Vara la noi este de obicei un moment de sărbătoare, pentru că în mijlocul vacanţei piticul meu mai creşte un pic. Anul acesta însă cantonamentul a picat un pic aiurea, fix în mijlocul vacanţei… iar cei 8 anişori s-au împlinit singuri, departe de mine. Nu mai vreau să mă gândesc ce zi am avut, şi cum… n-am avut dispoziţie să răspund la telefoane. Nici Andrei nu s-a simţit foarte bine să-şi sărbătorească departe ziua de naştere.
Dar i-am promis o surpriză la întoarcere. Cadoul l-a primit imediat cum a intrat în casă. Nu de alta, dar trebuia să alinăm cumva siroaiele de lacrimi care au tot curs. Prima lui tabără… şi.. da, e din categoria cu probleme de adaptare. Am păstrat surpriza pentru aseară. Şi, pentru că tot este fan Thomas de când se ştie, i-am pregătit o surpriză cu trenuri… Nu ştiu dacă aţi auzit de terasa "La trenuleţe"… nici noi nu ştim de multă vreme, doar de vreo lună, şi am inaugurat-o cu un moment special.
Am plecat de-acasă destul de secretoşi. Aveam tortul, cu o formă cam ciudată… a întrebat copilul de ce e aşa dreptunghiular, i-am spus că aşa erau foile şi platoul. A mers. Unde plecăm? În oraş, la o terasă. De ce nu facem acasă?! E cald.
Ei bine, a mai ţinut un pic. Până am ajuns… şi, la intrare, un poster mare cu "Atelierul de trenuleţe". Deja i s-au aprins lui câteva beculeţe, a văzut tortul dispărând… i-am zis că l-am lăsat la frigider, până îl mâncăm. Când şi-au dat seama exact copiii unde suntem, şi ce se petrece de fapt la terasă au înnebunit de-a dreptul. Aproape că nu aveau răbdare să ne hotărâm ce comandăm…
Aveam rezervare la Buşteni. Fiecare masă e o staţie, cu buton de comandă pentru macaz. Pe masă stăteau frumos indicaţiile şi tichetele de comandă. Ne-am apucat să compostăm de zor, pentru toată lumea. Apoi, butonul roşu, şi Drezina vine să ia comanda. Facem reguli, dacă unul cheamă trenuletul, celălalt îl eliberează.
Ţi-ai găsit, copiii sunt în extaz, privesc trenuleţele plimbându-se şi nu se mai satură. Şi… a sosit comanda. Dar prima nu era a noastră, am privit trenul trecând mai departe, la Sinaia. A oprit şi la noi, şi copiii au intrat în febra comenzilor. Dacă era după ei, am fi cerut câte ceva la fiecare 5 minute, numai să plimbăm trenurile.
Şi… a venit şi tortul. Cu trenul, normal! L-am privit pe Andrei, deja era topit, în tricoul lui cu Thomas&Friends, şi se emoţionase cumplit. Toată terasa era cu ochii pe artificii, şi… nimic mai mult. Fără cuvinte.
Copiii au beneficiat de un moment bonus, joaca pe machetele deja pregătite în atelierul de trenuleţe. Ah, şi aveau şi gara Knapford, piesă pe care am tot căutat-o pentru setul nostru, dar n-am găsit-o în varianta potrivită… O oră aproape am uitat de copii. Iar băieţii mai mari au putut şi ei să se joace la trenuleţe… mai comanzi o bere, mai plimbi trenuleţul… deja seara se lăsase, beculeţele sunt aprinse…
Aşadar, dacă vreţi o varianta inedită de petrecere a timpului liber într-un Bucureşti deja cam plictisit, mergeţi La trenuleţe. Indiferent de vârstă. Şi faceţi rezervare, de obicei e plin.
PS. Am uitat de locul lor preferat. Vreun sfert de oră le-au ţinut de urât băieţilor de la bar, să vadă cum întoarce trenul, cum e luată comanda şi se încarcă vagoanele. Plus supravegherea video a traseului…