citez, au desenat lucruri „urâte”. Eu sper doar că nu au desenat corect şi nimic mai mult, căci nu am putut verifica toate materialele.
  • linişte în clasă. Uneori e tare greu să lucrezi cu gura închisă…
  • mai mult timp. „S-a terminat prea repede”.

Unul din bileţele mi-a confirmat că obiectivele au fost atinse. „A fost excepţional şi plin de activităţi. Am fost plăcut surprins şi m-am simţit incredibil.” Aşadar, ca să trag şi eu concluzia, nu ştiau absolut nimic despre mine. Nu ştiu de acest blog, nu ştiu cine sunt şi cu ce mă ocup. Eram doar mama lui Andrei, un copil normal, dar nu printre „populari”, şi nici printre „primii”, aşa cum se mai etichetează, care s-a oferit să facă o activitate în săptămâna altfel, pictură pe ouă, cum face toată lumea în această perioadă.
Dar i-am surprins şi i-am cucerit!

Aştept acum cu şi mai multe emoţii să vină Andrei acasă. Sunt foarte curioasă dacă am trecut testul lui!

pictura_pe_ipsos

Din primavara pana-n toamna: cutie decorata cu tehnica servetelului

Azi am terminat un proiect care zace la propriu pe birou de aproape o lună… Întâi am avut cutia. Era decorată cu o imagine… bleah… gen „sunset beach”, la o culoare, şi pixelată. Dar când am văzut-o am decis s-o reciclez… am demontat încuietoarea, am acoperit imaginea cu grund alb şi apoi a început marea dilemă. Cum o decorez. Client mai pretenţios ca mine însămi încă n-am cunoscut! Greu, greu îmi fac pe plac… A trecut prin multe propuneri. Voiam broscuţe, buburuze, fluturi, ba chiar peisaje din oraşe europene, dar nimic, nimic nu striga Evrika când testam. Am cumpărat şi vreo trei seturi noi de şerveţele, dar inevitabil, când ajungeau pe cutie, nu-mi spuneau „aşa”. :( .

…Până azi dimineată, când am avut o revelaţie. Nu ştiu cum mi s-au aşezat împreună în mână două şerveţele. Dacă eram în desene animate, sigur în momentul acela apărea o corolă de raze aurii în mişcare. M-am apucat de decupat şi rezultatul a venit aproape imediat. Am uscat-o pe calorifer, am montat încuietoarea şi gata!

Am folosit două variante de a lipi şerveţelul. Pentru ciuperci, fiind o bucată compactă, am aşezat un strat de lac, am lipit ciupercile, apoi am adăugat al doilea strat de lac. Pentru ramură – decupată integral, am ales să adaug lacul direct peste şerveţel, pe măsură ce înaintam pe rămurele. Riscam, la cât era de franjurată, să nu o lipesc corect, să facă cute, sau, şi mai rău, să o rup. Spre surprinderea mea, acest şerveţel a reacţionat bine cu lacul, nu s-a înmuiat înainte de lipire. Şi pe când îmi admiram opera, mi-am dat seama că am pentru ea şi un titlu: Din primăvară până-n toamnă.

cutie_tehnica_servetelului

Mai multe despre tehnica şerveţelului şi materialele folosite am povestit aici. În colecţia Idei creative găsiţi două numere dedicate acestei tehnici:

Atelierul de creatie

Set de ceai din hartie: cescute si ceainic

ceainic

Un „obicei” al copiilor, în cursul activităţilor de lucru manual, este acela de a irosi materialul, fie că vorbim despre hârtie, fetru, hârtie gumată sau altele, pe care putem copia modele ori din care trebuie să tăiem doar o bucăţică. Aproape întotdeauna, dacă avem nevoie de un cerc, el se taie fix din mijlocul paginii… Încerc să-i corectez, şi să le explic că, pe lângă aspectul financiar – care poate pentru unii nu este important – rămâne şi cel ecologic. De ce să aruncăm ceva ce putem folosi?! Dar a lucra ordonat este un lucru pe care nu prea se mai pune deloc accent. Chiar le spuneam fetelor ieri: să-şi imagineze că sunt croitori, şi au o bucata foarte scumpa de material. Ea ajunge pentru trei fuste, dacă lucrezi cu grija. Dar daca tai fix din mijloc, vei face numai una. Cu cat vei vinde fusta, ca să scoţi pierderile?! Nu e mai uşor să faci trei fuste, şi atunci preţul e mai accesibil, ba poţi avea şi profit fără să simtă cumpărătorul un preţ prea piperat.

Am strâns de-a lungul timpului o sumedenie de coli A4 „folosite” în urma activităţilor cu perforatoare decorative. Sunt perforare pe margini, dar în mijloc avem un spaţiu, cam cât o foaie A5, care poate fi utilizat pentru alte proiecte. Aşadar m-am gândit cum… Am ales în acest sens un proiect cu ceşcuţe din hârtie. Ca mai toate modelele de pe net, ele se printează, se decupează şi se asamblează, şi este principiul pe care şi eu pregătesc modelele pe site. Însă aceasta variantă nu se potrivea cu primul meu obiectiv, acela de a recicla materialul, căci nu puteam introduce în imprimantă foi franjurate şi cu dimensiuni atipice.

Le-am mai învăţat pe fete să copieze şabloanele folosind hârtia de calc. Le-am povestit şi despre indigo, dar trebuie să cumpăr ca să le arăt cum funcţionează. Vinerea trecută le-am pregătit altă variantă. Am copiat modelul ceşcuţelor pe folie de acetofan, reciclată de la cutiile de jucării, l-am decupat, şi le-am dus elementele din plastic. Le-au retrasat pe hârtie în funcţie de preferinţe şi au ales culorile. Ca să nu rămânem doar la reciclat, le-am dus şi câteva coli din setul imprimat „În grădină”. O observaţie pe care mi-au făcut-o, în timp ce decupam ceşcuţele, a fost aceea că nu am pregătit şi un ceainic. Am promis că voi crea modelul şi îl voi afişa, şi m-am ţinut de cuvânt. Modelul este aici, şi, orientativ aveţi în imaginea alăturată o variantă de a decora.

La final fiecare a plecat acasă cu mai multe sau mai puţine ceşcuţe, după cum îndemânarea şi exerciţiul i-a ajutat sau nu. Şi, sper eu, cu ceva mai multă consideraţie pentru materialele cu care lucrăm.

cescute_hartie
Atelierul de creatie

Teserea cu fasii de hartie – Idei creative 106

idei-creative106-casa1

Primăvara a făcut să înflorească în colecţia de la editura Casa o mulţime de Idei creative. Este greu să le sortez, să lucrez, pentru că aş vrea să am timp să le realizez pe toate! M-am oprit la numărul 106, Ţeserea cu fâşii de hârtie. Tehnica nu este nouă, şi pe blog, de-a lungul timpului am mai prezentat activităţi de genul acesta. În schimb cartea de la editura Casa aduce modele noi şi mai atractive pentru copii.

Pentru că tot se apropie Paştele, am ales unul din modelele dedicate, suportul cu iepuraş. Suportul l-am lucrat singură, însă oul buclucaş l-am lucrat la dublu. Întâi Iris, cu versiunea proprie. Apoi eu am schimbat tactica. Am văzut că varianta cu acuarele n-a dat chiar un rezultat bun, aşa că am încercat cu pastă corectoare, care a dat un alb mult mai contrastant cu decorul. Şi, în ciuda faptului că modelul presupune o singură decoraţiune, Iris a hotărât să schimbăm…

Mai multă bătaie de cap mi-a dat suportul, partea pentru introdus panglica printre fâşiile de carton, fără să le rup. Pentru şablon, ar trebui să măriţi de două ori modelul propus în carte. Eu l-am prelucrat pe calculator, căci panglica pe care am găsit-o era un pic mai lată decât cea indicată în articol, şi am mărit modelul… fără să las şi câţiva milimetri de eroare… ultima panglică s-a introdus greu!

Faţă de tehnica de creare a modelelor (mai jos sunt câteva recomandări) despre care am mai povestit deja, cartea vine cu o soluţie la care nu m-am gândit. Este folosită la fluturii de pe copertă, şi anume lăsarea unor spaţii între iţele de hârtie. În schimb nu am găsit încă hârtie colorată şi transparentă, pentru a crea acel efect de lumină, aşa că sunt câteva modele încă în aşteptare.

În carte se vorbeşte despre acul de ţesut. Îmi amintesc cum arată, de la seturile din copilărie, însă nu am văzut pe nicăieri în ultimii ani. La modele din hârtie eu am folosit un beţisor de lemn (se dau la McD la cafea) pe post de spată, apoi am introdus direct banda de hârtie. Fâşiile le puteţi tăia singuri, sau achiziţionaţi hârtie de quilling. Se menţionează şi de seturi complete pentru ţesut, cu fâşii, foi pretăiate şi ac, dar nu ştiu să fie şi la noi.

idei-creative106-casa2
idei-creative106-casa1

În carte găsiţi mai multe modele, pentru fiecare anotimp. Temele sunt: întâlnire veselă pe câmp (fluturi şi alte mici necuvântătoare), parada penelor colorate (ouă şi pui, ghirlandă pascală), coşuleţul de Paşti, diverse felicitări, peştişori, cozoroc de viking, bufniţă, semne de carte, monstruleţi cu clopoţei, suport pentru lumânare, decor de toamnă cu arici, îngeraş, carduri pentru cadouri cu temă de iarnă, cutii pentru cadouri.

Cartea o puteţi găsi în librăria editurii Casa, sau la elefant, librarie.net.

Alte modele:

Sa tesem frumos cu hartie Sa tesem frumos cu hartie Sa tesem frumos, D-Toys felicitare-ou-tesut

Natura prin camere live

Rare sunt momentele în care văd ceva ce mă lasă fără replică, şi dau instant share. În seara aceasta am stat şi am privit fascinată o poiană dintr-o pădure, undeva pe Terra. National Geographics e mic copil faţă de senzaţia pe care mi-a dat-o camera live din poiana cu cerbi . Am primit linkul când poiana era goală. Cred că era cam 19.30 când au apărut primele căprioare. Sunt curioasă dacă vin la aceeaşi oră în fiecare seară, dar aşa ar trebui! Un filmuleţ demo care intra înainte de încărcare arăta şi un mistreţ… Pe lângă camera din poiană, pe acelaşi site este una montată în vârful unui copac, lângă cuibul unui codalb. Pasărea stă pe ou, căci are unul singur. Se pare că este undeva în Letonia…

Nu ştiu dacă veţi avea norocul să le vedeţi. Însă, dacă aş avea calculator la clasă, cu internet, l-aş lăsa pornit. În marea majoritate a timpului nu se va întâmpla nimic, însă dacă se întâmplă, va merita cu prisosinţă să întrerupi orice activitate pentru 20-30 de minute. Nu cred că poţi învăţa mai bine decât în direct, observând natura. Dacă cu plantele e uşor, cu animalele sunt momente unice!

Mai jos sunt câteva poze. Întâi a venit un singur cerb, apoi şi căprioarele. Pe final a mai apărut încă un cerb matur. Aproape că s-au luat în coarne (este poza mai jos), dar nu am prins o luptă, căci au fost politicoşi. Dacă mai ştiţi astfel de linkuri, lăsaţi-le vă rog în comentarii, cu o scurtă descriere dacă se poate!

 

cerb_live1

cerb_live2

cerb_live3

cerb_live4

Soseste al doilea cerb matur

Soseste al doilea cerb matur

Momentul în care am crezut ca începe lupta

Momentul în care am crezut ca începe lupta

Darul lui Mibs, de Ingrid Law – editura Gama

192_0

Sunt o mulţime de teorii despre cum să deschizi pofta de lectură a copilului. Prima – şi probabil cea care oferă cele mai mari şanse de reuşită – este aceea de a-i oferi copilului un model. Nu va citi decât în rare cazuri, dacă nu va vedea pe cineva – un adult pe care îl admiră – citind. Mai mult, trebuie să-i creezi impresia că acea carte este ceva nemaipomenit, fără de care el nu va trăi o experienţă specială.

Una din problemele mele în momentul de faţă este împăcarea listelor vechi de lectură cu dorinţele actuale ale copiilor. Pur şi simplu ne este greu (ştiu că nu sunt singura) să înţelegem de ce nu le plac cărţile cu care noi am crescut. De exemplu, Tom Sawyer. Faza cu pisica şi cărămida n-o s-o uit poate niciodată, chiar dacă multe din detalii s-au estompat. Dar lui Andrei nu i-a plăcut cum începe… şi n-a trecut de primele pagini. Nu-l condamn, şi eu fac la fel. Dacă nu-mi plac primele pagini… trebuie să existe o mulţime de constrângeri, de orice tip, ca să trec mai departe.

Ieri aveam chef de puţină distracţie. Cum televizorul nu mai oferă de multă vreme nimic relaxant, cărţile pentru copii sunt genul de alternativă pe care o folosesc din ce în ce mai des. Darul lui Mibs stătea în teancul de lectură încă din toamnă, şi aştepta cuminte. N-am avut nevoie de mai mult de câteva ore, şi am avut senzaţia că mă uit la un film SF mult mai educativ decât toate porcăriile care rulează acum la tv. Nu vă povestesc cartea, rezumatul îl găsiţi pe site-ul editurii Gama (aveţi acolo un link de detalii, pe care nu vi-l recomand decât dacă vreţi să faceţi cartea cadou fără să o citiţi, precum şi seria de premii pe care autoarea le-a obţinut cu acest volum). În schimb am să vă spun ce mi-a plăcut:

– copiii din carte au iniţiativă, şi rezolvarea de probleme nu este pentru ei o dificultate. A căuta singur o soluţie pentru o problemă nu este ceva ieşit din comun. De exemplu, o prietenă îmi spunea deunăzi despre copilul, adolescentul de azi, care, deşi identifică faptul că îi este foame, preferă să aştepte părinţii decât să caute o soluţie: deschizi frigiderul. Nu ştiu dacă azi mai înţeleg copiii gluma – cam veche: Mami, ce mănâncă leul? Mănâncă ce găseşte. Şi dacă nu găseşte nimic? Mănâncă altceva!

– copiii sunt responsabili. Au grijă unul de celălalt, chiar dacă nu percep acest lucru în mod direct. Normal, şi greşesc, nu anticipează dimensiunea faptelor lor, mint, chiar dacă consideră că o fac într-un scop nobil. Dar sunt copii.

Ce-am aflat (pentru categoria `cultură generală`): există pungi cu gheaţă instant. Ştiţi batoanele acelea luminoase, pe care le frângi şi ai 12 ore de lumină, apoi le arunci? Ei bine, pe alte meleaguri – acţiunea se petrece în SUA, pe la noi n-am auzit – există astfel de pungi în trusele de prim-ajutor care, răsucite, se răcesc instant. Acum ceva vreme v-am povestit de copcile adezive, ieri am descoperit o nouă chestie pe care mi-aş dori-o în trusa de prim-ajutor de vacanţă!

Dar cel mai important efect al lecturii mele de ieri a fost faptul că volumul a trecut imediat în alte mânuţe mai mici. Nu terminasem cartea când am ajuns acasă, aşa că pentru jumătate de oră am decretat „Linişte”, să pot afla finalul. E frustrant pentru ei să stea potoliţ pentru că mama soarbe din ochi o carte pentru copii, aşa că au venit întrebările. Andrei a aflat că e SF, pe gustul lui, Iris că e cu „puteri”, darul pe care ea şi l-ar dori de la Moş Crăciun (dacă aţi urmărit Avatar, puteţi avea o idee cam ce-şi doreşte fi-mea.)

De menţionat că este o carte fără poze, dar care pune serios la muncă imaginaţia reproductivă. Se pare că va fi şi ecranizată – eu nu am găsit filmul – de aceeaşi companie care a pus pe ecrane şi Cronicile din Narnia. Până atunci, cartea o găsiţi în librăriile online are editurii Gama, sau la elefant, libris, emag, AdevarulShop, Librarie.net.

Lectură plăcută!

Oscar si Tanti Roz, de Eric Emanuel Schmitt

Oscar-si-tanti-Roz

Povestea mea cu „Oscar” este una un pic mai lungă. Am auzit de carte anul trecut, când a intrat în topul lecturii pentru bloggeri. Am pus-o atunci vag pe lista mea, căci titlul nu mi-a sărit în ochi. E drept că nici eu nu i-am dat atenţie, nici n-am căutat prezentări, pur şi simplu am uitat de ea. (Nici acum n-am căutat impresiile altor cititori, faptul e consumat.)

Luna trecută eram cu Iris în librărie, şi o răsfoiam. I-a citit prima pagină şi a decis că e super-amuzantă şi că o vrea. De obicei citesc cărţile înainte lor, nu de alta, dar îmi place să fiu la curent cu subiectul când vor să discute. De data aceasta nu am reuşit. Andrei a citit-o primul, şi deja mi-a spus despre ce este vorba. Eu am stat pe gânduri dacă a fost o decizie bună să-i încurajez s-o citească. Iris a luat-o imediat în primire, şi aşa se supărase că nu a fost prima. Am aşteptat cu inima strânsă reacţia, mai ales că la capitolul „cărţi triste” nu stau deloc bine… am jelit în hohote la Singur pe lume, nu mai spun la Ultimul mohican… iar mai nou abia dacă pot citi cu voce tare Fetiţa cu chibrituri.

Iris a terminat de citit, şi eu tot nu-mi făceam curaj să mă apuc. I-am cerut să scrie ea articolul pentru blog, căci cartea i-a plăcut.
„Cum să-l scriu?” Scrie-l în aşa fel încât să-i convingi şi pe alţii că merită s-o citească!

Am rămas fără aer când am citit prezentarea ei, cel puţin finalul, care m-a luat total prin surprindere. Era şi ea nerăbdătoare să-mi vadă reacţia, căci a muncit vreo trei ore să scrie pe calculator fragmentul de mai jos. „E convingător?” A fost atât de convingătoare, că m-am apucat de citit în aceeaşi seară. Mi-a luat o oră şi jumătate, ultima parte cu multe, multe lacrimi scurse în linişte pe obraz. Nu ştiu ce m-a ţinut trează târziu în noapte, căci am adormit greu, ţinându-i pe amândoi în braţe. Am regăsit cumva în modul lor de abordare al cărţii ceva din maturitatea copilului dintre coperte. Am admirat acel optimism de a vedea mereu partea plină a paharului, chiar dacă este aproape gol. Am văzut în ei acea bucurie de a trăi pe care Oscar o descoperă la finalul cărţii. Personajul are 10 ani, Iris – 9, Andrei – 11. Este un jurnal al ultimelor două săptămâni de viaţă, abordate însă cu totul surprinzător, o căutare a sensului vieţii şi a lui Dumnezeu. Şi totuşi, nu este o carte despre religie, ci despre credinţă. Aş fi vrut mai mult de la Andrei, însă pentru el, încă în căutarea celor două sensuri, este greu să scrie. Mi-a îndeplinit dorinţa telegrafic, şi nu am mai insistat.

Vă recomand să o citiţi. Dacă aveţi copii, voi îi cunoaşteţi cel mai bine, şi veţi şti dacă să le daţi sau nu cartea. Recunosc că, dacă aş fi citit-o prima, aş fi stat pe gânduri dacă să-i las să citească sau nu, mai ales că subiectul nu e deloc străin familiei noastre. Probabil că aşa a fost să fie… ei s-o aleagă şi s-o citească.

Andrei:

„Oscar şi Tanti Roz” este o carte scrisă de un autor german, pe nume Eric Emanuel Schmitt. În cartea aceasta este vorba despre un copil, pe nume Oscar, care avea cancer. El a stat aproape toată viaţa în spital. Are aici o grămada de prieteni: Betty Albăstrea, Tanti Roz si mulţi alţii, dar mă opresc, pentru că v-aş spune toată cartea. Oscar le spunea Tanti Roz la bătrânele care îl vizitau, căci ele erau îmbrăcate în roz. Acestea îi aduceau diverse cadouri. Dar era între ele o Tanti Roz cu totul specială: ei îi chiar păsa de Oscar. Îi dădea sfaturi despre viaţa.
 

Mie mi-a plăcut cartea fiindcă:
1. Oscar are tot felul de peripeţii.
2. Este o carte dramatica, dar în acelaşi timp şi amuzantă.
3. Ne dăm seama că copii cu probleme sunt speciali.

Iris:

Oscar şi tanti Roz

„Oscar şi tanti Roz” este scrisă de Eric Emanuel Schmitt. Oscar este un copil de 10 ani. Prima dată nu mi-am dat seama că e un copil bolnav de cancer, pentru că la început erau nişte povestiri foarte haioase. De fapt prima pagină m-a făcut să cer cartea.

El îi scrie lui Dumnezeu scrisori cu tot ce i s-a întâmplat în spital până când îl convinge tanti Roz să-i scrie despre dorinţele şi viaţa lui. Tanti Roz de fapt îl ajută pe Oscar să facă din viaţa tristă una fericită. Când Oscar şi-a dat seama că mai are puţin de trăit, tanti Roz l-a făcut să creadă că o zi din viaţa lui valorează cât 10 ani. Tanti Roz este (de fapt a fost) o luptătoare de wrestling. Ea înveseleşte acum copiii din spital, iar când Oscar se întrista, îşi amintea de o luptă de-a ei şi i-o povestea, ca să-i dea un sfat sau ca să-l încurajeze.

În spitalul în care se afla Oscar erau foarte mulţi copiii bolnavi, la fel ca şi el, dintre care unii îi erau prieteni foarte buni. Popcorn, unul dintre prietenii lui, avea boala îngrăşării rapide. Acesta era foarte trist căci nu avea voie să mânânce nimic, dar prietenii lui îi mai dădeau pe ascuns câteodată nişte dulciuri.

Să vă povestesc despre aventura lui Oscar în afara spitalului. Totul a început când s-a hotărât să fugă din spital în maşina lui tanti Roz, dar el nu s-a descurcat singur, l-au ajutat şi prietenii lui să evadeze. El a reuşit să se ascundă în maşina lui tanti Roz, şi şi-a petrecut Crăciunul alături de ea şi de părinţii lui.

Peggy Albăstrea este o fetiţă cu boala pielii albastre. Oscar o place foarte mult, chiar dacă e albastră. Între timp medicii au găsit soluţia de a o vindeca pe Peggy, şi ea a plecat acasă. În jocul lor din spital ea era soţia lui Oscar.

Mie mi-a plăcut cartea pentru că: e amuzantă, mereu a existat tanti Roz care să stea alături de Oscar, şi m-a făcut din ce în ce mai curioasă. De exemplu: nu ştiam dacă operaţia lui Peggy va fi reuşită sau dacă va reuşi planul lui Oscar de evadare.
Eu cred că un copil, dar şi oamenii mari, ar trebui să citească  această carte pentru că, chiar dacă are final trist, Oscar şi-a trăit viaţa aşa cum a vrut.

După ce am citit această carte eu mi-aş dori să fiu ca tanti Roz, pentru că era extrem de fericită când ajuta pe cineva. Îl admir pe Oscar, pentru că atunci când a aflat că va muri nu a început să plângă şi doar era trist că părinţii lui l-au părăsit la spital şi nu puteau să accepte boala lui.

oscar_si_tanti_roz

Dacă rezistaţi, puteţi căuta şi filmul: Oscar and the Lady in Pink, sau pe scena teatrului Bulandra, si luna aceasta, si urmatoarea.

Cartea o găsiţi în librăriile online: librarie.net, libris (transport gratuit la orice comanda), elefant, AdevarulShop, eMag, Books-Express, Okian.