Elicopter din benzi de hârtie

La ce e bună planificarea abia terminată dacă nu să îți dai seama că îți vin alte idei și trebuie să o modifici?! Până la urmă, partea de proiectare o faci, numeri săptămânile, marchezi zilele libere, botezi unități și teme săptămânale, faci totul să „corespundă”, că na, nu știi niciodată când te pălește o inspecție, fie ea la clasă, fie generală. Integrarea e regula de bază la primele trei clase de primar și, când tragi linie, musai trebuie „să intre” cum trebuie.

Și de parcă nu era și așa suficient de greu, total fără legătură cu sistemul care funcționa, s-a adăugat proiectarea pe module. Nu contează cum, pe hârtie se poate, nu? În realitate, lucrurile nu se petrec așa, iar noi ne îmbătăm cu apă foarte, foarte rece. Trebuie să fii și nebun să supui copiii unor chinuri dureroase, cu evaluări la toate materiile într-o singură săptămână, când nici studenții nu au așa ceva!

Așadar, ideile bune vin când vor ele și, deși mi se părea la sfârșitul lui august că a ieșit cam ce voiam eu, când am început să pregătesc materialele în weekend pentru activitățile imediat următoare, mi-am dat seama că, având AVAP lunea (nu întrebați de ce), se potrivește foarte bine cu prima lecție de CLR. Și dacă tot predau litera, de ce să nu fac un proiect potrivit? La A am făcut arici din castane, deși se stârnise un val de panică din pricina scobitorilor, că își vor scoate ochii cu ele. Niște reguli de protecția muncii clar stabilite, un clopoțel (aproape talangă) și un fluier la gât fac minuni!

Litera E… ce să aleg?

E, pentru că fac întâi vocalele. Consider că le aud mult mai bine, le identifică ușor în cuvinte, până ajungem la consoane învățăm să facem și schema pe silabe cum trebuie. Așadar, E săptămâna aceasta. Pictat elefanți nu aveam chef, lipit diverse – abia făcusem, am cochetat cu evantai, dar cred că e un pic prea devreme pentru origami, așa că mi-am amintit de proiectele cu benzi mari de carton, asamblare 3D.

Am hotărât să fac un elicopter, chiar dacă părea cam complicat. Din ce resturi aveam pe birou am făcut prima încercare, dar, admirând-o, am început să văd și provocările.

Demonstrația nu era mare lucru, o filmez, ca de obicei. Însă unele elemente erau chiar asemănătoare și aveau nevoie de indicații suplimentare. Am decis să le fac pe fiecare din culori diferite de carton. Așa ar fi avut permanent modelul, ce să pună și unde.

Am realizat că nici adăugarea lipiciului nu e floare la ureche, iar după ce am tăiat toate piesele (trăiască ghilotinele!), le-am marcat copiilor, cu creionul, unde și cât lipici să pună, ca să nu iasă cercurile diferite. Pe lângă aceasta, piesele care trebuie îndoite le-am pregătit tot eu, pentru siguranță. S-ar putea ca „jumătate” să fie un concept prea devreme de pus în practică.

Morișca am decupat-o și perforat-o complet, doar să fixeze acul.

Am încredere că au demontat de câteva ori moriștile primite cadou în prima zi de școală sau măcar le-au studiat. Nu ar trebui să fie ceva complet nou pentru ei.

Organizarea în clasă e ultima provocare. De obicei nu le dau mură-n gură materialele, fac autoservire după ce inventariem necesarul. Dar acum… chiar n-am idee dacă îmi iese, spațiul fiind marele meu inamic. Încă stau și calculez dacă nu cumva niște sensuri unice pe cele două culoare mi-ar permite să fac un rând complet.

Socoteala de-acasă și cea din târg: epilog

Au zărit elicopterul meu de la prima oră și au intrat în fibrilații de emoție, că vor avea și ei jucărie. Tot de la prima oră am auzit și vaietele, eu n-am ac! Nu-i nimic, a trimis o mămică pentru toată lumea, ba chiar pentru încă vreo cinci proiecte, deși chiar s-au prezentat bine, vreo 3 doar nu aveau ce le trebuie. Dopuri de plută au ajuns suficiente, oricum am tăiat o feliuță pe jumătate, ca să nu se îndoaie plafonul sub greutate.

Distribuția materialelor a fost făcută pe rând. Cât timp ei vedeau filmul, am pregătit pe primele bănci piesele mari, inclusiv elicea roșie care trebuia decupată. I-am chemat câte 3-4, s-au servit, s-au apucat de decupat, timp în care am pregătit și roțile, tot cu autoservire și de această dată. Să trec eu printre bănci e greu, să se plimbe ei toți simultan, imposibil. Iar cei patru elevi de serviciu au și ei limitele lor.

Am pus filmul pe tabla smart și l-am explicat, oprindu-l ori de câte ori voiam să observe piesa, zonele unde adaugi lipiciul, modul în care se asamblează. Filmul a mers toată ora, continuu, cele două minute (de 3 ori mai rapide decât timpul real) fiind mai mult decât suficiente pentru a răspunde la întrebarea Ce fac mai departe?.

Cam la cinci minute după ce toată lumea se apucase de lucru, a aterizat primul elicopter, terminat integral, fără ajutor. A fost unul dintre momentele acelea în care m-am felicitat pentru idee. Au mai reușit câțiva, am ajutat intens cu elicele, dar nu și în rest. Tot corpul l-au montat singurei. Am avut și vreo două montate greșit, mai turtite, unul aproape nemontat, din motive de mie nu-mi iese, dar nici nu încerc combinat cu vreau la baie, de unde uit să mă întorc. 85% reușită pentru un proiect destul de dificil este bine. Oricum, mulțumită am fost de când au respectat zonele pentru lipici și ghidul pentru ansamblu.

Un singur lucru regret, că nu am avut telefonul la plecare. Erau atât de încântați de noile lor jucării, suflau în ele și râdeau, că a meritat tot efortul decupării și marcării manuale.

Dacă vă place proiectul, pe film aveți dimensiunile (se văd dacă opriți cadrul) sau puteți imprima de aici, recomand direct pe carton.

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

Frunze de toamnă – decorațiuni pentru ferestre

În căutare de teme de toamnă pentru finalul de sezon, am scos din străfundurile memoriei un proiect propus de Simona B., undeva la începutul anului școlar. Știam că îi pusesem un steguleț, „de ținut minte”, dar când să văd exact în ce consta… ia-l de unde nu-i. În dosarul cu „idei salvate” marcat pe facebook nu era, deși eram sigură că îl pusesem la păstrat. Probabil îmbătrânesc, încep să uit.

Bine că măcar „drepturile de autor” erau marcate, măcar știam la cine să cer ajutor!

Așadar, în ce consta proiectul:

Se ia una bucată foaie de hârtie cu un contur de frunză, îngroșat cam la 1 cm, se decupează pe interior și pe exterior. Ușor de zis… cam un sfert dintre ai mei au reușit să rupă conturul la decupaj. Dar au finalizat. Pentru că era o coală mare, am forțat și le-am mai strecurat o frunză mai mică… cu mențiunea „cine vrea”. Probabil a fost atât de greu decupatul că un singur copil „a vrut”.
Se taie pătrățele (sau ceva pe-acolo) din hârtie colorată. Simona a făcut proiectul cu hârtie creponată, eu am cumpărat special hârtie de mătase (în mai multe culori, aici), mai subțire și mai de efect la fereastră. Copiilor le-am dat pe bancă benzi de 5cm lățime, ei urmând să taie bucățile. Unii au vrut să rupă… alții au considerat că, așa, inestetic, „merge”…
Se așază conturul de frunză într-o folie de plastifiat, se decorează cu hârtie colorată, se închide folia și se laminează. După aceea, se decupează la un centimetru de hârtie și se așază la fereastră.

Atât de simplu… dar din cauza lucrurilor simple albești!

Întâi a fost partea cu decupatul. Apoi, așezarea hârtiei colorate. Cât de greu e să le pui una lângă alta, nu una peste alta? Se pare că misiune imposibilă… la fel ca și a nu lăsa locuri goale.

Însă bomboana pe coliva proiectului avea să fie laminatorul meu. N-am stat chiar cu ochii pe el… și o folie s-a făcut toată armonică înăuntru! Ce să mai deblochez rolele, ce să trag, că nu aveam ce… Noroc că, de când m-am rugat de mecanicul școlii să îmi dea și mie o șurubelniță în cruce să îmi repar ceasul (au dat cu el de pământ „cei mari” și i-au sărit limbile) și n-a avut, umblu și cu o șurubelniță în penar.

Am desfăcut repede jucăria, am scos folia, am montat la loc… dar a trebuit să rezolv și frunza smotocită a copilului, ca să nu se pună pe plâns că i-am distrus opera și el nu pleacă cu nimic acasă! (Am mai trecut-o de două ori prin aparat și s-a mai îndreptat.)

Laminatorul încă funcționează. Sper. Că altul n-o să-mi iau prea curând… dar sigur nu-l mai las nesupravegheat!

Pentru expoziția noastră, le-am lipit pe fereastră. Prima serie joi, căci n-am avut timp să le termin pe toate (deh, m-am mișcat bine cu șurubelnița, dar nu suficient de repede) și am mai lăsat și pentru vineri, când a ieșit și soarele. Ar fi fost frumos să le lăsăm pe geam, dar… ultima dată când am lăsat niște proiecte faine expuse, „cei mari” le-au făcut bumerang de la fereastră și am plâns după ele. Acum luăm totul acasă… păcat că n-am reușit să-i învăț mai profund (în patru ani au uitat, că tot ai mei au fost!) să respecte munca colegilor mai mici!

PS: din resturi sperăm să facem „geamuri” la o felicitare de Crăciun și poate un felinar transparent cu restul de hârtie de mătase.

Sperietoare de ciori din hârtie

A început școala și, odată cu ea, parcă ne-am mai relaxat. Încercăm să nu ne gândim la pericolele care ne pândesc, ascunse. Eu încerc să iau lucrurile așa cum sunt, să nu îmi mai propun să schimb acolo unde nu există dorință de schimbare. Și, atât cât pot, în cercul meu mic să fac lucrurile pe placul meu și al celor din jur.

Orele de arte și abilități vor rămâne pentru mine orele de suflet, chiar dacă arareori reușesc să duc la capăt ce îmi propun. Anul acesta am schimbat strategia. Am strecurat în planificare, nevăzute, momente de relaxare, să alternez cerințele programei cu proiecte mai amuzate, mai provocatoare. Cumva, acele „săptămâni independente” de care mă loveam în planificarea de la grădiniță.

Și săptămâna aceasta a fost una dintre ele.

Nu am pus în orar orele de avap împreună, vinerea, amândouă. Dacă ar fi așa, orarul de vineri ar cuprinde limba română, sport, două ore de arte… Totuși, prea ușor! Dacă nu e matematică, sunt științe, joacă și provocare.

Ca o paranteză, azi am trăit un miracol. Fără să spun eu ceva, fără să fac vreo observație, era o liniște incredibilă în pauză… Se așezaseră singuri, mâncau, nimeni nu se plimba. M-am speriat. Sunteți bine? Ați pățit ceva? E cea mai liniștită pauză pe care am văzut-o! Am aflat secretul. Doamna, muzica ne-a făcut așa! O, Doamne, dacă știam eu că Elton John are efectul acesta… Doamna, să lăsați muzica asta și la arte! Sir John, tnks!

Sperietorile de ciori

Sperietorile sunt recomandate pe Red Ted Art ca proiect pentru copii mici. Poate la ei acolo, la noi nu e chiar atât de ușor, ținând cont că e origami îmbinat cu alte tehnici. Însă cu acest proiect am început altă strategie. Vreau să îi determin să privească întâi obiectul finit și să înceapă să analizeze singuri procesul de realizare, apoi să pregătească materialele.

Așadar, le-am dat pe G-Classroom lista cu materiale și indicații, pornind de la tubul de carton. Chiar m-am gândit să îi învăț cum să coloreze hârtia cu ceai; mi-a părut rău că unii au ales soluția simplă, să printeze pe ambele fețe o coală crem și nu au încercat procesul de fabricație. Uneori, drumul e mai important decât finalul, dar lucrul acesta e greu de înțeles.

Apoi, le-am arătat la școală imaginea și am discutat despre ea, la ce folosește fiecare lucru de pe listă și și-au făcut o idee ce e cu adevărat necesar.

Și a venit ziua de lucru

Am făcut întâi, demonstrativ, un coif dintr-o coală mare, A4, cum aveau și ei. Ce să vezi, era prea mare pentru tubul de hârtie. Ce facem? Ce propuneri aveți?

Hai să o rupem pe jumătate, doamna!

Am rupt-o, am făcut din nou coiful, care s-a potrivit de data aceasta perfect. Așa au procedat și ei cu hârtiile pregătite și primul realizat a fost coiful. Și a urmat provocarea: cum să faci creația ta să semene cât mai bine cu modelul, iar când nu poți, ce soluție găsești?

Așezi, muți, dai jos, încerci iar, până când te declari mulțumit de rezultat. Și e important și cu ce lipești. Dacă e doar hârtie, lipici solid. Dacă sunt și alte materiale – plastic pentru ochi, ață pentru păr, mai sigur este silipiciul.

O zi au stat la școală, să se usuce pentru ședința foto. Dar abia așteptau să se laude cu ele acasă!

Ie personalizată de Ziua Unirii

Săptămâna trecută am stăpânit cu greu un atac de panică. Nu am avut niciodată probleme în a găsi idei pentru proiectele de lucru manual, însă momentul în care am realizat că trebuie să celebrez Ziua Națională aproape cu nimic la dispoziție, a fost un moment… Adică, chiar și în criză de materiale , tot aș fi făcut la imprimantă un șablon sau, în ultimă instanță, dacă eram la școală, desenam cu matrița de plastic un contur al României, completam cu un tricolor și tot ieșea ceva.

Regula numărul unul pe care mi-am propus să o respect la această școală online e să nu pun părinții pe drumuri decât dacă aceea chiar e ultima soluție. Educatoarele și învățătoarele își petrec mult timp decupând și pregătind materialele didactice pentru toți copiii, însă părinții… cred că, dacă aș avea pretenția ca mâine fiecare copil să aibă decupat un triunghi isoscel roșu, cu baza 5cm și înălțimea 8cm, plus un cerc crem cu diametrul de 4cm, aș primi cu certitudine o recomandare pentru Bălăceanca.

Revenind, cel mai simplu ar fi fost să printăm și să asamblăm ceva, însă nu toți copiii au imprimantă. Apoi, puteam să lucrăm cu hârtie creponată, dar era la școală și era inutil să îi pun să-și cumpere un pachet doar pentru trei culori din care să folosim doi centimetri. M-am gândit și să pictăm șervețele albe în cele trei culori ale drapelului, un fel de hârtie creponată home-made, însă am renunțat, deja unora le ceream mai mult decât sunt dispuși să facă, din moment ce e prea greu să pregătească de seara anumite fișe care trebuie doar scoase din mapa primită de la mine.

Am realizat că tot ce am la dispoziție fără niciun efort sunt coli albe, creioane colorate/carioci, foarfecă și lipici. Până la urmă, după atâta pescuit idei, am și prins ceva. Am hotărât să fac fac nițică intuire pentru axa de simetrie (abilitățile practice sunt geometrie pură), să îndoim coala pe jumătate, să decupăm o ie și să o decorăm. Aveam speranțe că în mare măsură se vor descurca, deoarece am mai lucrat pe același principiu și în clasa pregătitoare.

Pe trepiedul cel mic de la aparatul foto am fixat o cameră web HD astfel încât să se vadă bine pe masă ce lucrez și rezultatele au fost dintre cele mai neașteptate. Au lucrat în fața camerei, au întrebat la nevoie. Au fost și corecții de făcut, după oră, când mi-au trimis pozele și am putut să văd mai bine ce au lucrat și să le pot răspunde, dacă e cazul.

Au decorat cum s-au priceput mai bine și îmi spun că, în cele din urmă, gusturile nu se discută și fiecare și-a ales cu ce vrea să se îmbrace în această călătorie imaginară la Alba Iulia. Însă, ca la televizor, asta nu e tot, ca să fim pregătiți ca adevărați români pentru Ziua Națională, le-am povestit un pic, pe scurt, despre cele trei țări ale românilor. Anul acesta sunt mici, am insistat doar pe data evenimentului și locația acestuia.

Ca să nu lucrăm în liniște absolută – cu microfoanele închise e atât de multă, ca niciodată la școală – am avut imnul ca fundal muzical și am completat tema artistică cu una muzicală, ce presupune și învățarea primei strofe din imn. Mi-am propus ca, până la finalul clasei a patra, să învățăm în fiecare an câte una. Sper ca anul viitor să ne prindă mai pregătiți și măcar cu speranța că putem merge în siguranță la paradă, altfel cred că o să pregătesc idei de confecționat sau personalizat măști în culorile naționale…

Voi cum v-ați descurcat, de la distanță, cu proiectele mai deosebite?

Și… să nu uit:

La mulți ani, România!
La mulți ani, români de pretutindeni!

V de la veveriță

Proiectele de arte și abilități desfășurate cu clasa pregătitoare sunt o provocare pe care o accept de două ori pe săptămâna și constat cu plăcere că sunt totuși orele la care copiii colaborează cel mai bine. Surprinzător, deși îndemânarea nu este punctul lor forte, în ceea ce privește etapele de realizare se descurcă minunat pentru vârsta lor. A venit destul de repede și rândul lui „V“, însoțit de povestea „Maimuțica și veverița“, pentru ca apoi să vedem ce ne iese la capitolul veverițe din carton.

Netul e generos la oferte de idei, doar că pachetele standard de hârtie colorată din comerț nu consideră maroul o culoare de bază, așa că din două coli mari câte aveam abia am reușit să decupez toate codițele. Pentru lăbuțe am mers pe altă culoare. Rămânea însă problema tuburilor, pentru care nu aveam atâta hârtie să le îmbrac. Trebuia să le pictez (cu ei, nu eu) și atunci era nevoie și de timp de uscare, ceea ce dădea peste cap tot proiectul. Până la urmă, cine spune că trebuie făcut într-o singură oră tot?

Chiar de dimineață, înainte să se sune de intrare, am luat trei pensule și borcanul cu tempera și m-am apucat să îl pictez pe al meu, dar și copiii care au ajuns un pic mai devreme s-au apucat de treabă alături de mine. Nu dura mult, câteva minute, termina un copil, altul îi lua locul la colțul catedrei. Am continuat să pictăm și în prima pauză și, puse pe calorifer, s-au uscat tocmai la timp să le putem îndoi și decupa în ultima lecție.

Ideea a fost până la urmă bună, nu am avut mai multe bănci de spălat și am făcut și economie la tempera. Dar adevăratul câștig a fost că, stând lângă ei și fiind grup atât de mic, am putut să corectez măcar un pic deprinderile mai puțin potrivite de a utiliza pensula. Când pictează toți este greu să ajungi instantaneu pe la fiecare și să stai și suficient timp cât să îi explici. Așa că jumătatea aceasta de oră, cât au însemnat două pauze puse cap la cap a fost în cele din urmă un câștig.

Mai greu a mers cu lăbuțele. Îndoitul pe jumătate al unei bucăți de hârtie nu e deloc floare la ureche, deși ceva origami de bază ar trebui să nu ridice probleme la această vârstă. Le-au decupat cum au putut, unele au ieșit mai bine, altele mai mici și din mai multe încercări. Alteori foarfecele, mai mult de jucărie, nu tăiau hârtie îndoită și apăreau alte probleme tehnice.

Când veverițele au început să prindă contur, să le crească coada și să stea pe propriile picioare, au început și planurile de călătorie acasă. Mereu sunt încântați de ceea ce realizează și cu greu reușesc să improvizez câte o expoziție, căci nu vor să le lase nici de azi pe mâine fără un motiv serios (la uscat, de exemplu).

Povestea unui fulg de nea și alte mici detalii

Când mi-am zis că a vorbi despre ninsoare în toiul lui ianuarie e o idee bună, căci înveți despre ceea ce vezi, nu am luat în calcul faptul că ne vom apropia cu clima noastră temperată de variante tropicale în care… zăpadă e doar în poze. Discutam luni despre „cum a fost în vacanță“ și foarte mulți copii s-au declarat „triști“ pentru că… nu a nins. Am promis solemn că, dacă va ninge și se așază zăpada, în ziua aceea ultima oră ne tăvălim până nu mai putem.

Și mai trist a fost că a urmat o discuție serioasă despre ninsoare și fulgii de nea. Pe net sunt o mulțime de filmulețe despre cum se formează un fulg și nu îți trebuie decât puțină voință să înțelegi câteva detalii importante. Întâi de toate, apa cristalizează în jurul unui fir de praf sau de polen din atmosferă. Apoi, la îngheț, moleculele se dispun în hexagon, mai mult sau mai puțin regulat. Forma acestuia determină forma fulgului, influențată apoi de cantitatea de apă și de temperatură. Ne-am uitat cum se formau cristalele, apoi la fulgi fotografiați pe haine, ba chiar curiozități de prin Siberia cu apă clocotită și pulverizată la -40, și nu puteam să încheiem decât cu confecționarea unui fulg din hârtie.

Ei bine, tot planul meu frumos parcă și-a lovit degetul mic de la picior de colțul canapelei când am realizat că, după ce le spun copiilor că fulgii sunt mici steluțe cu șase brațe (iar dacă este foarte frig, chiar douăsprezece), fulgii pe care îi confecționam îndoind și decupând hârtia au, de fapt, patru brațe. M-am simțit ca Harap-Alb când a primit sacul cu grăunțe. Ia și rezolvă dacă poți! Nu că nu puteam face fulgi cu șase brațe… e o bagatelă, dar să faci fulgii ăștia cu niște copii care abia îndoaie pe jumătate o hârtie și să ai pretenția să și împartă exact un unghi alungit în trei de 60 de grade „din ochi“ e nebunie curată.

A fost până la urmă ca la examene când, dacă treci cu bine de cele cinci minute de panică de la început, îți revii și găsești soluții. Una îmi trecuse prin mână acum ceva vreme, când am răsfoit numărul 84 al colecției Idei creative. Pe coala cu modele erau trasate liniile la 60 de grade, potriveai hârtia folosită și îndoiai după model.

De aici mi-a venit și ideea relativ salvatoare. Pe lista de rechizite am trecut trusele geometrice, în primul rând pentru rigle, ca să trasăm spații de scriere; celelalte erau pentru joacă – cum să faci, de exemplu, un cerc cu raportorul. În schimb, acum echerul de 30 de grade urma să mă salveze pentru că… avea celălalt unghi de 60 de grade!

Așadar am împărțit colile, am îndoit/marcat la mijloc, am pus echerul, am trasat o linie, am îndoit, apoi încă o dată și am început să desenez și decupez. Explicația a fost prima piatră de încercare, căci, dacă echerele le aveau, de îndoit au îndoit cumva prima dată (noroc că nu conta, ca la alte proiecte, îndoirea exactă), ba chiar unii au tras corect și linia… ei bine, să îndoi pe linie a fost punctul final. Tragedia a venit când vreo doi au reușit. Am decretat oprirea lacrimilor, voi îndoi eu toate foile. Cei care așteptau să le vină rândul veneau cu mine la banca celui care tocmai era ajutat și observau manevra de câteva ori. Cu coada ochiului am urmărit ambițioși care, după un număr satisfăcător de demonstrații, s-au dus să mai încerce singuri.

Partea cu decupatul a stârnit alte valuri de apă de dat la șoricei, căci stăpânirea acestei unelte dă mari bătăi de cap. Dacă modelele le-am desenat eu (acolo unde nu s-au descurcat să imite modelul de pe tablă), de decupat am refuzat. Trebuie să se străduiască, să strângă, să se concentreze. Fiecare proiect nu are provocări tehnice atât de ridicate cât apar altele, care țin de motivația intrinsecă a copiilor. Mi se pare ireal și nu înțeleg cum am ajuns la acest dezastru. Punem atâta accent pe „rezolvarea de probleme“, aici înțelegând înlăturarea oricărui disconfort, de orice natură, întâlnit în viața de zi cu zi, dar creștem copii incapabili să găsească dorința de a trece peste un obstacol.

Când eram mică am primit o carte cu povești și snoave chinezești. Îmi amintesc una singură foarte bine, m-a impresionat nivelul maxim de prostie existent. Un bărbat avea o nevastă leneșă. Atât de leneșă, că nici să ducă mâncarea la gură nu era în stare. Într-o zi trebuia să plece la târg și să lipsească trei zile, așa că a copt o pâine mare din care nevasta să mănânce cât lipsea. A făcut-o sub formă de colac și i-a pus-o la gât. Când s-a întors acasă, a găsit nevasta moartă. Mâncase doar bucățica din dreptul gurii. Am reținut-o pentru că mi s-a părut mai tare decât Povestea unui om leneș și știu că atunci îmi spuneam că totuși, nu mori de foame în trei zile… e nevoie de mai mult.

Mi-am adus aminte de ea când mă uit la generațiile acestea de copii care nu fac niciun efort să găsească o soluție, pentru că totul le este servit pe tavă. Sunt atât de cocoloșiți și protejați, nu cumva să întâmpine cel mai mic disconfort. Așa cum nici muierea de mai sus nu și-a pus problema să sucească pâinea, nici ei nu gândesc ce ar putea face să iasă dintr-un impas. Nu realizează că, dacă îți e frig, poți închide un geam sau te poți îmbrăca. Dacă s-a desfăcut șiretul și nu știi să îl legi, îl poți îndesa în pantof. Ieși afară și e ger – închizi geaca. Nu ai creion roșu, dar există un bol cu creioane la autoservire, te ridici din bancă și te duci și iei. S-a terminat rezerva la stilou – pui alta, iar dacă nu ai, împrumuți ori scrii cu altceva. Când ni se înfundă, renunțăm și la a ne gândi că ar putea să existe o soluție! Mi se pare îngrozitor de greu să încerci să creezi acel disconfort care să determine copilul să vrea să știe, să afle, să descopere, când el e obișnuit să aibă totul înainte să apară nevoia unui lucru. Iar dacă reușești să îl provoci, descoperi siderat că rezistența la frustrare este zero, crizele de plâns sau de furie capătă proporții apocaliptice și încercările tale se duc pe apa Sâmbetei.

Concluzia zilei de azi a fost că lor le-a plăcut, își doreau să facă, rețeta e bună, funcționează, doar că e nevoie de exercițiu. Nu trebuia să renunț la ideea mea de a filma etapa de demonstrație a profesorului și de a lăsa imaginile să ruleze în looping până când fiecare considera că a înțeles, ca să se apuce de treabă. Mi-am pus pe listă, pentru weekend, și acest lucru mărunt de realizat. Apoi să pun filmul la școală, din nou, până învățăm să facem fulgi reali, cu șase brațe. Dacă cristalizarea e un proces chimic complicat, cred că confecționarea fulgilor din hârtie atinge cu ușurință același grad de dificultate!

Mai jos creațiile de azi – cele care au fost gata până la sfârșitul orei.

Peștișori – colaj cu buline

M-am uitat în urmă, prin articolele acestui an și cred că e cel mai sărac în proiecte artistice din toată istoria blogului! Trebuie să-mi revin cumva cu timpul și cu entuziasmul, căci am înecat destule corăbii anul acesta. Așa că am zis să încerc ceva mai colorat, în ton cu vacanța și în același timp să mă „recalibrez” pentru provocările ce vor urma de la toamnă… altă vârstă… alte variante de lucru.

Peștișorul de mai jos este potrivit copiilor mici care se descurcă binișor cu foarfeca. Decupajul este necesar pentru peștișorul pe hârtie folosit ca suport pentru lipit. Apoi aveți nevoie de buline colorate. Eu le-am confecționat folosind un perforator cerc. Pentru un copil de 5-7 ani, exercițiul este extrem de util, perforatorul necesitând un efort de apăsare util antrenamentului mușchilor mâinii, așa că nu vă recomand să îl „scutiți” de efort dacă aveți perforatorul acasă. Pentru cei care lucrează la grădiniță sau la școală… ar fi ideal să aibă fiecare perforatorului lui pentru proiectele de lucru manual, însă e cam nerealizabil acest lucru.

De asemenea, dacă tot discutăm de competențele ce trebuie formate, pentru cele din domeniul ecologiei vă recomand să aveți acasă o „lădiță cu resturi”. Nu vă grăbiți să aruncați imediat hârtiile colorate rămase de la proiectele realizate, din ele puteți decupa apoi cu perforatorul sau, de ce nu, să tăiați mici bucățele pe care să le folosiți pentru tablouri-mozaic. Această cutie cu „de toate” se poate dovedi extrem de utilă când cauți idei și soluții și poți descoperi aici o mărgică, un nasture, o bucată de sârmă sau de dantelă…

Bulinele folosite pentru peștișori au fost astfel reciclate din diverse hârtii rămase de-a lungul timpului. Pentru finalizare, am pus la încercare pe înotătoare creioanele cerate de apă, cu un rezultat ce nu s-a dovedit atât de bun pe cât speram eu, dar e decent și vesel.

Pentru a fi mai ușor de explicat montajul copiilor, am filmat așezarea unui rând de solzi. Pentru o activitate cu adevărat integrată, vă recomand să profitați de ceea ce acasă există din plin, dar nu și la școală: timp. Puteți cumpăra un pește cu solzi (crap ar fi bun), să studiați cum și unde sunt așezați solzii, cum sunt orientați și la ce folosesc. În funcție de curiozitatea copilului, puteți trece la studierea alcătuirii interne, cum respiră, cum plutește, unde sunt situate branhiile sau, dacă nu e curios, de dragul proiectului puteți rămâne la solzi.

Instrucțiunile de lipire sunt următoarele: începând de la coadă, așezați pe rânduri bulinele; discurile de hârtie se ating, dar nu se suprapun. Pe următorul rând adăugat, discurile ating nivelul la care se întâlnesc cele de deasupra, acoperind spațiul rămas liber între ele. De preferat să aveți mai multe culori, astfel încât să nu lipiți unul lângă altul doi solzi de aceeași culoare. Când ajungeți la margine, îndoiți sau tăiați discurile pentru a se potrivi cât mai estetic cu putință. Ultimul rând, care se termină înainte de branhii, vă recomand să îl alcătuiți din jumătați de discuri, așa cum apar și în poză. Accesoriile sunt alese apoi de artist, după „gust” puteți folosi ochi mobili sau alte sclipiciuri.

De asemenea, dacă realizați conturul pe carton, puteți decora ambele părți și apoi peștișorii se pot transforma în decorațiuni suspendate pentru camera copilului sau casa bunicilor, să aibă cum să-și aducă aminte de nepoți la toamnă, când se întorc la școală.

Mai susaveți imaginea cu cei doi peștișori și urmează filmulețul demonstrativ, iar de aici puteți descărca modelul printabil.

View this post on Instagram

Activități de sezon… Când te visezi prin mări tropicale… Finalul în curând, pe blog. #TalenteDeNăzdrăvani #ideipentrucopii #ideicreative

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on Jul 2, 2019 at 4:52am PDT

Tablou cu om de zăpadă

Când ai în familie copii mici (grădiniță și primele clase primare), pe care i-ai învățat că mereu le duci ceva de meșterit, o vizită nu e uneori așa simplu de programat… Am scăpat relativ ușor săptămâna aceasta, căci erau în deplasare la bunici, nu în capitală, dar pregătisem ceva și pentru ele, ca să ne lase și pe noi, cei mari, să ne jucăm.

Oamenii de zăpadă au fost mereu amuzanți. Desigur, dacă vrei să stai lângă copil, să îi explici pas cu pas ce să facă, elementele predecupate nu-și au rostul. Însă dacă nu vrei o activitate complexă, cu un grad scăzut de reușită estetică (oricât de ciufulit ar ieși din foarfecă, el tot îl consideră minunat!), acestea sunt o soluție. Este varianta recomandată și când lucrezi cu grupuri numeroase de copii (mai ales mici), căci realizarea presupune o singură tehnică: lipire.

În funcție de cât de complicat doriți să fie din punct de vedere al dezvoltării musculaturii fine a mâinii, puteți îmbogăți tabloul, adăugând elemente foarte mici – ochi, nasturi și fulgi – realizați cu perforatorul de coli (fulgii mici și rotunzi). Altfel, după lipirea elementelor principale, puteți completa tabloul cu ajutorul creioanelor sau a cariocilor (ochii și nasturii). Puteți folosi creion alb sau pastă de corectat pentru a face fulgi mici. De asemenea, fularul și căciula se pot decora, după preferințe, cu dungi sau buline.

Set creativ: tablou cu om de zăpadă

Tabloul are dimensiunea A5. Dacă vi se pare interesant și util, setul include următoarele piese de hârtie:

carton negru pentru suport;
două straturi de zăpadă;
un brăduț, un norișor;
patru fulgi mici, doi fulgi mari;
trei discuri pentru omul de zăpadă;
un pătrat pentru căciulă, un fular franjurat (diverse culori);
un nas portocaliu.

Prețul unui set este 12 lei, pentru detalii lăsați un comentariu la acest articol.

Ulterior se pot colora/adăuga alte elemente. Eu am mai folosit albastru, pentru a delimita mai bine nămeții, iar la ochi am adăugat cu vârful unui creion puțină pastă albă. În funcție de experiența de lucru a copilului proiectul poate dura de la 15 la 30 de minute.

Om de zăpadă din cub de hârtie

Să confecționezi un om de zăpadă este posibil din aproape orice material, iar hârtia este extrem de îngăduitoare la acest capitol. Aveam însă nevoie de un model dintr-un cub de hârtie, ca să mă pot ține de o promisiune. În decembrie, primăria sectorului a invitat elevii școlilor din subordine (cred că știau că ieșim de sub umbrela lor și își luau „la revedere”) la un festival pentru copii… ce să zic, m-am abținut de la comentarii… căci la pomul lăudat să nu te duci cu sacul, adică programarea era așa, de ochii lumii, căci înăuntru debandada era la ordinea zilei. Pe scurt, aveai trei variante de activități. Dacă la două dintre ele nu conta numărul de copii prezenți… căci erau frontale, la ultima – un atelier creativ – locurile erau limitate.

Copiii care făceau voluntariat aici (mi s-au părut adolescenți de liceu) erau cu totul depășiți de amploarea problemelor. Mă amuză cei care cred că a lucra „ceva” cu un grup mare de copii e ușor. Pe scurt, la ora la care trebuia să intrăm și noi, ei constataseră că grupa de dinainte nu a terminat, a făcut praf mai multe materiale decât estimaseră, și noi… trebuia să așteptăm mult și bine!

Am aruncat un ochi pe ce lucrau, să văd ce îi entuziasma așa pe copiii mei, și am văzut că era un banal cub decorat ca om de zăpadă. Bineînțeles că erau toate gata tipărite, doar să le decupezi și lipești. Le-am promis atunci că vom face și noi proiectul la școală… Deocamdată am desenat cubul, însă nu m-am hotărât dacă îl dau printat și îl decupăm sau încercăm să desenăm un cub desfășurat. Nu ar fi prea greu, dacă le-aș da pătratul de bază; m-am gândit aici la foile de origami 10×10 și la cartoane albe A4, dar lățimea este cu 3mm mai mică decât necesar. Așadar ar trebui pătrate cu latura de maxim 9,5cm…

Să înveți un copil de clasele primare să deseneze un pătrat perfect pe coală albă nu e posibil, dacă nu a lucrat niciodată cu instrumentele de geometrie… dar poți folosi colile cu pătrățele! Așa știe cu siguranță să deseneze un pătrat perfect cu latura de 19 pătrățele! Decorul este apoi simplu. Se taie pentru căștile de iarnă (sau urechi de protecție, zău că nu știu denumirea oficială!) o bandă de hârtie colorată. Se pot adăuga cercuri decorative, din orice aveți la îndemână.

Model pe care l-am desenat aici este prezentat în două variante. Prima, un cub cu latura de 6.5 cm, realizat dintr-o singură bucată, pe desfășurarea clasică. A doua, un cub cu latura de 8.5cm, realizat din două bucăți. Este vorba doar de puțină geometrie… un cub are 6 fețe și 12 muchii. Câte muchii se îndoaie? Restul până la 12 trebuie să aibă etichetă pentru lipit. Pentru copiii mici, se poate folosi bandă adezivă transparentă pentru asamblarea cubului, teoretic le-ar fi mai ușor. Pe termen lung însă vor rămâne cu o deprindere neformată.

Pentru construirea perfectă a cubului e nevoie de câteva instrumente:

o riglă lungă pentru trasat liniile. Dacă lucrați pe A3, cea mai lungă posibilă.
creion, gumă, pentru că lucrurile nu ies perfecte din prima.
un pix care nu scrie, să trasați liniile care se îndoaie. Sau puteți folosi aceeași riglă.
foarfecă.

Pentru decuparea modelelor printate, țineți cont mereu că liniile punctate se îndoaie, liniile continue se decupează!

În filmul de mai jos am schimbat puțin strategia. Pentru a marca vârfurile pătratului am folosit un marker și am trasat complet colțul, dar și câteva marcaje pe laturi. În acest fel, am putut să am punctul exact prin care trebuia să trasez linia. Știu că pare dificil, răspund cu plăcere la întrebări dacă nu este clar.

Spor la lucru!

Săniuță din carton

Mi-am propus să încep anul cu acel „articol” în care treci în revistă ce a fost bun, ce planuri ai, ce s-a citit pe blog… însă nu am avut inspirație pentru el, nici chef de bilanțuri. Aveam poate nevoie de 50 de centimetri de nea pe balcon, ca să-mi revină cheful de iarnă. Miroase a iarnă, însă nu e… ghioceii stau să încolțească, hainele sunt mai mult de primăvară. Însă, deși mă tenta să inaugurez temele săptămânale din acest an cu una potrivită temperaturilor mult peste medie, am rămas în sfera optimismului. Dacă a nins în Sahara – iar! – o să ningă și la noi. Să ne pregătim, așadar, pentru derdeluș…

Am desenat o sanie care sper să reziste unui derdeluș improvizat, în casă, pentru jucării. Și, dacă mă uit deja la primul răspuns în pagina provocării săptămânale, se pare că jucăriile au parte de săniuș, copiii – mai puțin. Pentru a realiza modelul din imaginea de mai jos, aveți nevoie de o imprimantă pentru model și de un carton care să poată trece prin dispozitiv. Dacă nu, printați pe o coală normală, apoi lipiți-o pe un carton ce poate fi decupat și îndoit! Am inclus două pe pagină, și ies suficient de mari pentru a fi mai ușor de decupat, însă, dacă le vreți mai mici, puteți printa la dimensiune mai mică.

Pentru decupaj aveți însă nevoie de foarfecă și de cutter. Puteți decupa cu foarfeca liniile exterioare, continue. Dar este mult mai ușor de decupat spațiile interioare cu un cutter de decupaj. Atenție, tăiați doar pe liniile continue, pe liniile punctate se îndoaie. Aripioarele interioare ale saniei se lipesc dedesubt. Se adaugă lipici pe zona hașurată și se lipesc două câte două, pentru a susține „podul de scândurele”. O puteți apoi decora/colora după dorință. Puteți înfășura tălpile în staniol, adăuga bețișoare de lemn, hățuri, pentru a personaliza creația.

Nu uitați să folosiți un suport de tăiere atunci când utilizați cutterul, un carton mai gros, o placă de tăiere, pentru a nu distruge mobilierul! Dacă realizați acest proiect, aș fi încântată să îl văd și altfel pus în practică. Puteți adăuga un comentariu cu link către imagine sau etichetă pe facebook, către pagina mea.