Mai aveam două cadouri de la Moş Crăciun, şi cum nu mă puteam hotărî cu care să închei prezentările, aşa că l-am întrebat pe Andrei… dintre Cum funcţionează corpul meu şi Dinozaurii care îi place mai mult. Fascinat de ceea ce avem pe sub piele, nici nu mă aşteptam să n-o aleagă pe prima. Dar… greşit. Dinozaurii i-au plăcut cel mai mult, aşa că azi povestesc despre Corpul meu. Cartea, nu al meu cel existent, căci după sărbători în stil tradiţional nu-i frumos să vorbeşti de funie în casa spânzuratului.
L-am întrebat dacă nu-i place cartea. Îi place, dar nu aşa mult. Îi plac ferăstruicile, şi îi place să se uite "înăuntru". Trec peste dorinţa exprimată la un moment dat, cu regrete, că nu a văzut creier de om "pe viu", sper nici să nu vadă. (Şi nici să nu prindă secvenţa aceea ciudată din Hannibal.)
Dar să revin la carte, o enciclopedie minunată pentru copii: 13 file presărate cu surprize la fiecare colţ. Mereu ai ceva de descoperit, de investigat. Dar cartea nu a fost "citită" frumos, pagină după pagină. Am început întâi cu cele mai atractive pop-up-uri, ce sunt, cum funcţionează, daca avem şi noi, şi pe unde. Apoi au început să-şi amintească de ce au suferit ei de-a lungul timpului, şi să le arăt care erau zonele cu pricina. În final au trecut la investigaţii în familia extinsă, care ce oase şi-a rupt, şi să le arate pe schemă. Am culminat cu un amic, aflat în vizită, şi care le-a arătat pe ce bifurcaţie aortică are el montat un stent. Nu mai spun la ce discuţii am ajuns…
Macheta cu craniul au spus că e "greşită". Ochii nu pot fi atât de aproape de creier… De fapt, nu şi-au închipuit ei niciodată că în spatele ochilor începe… creierul. Încă nu au descoperit-o toată, dar e printre cărţile pe care le scot din bibliotecă atunci când avem vizitatori. Poate-poate mai prind ocazia să investigheze o afecţiune…
Lucrarea, realizată sub coordonarea lui Steve Parker, este realizată în format mare, 26x26cm, şi cuprinde 13 capitole: corpul, scheletul, creierul şi nervii, muşchii, circulaţia, respiraţia, digestia, hormonii, ochii şi urechile, nasul şi gura, piele, unghii şi păr, reproducerea, creşterea şi îmbătrânirea. La final, un index are rolul de a ajuta navigarea în interiorul lucrării.
Info preţ: Libraria Teora.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024
Asaa. Multumesc. asta vazusem eu despre corpul uman si nu mai stiam unde 🙂
Cartea am urmarit-o si eu pe Teora dar scrie ca e uzata, la fel ca si cea cu sistemul solar. Le-as vrea ptr ziua lui in martie alaturi de o macheta cu corpul uman, una din cele doua despre care ti-am zis. sa vedem ce-o fi pana atunci.
Am mai vazut la fetele-cochetele si puzzle cu corpul uman. din ce in ce mai multe optiuni. ceea ce ma bucura.
Da un telefon si intreaba exact care e problema, si cat e de uzata. Poate e doar zgariata pe coperta 4…