bobinaj semn de carte

Bobinaj: probă olimpică pentru pitici

Am pregătit temele de lucru manual pentru unitatea în curs ridicând oleacă din sprâncene. Aveam pe lista de tehnici bobinaj, iar eventualele piedici în desfășurare nu erau puține. Îți trebuie întâi un suport solid. Pe acesta l-am bifat, mi-au rămas de la școala altfel de anul trecut câteva cartoane cu mesajul nu le-am aruncat, sigur le găsiți dumneavoastră o întrebuințare. Am pus suportul în mapă, căci le-am pregătit dinainte de a se decide deschiderea școlilor, iar părinților le transmit cu câteva zile înainte de activitate lista cu materialele necesare.

Având la îndemână cele de mai sus, nici prin cap nu mi-a trecut că e greu de identificat „cartonul pentru suport – cel lung și îngust, ca un semn de carte“, căci 8 copii au avut ori unul dintre cartoanele colorate, ori „nu l-au găsit“. Iarăși, „ață colorată (recomand variante mai groase, folosite la tricotat, cel puțin două variante de ghemulețe)“ a fost o provocare, căci mi-e greu să cred că, având la dispoziție trei zile pline, în a patra fiind necesare la școală, nu poți identifica măcar un ghem cu sfoară de cânepă, ca să nu trimiți copilul să bobineze cu ață de papiotă.

Îmi dau seama că înainte de pandemie i-am învățat prost. Lasă că nu contează ce își ia de-acasă, se descurcă doamna la școală/grădiniță, că doar n-o să-l lase să stea degeaba. Ei bine, acum nu prea mai e așa… dacă i-ai dat borcănelul cu aracet și nu ai verificat măcar că se desface ori nu s-a uscat între timp, va sta și se va uita la el toată ora. Orice alegere neinspirată de material pe ideea lasă că merge, îi va crea copilului o sumedenie de frustrări de care, bineînțeles, e vinovat profesorul.

Dar… sănătoși să fim, am mers mai departe.

Le-am arătat copiilor cum procedăm, cum lipim ața, cum bobinăm fir lângă fir, să le așezăm ordonat. La clasă nu am reușit să finalizăm – ar fi trebuit să începem de la 8:00  ca să fie gata și, cum în ziua respectivă am exagerat eu puțin cu temele la română, le-am lăsat și a doua zi la dispoziție să termine proiectul și să încarce pe platforma online tema realizată. Ieri seară, când expira termenul de predare, am descoperit o mulțime de minunății. Nu cred că au lucrat părinții, în primul rând pentru că nu știau ce le-am cerut copiilor, nu au văzut modelul. Am fost extrem de mândră de ei să văd că au reținut bine și foarte bine ce e de făcut.

Undeva printre cele de mai jos este și modelul pe care l-am dus la clasă. Am convins-o pe Iris în vacanță, când eu stăteam și pregăteam mapele, să îl facă ea. Trebuie să recunosc că, deși i-au luat 10 minute, m-a bombănit în fiecare secundă. Pe scurt, concluzia era că nu sunt normală dacă vreau să fac așa ceva cu copiii, că uite cât e de greu, trebuie să te concentrezi, să pui fir lângă fir, să fii atent să nu scapi modelul, să ții ața întinsă. Da, exact de-asta am vrut și eu să-l fac. Nu ai cum să crești, să progresezi, dacă nu dai piept și cu frustrarea unui obstacol mai greu de depășit.

bobinaj semn de carte

Ca orice pahar, nu e totuși plin. Dincolo de aspectul minunat, bilanțul temei spune că avem două teme trimise după ce termenul a expirat, trei netrimise deloc. iar dintre cele trimise, una doar începută și neterminată, altele cu cerințele înțelese parțial. Le-am spus să exerseze, căci de 8 Martie o luăm de la capăt. Vreau să facem bobinaj pe sticlă (una mică, de la nurofen sau alt sirop), să o decorăm frumos și să pună în ea o floare pentru mama/bunica. Sper aici să se implice și tăticii… căci nu cred că am timp și de flori în acea zi!

Mă bucur că am reușit să achiziționăm silipici pentru toată clasa, va fi de real ajutor să lipim și sfoara de sticlă (la cele două capete, nu integral) și decorațiunile pe aceasta, astfel încât să nu se desprindă. Bobinajul de-acum e abia primul pas, îmi fac curaj să… cos!

66 99 desen cu numere

Calendarul de Advent, la jumătate

Am trecut azinoapte de jumătatea perioadei de Advent. Parcă e puțin mai ușor de organizat când nu am ales o nișă foarte îngustă și activitățile pe care le propun copiilor acoperă o gamă variată de domenii. Cum mă așteptam, invitația de participare nu a avut o participare unanimă la clasă, așa este și democratic, undeva pe la trei sferturi au fost cel puțin curioși să vadă ce se întâmplă și aproximativ jumătate dintre ei țin ritmul activităților. Ce haz mai are o provocare de Advent dacă nu o accepți exact în ziua în care a fost dată?

Am pornit de la ideea că ce e mult strică și zilele în care activitatea este mai solicitantă alternează cu cele în care trebuie să dezlegi o ghicitoare. Am folosit în continuare fișele de lectură de la Editura Edu. Deja le utilizam, la fiecare literă învățată cerându-le, opțional, să îmi trimită înregistrare cu textul citit. Și aici răspund puțin peste jumătate și, din păcate, foarte puțini din cei care ar avea cu adevărat nevoie de acest exercițiu de citit. Ghicitorile completează cumva litera pe care o predau la clasă. De exemplu, mâine avem v mic de mână, sarcina de Advent va fi compusă din cele două ghicitori în versuri, 19 rânduri scurte, ultimul cuvânt, răspunsul, rimând cu cele deja citite. Așa am procedat până acum și copiii au fost încântați de ele.

O activitate care m-a surprins a fost cea de desen după explicații. Îmi era teamă, dat fiind că nu se omoară cu desenatul, că se vor plictisi. Până acum am desenat un ren și, creme-de-la-creme, dacă tot am început și noi capitolul despre numerele până la 100 (ce dezamăgiți au fost când au văzut că stăm încă la cele învățate la pregătitoare), le-am cerut să scrie cu cariocă neagră numărul 66 sau 99, pe care îl preferă, apoi pornind de la acesta să realizeze un desen. A fost marea surpriză a zilei când am deschis tema să o verific, momentul acela în care face bine la suflet să vezi partea plină a paharului, chiar dacă în ea e o picătură. Pentru jumătatea aceasta care muncește și înflorește merită să mă zbat să fac lucrurile altfel. Accept că nu voi reuși cu toți și apreciez cuvintele frumoase ale părinților, strecurate în convorbiri banale, cărora le pun fundiță și le consider cadou de Crăciun, iar veninul celorlalte îl dau repede uitării.

Am recitit acum Codul de onoare al Năzdrăvanilor , scris în urmă cu 11 ani, pe când nici măcar nu îmi trecea prin cap să mă reîntorc la catedră. Activitățile online au fost atunci ceva „nou“, regret că acum e dificil să mai strâng o grupă de copii pasionați, care să ridice mănușa în fiecare săptămână. Dar valorile pe care le urmăream au rămas ca obiectiv în tot ceea ce fac și acum cu copiii: corectitudine, spirit de observație, punctualitate, seriozitate, fairplay… Ceea ce intuiam atunci, că activitățile la distanță nu se pot desfășura în lipsa acestora, se vede acum la școala online când, departe de ochii profesorului, sunt la mare „cinste“ păcălelile. Și nu condamn atât copiii care trișează, cât părinții care le arată în generozitatea lor calea cea scurtă. Oare ce învață un copil când mama îi spune că tema e prea grea, de ce să înveți poezia, mai bine o citești, că știi să citești repede. Sau vezi că tema e greșită, dar o trimiți așa, că „merge“, e mai importat să o trimiți decât să o refaci. Ori – să ai sarcină de pregătit materiale pentru a doua zi și la oră copilul să constate că nu are tot ce-i trebuie, că mama a citit lista pe sărite, ori că nu citește comunicările destinate părinților și abia după două săptămâni realizează ce are de făcut. Ce modele oferim? Culegi ceea ce semeni e mai adevărat ca oricând.

Ca să închei într-un ton mai optimist, vă las să vă delectați cu desenele noastre matematice. Dacă vă plac, vă rog să lăsați un mesaj de încurajare pentru acești pitici deosebiți de doar 7-8 anișori, vreau să le arăt și lor ce minunați sunt!

66 99 desen cu numere

semn carte racheta

Semn de carte din hârtie

1 septembrie azi, ziua în care, oficial, am revenit la școală, ca profesor. Sau, în traducerea liberă a tuturor celor din afara școlii, ziua aia în care profesorii iau banii degeaba și nu se duc la muncă. Deh, e la modă să spui așa! Oare chiar, de ce sunt plătiți profesorii  până pe 14, că doar nu „muncesc“, ba chiar 8 ore pe zi, să își merite leafa!

Mi-am început dimineața mai lejer, așa, precum corporatiștii, pe la 9.30, nu cum va fi peste două săptămâni, de la 6. M-am apucat să fac un pic inventarul materialelor și să pun în practică o idee de cadou pentru copii. Habar n-am dacă ne vom vedea toți sau pe rând sau nu ne vedem deloc, dar eu le pregătesc ceva: un semn de carte cu o urare personalizată, scrisă de mână, un banal „Succes în clasa întâi, Gigeluș!“. Nu am ales întâmplător o rachetă, deși le puteam personaliza mult mai repede cu orice altceva din colecția de perforatoare decorative, am vrut ca mesajul ascuns să fie „Sky is the limit“ pentru tot ceea ce urmează să se întâmple de acum înainte, atât cu noi toți, dar și cu învățarea, ca proces individual.

Cum ziceam, m-am apucat de treabă, până pe la 12 eram gata cu semnele în varianta origami de bază și formele geometrice necesare. Lăsasem ultimele hublourile, eram aproape convinsă că am un perforator de dimensiunea aceasta și când am văzut că e prea mic, un atac de panică amenința la orizont. Era exclus să decupez atâtea cerculețe. Mi-am amintit însă de punga cu confetti și până la urmă m-am declarat mulțumită de ce a ieșit, reflexiile chiar dau un farmec aparte.

semn carte racheta

Cele două ore de „școală online“, cu toți colegii în conferință, despicând în 5, în 7, în fără număr firul organizării începutului de an, l-am petrecut cu urechile și coada ochiului la laptop și mâinile potrivind și lipind. Pe la 3 eram gata cu toate. Normal, m-am apucat să mă laud cu ele și mi-am dat seama că ar trebui să completez poza cu ceva animație. Dar deja nu vedeam decât triunghiuri, pur și simplu nu am mai avut chef de încă o rachetă și pentru filmul de mai jos am folosit altceva. Pentru că este un proiect simplu, ușor de realizat de copii, m-am chinuit să pun camera între ochi și mâini, să vezi exact cum manevrez.

Aveți nevoie de un pătrat, îndoit pe diagonală, apoi de elemente decorative sau orice altceva doriți. Pe net, dacă dați căutare cu „paper bookmark“ descoperiți o mulțime de variante creative pentru a-i încuraja pe copii să facă orice altceva.

Dacă îl decorați cu elemente plane (să nu iasă în relief precum castelul meu), îl puteți folosi și la caiete pe post de colțar, să nu răsucească colțurile paginii cu antebrațul. Țin minte că aveam când eram mică, părinții mei erau obsedați de cum arată „tema“ mea (și nu era niciodată impecabilă), iar colțurile îndoite erau parcă marca autorului.

La final, pentru că eram la atelier și trepiedul pentru filmat era acasă, am improvizat pentru telefon un suport, apropo de ce se află „în spatele“ obiectivului când te străduiești să realizezi, pentru elevi, un material util:

Cu ocazia aceasta urez elevilor și tuturor celor care în acest an vor sta la catedră mult succes! Să avem un an școlar în care să dovedim că merităm respect din partea părinților și apreciere din partea decidenților!

Atelier DACO - sub apa

Nici joaca online nu mai e ce-a fost

Acum 10 ani și ceva, când am început activitățile online cu copiii, joaca aceasta era chiar distractivă. Alegeam o temă/o tehnică și încercam, fiecare la el acasă, să-i dăm de cap și să realizăm ceva original sau interesant. Turul galeriei finale era întotdeauna un motiv de bucurie, căci, cu obiectivitate, puteai să te raportezi la ceilalți din punct de vedere al produsului realizat, dar era și ocazia de învățare de care aveai nevoie – poate cineva descoperise un alt mod, mai simplu, de abordare a subiectului. Grupurile constituite atunci, ca să nu mai spun de prieteniile la distanța cu cei care participau constat, au rămas pentru mine amintiri frumoase.

De ceva ani este însă dificil să strâng o nouă gașcă și nu cred că s-au schimbat copiii atât de mult cât părinții sunt mai ocupați, mai prinși în vâltoarea vieții, mai puțin relaxați și nu se mai implică într-o rutină de lucru. Până la urmă, să înveți să te disciplinezi, să respecți cerințe și un termen de execuție sunt deprinderi de muncă foarte greu de format azi.

Iris își aduce aminte cu plăcere de toate lucrurile minunate pe care le-am făcut împreună în anii ce-au trecut, iar când vorbesc cu prieteni vechi care mi-au acceptat provocarea, mă bucur să regăsesc aceleași sentimente. De aceea, mai mult de gura fetei, încerc să fac primăvara cu o floare și să lansez, în continuare, temele de lucru. Am renunțat la componenta de evaluare și am rămas doar cu cea de execuție. Pentru vara aceasta am început cu provocarea construcției unui paralelipiped dreptunghic, sau cuboid dacă vi se pare complicat, camuflat în valiză de călătorie.

valiza vacantaIlinca, 7 ani, Bucuresti

Apoi am trecut la cusături pe carton și le-am cerut să realizeze o bărcuță, de data aceasta un pic mai complicată, căci combina două tehnici nu tocmai simple.

barcuta stringartAna, 11 ani, Bucuresti

Săptămâna ce-a urmat am rămas tot pe cusături, dar am combinat tehnicile și am creat alt „decor“. Se coase doar rama hubloului, în timp ce restul – corpul ambarcațiunii și ceea ce se vede prin sticlă rămân la alegerea fiecăruia. Poate fi un hublou de submersibil, să explorezi lumea din adâncuri, poate fi unul la limita apei, să ți se spargă valurile în față, sau unul deasupra acesteia, să vezi dacă nu cumva te ajung pirații din urmă.

Detaliile temei le-am adăugat aici și m-aș bucura să văd că există copii care în vacanță sunt dornici să încerce lucruri noi și nu se sperie atât de ușor, chiar dacă activitățile online le aduc aminte de semestrul de școală abia încheiat.

Accesorii noi din jeansi vechi

Suport de creioane din blugi vechi

Accesorii noi din jeansi vechi Colecția Idei creative de la editura Casa a crescut în toamnă cu două noi numere. Despre numărul cu origami am vorbit deja, l-am testat și la atelier. Cu al doilea – Accesorii noi din jeanși vechi – am avut o întâlnire scurtă când stabileam tematica atelierului. Erau câteva proiecte – brățările mai ales – chiar simplu de realizat cu copiii, s-ar fi distrat maxim să toace niște pantaloni vechi. Însă… cum să le spui la atelier „este gratuit, dar veniți cu o pereche de pantaloni de distrus. Sau măcar o pereche la doi copii, fiecare cu un crac.” Așa că am zis pas și am trecut la hârtie.

În schimb săptămâna trecută, când re-reașezam dulapul, mă lovesc de o pereche, foarte subțiri și pe ducă. Am lăsat dulapul în pace, am luat o cutie de carton și am început. Noroc că erau puțin elastici. Am tăiat de jos de la manșetă, am cusut (ce-i drept, la mașină) și am introdus forțat rezultatul pe cutie. Mulțumită de ce era până acum, mi-am pierdut entuziasmul când am văzut că la capitolul buzunărașe și decorațiuni blugii erau jalnici. Doar cele „standard”, nu tu o broderie, o mărgică.

Am început să folosesc orice: o cusătură dublă, un efect cu franjuri, iar să scot fermoarul a fost chin curat. Iris o ținea una și bună că ea vrea să fie funcțional, să-l poată deschide, să se joace cu el, nu să-l lipesc eu de tot. Pistolul cu silicon a făcut minuni, la fel și improvizația, după cum puteți vedea mai jos.

 

View this post on Instagram

 

Job done. #edituracasa #suportcreioane #TalenteDeNăzdrăvani #ideicreative #ideipentrucopii #wintercrafts

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani) on

Volumul propune tot felul de minuni, de la brățări decorate la poșete și coliere, foarte amuzante. Condițiile sunt să ai blugi interesanți de sacrificat și chef de joacă. Inspirația o găsiți în carte, disponibilă online la editura Casa sau la Libris, Diverta, Cărturești.

 

agamograf marea unire

Activități de Centenar

Săptămâna aceasta a fost plină de surprize… În primul rând, luni-marți eram ușor dezamăgită că organizasem concurs de postere la școală și prezența era slăbuță. Trebuia să aștept ziua de vineri, ca să văd cum întreabă cei de la gimnaziu de „doamna de la a patra” pe la cancelarie. Săptămâna viitoare jurizăm, dăm premii și abia aștept să vă arăt câteva dintre creații, foarte frumoase!

Apoi, miercuri, o colegă vine să mă întrebe, având în mână un agamograf, cum se face, căci a văzut anul trecut la mine. Îi explic, îmi lasă și mie un model și cum chef de felicitări cu brăduț chiar nu am avut azi la arte, le arăt copiilor. Vai, doamna, dar e mult mai ușor decât am făcut noiDe acord cu ei, chiar era doar de colorat și îndoit, așa că trebuia să complic un pic modelul. M-am gândit olecuță… și le-am transformat în bibelouri. Adică spațiul de jos și de sus, care normal se detașa, l-am franjurat și le-am lipit între ele, două câte două, în unghi drept, apoi am adăugat un suport de carton.

A fost WOW când și-au dat seama ce facem… iar cele care au fost gata au început să decoreze dulapul meu din cutii.

agamograf marea unire

Tot săptămâna aceasta, pe unul din grupurile pe care stau de obicei a cerut cineva un contur de hartă a României, cu liniaturi diferite. Mi-a luat puțin să le fac, dar dacă tot le-am făcut, le-am folosit și eu. Am văzut toată săptămâna că ai mei au dezvoltat în pauze o pasiune pentru colorat paternuri pe pătrățele, iar când le-am arătat hărțile, erau în extaz. Am printat fără număr, au tot cerut, nu mai știu cine a cerut mai multe sau cine deloc (există și categoria aceasta). I-am rugat să apară și un „100” în modelul lor… Isteața de mine le-a prins la panou pe cele gata și… a plecat acasă! Așa că am apelat la varianta „sună un prieten”, adică pasionații proiectului. Ce bine că am pus în funcțiune din vacanța de vară comunicarea pe whatsapp (da, nu-mi place, dar era cam singura pe care o știau elevii mei ca să-mi trimită poze cu temele…) și am dat mesaj. Dacă primesc ajutor în seara aceasta, voi adăuga imaginile.

În încheiere, vă invit ca săptămâna ce urmează, când dați „share” proiectelor realizate, să folosiți în descriere și hashtagul #CentenarLaPas . Luna aceasta m-am străduit să îl populez cu ce mi-a ieșit în cale, sigur veți găsi ceva ce nu știați, mai ales pe instagram. L-am folosit și pe facebook.

Proiecte cu materiale reciclate: mozaic cu dopuri

O poveste cu capace de plastic

Proiectele cu materiale reciclate (care ar trebui să contribuie cumva la formarea acelei competențe transversale de responsabilitate socială) se lovesc de cele mai imprevizibile piedici. Cea mai mare dintre ele este aceea că nu avem obiceiul de a recicla… nimic. Nici hârtie, nici pet-uri, și în niciun caz banalele dopuri. Un an de zile am strâns, acasă, tot ce îmi pica în mână. Și la școală la fel. Însă doar eu și câțiva copii, numărați pe degete, nu erau de ajuns pentru a realiza „ceva” impresionant. Nici măcar când am anunțat că vom face mozaic cu dopuri, am dat exemple găsite pe net, tot nu s-au mișcat lucrurile… tot pe degetele de la mână pot număra pe cei care au înțeles ce au de făcut. Mi-au venit unii cu cinci-zece dopuri… Ce să zic? Le spusesem că le dau și eu din ce am strâns tot anul încă pe atât cât au ei. Dar… ce să faci cu 10-20?

Proiecte cu materiale reciclate: mozaic cu dopuri

I-am lăsat să se organizeze pe echipe de câte 2-3. Nu îmi plac echipele de 4, în această combinație e mereu unul care șomează și îl acoperă ceilalți. Așa, câte 3, au reușit să aibă, cât de cât, o cantitate satisfăcătoare de dopuri. Tragedia a venit în momentul în care le-am explicat ce au de făcut și au constatat că nu au culorile dorite! Au început schimburile și negocierile: îți dau X și îmi dai Y? Am avut de rezolvat dileme existențiale: Doamna, Popescu are galbene și nu îmi dă și mie! Dar tu ce culori ai avut? Câte? Ce schimburi avantajoase îi oferi? De ce nu ți-ai adunat? Prea ne-am învățat să ni se dea, că ni se cuvine, așa, doar pentru că vrem noi și cerem!

Am făcut apoi paralela cu Greierele și furnica. Unii m-au luat în serios, din septembrie, să adunăm… și acum au avut. Alții – nu. Doar cu o zi înainte au adunat 5 dopuri. Morala nu e cazul să o mai discutăm. Însă din toată experiența, distractivă pentru unii și cam amară pentru alții, căci nu au reușit să pună în practică planul, am învățat ceva. Anul viitor ne apucăm de treabă serios, strângem toți și poate reușim să facem ceva impresionant.

Când trag linie, mă gândesc la ceea ce se întâmplă cu lumea. Wall-E e o poveste pe cale să devină adevărată. Nu învățăm să reciclăm, nu avem un comportament de protejare a mediului, legile europene de colectare selectivă a gunoiului se apropie, deși ne facem că nu ne privește. Dar aș vrea ca atunci când apare o cerință, indiferent cât de idioată pare, să o punem în practică. Poate că nu e doar un proiect stupid pentru ora de arte, de la care nu ai pretenții, ci are niște obiective mai adânci, pe care nu le vezi și pe care nu are cine să ți le explice.

Vă las să analizați mozaicurile. Sunt curioasă dacă vă dați seama, de la stânga la dreapta, ce reprezintă.

agamograf

Placă de biguit: aplicații practice

Colecția mea de „unelte” pentru lucru manual a crescut în această toamnă. Am adăugat o placă de biguire multifuncțională de la Daco,  instrument care își va găsi locul în aproape orice proiect care presupune o îndoire perfectă de-acum înainte. E drept că poți folosi o riglă și un ac bont, însă placa ușurează enorm munca.

Prima „ieșire”

În vară, când mi-am trecut-o pe listă, văzusem aici un proiect foarte frumos, pe care mi-am propus să-l realizez la școală. Bine-nțeles, modificat. Nu aveam de gând să folosesc șablon printat cu desenul. Și nici să le fac viața mai ușoară celor care vor lucra la el… Așadar, am pregătit o foaie cu spații pentru desen. O puteți descărca de aici. Sarcina de lucru a fost să aleagă două anotimpuri și, punând foaia în față cu liniile pe verticală, să deseneze un copac într-un anotimp în stânga, unul în alt anotimp – în dreapta, având ca limită de spațiu liniile mai groase. Când au terminat, desenele se decupau pe liniile deja trasate, apoi fâșiile se aranjau întrepătrunse: prima de la desenul 1, prima de la desenul 2, a doua de la desenul 1, a doua de la desenul 2 ș.a.m.d. Aici le-au cam încurcat, căci puzzle-ul rezultat pe bancă le-a dat bătăi de cap.

Următoarea etapă a fost folosirea plăcii de biguit, ocazie cu care am mai identificat niște amatori pentru învățare suplimentară a numerelor pare/tabla înmulțirii cu 2… căci am stabilit lățimea de 2cm și așa aveau sarcină să linieze, din doi în doi, după riglă. Am început să-i chem unul câte unul de când s-au apucat de desen, ca să avem timp să facem evantaiele perfecte, dar tot a fost prea puțin timp. Oricum n-au terminat de desenat, se pare că desenul liber este încă foarte complicat. Am lăsat placa la școală, sper să le terminăm încet-încet.

agamograf

Însă… le-a plăcut. Au înțeles repede cum se folosește, deși încă au probleme în a-și folosi mâinile pentru a ține nemișcată o hârtie (sau pentru a ține rigla când trasează o linie). Dacă nu ar fi durat atât de mult, liniile de îndoire puteau fi făcute, ca la origami, „munte și vale”. Adică, 2, 6, 10, 14, 18, 22, 26 se trasau pe o față a cartonului, 4, 8, 12, 16, 20, 24, 28 – pe cealaltă. Au mai fost probleme cu nivelul de presiune pe cuțit, căci, dacă apeși prea tare și cartonul este subțire, se taie.

După îndoirea evantaiului urma lipirea fâșiilor din desene, sarcină extrem de simplă. Când au fost gata primele, și au văzut cum „funcționează”, erau încântați. Le-am explicat că acesta este principiul de realizare și al imaginilor „mișcătoare” de pe rigle și ascuțitori, pe care le-au văzut cu siguranță.

agamograf

Căutând mai multe despre agamograf, am văzut că iluzia optică stă la baza lui. Pe net se găsesc o mulțime de idei din această categorie. Mă gândesc cum ar fi să te chinui cu desene de 5mm lățime… și un evantai de aceste dimensiuni. Eventual cu mandale 😀 .

Alte utilizări pentru placa de biguit

placa biguire dacoDeocamdată va rămâne la școală. Pentru muchii de felicitări, plicuri după „rețetele” incluse în pachet, cutiuțe construite din carton, corpuri geometrice, aproape orice linie de îndoire poate fi trasată și realizată la un nivel de perfecțiune foarte înalt. Pe lângă trasarea paralelă, se poate face și trasarea în unghi de 45 de grade, sau chiar modificat, cu ajutorul brațului mobil care poate fi reglat.

Am folosit-o și pentru tăiat efectiv. În locul cuțitului de plastic cu care este prevăzută (și care se fixează perfect pe dreapta, în acel spațiu decupat) am folosit un cutter. Însă spațiul de pe șanț este de 1mm, așa că tăietura perfectă este mai greu de făcut. În lipsă de ghilotină/trimmer, este însă o variantă.

Placa este disponibilă pentru comandă pe site-ul DacoMag, sau la partenerii Daco, atât online cât și în magazine.

Alte idei:

Pictura pe pietre

Amintiri de vacanță – pictură pe pietre

Era Andrei mic, la grădiniță, când a venit de 8 Martie cu un buchet de flori pictat pe o piatră albă, plată. Ideea mi s-a părut minunată, așa că, pe lângă felicitările la adresa doamnei, am întrebat și unde a găsit, la noi în țară, astfel de pietre. Le-am adus din Grecia… acolo erau toate așa! Au trecut 10 ani de-atunci, și ideea a rămas. Oriunde m-am dus, am căutat mereu materiale din natură care pot fi folosite cu copiii. Rezultatele sunt mereu „altfel”, și suportul – aproape gratuit, dacă punem la socoteală doar efortul de a-l aduna.

Vara aceasta, știind că toamna urmează să vină cu provocări noi, m-am gândit din timp la unele teme. Cum să ne „amintim” de vacanță un pic altfel, și nu prin clasica pictură pe hârtie? Știam de anul trecut o plajă la bulgari unde găseam pietre pe gustul meu. Nu erau ele așa rotunde, dar erau plate, ceea ce aveam nevoie… așa că am venit din vacanță cu o pungă de pietre. Le-am spălat, le-am uscat, și abia așteptam să văd ce minuni ies din mâinile copiilor.

Surpriza a fost pe măsură. Ne mai lipsesc pensule foarte subțiri, pentru detalii, căci avem enorm de multe pensule late, care nu prea pot fi folosite în astfel de condiții. Însă oricum ar fi, micile noastre „cărți poștale” sunt gata. Mi-a plăcut că au anticipat problemele… Ce facem dacă greșim? Păi… nu prea poți face nimic, decât să speli piatra – dar nu garantez că redevine albă, și să o iei de la capăt. Sau să încerci pe cea de-a doua față.

Am pictat cu tempera. Acuarelele nu ar face față. Un rezultat deosebit se obține cu acrilice, dar sunt mai greu de procurat. Unii dintre copii au avut tubulețele, și se vede diferența.

Aveam ca alternativă pictura pe scoici. Am strâns unele mari, „doar” o găleată, care așteaptă să le dau un scop nobil în viață. Chiar mă gândeam să forțez un pic, să facem și scoicile, și să combinăm cu pietre… să iasă un mega-poster de vacanță. Doar că nu am găsit încă o soluție de a lipi eficient pietrele pe un panou pe perete… așa că așteaptă cuminți, pe o măsuță, o idee salvatoare… cam așa:

Pictura pe pietre

Cred că totuși am pus greșit piesa pe caseta 1, rândul 3, piesa 3, parcă îmi amintesc că roșu era cerul, că așa l-a văzut într-o zi la mare. Deci mea culpa, creația e cu susul în jos… :). Ordinea e plajă, valuri albe care se sparg, apa și cerul acesta fantastic.

 

fluture ata string-art daco

Fluture string-art

Încă de la primul moment în care am auzit de tehnica string-art am fost fascinată nu de rezultatele ei pe carton, cu ac și ață, ci de variantele ei cu ținte metalice, pe lemn. Este una din provocările pe care încă nu le-am acceptat, deși am avut câteva tentative. Urmează, cu siguranță.

Anticipând cumva această dorință, Iris a primit cadou un set de lucru manual, un fluture de ață (aici), care funcționează tocmai pe acest principiu: pe conturul ales ca model se fixează cuișoare, apoi ața se adaugă ordonat. Setul primit de la Daco Art este undeva între: cuișoarele sunt ținte de plastic, care se înfig în spumă densă. De aici tehnica este aceeași.

Iris s-a grăbit, nu a avut o strategie de lucru, pentru un produs simetric și ordonat. M-am gândit la un moment dat să schimb ața, să pun ață mai subțire, să vedem cum ar ieși. Cuișoarele s-au înfipt relativ ușor, după ce am perforat inițial folosind unul dintre cuișoarele mai ascuțite. Nu m-am gândit că se poate folosi atât de ușor, cu spumă și poate și ace, ori ață mai subțire.

fluture ata string-art daco

Filmul de mai jos – fără repetiții, doar cu explicații înainte, arată, chiar dacă este setat pe rapid, că lucrurile nu au fost totuși atât de simple cum păreau. Ața nu prea stătea singură la locul ei, spațiile mici și alunecoase încurcau socotelile, și nu i-a fost foarte ușor. Pe lemn, cu ținte de metal, poți tensiona mai bine ața, Iris se temea că, dacă trage prea tare, smulge țintele și strică tot. Deși i-a mai rămas ață, nu a pus-o pe toată, căci i s-a părut că ar fi prea mult. Exercițiul este util pentru copii mai mici, pentru exersarea îndemânării și principiului de ordine. Nu le va ieși chiar din prima, cum se străduia Iris, de dragul filmului, să îi iasă bine, dar vor fi cu siguranță încântați de rezultat.