Zoo Domestos

Am intrat de ceva vreme în clasa întâi, şi ne delectăm cu concursurile şcolare. Am trecut de Smart, de Comper, era şi timpul să ne delectăm cu ceva mai amuzant.

La această categorie s-a înscris concursul Igiena Acasă şi la Şcoală, la care clasa noastră participă împreună cu o altă clasă din şcoală. Printre alte activităţi, ne-a revenit şi aceea de a realiza un desen care să ilustreze tema, şi să folosim şi monştrii-microbi, veniţi în pachetul promoţional pe o coală de autocolante.

Ne-a trebuit ceva vreme până să găsim o soluţie, asta după prima tentativă a lui Andrei. Un simplu vas de toaletă, pe care a lipit rapid jumătate din microbii disponibili. "Aşa e în reclamă!!" Hmm… şi cum stăm atunci cu igiena?! A inventariat apoi toate reclamele de la domestos pe care le ştia (şi eu nici nu ştiam că au atâtea!!), ar fi vrut să deseneze şcoala microbilor, dar ne trebuia mult mai mult talent decât avem disponibil. Hei, dar avem voinţă, nu?

Aşadar… nu avem microbi… pentru că… i-am prins. Nu suntem criminali, i-am pus la păstrat! Vă invităm la … Zoo Domestos.

Andrei, 0 microbi

Crezi, deci exista Mos Craciun!

E trecut de miezul nopţii, şi eu pic de somn. Copiii nu, căci de vreo oră mănâncă ciocolată. "Numai un pic", căci e ciocolată specială, adusă e Moşu’. Daa, căci a venit (şi) anul acesta Moş Crăciun pe la noi. Moşul a văzut în cartea lui cu fapte bune că mami a fost cuminte, şi merita o surpriză… ce surpriză mai mare decât să văd doi pitici învârtindu-se ca titirezul prin casă o seară întreagă? Şi apoi uitând de tot şi de toate în faţa cadourilor?

Moşul a fost minunat, aşa cum îl ştiam, păcat că e tare bun la suflet şi iertător, şi nu i-a "scărmănat" suficient (sunt sadică, dar păcat că nu mă puteam eu costuma, ce-aş mai fi scos o listă lungă de obrăznicii, să-i pun să-şi ceară iertare pentru fiecare:) !). A fost atât de simpatic, că zgâtiile mici au prins curaj la dialog şi dat replici. Cadourile au ieşit pe rând, asta după ce moşul s-a scotocit prin buzunare după scrisorelele lor. Cu asta i-a dat gata… i-a pus să citească siguri scrisorile, Andrei s-a descurcat, deşi scrie mai ceva ca nemţii, toate cuvintele cu literă mare. L-am certat… explicaţia a fost fără replică: să vadă moşul că stiu şi literele mari! S-a străduit el să facă şi literele pe care nu le învăţase, până şi-a pierdut răbdarea şi a trecut la litere de tipar. Pe spatele scrisorii era un desen, un brad cu patru cadouri. Cel mai mare, cam de două ori mai mare decât următorul ca dimensiune, era, normal, al lui… urma al lui Iris, apoi al lui tati, cu ciocolată, şi cel mai mic al meu, cu un inel… Pfai, ce-am ratat! Dacă scria şi Andrei acolo, ce să-i aducă moşul mamei… uite cu ce mă alegeam. Aşa, fără legendă moşul n-a înţeles…

Scrisoare pentru Mos Craciun

Scricoare pentru Mos Craciun

A venit rândul Irisucăi să-i spună moşului ce a scris. Eu n-am scris nimic, decât IRIS, am desenat… pe Cenuşăreasa şi pe Bell. Ea le ceruse pe cele cântătoare, moşul doar cu Belle s-a încadrat în buget… A fost foarte fain, a pus-o să închidă ochii, şi i-a pus păpuşa să cânte. Aproape că nu mai avea Iris nevoie de alte cadouri. A ieşit din sac şi Cenuşăreasa. Andrei a vrut un set de făcut cristale. Sper să iasă, şi să nu păţim ca Andra. Măcar noi am luat altă versiune! Pe listă au mai fost celebrele boabe de fasole atotputernică, cu tot cu pistă. Pistă n-a găsit moşul, deşi a alergat prin toate supermarket-urile… dar acum avem minunile alea, şi nu înţeleg de ce îi fascinează atât!

Au fost şi cadouri bonus. În primul rând, o maşinuţă pentru Andrei. Deşi îs şofer, la capitolul mărci de maşini mi se potriveşte noţiunea de "paralel". Ei bine, deşi maşinuţa e mică, de 6cm, cum o scoate moşul, Andrei e în delir. Wow, un Corvette! M-am uitat, să văd şi eu dacă aşa e… îl întreb de unde şi-a dat seama… după faruri! Măi să fie, chiar sunt în urmă rău!

Apoi au urmat cadourile care mie, şi nu numai, mi-au plăcut foarte foarte mult; cadouri pe care moşul le avea de la Editura Teora. Pentru Iris, povestea Cenuşăresei, 3D, o cărticică cu instrucţiuni pentru confecţionat brăţări (ei, să vedeţi distracţie cu astea, abia aştept să încerc!), şi Cartea Junglei, tot poveste 3D. Pentru Andrei, o machetă cu Titanicul, o carte cu dinozauri, tot pop-up, şi o enciclopedie foarte frumoasă despre corpul uman. Sper că acum mai capătă câteva răspunsuri la întrebări din seria de ce şi pe unde. Le voi dedica săptămâna următoare un articol, căci sunt minunate!

Moşul a plecat, are o noapte lungă înainte, noi am rămas să comentăm… să desfacem cadourile, să analizăm. Citez de la Andrei, Moşul nu uită nimic! Şi-a amintit şi că anul trecut aveam părul lung! Am încercat să-i amintesc ce a promis, să fie cuminte… ascultător… Se trezeşte apoi vorbind. Of, mai am doar 365 de zile până vine iar!

Of, da, sper din tot sufletul, la anul să-l aşteptăm cu aceeaşi nerăbdare, şi aceeaşi credinţă oarbă. Crezi, deci există Moş Crăciun!

Mos Craciun

Maratonul serbarilor

Nu aveţi idee cât de uşurată respir! Am scăpat anul acesta de 3 evenimente în două zile. Concluzia copiilor: Trebuie să fie tare obosit moşul, să alerge aşa, de la o serbare la alta… eee, nu-i nimic, are o săptămână să se odihnească pâna la noaptea cea mare!

Să le iau pe rând.

Serbarea Irisucăi, ieri seară. Copiii s-au cuminţit faţă de anul trecut, dar încă e loc de mai bine. Dar şi-au ştiut poeziile, le-au spus fără trac, şi au cântat minunat. Bine-nţeles, de la început ne-a fost alături Moş Crăciun, pe care însă a fost nevoie să-l prevenim că în grupă sunt doi curajoşi care vor să-i testeze barba. Se pare însă că i-a lăsat curajul, sau costumul minunat al moşului, care nu lăsa să se vadă nimic suspect, le-a mai tăiat elanul. Moşul a rezistat cu stoicism tot programul, i-a încurajat şi aplaudat pe copii.

Ce-a mai tare fază a fost însă la pauză, când unul dintre curajoşii menţionaţi s-a apropiat de moş, şi l-a ameninţat… dansăm, dar la sfârşit ne dai cadourile! Ei, ar fi fost câteva momente în care moşul ar fi stat pe gânduri, dar serbarea a fost lungă, a cuprins şi opţionalele, şi copiii erau obosiţi la final. Nu destul însă, pentru a savura din plin cadourile oferite de grădiniţă.

A urmat petrecerea de la tati de la servici, azi la prânz, unde organizatorii au întrecut toate aşteptările. În primul rând, sala era plină de baloane umplute cu heliu. Apoi, la ora 12 a început pentru copii o petrecere în toată regula, cu Minnie şi Mikey, care le-au făcut săbii din baloane şi i-au pictat pe faţă. Dar renul Rudolf a făcut senzaţie. S-a jucat cu copiii, s-a lăsat tăvălit, călărit şi gâdilat. A urmat un moment în care am privit liniştiţi din public câteva numere de iluzionism. Numere cu iepuraşi, porumbei, mingiuţe şi eşarfe… şi dezbateri aprinse, e magie sau nu? Le-am explicat că e iluzie… este ceva ce se petrece atat de repede, încât nu ai timp să vezi cum a făcut.

Iris a fost asistentă la numărul cu iepuraşi. Şi ea e convinsă că a fost magie. Adică a ţinut o tavă goală, nenea i-a pus capac, apoi când l-a ridicat era acolo un iepuraş. Curată magie! Sau masa dansatoare pe ritmuri de vals, la care nici eu nu m-am prins prea bine care e şmecheria, decât că era ceva cu magnet….

În final a venit şi moşul, şi a început să împartă cadourile. Hmmm…. la ce scrisori moralizatoare le-a trimis, cadourile de la servici au fost mult peste merite, au cam dat planurile peste cap. Iris s-a ales cu o păpuşă pe care cică a văzut-o într-o reclama, eu habar n-am ce e… cert e că are perucă şi se poate schimba [rectific, tocmai mi-au arătat reclama, păpuşă Liv!] Aha, acum am priceput şi ce-mi povestea fii-mea de nişte păpuşi pe care poţi să le tunzi şi le creşte părul. Da, asta daca le cumperi peruci de rezervă :). Andrei s-a ales cu un elicopter, aşteptăm să se încarce cei 6 acumulatori necesari ca să-i testăm. Şi… trei boabe de-ale de fasole atotputernică, la modă… că tot îi ceruse el moşului în scrisoare! Dacă moşul se hotăra şi el când îi aduce, acasă sau la servici, mai făceam şi noi o afacere… Acum vrea şi pistă!

Marea mea uimire a fost că piticii mei s-au hotărât să-i cânte moşului. Ce să le spun?! Dacă ei asta vor… e treaba lor. La Andrei aveam emoţii, dar s-a descurcat excelent cu „O, ce veste minunată!”

Cu ochii pe ceas, să ajungem totuşi la prima noastră serbare din clasa întâi, alergăm la maşină… şi tocmai cobora şi moşul în parcare, numai că ia sania de unde nu-i! Cu chiu cu vai urcăm copiii în maşină, şi-i convingem că ne grăbim, că noi mergem cu maşina la serbare, nu zburăm cu sania. Ninge, şi patru roţi în capitala nu înseamnă chiar viteză de deplasare pe asemenea vreme. Noroc că Moşul se decide să nu cheme renii de la masă, şi să mai intre să bea un ceai, iar noi plecăm la drum.

Ne oprim la piaţă, la un magazin cu de toate la capitolul chinezării, căci am avut revelaţia că Harap Alb are coroană, dar nu şi sabie. Am completat recuzita cu 4 lei şi ne-am prezentat la club la Kiddies, unde am închiriat spaţiul pentru serbare. Clasa noastră, deşi arată minunat, este neîncăpătoare pentru o serbare… Spaţiul era al nostru pentru două ore, am transformat locul de joacă în spaţiu de spectacol, l-am chemat şi pe Moş Crăciun, care a ajuns chiar mai devreme şi a avut timp să-şi tragă sufletul.

Serbarea a fost de-a dreptul fermecătoare. În primul rând, SCURTĂ! Fiecare copil a avut o poezie, de aproximativ 16 versuri, pe scenariul unui carnaval din lumea poveştilor. Personajele se prezentau pe rând, versurile fiind construite cu foarte mult umor, iar ici-colo câteva cântecele înviorau atmosfera. Serbarea i-a fost moşului pe plac, a intrat în jocul copiilor, a cântat cu ei, iar la final, împărţirea darurilor a fost un spectacol de excepţie. Chemaţi după nume, erau imediat transpuşi înapoi în lumea de basm, iar moşul comenta cu ei poeziile… de ce lupul s-a hotărât să devină vegetarian, cum de a devenit vânătorul chirurg de lupi… Copiii au savurat dialogurile, şi au devastat cadourile. Au făcut poze cu moşul, şi şi-au luat la revedere. Cu greu i-am convins să nu stea la geam, să sperie renii şi să răstoarne sania de pe acoperiş, căci eram la ultimul etaj.

În încheiere, sala a redevenit loc de joacă, atât cât a fost posibil, pentru încă jumătate de oră. Era prima lor petrecere de clasa întâi, şi au savurat-o pe deplin.

Iar eu trag linie, aranjez pozele, e gata încă o pagină în albumul cu amintiri 🙂

Ce-am reusit sa confectionam dintr-un carton de oua

Aseară ne-am făcut temele… pentru Năzdrăvani. Nu ştiu cum se face, de ceva vreme încoace nu reuşim şi pace să le terminăm decât la sfârşitul săptămânii. Dar ieri nu aveam nimic altceva programat, şi ne-am apucat de tăiat. De fapt şi de drept, duminică seară copiii m-au întrebat ce temă au, şi le-am arătat câteva modele pe net. Au fost în extaz, dar nu am putut lucra, tema începe de luni. Luni am mai studiat modelele, marţi nu am avut timp, miercuri am trecut la lucru.

În primul rând mi-am dat seama că cofrajele de 30 de ouă, pe care le păstrasem, nu aveau conul suficient de înalt şi nu ne ieşeau modelele… am ajuns să le sacrific tot pe cele de 10 ouă, din care nu poţi folosi decât 4 conuri. Aşa că i-am avertizat că avem o singură încercare, nu trebuie să greşească.

Andrei a ales o găină… un cocoş mai mult. I-am decupat conul şi aripile şi a trecut la treabă. Creasta şi guşa sunt din hârtie eva, am adăugat ochişorii mobili şi multă acuarelă albă. Pentru a fixa creasta, i-am crăpat capul cocoşului… şi am fixat-o în deschizătură; pentru cioc am procedat identic, cu o mică crestătură. iar penele de la spate le-am înfipt în câteva găurele. Cu picioarele a fost simplu, decupate din carton, pictate, şi lipite cu aţă.

Cocos din carton de oua

Iris a vrut o prinţesă. Normal, cu rochiţă roz. Nu prea i-a ieşit combinaţia de culori, voia un roş mai deschis. Cu chiu cu vai am convins-o să facă marginile cu albastru, să se vadă mai bine… era cam supărată, ca aşa o să are ca rochiţa Aurorei când se certau ursitoarele pe culori… Dar când i-am dat şi cutia cu paiete, unde avem doar albastru, s-a mai liniştit. Mâinile sunt dintr-un fir chenille, care iese îndoit şi formează gâtul, trece prin bilă şi iese pentru a forma agăţătoarea pentru firul de naylon. Cu acelaşi fir am legat şi firele de bumbac, şi peste ele am aşezat o coroniţă din aluminiu răsucit. Coroniţa am fixat-o eu, Irisucăi îi tot zbura. La fel şi firul chenille.
Prinţesa s-a transformat în zână, când a depistat în cutia cu de toate o pereche de aripi.

Printesa din carton de oua

În schimb mă cam plictiseam cât lucrau copiii, şi mi-am făcut şi eu ornamente. Poate-poate vine şi la mine moşul…

Şoricelul este extrem de uşor de făcut. Se taie un con întreg, se decupează coada şi se înlătură excedentul. Din acesta se decupează urechile. Se fac două crestături şi se înfig. Dintr-un fir de naylon am tăiat mustăţile, şi le-am prins într-o bulină de plastilină. Am pus şi înăuntru puţină, şi le-am prins folosind un ac cu gămălie roz. Cred că merge si cu puţină hârtie neagră şi lipici.

Soricel din cofraj de oua

Meduza se realizează din două vârfuri de con. Unul subţire, şi unul mai lat (cel pe care sta oul de fapt). Cel subţire, din interior, mai poate fi îndoit, pentru a părea şi mai mic. Se lipesc fire de aţă. Cele două părţi se lipesc între ele, şi se adaugă neapărat o agăţătoare. Ochişori şi o guriţă veselă şi meduza este gata.

Soricel din cofraj de oua

Acum aşteptăm să vedem ce vor pregăti ceilalţi copii.

Atelierul de creaţie

Joaca de-a scoala

Dacă există o decize pentru care mă felicit în fiecare clipă că am luat-o, este aceea de a avea doi copii. Şi nu la diferenţă mare, ci mică, să se poată juca împreună. Am trecut de primii patru ani de "pereche", cei mai grei din punctul meu de vedere. Nu număr firele albe, nici nu mă mai gândesc. Îmi e încă greu să răspund la întrebări din seria cum te-ai descurcat, pentru că sincer, habar n-am.

Dar am ajuns la acele momente când zilele ploioase sau cele geroase şi lungi de iarnă nu mai sunt un coşmar, când nu trebuie să mă mai gândesc ce fac cu copilul, pardon, copiii. Pentru că acum copiii se descurcă singuri. Cu jucării sau fără, mă trezesc întâi arbitru, apoi observator. Pur şi simplu nu mai au nevoie de mine… sunt doar ei, cu micul lor univers. Azi s-au jucat de-a şcoala. Andrei a aşezat măsuţa cea mică şi scăunele, a pus tabla în faţă. A liniat cu cretă, "pentru lecţia de semne grafice", şi a invitat-o pe Irisuca să deschidă caietul şi să scrie. Dar literele de mână nu se fac la grupa mare, iar Andrei, profesorul cel "sever", i-a trecut pe caiet un S cât toate zilele… pune mâna şi scrie, că ţi-l trec şi în catalog! Degeaba am încercat să intervin, ca "părinte", că lecţiile sunt prea savante pentru copilul meu cel mititel; insensibil, profesorul a trecut la exerciţii de matematică. Normal, Iris abia ştie să adune 1 cu 2, ce să descompună termeni… s-a ales cu I-insuficient. Şi trecut în catalog.

Dar a venit rândul Irisucăi să fie profesorul. Andrei scrie urât, aşa că Iris a pus mâna pe telefon [na. iar eu m-am tăvălit pe jos de râs… ] Alo, mama lui Andrei? Să ştiţi că copilul vostru nu-i cuminte, scrie urât şi e obraznic! Ooo doamne, daca aş primi şi de la doamna cea adevarată telefoane de-astea aş albi de trei ori mai repede. Iris a ales să predea muzica, şi să repete cântecele pentru serbare. Anderi ştie versurile, dar urechea lui muzicală e de tablă. Cântă… of, nici nu pot descrie. Cert e că domnişoara profesoară îi tot repeta… o ce veeeesteee miiiinunaaaată, elevul era pe lângă, şi nervoasă, i-a aruncat un insuficient azi, să mai înveţi!

Acum sunt amândoi în pauză, probabil spre disperarea vecinei de dedesubt…

Muzeul Pompierilor Bucuresti - Foișorul de Foc

Foișorul de Foc, muzeul pompierilor din București

Sursa: Cimec.ro

Spre marea mea ruşine, sunt încă muzee în Bucureşti pe care nu le-am văzut. Iar unul dintre ele îmi spunea parcă „Ruşinică!!” ori de câte ori treceam pe lângă el… Foişorul de Foc. Toţi locuitorii, permanenţi sau nu, au auzit de Foişor. Ştiu ce trolee şi ce autobuze te duc pe-acolo. Şoferii evită zona, căci intersecţia nu e dintre cele mai plăcute la orele aglomerate. Dar puţini ştiu că acolo este un muzeu.

Mi-am propus să recuperez, acum că copiii au crescut. Vacanţa aceasta de toamnă şcolărească a picat tocmai bine. Moartă-coaptă, trebuia să ajungem la muzeu. Urăsc să fac planuri, să le promit copiilor şi să nu mă ţin de ele. (Mai trecusem eu şi muzeul CFR pe listă, dar mai are de aşteptat.) Ieri la orele 12 trecute fix coboram la Foişor. Pentru cine nu ştie, muzeul are statut de unitate militară, iar fotografiile nu sunt permise (*vezi EDIT mai jos). Aşadar nu am cu ce să vă delectez privirea…

Pentru început, programul muzeului este marți – vineri, 9:00-17:00, sâmbătă și duminică – 10:00-16:00. Preţul biletelor este 1,5 lei pentru preșcolari și elevi, 3lei pentru studenți, 6 lei adulți, 6 lei taxa pentru ghidaj și 20 lei taxa foto. Vizita nu durează foarte mult, dar este plăcută. Începe la etajul 6 al clădirii, unde se ajunge cu liftul. Ca orice muzeu, prezentarea începe din cele mai vechi timpuri… dar noi am preferat să începem cu terasa, sub supravegherea atentă a doamnei muzeograf Loredana O., care ne-a fost şi ghid pe parcursul vizitei.

Deşi pare mic, muzeul ne-a uimit cu colecţia de pompe manuale, câteva chiar în original. Prima, datând din 1765, ne aştepta chiar la etajul 6 al clădirii. Am coborât pe treptele interioare, în formă de spirală, am admirat diverse pompe, mai mici sau mai mari, uniforme de pompieri, costume de intervenţie, decoraţii, medalii şi plachete. Iris a remarcat mulţimea de drapele, iar Andrei a zăbovit un pic asupra machetelor de maşini, reprezentând unităţile de intervenţie de-a lungul timpului. Având aproximativ 50cm lungime, maşinuţele sunt impresionante, mai ales pentru băieţei.

Am ajuns fără să ne dăm seama la parter…

Nu voi face acum o istorie a muzeului ( aici există o prezentare oficială), dar vă invit să-l vizitaţi. Telefon 021 252 28 84, muzeul.pompierilor@igsu.ro. Sunt sigură că, dacă exponatele nu îi vor atrage foarte mult, arhitectura clădirii sigur îi va impresiona.

PS. Acum ştim că 13 septembrie este ziua pompierilor.

EDIT, 8 septembrie 2015

Am ajuns, din nou, la muzeu, mai ales de când am aflat că s-a modificat regimul fotografiilor. Între timp s-au modificat și prețurile, pe acestea deja le-am schimbat în textul de mai sus, cu toate variantele incluse. Am profitat de ocazie și din pozele realizate aici, am ales câteva, pe care le voi insera mai jos.

Câteva motive pentru a vizita muzeul:

  • ai ocazia de a vedea, „de sus”, orașul. Acum 100 de ani ar fi fost cu adevărat sus, acum nu mai este nici pe departe cea mai înaltă clădire, nu mai are rol de observator, dar tot e fain. Sus pe terasă adie vântul, și e plăcut.
  • musai solicitați programare și ghidaj, dacă vreți să vă delectați cu poveștile din muzeu. Altfel pe parcursul vizitei vă va însoți un supraveghetor, care nu este în măsură să ofere și explicații.
  • duminică, 13 septembrie, de Ziua Pompierilor, muzeul găzduiește o expoziție foto documentară pe această temă, și este deschis între orele 9-15. Tot duminică, dar la monumentul eroilor pompieri din fața hotelului Marriott va avea loc un ceremonial militar (și unul religios) în amintirea sacrificiului din Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848. (Detalii aici, pentru cine nu-și amintește.)

În încheiere, un anunț în atenția cadrelor didactice (din București) interesate de parteneriat educațional cu Muzeul Pompierilor. Puteți trimite propunerea de parteneriat dnei prof. Loredana O., pe mail (lăsați un comentariu la acest articol și v-o trimit). Propunerile cadrelor didactice se discută individual, și se iau deciziile ce pot fi implementate, în funcție de timpul și resursele disponibile. 

 

Ceasuri…

Tic-tac, şi la noi… ieri ne-am apucat cu zel de făcut ultima variantă de ceas. Am început multe, să nu vă închipuiţi că am scăpat usor. Primele versiuni erau roz (ghici a cui…) şi verde. Desenaseră direct, mai lipiseră câteva briz-brizuri, dar nu stăteau nici bine in picioare (carton cam subţirel) şi nici nu ne-am declarat foarte multumiţi de rezultat. A mai urmat o variantă intermediară, şi apoi aceasta.

Am stabilit de comun acord să facă nişte buline colorate, pe care să deseneze sau să lipească ceva…

Ceas din hartie Andrei voia musai maşini. De când cu perforatorul cu maşinuţe, numai buburuze ar lipi peste tot. Numai că de la intenţie până la realizare e cale prea lung, bulinele au ieşit cam mici, maşinile nu se văd. Dar… Mami, e ca la curse, toate au număr!!! Deşi logica a fost să le aşeze pe toate având ca reper centrul ceasului (cele cu roţile în sus nu sunt greşeli), când a scris numerele a uitat la ce s-a gândit prima dată. Apoi iar schimbare de plan, când l-am întrebat ce indică ceasului lui… Dacă tot a ales un serial, s-a gândit el să facă şi ceasul cu fraţii Jonas, şi să-i pună şi marca Disney.A avut şi o tentativă de a folosi foarfeca decorativă, dar după ce a decupat jumătate de ceas a abandonat. A ieşit ceva…

Ceas din hartie Cu Iris e poveste lungă. Ea totdeauna începe, şi niciodată nu ştie cum termină. Mereu mai găseşte ceva, sau caută o soluţie. Genul Scufiţa Roşie, ajungi din punctul A în punctul B făcând un zig-zag lung. A pornit şi ea de la buline, desenate cu capacul de la lipici şi decupate cu grijă. Dar nu a vrut să lipească nimic, şi-a căutat ştampilele cu zâne, apoi le-a colorat. Pentru cifre a folosit un ceas normal, şi le-a scris pe dos. Dar e încă mică, nu am pretenţii, mai ales ca 11 este unu şi unu. a terminat cu bulinele, şi şi-a semnat creaţia. Ceas marca Iris. Şi vine întrebarea de baraj… Îţi place, mami? Nu trebuie să răspund, că vede pe faţa mea. Bine, îi mai fac ceva. Nişte fluturi pe jos. Perforatorul cu Coada rândunicii e destul de nou, n-a apucat să-l exploateze. A început cu fluturii verzi, şi îmi venea s-o mănânc de dragă ce-mi era, când o vedeam cum se chinuie ea să le aşeze aripile la fluturi. Oana m-a învăţat, la grădi! După cei verzi, s-a gândit ea să mai pună, până când n-a mai avut unde. Mami, dar pot să-i fac şi ochi? Ochişorii ăştia mobili sunt ultima nebunie în materie de colaje. I-ar lipi pe orice. Îmi aduci aracet, că nu se liesc cu lipici! Fără aracet, i-am zis să pună glitter. Vai mami, ia uite ce frumos, stă sclipici in jur! Mda, dacă era aracet, nu ieşea aşa fain în jurul ochilor :). Gura o fac tot cu sclipici…

În final a declarat opera finalizată. Ea voia ecusonul de cel mai harnic năzdăvan la această probă, numai că nu i-a ieşit. Andrei "terminase" înaintea ei… iar când am ajuns la pc, trimisese deja Mara creaţia, finalizată cam cu vreo două ore înaintea lor. Asta e, data viitoare…

În schimb m-a amuzat răspunsul, cu ora preferată. Întâi s-a gândit ea cum să stea limbile la ceas în aşa fel încât să se vadă bine ochii. Apoi s-a gândit ce face ea pe la prânz… că altfel pare Fomilă din Harap Alb.

Detaliile probei

Piticii mei si crizantemele de toamna

Încă nu îmi revin, azi a fost prima dată când au lucrat ai mei pitici împreună la aceeaşi masă, nu s-au bătut, nu s-au certat, şi m-au mai şi lăsat cu gura căscată! Tema săptămânii pentru năzdrăvani a fost o glastră cu flori, realizate din hârtie creponată. Nu am mai avut demult teme cu hârtie creponată, de pe vremea când le-am dat un peisaj cu hârtie mototolită şi s-a lăsat cu lacrimi în grup. Astă-vară Iris tot dădea târcoale cutiei cu hârtie creponată, poate-poate lucrăm ceva. Şi i-a venit rândul…

Am început să tocăm. Am încercat să tocăm pe culori, aproape ne ieşiseră câteva grămăjoare, până când… a strănutat Andrei. Fix de asta îmi era teamă, le şi spusesem să aibă grijă, să nu sufle, să nu strănute… s-au împrăştiat, au zburat pe jos, şi, normal, s-au amestecat… Lasă mami, că ies frumoase şi aşa!

Nu pot să zic că nu… chiar au ieşit interesante. Iris s-a chinuit totuşi să lucreze pe culori. Andrei a acceptat repede varianta de mozaic şi n-a stat prea mult pe gânduri. Glastra pare de la arte plastice, iar genul de floare ar trebui adus în atenţia celor care se ocupă de combinarea diverselor soiuri. În schimb Andrei m-a uimit la partea de îndoituri. Când s-a apucat de floricica evantai mă asteptam să urmeze iarăşi un cor de bocete şi văicăreli, cum că el nu ştie, nu poate, nu-i iese. Dar cu câteva explicaţii a reuşit, am găsit floarea lipită pe hârtie!

Acum le admirăm. Şi tot nu-mi vine să cred… au crescut atât de mult anul acesta!