La… trenulete

Vara la noi este de obicei un moment de sărbătoare, pentru că în mijlocul vacanţei piticul meu mai creşte un pic. Anul acesta însă cantonamentul a picat un pic aiurea, fix în mijlocul vacanţei… iar cei 8 anişori s-au împlinit singuri, departe de mine. Nu mai vreau să mă gândesc ce zi am avut, şi cum… n-am avut dispoziţie să răspund la telefoane. Nici Andrei nu s-a simţit foarte bine să-şi sărbătorească departe ziua de naştere.

Dar i-am promis o surpriză la întoarcere. Cadoul l-a primit imediat cum a intrat în casă. Nu de alta, dar trebuia să alinăm cumva siroaiele de lacrimi care au tot curs. Prima lui tabără… şi.. da, e din categoria cu probleme de adaptare. Am păstrat surpriza pentru aseară. Şi, pentru că tot este fan Thomas de când se ştie, i-am pregătit o surpriză cu trenuri… Nu ştiu dacă aţi auzit de terasa "La trenuleţe"… nici noi nu ştim de multă vreme, doar de vreo lună, şi am inaugurat-o cu un moment special.

Am plecat de-acasă destul de secretoşi. Aveam tortul, cu o formă cam ciudată… a întrebat copilul de ce e aşa dreptunghiular, i-am spus că aşa erau foile şi platoul. A mers. Unde plecăm? În oraş, la o terasă. De ce nu facem acasă?! E cald.

Ei bine, a mai ţinut un pic. Până am ajuns… şi, la intrare, un poster mare cu "Atelierul de trenuleţe". Deja i s-au aprins lui câteva beculeţe, a văzut tortul dispărând… i-am zis că l-am lăsat la frigider, până îl mâncăm. Când şi-au dat seama exact copiii unde suntem, şi ce se petrece de fapt la terasă au înnebunit de-a dreptul. Aproape că nu aveau răbdare să ne hotărâm ce comandăm…

Aveam rezervare la Buşteni. Fiecare masă e o staţie, cu buton de comandă pentru macaz. Pe masă stăteau frumos indicaţiile şi tichetele de comandă. Ne-am apucat să compostăm de zor, pentru toată lumea. Apoi, butonul roşu, şi Drezina vine să ia comanda. Facem reguli, dacă unul cheamă trenuletul, celălalt îl eliberează.

Terasa La trenulete

Ţi-ai găsit, copiii sunt în extaz, privesc trenuleţele plimbându-se şi nu se mai satură. Şi… a sosit comanda. Dar prima nu era a noastră, am privit trenul trecând mai departe, la Sinaia. A oprit şi la noi, şi copiii au intrat în febra comenzilor. Dacă era după ei, am fi cerut câte ceva la fiecare 5 minute, numai să plimbăm trenurile.

Terasa La trenulete

Şi… a venit şi tortul. Cu trenul, normal! L-am privit pe Andrei, deja era topit, în tricoul lui cu Thomas&Friends, şi se emoţionase cumplit. Toată terasa era cu ochii pe artificii, şi… nimic mai mult. Fără cuvinte.

Terasa La trenulete

Copiii au beneficiat de un moment bonus, joaca pe machetele deja pregătite în atelierul de trenuleţe. Ah, şi aveau şi gara Knapford, piesă pe care am tot căutat-o pentru setul nostru, dar n-am găsit-o în varianta potrivită… O oră aproape am uitat de copii. Iar băieţii mai mari au putut şi ei să se joace la trenuleţe… mai comanzi o bere, mai plimbi trenuleţul… deja seara se lăsase, beculeţele sunt aprinse…

Aşadar, dacă vreţi o varianta inedită de petrecere a timpului liber într-un Bucureşti deja cam plictisit, mergeţi La trenuleţe. Indiferent de vârstă. Şi faceţi rezervare, de obicei e plin.

PS. Am uitat de locul lor preferat. Vreun sfert de oră le-au ţinut de urât băieţilor de la bar, să vadă cum întoarce trenul, cum e luată comanda şi se încarcă vagoanele. Plus supravegherea video a traseului…

Terasa La trenulete

Muzeul Cailor Ferate Romane (CFR) – Bucuresti, Calea Grivitei

Muzeul CFR BucurestiPrintre multele muzee care există în Bucureşti, dar cărora vizitatorii le trec pragul foarte rar, este şi muzeul CFR din Calea Griviţei. Recunosc, ca bucureştean de vreo 14 ani, că ştiu de ceva vreme de existenţa lui… şi am reuşit să-l vizităm la a doua tentativă. Prima dată ne-am dus tocmai în zilele în care muzeul este închis, şi copiii au fost dezamăgiţi. Mda, cine s-a gândit că, pe lângă ziua de luni, când toate muzeele sunt închise, acesta e închis şi marţi!?

Am revenit, la orele 10 trecute fix. Am luat prin surprindere întreg personalul: vizitatori fix la deschidere… mai că nu auzeam aşa, în surdină, pe Flo, din "Cars"… clienţi! vin clienţi! Preţul… mic de tot. 3 lei adulţii, 1 leu copiii. În schimb taxa de fotografiere este 12 lei.

Muzeul este mic, dar fain. Foarte multe machete, tipuri de vagoane, şi, spre deliciul copiilor, o dioramă funcţională cu macheta gării Predeal. Plus un trenuleţ electric, controlat cu telecomandă, ce putea merge înainte şi înapoi. Hmmm… le-a deschis pofta de trenuleţe, parcă văd că iar scot setul cu Thomas, şi întind şinele prin toată casa…

Ce ne-a mai plăcut foarte mult a fost macheta unei maşinării imense, pentru săpat tuneluri. Andrei a mai poposit la diverse maşinării de telegraf, la telefoanele de epocă… şi a descoperit şi colţul dedicat inginerului favorit, Anghel Saligny. Am examinat machetele, am văzut pe unde luau fochiştii cărbunii şi cum îi aruncau în cuptor. Am văzut şi vagoane pentru animale mici, pe care recunosc că nu le-am văzut niciodată în realitate. Şi, ceva la care nu ne-am aşteptat, macheta staţiei de metrou Eroilor, cu părţile "invizibile" călătorilor.

Muzeul CFR Bucuresti: Prima locomotiva care a circulat de la Bucuresti la Giurgiu, in 1869

Muzeul CFR Bucuresti

Nu aveţi nevoie de mai mult de o oră pentru a vizita cele patru săli ale muzeului. Şi, dacă aţi pierdut trenul… sau cel aşteptat are întârziere, intraţi în muzeu. Sau programaţi o vizită. Merită.

PS. Iată ce am găsit despre muzeu:

MUZEUL CAILOR FERATE

Prezentare generala

Orice asezare, indiferent unde s-ar afla, se distinge intr-un fel sau altul prin originalitate, fiecare avand un trecut propriu.
Amintirile trecutului capata personalitate din punct de vedere cultural si istoric prin intermediul caselor memoriale sau al muzeelor. In aceste lacasuri sunt pastrate mereu vii in ochii si constiinta oamenilor evenimente semnificative din viata si activitatea unor personalitati care au influentat cursul istoriei.
Indiferent de specificul unui muzeu, acesta promoveaza insesi ideile de cultura si civilizatie.
Capitala Romaniei are un intreg ansamblu muzeistic, de renume atat in tara, cat si in strainatate. Un loc aparte il ocupa Muzeul Cailor Ferate. Aici gasim o particica din inima si sufletul oricarui ceferist.
De aceea, pentru a intelege mai profund unele aspecte legate de activitatea Muzeului CFR vom face o succinta trecere in revista a istoriei si exponatelor sale.
In anul 1924 a aparut ideea infiintarii unui muzeu al cailor ferate, fapt pentru care au fost salvate de la dezmembrare sau de la distrugere mai multe locomotive si vagoane vechi, pana atunci ratacite prin diferite depouri, asteptandu-si momentul cand vor fi trimise la "fier vechi". Atunci a scapat de la casare legendara locomotiva Calugareni, una dintre primele locomotive care au circulat pe linia de cale ferata Bucuresti Filaret–Giurgiu.
Ca o solutie de moment s-a recurs la gararea pe liniile din parcul Stadionului Giulesti a intregului material rulant salvat. Practic, aici s-a format nucleul Muzeului Ceferistilor, care s-a inaugurat la 10 iunie 1939, cu ocazia aniversarii a 70 de ani de la deschiderea liniei Bucuresti Filaret–Giurgiu, in cadrul serbarilor "Ceferiadei". Toate celelelalte exponate au fost etalate in conditii improvizate, intr-o sala de 45 m lungime din cadrul arenelor aceluiasi stadion. 
In primavara anului 1953 a fost amenajat – in actuala cladire din Calea Grivitei 193 B – Muzeul Tehnic al Cailor Ferate, a carui deschidere a avut loc cu ocazia sarbatoririi centenarului liniei Bucuresti Filaret–Giurgiu, in anul 1969.
Colectiile au fost completate si imbogatite treptat, de-a lungul timpului, cu documente originale, cu machete migalos executate, fotografii de epoca, uniforme, ceasuri si multe altele.
Din ordinul conducerii Ministerului Transporturilor s-au fisat si inregistrat in actele contabilitatii Centrului de Perfectionare o multime de exponate originale reprezentand vagoane, pluguri si locomotive cu aburi. Acestea sunt in custodia Muzeului CFR si sunt pastrate in incinta unor depouri din tara. De exemplu, locomotivele cu aburi de la Muzeul de Locomotive de la Depoul Sibiu, in majoritate covarsitoare, sunt proprietatea Muzeului CFR din Bucuresti.
In prezent se fac eforturi pentru a reexpune in curtea muzeului locomotiva cu aburi de cale ingusta 763.106, care actualmente este depozitata in conditii precare.
Putem enumera cateva locomotive cu aburi care fac parte din patrimoniul national:

• locomotiva cu abur 046 CALUGARENI, de la Depoul Bucuresti Calatori;

• locomotiva cu abur 1467, de la Depoul Sibiu;

• locomotiva Diesel Electrica 241-242, de la Depoul Dej-Triaj.

Alaturi de acestea, in incinta Muzeului Cailor Ferate sunt exponate care fac parte, de asemenea, din patrimoniul national:

• firmanul sultanului Abdul Medjid din 1857;

• masa de cabinet, cu placa de marmura, ce a apartinut inginerului Anghel Saligny;

• pulverizatorul Gheorghe Cosmovici;

• injectorul de pacura Theodor Dragu;

• certificat de activitate al inginerului I.V. Cantacuzino emis de Caile Ferate Elvetiene.

Practic, in muzeu se afla materializata o adevarata istorie fragmentara a cailor ferate, pe care oricand este bine sa o rememoram.
In salile muzeului exponatele sunt prezentate publicului larg in mai multe moduri.
Sala principala adaposteste machete de locomotive cu abur, lucrate artistic, printre care la loc de frunte se afla renumita Pacific.
Tot aici este o enorma diorama care infatiseaza, prin exponatele sale, evolutia vagoanelor si a locomotivelor de-a lungul timpului. In mijlocul acesteia incanta privirea o superba garnitura a unui tren de epoca, alcatuita dintr-o locomotiva cu abur 231, plus doua vagoane de marfa, unul acoperit si altul descoperit. Garnitura are o lungime de 9 m, locomotiva fiind de 5 m, cu tot cu tender.
Descoperim, apoi, placi (unicate) ce au fost montate pe vechile locomotive cu abur: Maffei, Hanomag, Resita si altele.
Macheta functionala, demonstrativa, pe care circula minitrenulete intr-un decor interesant, este un punct de mare atractie pentru copii.
In sala mijlocie exista machete de vagoane de marfa si de calatori care reproduc pana la cele mai mici detalii modelele adevarate. Tot acolo exista o masa a impiegatului de miscare din secolul al XIX-lea, dotata cu toata aparatura specifica. De asemenea, avem expuse: o centrala de ceasuri Siemens-Halsche, vechi unelte de lucru la calea ferata, precum si un drapel care a apartinut societatii sindicale a mecanicilor de locomotiva din Cluj din anul 1927. Acesta face parte din patrimoniul national.
Sala din mijloc mai gazduieste o bicicleta mecanica (drezina) care circula pe calea ferata intre cele doua razboaie mondiale.
Un interesant tunel desparte salile intre ele. Un hol de trecere adaposteste felinare cu gaz originale. Ca o curiozitate, tot aici putem admira un minifelinar care functiona cu ulei de rapita, folosit de catre insotitorul de tren. 
In ultima sala sunt exponate de mare valoare istorica ce ar face cinste oricarui muzeu al lumii. Dintre acestea, putem mentiona:

• biroul original al inginerului Anghel Saligny (masa de lucu, calimara argintata, ochelari, tablouri, covor, trusa tehnica si o masa din marmura cu vechea harta a tarii), donat de familia sa – patrimoniu national;

• teleimprimator rapid Hughes (30 de cuvinte/min., fara decodificarea mesajului, cu un design unic – clape de pian);

• firmanul sultanului Abdul Medjid (1857) – de concesionare a liniei de cale ferata Cernavoda–Constanta;

• dosarul de rascumparare a liniei in 1862 de catre Statul Roman;

• teleimprimator Siemens cu taste metalice;

• sabie – tinuta de gala – CFR;

• medalii de o valoare deosebita;

• uniforme, sepci, ceasuri din toata Europa;

• cutia de unsoare Gheorghe Cosmovici – o mare inovatie care facilita functionarea locomotivei cu abur cu posibilitatea schimbarii uleiului la trei ani;

• piese originale de la vechile locomotive cu abur.

Toate aceste exponate sunt adevarate marturii ale perioadei de inceput a cailor ferate. Fiecare are o semnificatie anume, distingandu-se prin mesajul istoric pe care il reprezinta.
Muzeul CFR ocupa un loc aparte in peisajul cultural al Capitalei. Aici fiecare lucrator al Cailor Ferate se regaseste sufleteste, rememorand cu piosenie trecutul si munca inaintasilor.
Fiecare dintre noi, vizitand un muzeu, poate deveni, dupa cum scria marele Octavian Goga, un "drumet statornic al lumii vesnic neschimbate". 
Muzeul CFR isi asteapta cu drag oaspetii.

Muzeograf Camil Gheorghe Pavel

Text preluat de pe: http://www.cfr.ro/jf/romana/2000_6/muzeu.htm

Avem si noi casuta pentru pasarele…

Săptămâna aceasta Iris a fost deja în vacanţă. Nu de alta, dar dacă vinerea trecută am avut serbarea, iar jumătate de clasă nu a mai mers după la grădi, am intrat şi noi în vacanţă mai devreme.

Luni am ieşit la cumpărături… şi Iris era cu ochii după tot felul de drăcii, pe motivul "dar eu ce fac acasă toată ziua". Trecem peste cărţi de colorat, caietele de lucru de la grădi cu multe pagini goale, fişe pentru preşcolari… trebuia ceva "nou". Şi cum nu am fost de acord cu ultimul dvd din nu ştiu ce serie, am avut norocul să descoperim pe lângă jucăriile de plajă un set de lucru manual, căsuţă pentru păsărele. Ne-am cam prins noi că în căsuţa asta numai un auşel ar reuşi probabil să-şi facă un cuib, dar am luat-o. 5 lei pentru a ocupa creativ jumătate de zi.

Setul este din lemn, conţine două file A5 cam de 3mm, pretăiate. Trebuie doar să desprinzi cu grijă piesele, apoi să-ţi pui mintea la contribuţie să le asamblezi. Iris s-a ocupat cu desprinsul, eu cu asamblatul. Apoi s-a închis în balcon să picteze… şi precum găina babei, a ieşit cotcodăcind să văd opera. E drept că aveam altă viziune de căsuţă cu floricele, şi n-aş fi pus şi pe acoperiş… dar găina mea era orgolioasă, şi mai să se pună pe plâns că nu e bine… aşa că am trecut repede la fotografiat opera, semn că e acceptată.

Mai rămâne să o instalăm în grădina bunicilor. Poate totuşi prin orificiul de 6cm reuşeşte să se strecoare o vrăbiuţă… iar podeaua de 5,8×8,5cm să suporte un cuib mic… Mai rămâne întrebarea dacă rezistă la ploaie, cred că o punem la streaşină totuşi.

Casuta pentru pasarele din lemnCasuta pentru pasarele din lemn

Ce poti face cu ouale de Paste

Fiind ultima probă înainte de Paşte, era aproape imposibil să avem altă temă, una fără ouă. Şi totuşi, ouă pregăteşte toată lumea… aşa că am încercat să o fac puţin mai amuzantă. Pe Pitici i-am iertat, ei doar decorează un ou şi îi confecţionează un suport. Dar toţi ceilalţi Năzdrăvani trebuie să-şi pună imaginaţia la încercare… şi să arate cât de creativi sunt, pentru a trece această etapă. Ce poţi face cu un ou…? Păi… pui sau iepuri ştie toată lumea cum se fac. Noi încercăm alte vieţuitoare.

Proba nu este deloc uşoară. Dar a fost o "plăcere" să-i vad pe ai mei doi Năzdrăvani personali perpelindu-se cu un ou în mână, ce să facă cu el. Irisuca a terminat prima, şi sunt foarte mândră de ea, căci a fost ideea ei să facă o oaie. Mi-a cerut "plastilină de-aia care se întăreşte", adică pastă ceramică. Noroc că mai rămăsese de la proiectul de săptămâna trecută. A făcut patru bile petnru picioare, o coadă, şi capul. Am ajutat-o un pic la urechi, deşi acum îmi dau seama că i le-am făcut prea ciulite… Blăniţa a confecţionat-o singură, din cocoloaşe mici de şerveţel. Azi de dimineaţă avea jumătate de pahar de cocoloaşe, şi lipea de zor. A ieşit destul de simpatică.

Am hotărât să-i desenăm şi un decor. Am lăsat-o cu foaia, şi am găsit un decor de primăvară. Multe insecte, iarbă verde, şi o cloşcă cu pui… ce seamănă mai mult a răţuşte. Aaa, şi în cazul în care nu vă daţi seama, primul rând de verdeaţă din faţa casei e cu ceapă verde, al doilea cu ridichi…

Oaie din ou

Andrei lucrează. A aşteptat să vadă ce face Iris. În seara asta a luat pastă ceramică să pregătească un urs. Nedecorat… aduce mai mult cu Yeti, dar asteptăm cu interes să vedem ce iese. Aşa cum aşteptăm să vedem şi ce fac şi ceilalţi copii în cadrul probei de săptămâna aceasta.

Cadourile mele, de 8 martie

Ce ar fi 8 martie dacă nu aş primi… clasica, tradiţionala şi minunata felicitare confecţionată de odrasla căreia i-am dat viaţă?! Mulţumită domnişoarei educatoare şi doamnei învăţătoare, am avut şi eu parte de surprize la acest capitol. Am confecţionat şi noi acasă, dar… nu are acelaşi farmec. Trebuie să vină cu ea ascunsă la spate, să te privească cu ochişorii mici şi strălucitori, apoi să ţi-o întindă cu o mânuţă tremurândă… Îţi place?! Normal că-mi place! Cu ochii închişi pot spune că îmi place la nebunie, pentru că, indiferent cât este de reuşită, cu fiecare degeţel a lipit un pic de suflet…

De la Andrei am avut două. Una de mărţişor, una de 8 martie. Mărţişorul l-am primit luni, nu marţi. Mami, am ceva pentru tine, dar a zis doamna să îţi dau mâine dimineaţă. Deşi mă rodea curiozitatea, am fost de acord. Mami (trecuseră vreo 3 ore…) nu eşti curioasă? Ooo… ba da, dar am răbdare până mâine, aşa a zis doamna! Hai, mami, să vedem dacă îţi place…

Felicitare de 8 martie

De 8 martie povestea s-a repetat. Atât că vineri a intrat vijelios pe uşă, (dacă ar fi avut buzdugan, cu siguranţă l-ar fi aruncat din poarta şcolii…), strigând… Mami, ţi-am făcut o felicitare suuuperr!!! Ţi-o dau acum! Degeaba am încercat să mă împotrivesc, mi-a pus-o în faţa ochilor. O pajiste minunată de floricele, şi un colier de inimioare, alături de versurile scrise cu mânuţa lui. Am apreciat în mod deosebit efortul lui de a lipi inimioarele mici de jumătate de centimetru…

Felicitare de 8 martie

La Iris povestea a fost lungă. Zgâtia mică se pricepe de minune să ţină un secret, şi, dacă cumva scapă ideea de secret, în mod sigur nu îţi dă detalii… Totul trebuia să fie o surpriză la serbarea de ieri. Am primit o felicitare cu… portretul meu. Alături de mine, ea şi Andrei. Cadou – un cufăr mic, cu o brăţară din mărgele de lemn, insirată cu mânuţele ei. Felicitarea am primit-o in timpul serbării, după ce şi-a spus poezia. Apoi ea a trecut pe scenă la locul ei… de unde mă întreba prin semne… dacă îmi place, dacă îmi vine brăţara…

Felicitare de 8 martie

Felicitare de 8 martie

Cutiuţa cu amintiri începe să crească în volum. Anul acesta am adăugat încă două, la fel de preţioase ca toate celelalte.

Lecții de desen cu Danny & Daddy

Cât a fost Andrei mititel, MiniMax a fost postul favorit. Acum a primit eticheta de „post de bebeluşi”, şi ne uităm mai rar.danny_daddy

Emisiunea noastră preferată a fost ceva vreme Danny & Daddy. Andrei se amuza copios cu cele două figurine galbene, probabil „vorbeau” pe înţelesul lui, iar eu încercam să captez imaginea pentru mai târziu, când lipsa mea totală de talent grafic ar trebui să suplinească nevoile lui de a învăţa să deseneze. Ce e foarte interesant e că, cu ceva atenţie, chiar poţi realiza desene foarte reuşite.

Scenariul este simplu, dar extrem de educativ. Danny desenează, iar Daddy trebuie să ghicească. Normal, copilul este mai inventiv decât tatăl său care, cu toate strădaniile, nu nimereşte varianta corectă a desenului decât foarte rar. Aici mi s-a părut extraordinar, căci, pe lângă desenul final, înveţi să creezi şi alte variante, din forme aparent simple.

Şi… tot căutând ici şi colo pe YouTube filmuleţele, am ajuns pe site-ul Tiji, varianta franceză a lui Minimax. Dacă aveţi răbdare, puteţi parcurge toate cele 52 de episoade. Sunt sigură că veţi avea multe de învăţat, şi, de ce nu, să petreceţi timpul într-un mod plăcut împreună cu copilul.

1. Pantofi
2. Telefon
3. Elicopter
4. Porc
5. Cal
6. Scroafă
7. Şoricel
8. Răţoi
9. Şarpe
10. Insulă
11. Pasăre ciugulind
12. Căţel
13. Doi purcei
14. Ren
15. Clown
16. Copoi
17. Veveriţă
18. Porc dormind
19. Pisică
20. Cameleon
21. Cal păscând
22. Tobă
23. Fluture
24. Vrăbiuţă
25. Floare
26. Oaie
27. Focă
28. Trompeta
29. Capra
30. Broască
31. Hippopotam
32. Şoricel
33. Porcuşor roz
34. Ochelari
35. Girafă
36. Cerb
37. Om de zăpadă
38. Familie de răţuşte
39. Fluture
40. Trotinetă
41. Căţel
42. Buburuză
43. Broasca ţestoasă
44. Locomotivă
45. Pui/găină
46. Peştişori
47. Hippopotam
48. Taurul
49. Daddy supărat
50. Albina
51. Pinocchio
52. Elefantul

Am mai găsit şi:

Rachetă:

Carte:

Soldăţel:

O toaletă:

Pantof:

Un os:

Zoo Domestos

Am intrat de ceva vreme în clasa întâi, şi ne delectăm cu concursurile şcolare. Am trecut de Smart, de Comper, era şi timpul să ne delectăm cu ceva mai amuzant.

La această categorie s-a înscris concursul Igiena Acasă şi la Şcoală, la care clasa noastră participă împreună cu o altă clasă din şcoală. Printre alte activităţi, ne-a revenit şi aceea de a realiza un desen care să ilustreze tema, şi să folosim şi monştrii-microbi, veniţi în pachetul promoţional pe o coală de autocolante.

Ne-a trebuit ceva vreme până să găsim o soluţie, asta după prima tentativă a lui Andrei. Un simplu vas de toaletă, pe care a lipit rapid jumătate din microbii disponibili. "Aşa e în reclamă!!" Hmm… şi cum stăm atunci cu igiena?! A inventariat apoi toate reclamele de la domestos pe care le ştia (şi eu nici nu ştiam că au atâtea!!), ar fi vrut să deseneze şcoala microbilor, dar ne trebuia mult mai mult talent decât avem disponibil. Hei, dar avem voinţă, nu?

Aşadar… nu avem microbi… pentru că… i-am prins. Nu suntem criminali, i-am pus la păstrat! Vă invităm la … Zoo Domestos.

Andrei, 0 microbi

Crezi, deci exista Mos Craciun!

E trecut de miezul nopţii, şi eu pic de somn. Copiii nu, căci de vreo oră mănâncă ciocolată. "Numai un pic", căci e ciocolată specială, adusă e Moşu’. Daa, căci a venit (şi) anul acesta Moş Crăciun pe la noi. Moşul a văzut în cartea lui cu fapte bune că mami a fost cuminte, şi merita o surpriză… ce surpriză mai mare decât să văd doi pitici învârtindu-se ca titirezul prin casă o seară întreagă? Şi apoi uitând de tot şi de toate în faţa cadourilor?

Moşul a fost minunat, aşa cum îl ştiam, păcat că e tare bun la suflet şi iertător, şi nu i-a "scărmănat" suficient (sunt sadică, dar păcat că nu mă puteam eu costuma, ce-aş mai fi scos o listă lungă de obrăznicii, să-i pun să-şi ceară iertare pentru fiecare:) !). A fost atât de simpatic, că zgâtiile mici au prins curaj la dialog şi dat replici. Cadourile au ieşit pe rând, asta după ce moşul s-a scotocit prin buzunare după scrisorelele lor. Cu asta i-a dat gata… i-a pus să citească siguri scrisorile, Andrei s-a descurcat, deşi scrie mai ceva ca nemţii, toate cuvintele cu literă mare. L-am certat… explicaţia a fost fără replică: să vadă moşul că stiu şi literele mari! S-a străduit el să facă şi literele pe care nu le învăţase, până şi-a pierdut răbdarea şi a trecut la litere de tipar. Pe spatele scrisorii era un desen, un brad cu patru cadouri. Cel mai mare, cam de două ori mai mare decât următorul ca dimensiune, era, normal, al lui… urma al lui Iris, apoi al lui tati, cu ciocolată, şi cel mai mic al meu, cu un inel… Pfai, ce-am ratat! Dacă scria şi Andrei acolo, ce să-i aducă moşul mamei… uite cu ce mă alegeam. Aşa, fără legendă moşul n-a înţeles…

Scrisoare pentru Mos Craciun

Scricoare pentru Mos Craciun

A venit rândul Irisucăi să-i spună moşului ce a scris. Eu n-am scris nimic, decât IRIS, am desenat… pe Cenuşăreasa şi pe Bell. Ea le ceruse pe cele cântătoare, moşul doar cu Belle s-a încadrat în buget… A fost foarte fain, a pus-o să închidă ochii, şi i-a pus păpuşa să cânte. Aproape că nu mai avea Iris nevoie de alte cadouri. A ieşit din sac şi Cenuşăreasa. Andrei a vrut un set de făcut cristale. Sper să iasă, şi să nu păţim ca Andra. Măcar noi am luat altă versiune! Pe listă au mai fost celebrele boabe de fasole atotputernică, cu tot cu pistă. Pistă n-a găsit moşul, deşi a alergat prin toate supermarket-urile… dar acum avem minunile alea, şi nu înţeleg de ce îi fascinează atât!

Au fost şi cadouri bonus. În primul rând, o maşinuţă pentru Andrei. Deşi îs şofer, la capitolul mărci de maşini mi se potriveşte noţiunea de "paralel". Ei bine, deşi maşinuţa e mică, de 6cm, cum o scoate moşul, Andrei e în delir. Wow, un Corvette! M-am uitat, să văd şi eu dacă aşa e… îl întreb de unde şi-a dat seama… după faruri! Măi să fie, chiar sunt în urmă rău!

Apoi au urmat cadourile care mie, şi nu numai, mi-au plăcut foarte foarte mult; cadouri pe care moşul le avea de la Editura Teora. Pentru Iris, povestea Cenuşăresei, 3D, o cărticică cu instrucţiuni pentru confecţionat brăţări (ei, să vedeţi distracţie cu astea, abia aştept să încerc!), şi Cartea Junglei, tot poveste 3D. Pentru Andrei, o machetă cu Titanicul, o carte cu dinozauri, tot pop-up, şi o enciclopedie foarte frumoasă despre corpul uman. Sper că acum mai capătă câteva răspunsuri la întrebări din seria de ce şi pe unde. Le voi dedica săptămâna următoare un articol, căci sunt minunate!

Moşul a plecat, are o noapte lungă înainte, noi am rămas să comentăm… să desfacem cadourile, să analizăm. Citez de la Andrei, Moşul nu uită nimic! Şi-a amintit şi că anul trecut aveam părul lung! Am încercat să-i amintesc ce a promis, să fie cuminte… ascultător… Se trezeşte apoi vorbind. Of, mai am doar 365 de zile până vine iar!

Of, da, sper din tot sufletul, la anul să-l aşteptăm cu aceeaşi nerăbdare, şi aceeaşi credinţă oarbă. Crezi, deci există Moş Crăciun!

Mos Craciun

Maratonul serbarilor

Nu aveţi idee cât de uşurată respir! Am scăpat anul acesta de 3 evenimente în două zile. Concluzia copiilor: Trebuie să fie tare obosit moşul, să alerge aşa, de la o serbare la alta… eee, nu-i nimic, are o săptămână să se odihnească pâna la noaptea cea mare!

Să le iau pe rând.

Serbarea Irisucăi, ieri seară. Copiii s-au cuminţit faţă de anul trecut, dar încă e loc de mai bine. Dar şi-au ştiut poeziile, le-au spus fără trac, şi au cântat minunat. Bine-nţeles, de la început ne-a fost alături Moş Crăciun, pe care însă a fost nevoie să-l prevenim că în grupă sunt doi curajoşi care vor să-i testeze barba. Se pare însă că i-a lăsat curajul, sau costumul minunat al moşului, care nu lăsa să se vadă nimic suspect, le-a mai tăiat elanul. Moşul a rezistat cu stoicism tot programul, i-a încurajat şi aplaudat pe copii.

Ce-a mai tare fază a fost însă la pauză, când unul dintre curajoşii menţionaţi s-a apropiat de moş, şi l-a ameninţat… dansăm, dar la sfârşit ne dai cadourile! Ei, ar fi fost câteva momente în care moşul ar fi stat pe gânduri, dar serbarea a fost lungă, a cuprins şi opţionalele, şi copiii erau obosiţi la final. Nu destul însă, pentru a savura din plin cadourile oferite de grădiniţă.

A urmat petrecerea de la tati de la servici, azi la prânz, unde organizatorii au întrecut toate aşteptările. În primul rând, sala era plină de baloane umplute cu heliu. Apoi, la ora 12 a început pentru copii o petrecere în toată regula, cu Minnie şi Mikey, care le-au făcut săbii din baloane şi i-au pictat pe faţă. Dar renul Rudolf a făcut senzaţie. S-a jucat cu copiii, s-a lăsat tăvălit, călărit şi gâdilat. A urmat un moment în care am privit liniştiţi din public câteva numere de iluzionism. Numere cu iepuraşi, porumbei, mingiuţe şi eşarfe… şi dezbateri aprinse, e magie sau nu? Le-am explicat că e iluzie… este ceva ce se petrece atat de repede, încât nu ai timp să vezi cum a făcut.

Iris a fost asistentă la numărul cu iepuraşi. Şi ea e convinsă că a fost magie. Adică a ţinut o tavă goală, nenea i-a pus capac, apoi când l-a ridicat era acolo un iepuraş. Curată magie! Sau masa dansatoare pe ritmuri de vals, la care nici eu nu m-am prins prea bine care e şmecheria, decât că era ceva cu magnet….

În final a venit şi moşul, şi a început să împartă cadourile. Hmmm…. la ce scrisori moralizatoare le-a trimis, cadourile de la servici au fost mult peste merite, au cam dat planurile peste cap. Iris s-a ales cu o păpuşă pe care cică a văzut-o într-o reclama, eu habar n-am ce e… cert e că are perucă şi se poate schimba [rectific, tocmai mi-au arătat reclama, păpuşă Liv!] Aha, acum am priceput şi ce-mi povestea fii-mea de nişte păpuşi pe care poţi să le tunzi şi le creşte părul. Da, asta daca le cumperi peruci de rezervă :). Andrei s-a ales cu un elicopter, aşteptăm să se încarce cei 6 acumulatori necesari ca să-i testăm. Şi… trei boabe de-ale de fasole atotputernică, la modă… că tot îi ceruse el moşului în scrisoare! Dacă moşul se hotăra şi el când îi aduce, acasă sau la servici, mai făceam şi noi o afacere… Acum vrea şi pistă!

Marea mea uimire a fost că piticii mei s-au hotărât să-i cânte moşului. Ce să le spun?! Dacă ei asta vor… e treaba lor. La Andrei aveam emoţii, dar s-a descurcat excelent cu „O, ce veste minunată!”

Cu ochii pe ceas, să ajungem totuşi la prima noastră serbare din clasa întâi, alergăm la maşină… şi tocmai cobora şi moşul în parcare, numai că ia sania de unde nu-i! Cu chiu cu vai urcăm copiii în maşină, şi-i convingem că ne grăbim, că noi mergem cu maşina la serbare, nu zburăm cu sania. Ninge, şi patru roţi în capitala nu înseamnă chiar viteză de deplasare pe asemenea vreme. Noroc că Moşul se decide să nu cheme renii de la masă, şi să mai intre să bea un ceai, iar noi plecăm la drum.

Ne oprim la piaţă, la un magazin cu de toate la capitolul chinezării, căci am avut revelaţia că Harap Alb are coroană, dar nu şi sabie. Am completat recuzita cu 4 lei şi ne-am prezentat la club la Kiddies, unde am închiriat spaţiul pentru serbare. Clasa noastră, deşi arată minunat, este neîncăpătoare pentru o serbare… Spaţiul era al nostru pentru două ore, am transformat locul de joacă în spaţiu de spectacol, l-am chemat şi pe Moş Crăciun, care a ajuns chiar mai devreme şi a avut timp să-şi tragă sufletul.

Serbarea a fost de-a dreptul fermecătoare. În primul rând, SCURTĂ! Fiecare copil a avut o poezie, de aproximativ 16 versuri, pe scenariul unui carnaval din lumea poveştilor. Personajele se prezentau pe rând, versurile fiind construite cu foarte mult umor, iar ici-colo câteva cântecele înviorau atmosfera. Serbarea i-a fost moşului pe plac, a intrat în jocul copiilor, a cântat cu ei, iar la final, împărţirea darurilor a fost un spectacol de excepţie. Chemaţi după nume, erau imediat transpuşi înapoi în lumea de basm, iar moşul comenta cu ei poeziile… de ce lupul s-a hotărât să devină vegetarian, cum de a devenit vânătorul chirurg de lupi… Copiii au savurat dialogurile, şi au devastat cadourile. Au făcut poze cu moşul, şi şi-au luat la revedere. Cu greu i-am convins să nu stea la geam, să sperie renii şi să răstoarne sania de pe acoperiş, căci eram la ultimul etaj.

În încheiere, sala a redevenit loc de joacă, atât cât a fost posibil, pentru încă jumătate de oră. Era prima lor petrecere de clasa întâi, şi au savurat-o pe deplin.

Iar eu trag linie, aranjez pozele, e gata încă o pagină în albumul cu amintiri 🙂

Ce-am reusit sa confectionam dintr-un carton de oua

Aseară ne-am făcut temele… pentru Năzdrăvani. Nu ştiu cum se face, de ceva vreme încoace nu reuşim şi pace să le terminăm decât la sfârşitul săptămânii. Dar ieri nu aveam nimic altceva programat, şi ne-am apucat de tăiat. De fapt şi de drept, duminică seară copiii m-au întrebat ce temă au, şi le-am arătat câteva modele pe net. Au fost în extaz, dar nu am putut lucra, tema începe de luni. Luni am mai studiat modelele, marţi nu am avut timp, miercuri am trecut la lucru.

În primul rând mi-am dat seama că cofrajele de 30 de ouă, pe care le păstrasem, nu aveau conul suficient de înalt şi nu ne ieşeau modelele… am ajuns să le sacrific tot pe cele de 10 ouă, din care nu poţi folosi decât 4 conuri. Aşa că i-am avertizat că avem o singură încercare, nu trebuie să greşească.

Andrei a ales o găină… un cocoş mai mult. I-am decupat conul şi aripile şi a trecut la treabă. Creasta şi guşa sunt din hârtie eva, am adăugat ochişorii mobili şi multă acuarelă albă. Pentru a fixa creasta, i-am crăpat capul cocoşului… şi am fixat-o în deschizătură; pentru cioc am procedat identic, cu o mică crestătură. iar penele de la spate le-am înfipt în câteva găurele. Cu picioarele a fost simplu, decupate din carton, pictate, şi lipite cu aţă.

Cocos din carton de oua

Iris a vrut o prinţesă. Normal, cu rochiţă roz. Nu prea i-a ieşit combinaţia de culori, voia un roş mai deschis. Cu chiu cu vai am convins-o să facă marginile cu albastru, să se vadă mai bine… era cam supărată, ca aşa o să are ca rochiţa Aurorei când se certau ursitoarele pe culori… Dar când i-am dat şi cutia cu paiete, unde avem doar albastru, s-a mai liniştit. Mâinile sunt dintr-un fir chenille, care iese îndoit şi formează gâtul, trece prin bilă şi iese pentru a forma agăţătoarea pentru firul de naylon. Cu acelaşi fir am legat şi firele de bumbac, şi peste ele am aşezat o coroniţă din aluminiu răsucit. Coroniţa am fixat-o eu, Irisucăi îi tot zbura. La fel şi firul chenille.
Prinţesa s-a transformat în zână, când a depistat în cutia cu de toate o pereche de aripi.

Printesa din carton de oua

În schimb mă cam plictiseam cât lucrau copiii, şi mi-am făcut şi eu ornamente. Poate-poate vine şi la mine moşul…

Şoricelul este extrem de uşor de făcut. Se taie un con întreg, se decupează coada şi se înlătură excedentul. Din acesta se decupează urechile. Se fac două crestături şi se înfig. Dintr-un fir de naylon am tăiat mustăţile, şi le-am prins într-o bulină de plastilină. Am pus şi înăuntru puţină, şi le-am prins folosind un ac cu gămălie roz. Cred că merge si cu puţină hârtie neagră şi lipici.

Soricel din cofraj de oua

Meduza se realizează din două vârfuri de con. Unul subţire, şi unul mai lat (cel pe care sta oul de fapt). Cel subţire, din interior, mai poate fi îndoit, pentru a părea şi mai mic. Se lipesc fire de aţă. Cele două părţi se lipesc între ele, şi se adaugă neapărat o agăţătoare. Ochişori şi o guriţă veselă şi meduza este gata.

Soricel din cofraj de oua

Acum aşteptăm să vedem ce vor pregăti ceilalţi copii.

Atelierul de creaţie