A mai trecut un Întâi Decembrie

N-am fost nici anul acesta la paradă. Am sărbătorit, cum se zicea cu patru decenii în urmă, prin muncă. Muncă voluntară, dar obligatorie, ca să simți fiorul patriotic cum te străbate, în timp ce pe deasupra vuiau avioanele. Nu păreau prea multe, nu cred că au făcut exces de zel cu tehnica anul ăsta. Nici la tv nu am dat drumul, nu mă mai țineau nervii să ascult continuu prezența la vot. Oricum m-am simțit ca-n diaspora, să traversez orașul ca să ajung la secția de care aparțin cu buletinul.

Așa am ajuns în cartierul meu de suflet, ocazie cu care am văzut că fosta școală a copiilor a fost demolată din temelie. Am trecut repede și n-am apucat să văd prea mult, decât că au demolat inclusiv sala de sport de care se apucaseră cu mult zel prin 2010 și prin 2018 încă nu era dată în folosință, dar acum e una cu pământul. Mi-am zis că e doar un exemplu de „aici s-au irosit banii dumneavoastră”.

A pus capac parcul IOR, cu zona controversată, acum fără copaci. Jalnic peisaj… Am ajuns la vot cu o senzație puternică de greață și mi-a trebuit extrem de multă voință să nu fac cale-ntoarsă, că nu merită.

Îmi tot spun că democrația o să moară cu siguranță când nici măcar nu vom mai crede în ea. (Oricum se străduiesc mulți să o sufoce.)

Valori precum patriotismul sunt de multă vreme demodate și mulți dau ochii peste cap când pomenești de ele, de cântat imnul, de ținuta demnă și respectuoasă pe durata acestuia. Ce să mai pomenesc de cunoașterea istoriei, ca datorie morală față de faptele înaintașilor?! Nu răzbatem acum nici la cunoașterea limbii române, și eu pomenesc de lecțiile trecutului…

Ca în fiecare an, cele câteva clase din localul școlii unde funcționez, au ieșit în ultima pauză de dinainte de sărbătoarea națională să intoneze imnul de stat. Mare bucurie anul acesta, chiar ne-a ieșit foarte bine prima strofă, au cântat copiii din tot sufletul.

Am avut emoții cu piticii mei. Seria trecută, când am cerut să învățăm o strofă (în clasa întâi), nu s-au înghesuit. Ba am fost și mustrată, că nu realizez ce poezie grea este și că un copil de șapte ani nu este capabil să o învețe. Inimioarele mele de anul acesta, la doar 6 ani, au învățat două strofe, pentru că așa au vrut ei (democratic, așa a decis majoritatea, că unii oricum nu au fost impresionați).

Eram gata de-o săptămână cu prima strofă și mi-au zis să nu mai opresc imnul, să o las și pe-a doua, că nu e grea. Ocazie cu care, pe lângă povestea despre unire pe care le-am citit-o, am povestit și despre strămoșii noștri, daci și romani (nu români, noi am apărut mai târziu), despre Decebal și despre Traian și cum Dacia a fost cucerită de legiunile Romei. Dacă la 6 ani vor ține mine că primul era regele dacilor și al doilea împăratul romanilor, sunt mai mult decât mulțumită.

„Doamna, dar eu știu că erau trei țări române!!”

A venit imediat replica după ce eu am înșirat atât de multe teritorii. Uite-așa povestea mea despre provinciile locuite de români a făcut un mic ocol prin Evul Mediu. Aaaa, Mihai și Ștefan cei din imn?? Da, cam pe atunci, în epoca voievozilor, când Țările Române erau mai mari, dar imperiile vecine, neputând să le cucerească cu totul, au rupt mereu câte-o bucățică. Așa avem Basarabia, Bucovina și toate celelalte teritorii, pierdute încet în sute de ani, dar care s-au întors în granițele noastre la 1 decembrie 1918.

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

I-am rugat să vină îmbrăcați cu ce au: o ie, un tricolor la brâu, să marcăm puțin momentul. Și chiar s-au străduit unii dintre ei. Și eu, alături de ei. Am muncit și la recuzită, ne-am făcut stegulețe, cocarde, iar cea din urmă distracție a fost un steag cu amprentele mânuțelor noastre, o nebunie în trei culori pentru care a fost nevoie de multe drumuri la baie pentru spălat, după fiecare culoare. Însă tot acel du-te-vino, râsete și culori, sprinturi pe culoar, că doar nu te poți deplasa decât cu toată viteza înainte, a fost foarte apreciat. Doamna, facem odată și cu picioarele?? (Nu le-am spus, dar la vară, când o să fie cald, poate în curte…)

Și rezultatul muncii noastre, afișat la loc de cinste, cu care ne-am fotografiat, să ne rămână amintire:

1 Decembrie a fost mai vesel, datorită lor. Și totuși, nu pot să nu mă întreb, la final, ce țară le pregătim? Câți vor pleca de-aici, în căutarea unei lumi mai bune? Câți vor spune, printre străini, noi suntem români?

Mozaic din coji de ouă vopsite

Când am pregătit în martie „bagajul de urgență“ la școală nu mi-a trecut prin cap nicio secundă să le dau materiale și pentru activitățile de arte și abilități. Mor de ciudă, căci aveam ace de quilling și hârtie, plastilina… Să găsesc proiecte pe care le pot face acasă, în condițiile în care „nu ieșim afară“ a fost poate cea mai mare provocare. De Paște, curățând primele ouă, mi-a venit ideea mozaicului din coji. Abia așteptam să înceapă școala și să le dau, am zis să nu exagerez să postez tema a doua zi de Paști, căci totuși… frigiderul era deja plin, să le priască oamenilor cozonacii. Se pare că ideea nu a fost prea bună, căci se cam duseseră ouăle și, deși miercuri, nu prea mai era materie primă.

S-a găsit însă. Tema a presupus realizarea unui colaj folosind bucăți de coajă colorată. Ideal ar fi fost un mozaic, din cât mai multe culori, dar era culmea să am cerințe de acest gen. Anul acesta eu am făcut ouă doar violet și roșii, cum să pui condiții? Aveam încredere în copii. Le-am recomandat să curețe oul cu grijă, să nu rămână albuș pe coajă, apoi se mărunțesc (nu foarte tare, bucăți cât o unghie), se stabilește tema (flori, insecte, căsuțe etc.) în funcție de culorile disponibile și se schițează ușor cu creionul formele pe hârtie. Se adaugă aracet pe foaie și se lipesc una câte una bucățile de coajă, nu se răstoarnă pe foaie. Pot fi ajustate la nevoie. Se lasă la uscat măcar o zi și se fotografiază la lumina zilei.

Pentru copiii mei, o parte din ei agitați și plini de energie, este un exercițiu de răbdare. Le-am arătat imaginea unui mozaic pentru a avea cât de cât o idee ce trebuie să iasă, și chiar dacă acestea sunt realizate de regulă din piatră colorată sau faianță, putem improviza din orice, chiar și bucățele mici de hârtie colorată (urmează…).

Sursă foto

Ceea ce îmi place la lucrul acesta individual e că nu se pot uita la „vecinul“ să vadă ce lucrează și să imite. Trebuie să vină cu o idee a lui. Unii au căutat căi mai simple de a rezolva tema, alții au avut grijă de fiecare centimetru pătrat.

Avem un dinozaur, dar și un mare ou, probabil tot al lui. Îmi plac soluțiile ingenioase mai ales acolo unde culorile nu au fost generoase. Sunt teme și mai puțin înțelese, însă toate meritau să fie admirate, pentru că sunt muncite, unele dintre ele de copii pentru care acest exercițiu poate fi comparat cu o probă olimpică, raportându-l la ceea ce pot ei în mod curent.

Nu știu cum percepeți școala online, însă în ceea ce privește relația mea cu ei, la începutul unui drum lung de cinci ani, mi s-a dat o șansă nesperată de a-i cunoaște și altfel, de a afla mai multe despre ei, de a-i provoca să văd dacă pot trece limitele acestea pe care le văd eu. Bucuria pe care o am de câte ori câte unul continuă să alerge deși eu trasasem linia de finish este enormă și sunt sigură că la școală, în spațiul și timpul pe care îl împărțeam, nu aș fi avut această șansă.

Puișori din sârmă plușată

Pachetul de sârmă plușată pufoasă de la Daco a făcut parte din provocarea de toamnă. Deși m-am gândit și la ceva decorațiuni pentru pomul de iarnă, în cele din urmă m-am oprit la puișori. Nu e Paștele, Crăciunul e mai aproape, dar a fost mult, mult prea tentant să îi facem.

În primul rând, această sârmă plușată nu este în varianta subțire, de jumătate de centimetru diametru sau chiar un centimetru, cum suntem obișnuiți. Este cu adevărat pufoasă, așa că i-am făcut poză cu rigla alături, să se înțeleagă mai clar despre ce vorbesc. Și este și moale, gâdilă ca o pană.

Puișorii rezultați aduc așadar cu niște ciucurași, nu se vede că sunt realizați dintr-o spirală făcută pe deget. (Am luat sârma, am răsucit-o pe arătător, am îndoit capetele spre interior și gata.) S-a mai desfăcut arcul, căci nu sta fix pe deget, i-am mai așezat franjurile și rezultatul îl vedeți.

Apoi produsul a trecut în etapa a doua, i-a luat Iris în primire. Ce vrei să iasă? – Pui! Și pui s-au făcut. A tăiat din spumă picioarele și ciocul, a lipit ochii mobili și cele două mici mogâldețe parcă au prins viață. Fiecare are personalitatea lui, în stânga parcă e fata moșului cea cuminte, Floricica, iar pe dreapta, Tâmpițel, smecherașul familiei, mereu pus pe șotii.

Chiar înainte să le fac poză i-a venit ideea să le facă niște „tunsori” la modă. Cum chiar atât de deschisă la nou nu sunt, iar pachetul nu conține decât câte două fire din fiecare culoare, zece în total, am zis pas și i-am salvat.

Voi ce ați face cu restul sârmelor?

Edit (2023, 7 aprilie)

Am pus pe listă proiectul acesta încă din toamnă, când am achiziționat pachetele de sârmă plușată pentru clasă. Cu verde am făcut coronite de Crăciun, cu galben puii, rămâne să văd ce fac cu celelalte culori turbate.

Copiii au fost încântați de rezultat, deși mulți au venit nepregătiți cu accesoriile, iar cu picioarele din carton nu au avut prea mult farmec. Însă cum avem multe culori de ochi mobili, niciunul nu are frate geamăn.

Iată rezultatul:

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

Ou string-art, felicitare pentru Paști

Noroc cu „munca”, așa reușesc să mă mai mobilizez puțin și să creez ceva nou. Pentru atelierul de săptămâna aceasta (cu adulți) aveam prevăzută o temă de cusut. Pe etamină sau pânză am considerat că știe toată lumea să coasă, așa că am ales string art. Modele sunt și pe net o sumedenie, însă nu la rezoluție foarte bună și, după ce am încercat unul, mi-am dat seama că nu sunt nici foarte corecte, și nici nu răspund scopului activității, așa cum îmi doream eu.

Am construit așadar singură oul, cu vreo 72 de puncte, în două variante (la finalul articolului aveți modelul printabil): una cu puncte echidistante, alta cu ele distribuite asimetric, pentru „impresia artistică”. Ca mai toate activitățile de cusut de până acum, avea aceleași dificultăți de înțelegere. Deși mă speriasem înainte de un val de întrebări, am văzut partea plină a paharului: nu trebuia să-mi fac griji că se înțeapă cineva, nu trebuia să bag eu ața în ac. Doar să fac ceea ce un profesor trebuie să facă: să repete, cu răbdare, până fiecare înțelege.

Sfaturile – ca în orice situație – nu sunt urmate 100%. Doar că de data aceasta efectul a fost imediat. Dacă ai cusut cu o ață mai groasă… rezultatul a fost pe măsură. Pentru string art regula este simplă: unești punctele, la o diferență impusă de model, sau pe care o alegi tu. Coarda realizată trebuie să o intersecteze pe precedenta. Am mai explicat aici, și m-am străduit, pe un model simplu, să arăt cum se coase.

Pe spate este bine – din economie de material – să nu iasă același model. Dar nu este o greșeală. Dacă doriți un mijloc gol mai mare, lungimea unei corzi, între două puncte, trebuie să fie mică. Dacă doriți un ou mai plin, corzile trebuie să fie mai lungi, aproape de diagonală. Modelul meu – cel cu verde, are corzi lungi, și are două rânduri de cusături. Întâi am cusut modelul cu corzi lungi, apoi am mai trecut odată, și l-am cusut din nou, cu corzi scurte. L-am cusut cu fir de mătase, și vă recomand cel mai subțire fir pe care îl aveți.

Și, pentru că am, iată câteva dintre realizări. Fiecare a ales lungimea corzii, așa că nu sunt identice.

Sau aici.

Modelul pentru print poate fi descărcat de aici. Se printează pe o coală A4. Coala se taie, se alege modelul dorit. Se alege suportul pentru felicitare, un carton suficient de tare, se îndoaie. Se suprapune peste pagina 1 modelul printat, se fixează cu 2-3 agrafe, pentru a nu se mișca, și se perforează toate punctele. E bine să folosiți un ac subțire, pentru a nu realiza puncte inestetice. Acest model printat nu va face parte din felicitare!

Spor la lucru!

Etichete-felicitări pentru cadourile de Paște

Multe din pungile de cadouri disponibile pe piață au, la mâner, un fel de mini-felicitare sau etichetă, pentru a scrie… ceva. Nu le-am folosit aproape niciodată, mi s-au părut atât de ciudate… Poate că numai la pomul de Crăciun, când sunt multe cadouri identice, scrii pentru cine e.

Cert e că trebuie să pregătesc un astfel de cadou, și m-am tot gândit la această mini-felicitare oarecum obligatorie. Nu e nici ocazia care să necesite o felicitare în toată regula. Am decis așadar să agăț de fundița finală a cadoului „ceva” personalizat și de sezon, care, sincer, mă reprezintă mai bine decât o face conținutul :D.

Materiale folosite: carton pentru craft albastru, bandă adezivă decorativă, o sacoșă de cadou sidefată, din care am tăiat eticheta, bandă adezivă buretată, ca să suspend eticheta pe felicitare, un iepuraș autocolant și jumătați de perle adezive. Cartonul este tăiat aproape 10×15, îl aveam deja, rămase de pe la alte proiecte. Banda decorativă aș fi preferat să fie pe albastru, dar aveam doar cu buline roșii, sau dungi verzi, și în cele din urmă am rămas la galben.

Sacoșa sidefată am decis s-o reciclez de când am primit-o, mai ales că nu prea găsesc carton de craft cu emboss la prețuri decente – prin magazine, la bucată, e cam mult 2-3 lei o coală, când vrei să „te joci”.

Iepurașii îi aveam de astă-iarnă, așteptau și ei ocazia să fie folosiți. Mai sunt pe alb și pe roz, în combinațiile de spumă pe care le vedeți deja la cel folosit de mine. Perlele le-am lipit pentru a echilibra puțin, altfel colțurile păreau foarte goale, și nici nu aveam cu ce să le perforez.

Mai am doar de scris caligrafic numele meu în interior, deși cred că o să scap, prinzând o carte de vizită.

Voi cât de mult personalizați cadourile? Dincolo de conținut, normal… contează ambalajul?

Metaloplastie: peisaj mioritic

O tehnică pe care am vrut să o prezint de multă vreme, dar pentru care cu greu am găsit materiale, este cea a desenelor pe metal. Metaloplastia nu este foarte răspândită, deși în momentul în care îi văd rezultatul, aproape toată lumea o apreciază.

Inițial mi-am căutat niște unelte, cu care, în cele din urmă, pe varianta mea de metal, nu am lucrat. Apoi am căutat folie de aluminiu, mai groasă decât cea pe care o folosim în bucătărie la împachetat. Nu am găsit la rolă, deși sunt absolut sigură că undeva se distribuie, din moment ce toate magazinele au forme de copt din aluminiul acesta, platouri și alte accesorii asemenea. Acea folie îmi trebuie și mie, pentru a putea lucra cu copiii.

Până una-alta, dacă chiar doriți să încercați, platourile sunt o variantă bună, deoarece fundul plat permite decorarea, ba chiar și pe margini se pot face floricele și alte linii decorative. Iar folosirea ulterioară a platoului nu poate decât să-i dea decorațiunii un plus de valoare.

În disperare de cauză însă, și pentru că primăvara aceasta chiar aveam neapărat nevoie de un astfel de obiect pentru a vorbi despre tehnică, am ajuns la ultima variantă: am decupat o doză de aluminiu. Este important să lucrați fără să o îndoiți, pentru că nu se mai poate îndrepta. Și, mai ales, cu extrem de mare grijă, pentru că tabla taie… Am decupat întâi cu un cutter, apoi cu foarfeca. Pentru a îndoi corect marginile, am trasat linii cu o andrea (merge și cu un pix), apoi am îndoit bine muchiile. Însă una din ele a plesnit, și fix în acel loc tabla a profitat de punctul slab și se îndoia. A fost momentul în care am hotărât să mai trasez alte două linii, pentru a-i da stabilitate. Așadar, ceea ce vedeți semănând a ramă, cu linie dublă, nu are neapărat rol estetic, ci funcțional. Și nu apăsați nici foarte tare, căci se taie folia (a se vedea pe dreapta).

A urmat apoi decorul… pentru care am folosit un șablon de plastic, așa cum se găsesc foarte multe, pe diverse teme, în comerț. Cum sezonul pascal a debutat de ceva vreme, un peisaj naiv cu mioare a fost tot ce am putut realiza în miez de noapte. Am folosit o andrea, cu vârf rotund. Merge pentru copii și un pix. În funcție de duritatea suportului, se apasă mai încet sau mai tare. Bine-nțeles că îi puteți lăsa și să deseneze liber, doar să aveți grijă să le explicați că „nu se poate șterge”, și o linie odată realizată, așa rămâne.

Dacă decideți să încercați acasă, după ce tăiați îndoiți marginile, lipiți o bandă adezivă pe ele. Desenul se realizează pe spate, și muchiile pot avea imperfecțiuni care zgârie și rănesc.

Spor la lucru!

Paște fericit!

Tuturor celor care-mi sunteți alături, mă citiți și mă susțineți, vă doresc sărbători liniștite!

Hristos a Înviat!

Șervețele de Paști

Una din activitățile creative din Școala Altfel de la Andrei a fost și realizarea unui tablou prin tehnica șervețelului. Nu am organizat eu atelierul, însă rezultatul mi-a plăcut foarte mult.

Au folosit un suport canvas aproape A5, pe care văd că se așază foarte bine adezivul, și efectul este chiar cel de pictură pe pânză. De asemenea, contează foarte mult și șervețelul ales, ceea ce am eu nu se compară, însă eu când le achiziționez le caut pe cele cu elemente mici, care se pot decupa și lipi de copii. Rar am lucrat eu cu șervețelul întreg, și niciodată cu copiii, pentru că sunt foarte greu de manevrat. Dacă nu aplici corect de prima dată, șansa de a rupe șervețelul crește exponențial.

Ca timp de lucru… câteva minute. Durează mai mult uscarea (de aceea nici nu am optat pentru tehnica șervețelului, dacă nu decupezi elementele, se termină prea repede, iar materialele sunt destul de scumpe).

Pentru că mi-a făcut cumva „poftă” de tehnica cu pricina, am decupat un coșuleț și, neștiind clar pe ce să-l aplic, am ales să încerc pe hârtie. Aveam un suport de pahar, dantelat – de fapt mai mult un suport pentru farfurie, căci este mai mare decât cele normale, pe care am adăugat lipici transparent și apoi coșulețul decupat. S-a înmuiat un pic, dar noroc că s-a uscat repede și am putut să-l pun la presat.

Nu știu încă exact ce-aș putea decora cu el, cred că merge mai repede pus la masă, sub un bol de sticlă. În schimb m-am hotărât să caut suporți de pahare din hârtie, și să încerc „ceva” cu ei la grădiniță, mini-tablouri de primăvară, după vacanță.

Iepuraș din sfoară de cânepă

Ca să nu treacă sărbătorile fără să adaug totuși și ceva nou-nouț, am realizat un iepuraș din sfoară de cânepă. Ideea tabloului mi-a venit la țară, când am văzut câteva resturi de la materiale de construcții folosite de bunici pentru a consolida diversă părți ale casei…. Am tăiat câteva bucățele din placajul acesta presat – scuze, dar la capitolul materiale de construcții sunt „lemn”, habar n-am cum se numesc, dar reciclez cu plăcere dacă îmi pică în mână.

Am început să caut soluții „altfel” – mai ales că am destule și pentru grădiniță… Sfoara de cânepă nu era cea mai bună, pentru că nu făcea contrast suficient, dar am încercat să văd ce iese. Iris s-a gândit la un iepuraș, că e de sezon.

Am pornit încolăcirea firului de la botul iepurașului, adăugând treptat lipici lichid cu uscare rapidă de la Daco, și am învârtit firul până când am considerat cercul suficient de potrivit pentru cap. Am continuat cu urechea, pe care am turtit-o ca să pară mai ascuțită, pentru că din răsucire avea mai mult o formă ovală spre rotundă. Îmbibată bine cu lipici a stat în poziția potrivită. Am procedat identic cu a doua ureche, după care a intervenit „consilierul” meu… care a decis că Iepurică trebuie să aibă pălărie, nu se poate să rămână simplu. Am folosit un alt șiret – foarte multe le am reciclate de la hârtiile de cadouri, și pentru a „acoperi” inegalitatea am adăugat o floricică.

Ca accesorii am mai folosit ochi mobili, un pufuleț roz, panglică și o cariocă.
Bine-nțeles că puteți realiza în acestmod, pe orice suport, orice animal. Erau – acum vreo 30 de ani – jocuri cu animale care se pot desena fără să ridici creionul de pe hârtie. Acelea cred că ar merge minunat cu sfoară.

Spor la lucru!

Felicitare cu fereastră – ou țesut

Rar am ocazia să lucrez cu copii mai mari, din gimnaziu, însă „Școala Altfel” mi-a adus și o astfel de experiență, cu o clasă a VI-a. A fost destul de dificil să aleg proiectul pentru curs, și m-am oprit la țeserea cu fâșii de hârtie, pentru că este o tehnică foarte rar abordată de copii din pricina lipsei materialului didactic, mai exact a hârtiei folosită ca „ițe”. Am mai povestit despre ea la alte activități prezentate aici pe blog, și nu voi relua explicațiile, accesați categoria „Țesături”, în care am început să adaug, încet, articole și filmulețe explicative.

Pentru clasa menționată am avut un program de lucru mai lejer. În primul rând, la această vârstă sunt perfect capabili să urmărească o explicație și să execute ceea ce li se cere, lucru care la vârstele mai mici nu funcționează foarte bine. În afară de hârtiile cu ițe, tăiate de mine, restul materialelor au fost aduse de ei, așa că nu am putut folosi pe loc imprimarea modelului pe carton. Le-am confecționat acasă, din carton, șabloane A5 cu ou decupat, pe care ei doar l-au trasat. Așadar, puteți simplifica, din modelul de AICI pentru printați pe un carton colorat pagina 2. Decupați oul cu un cutter sau cu o foarfecă, sacrificând interiorul, astfel încât să obțineți o felicitare cu fereastră când îndoiți pe jumătate.

Printați apoi pe o coală subțire (80g, nu carton!) pagina 3. Aici aveți material pentru două felicitări. Tăiați cu un cutter liniile verticale. Oul desenat pe fundal este doar orientativ, pentru a vedea cam cât va fi vizibil din ceea ce lucrați. Tăiați, tot cu cutterul, sau cu ghilotina, fâșii de hârtie, mai înguste sau mai late, după preferințe (aici aveți și câteva idei „altfel”) și țeseți apoi. Când sunteți mulțumiți de rezultat, lipiți modelul obținut pe interiorul felicitării, astfel încât partea cu imprimeul să fie la interior, să nu se vadă pe „copertă”. Dacă vă deranjează aspectul interior, puteți dubla felicitarea cu o altă coală de hârtie.

Mai jos aveți câteva din cele 20 de exemple, toate unice în felul lor. Ca de obicei, nu le-am spus absolut nimic despre etapa finală. Au fost anunțați doar că vor confecționa felicitări, și să vină „pregătiți” cu ce cred ei de cuviință. Nu m-a răbdat sufletul, și le-am explicat câtorva fetițe cum se fac trandafirii din panglicile de hârtie rămase, și vedeți ce-a ieșit.