Grammaton. Turnul inteleptilor - Johanna Trommer, Meryem Natalie Akdenizli editura ALL

Grammaton. Turnul înțelepților – Johanna Trommer, Meryem Natalie Akdenizli – editura ALL

Avantajul de a scrie cu și pentru copii este acela de a trăi ancorat în lumea lor, o lume mult mai frumoasă decât cea a adulților, în lumea magică a copilăriei lucrurile se întâmplă atunci când ți le dorești cel mai mult, unde Moș Crăciun nu întârzie la întâlnire, și zâna măseluță nu se rătăcește pe drum…

Acum ceva vreme editura ALL a avut o promoție foarte frumoasă – 70% reducere – ocazie cu care am mai completat colecția de povești. Am început încet-încet să le cunoaștem și pe cele „de copii mai mari”, pe măsură ce gustul pentru lectură al copiilor a evoluat. Grammaton mi-a atras un pic atenția cu rezumatul, însă acesta este departe de ceea de oferă cu adevărat povestea dintre cele două coperte. Știu că nu trebuie să judeci un om după haine, așa cum nu trebuie să judeci o carte după copertă. Însă este păcat că azi o poveste atât de frumoasă se poate pierde pentru că nu poate atrage suficient atenția asupra ei.

Nu știu dacă să vă fac rezumatul, aș strica cred tot farmecul. Însă am să încerc să găsesc câteva motive pentru care cartea merită să „cadă” în mâinile celor mici, încă la primii pași nesiguri în această lume a lecturii.

În primul rând, le tot vorbim copiilor despre lumea magică de dincolo de cărți, în care poți păși doar citind. Povestea noastră exact despre această lume – numită Grammaton – vorbește, o lume care „trăiește” datorită copiilor din lumea umană care citesc. Însă pericolul care amenință această lume este iminent: copiii din ziua de azi nu mai citesc atât de mult, iar energia atât de vitală locuitorilor Grammatonului este pe sfârșite. Fiecare dintre cititori are așadar o „datorie” de a ține în viață magia, citind constant. Îmi place enorm de mult replica celebră din „Filantropica”: mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește nimic. Exact același lucru se întâmplă și cu copiii. Nu va face niciodată un lucru pentru că îi ceri sau îi impui. Spune-i o poveste, și se va auto-motiva. Vorbește-i despre literele nefericite care suferă într-o lume dincolo de noi, pentru că el nu citește, și e posibil ca magia să se întâmple.

Apoi, poate că nu vă veți da seama, însă lumea „scrisului” are o mulțime de atribute cu care intrăm inconștient în contact. Ce este un „font”, ce sunt „serifele”, toate capătă în această lume o imagine aparte, amuzantă și captivantă deopotrivă. Însă mai presus de acestea mi se pare minunat spusă povestea descoperirii scrisului de către omenire, și cum i-a marcat aceasta evoluția din cele mai vechi timpuri și până astăzi, de la cuneiforme și hieroglife, până la cele mai artistice litere caligrafice. De asemenea, un punct crucial în evoluția și dezvoltarea Grammatonului l-a marcat apariția tiparului la mijlocul secolului al XV-lea. O cantitate impresionantă de „energie” a început atunci să sosească din lumea oamenilor, care au început să citească pe scară largă, lucru care a făcut să prospere această ciudată și magică lume a literelor vii.

Cum va reuși Tinka – fetița de 13 ani – să dea din nou viață izvorului de energie, cum o vor ajuta prietenii mai vechi, sau cei noi pe care și-i face pe măsură ce aventura ei prinde contur, cum va salva ea Grammatonul de anarhie, dându-i viață, acestea rămâne să le descoperiți singuri, în volumul apărut la editura ALL.

Cartea o găsiți la editura ALL, eMag , Libris (transport gratuit la orice comandă), AdevarulShop, Books-Express, elefant (punct de livrare gratuită în București), librarie.net.

Barometrul sentimentelor – decorațiune pentru clasă

Ideea aceasta a apărut undeva în timp ce vedeam Inside Out, animația pentru copii lansată anul acesta. Cumva filmul ne arată că toate ar fi mai ușor de îndurat dacă ne-am cunoaște mai bine între noi, dar și ce simțim, cum să ne controlăm sentimentele.

De câte ori am trecut pragul clasei am lăsat mereu pe culoar tot ceea ce însemna sentiment personal, nu le-am invitat la catedră. Cel puțin nu pe cele negative. Acolo nu mai sunt „eu”, sunt ceea ce au ei nevoie să fiu. Dar, pentru ca lucrurile să urmeze cât de cât planul stabilit, trebuie să treci dincolo de ochișori și să înțelegi. Îi e somn? Îi e foame? Îi e frig? E furios? E speriat? Câte sentimente oare nu-i încearcă, nu le recunosc, dar se lasă dominați de ele? M-am gândit și cum aș putea să trec mai ușor peste acest moment de „cercetare”. Prima ar fi o întâlnire de dimineață improvizată și la școală, așa cum este cea de la grădiniță, în care avem timp să ne salutăm, să intrăm în temă.

Dar poate că nu este întotdeauna timp pentru asta, picăm în capcana orarului… În schimb, dacă prima oră ar fi arte sau abilități, ori muzică, educație fizică, mai relaxată și mai deschisă la comunicare, poate s-ar reuși. Apoi m-am gândit la un instrument, un indicator al stării de spirit.

Cum ar fi să intri în clasă, și, dintr-o privire, să știi ce stare au elevii tăi? Bănuiesc că toți știți benzile acelea de măsurat înălțimea, decorate în fel și chip. Cum ar fi una ca aceasta, dar în culori, pentru sentimente? Copiii să aibă un ecuson cu numele, prins de o clemă de lemn, iar dimineața să îl agațe acolo unde „se simte” ? Iar peste zi să-l mute dacă e cazul Eu unde l-aș prinde pe-al meu, când intru în clasă? Sau, pe un panou magnetic, colorat, fiecare să prindă o bulină cu poza proprie. Dacă au văzut filmul, discutați pe marginea lui, apoi prezentați proiectul. Fiecare își confecționează ecusonul, apoi stabiliți culorile, eventual chiar folosiți personajele, (le găsiți dacă folosiți în google „Inside Out Coloring pages”)… roșu – furia, albastru – tristețea, verde – dezgust, mov – frica, portocaliu – fericirea. Dacă ei propun și alte sentimente, și alte culori, cu atât mai bine! Cu cât sunt mai variate, cu atât ajungem să ne cunoaștem mai bine.

Mai am un pic până voi testa singură ideile ce-mi trec prin minte. Și nu pot să nu mă întreb, cum aș reacționa dacă, în ziua în care am anunțat un test, aș găsi toate clemele prinse de culoarea mov!?

Până atunci am improvizat acasă. Am printat figurinele pe coli colorate și am început o roată, care stă pe frigider. Aveam deja magneți, și i-am folosit ca să ne indicăm starea. Amuzant a fost când Iris a venit acasă, omulețul meu era pe roșu, pentru contrast… și imediat a reacționat mami… de ce ești furioasă?? Acum ne jucăm cu el. Andrei își pune dimineața omulețul pe verde, că pleacă la școală și n-are niciun chef. Iris e mai mereu pe veselie, dar cum îmi schimb eu starea pe ceva negativ, ea se mută pe tristețe. Însă suntem în căutare de alte culori. Mi-am amintit cu această ocazie de o carte primită toamna trecută, Sunt copil, cum mă simt? , de Corina Bimbașa. Este primul volum al seriei Recunoaște emoția, din care vor mai fi editate câteva titluri care sună foarte interesant: Sunt la școală. Cum mă simt? pentru copii de 6-12 ani și Nu mai sunt copil. Cum mă simt?, pentru copii mai mari de 12 ani. Cea de-a doua ar fi fost poate minunată acum, la început de an școlar, dar probabil încă nu este gata. Am lăsat-o pe Iris să caute ce alte emoții putem pune în evantai, și a ales încrezător, mândru, dezamăgit. Chiar i-a plăcut cum sunt explicate sentimentele, pentru a le putea „recunoaște”, a criticat doar grafica, deși mie mi s-au părut fețele extrem de expresive, chiar dacă stilul nu e chiar unul preferat de mine. Mi-a plăcut enorm pagina dedicată furiei. Identifică momentul apariției furiei – copilul pierde la un joc, e lovit de alt copil, nu e băgat în seamă de ceilalți, cazuri care se întâmplă nu zi de zi, ci secundă de secundă! Apoi dă și soluțiile:

„Când sunt FURIOS, pot să… *număr până la 10 *plâng să mă liniștesc *respir adânc de mai multe ori *să urc și să cobor câteva scări *cer o îmbrățișare” (pag. 7)

Mi-a arătat-o și Iris, sper ca acum, când o să-mi mai pun omulețul pe roșu, să nu mă trezesc și cu cartea deschisă 🙂 (Dacă o căutați, cred că trebuie să se reapară, momentan era indisponibilă la elefant și la libris )

Școala legumelor – un nou concept de educație nutritivă

Vă povesteam acum ceva vreme despre întâlnirea cu părinții organizată de Nestle România, unde una din temele cheie de discuție a fost introducerea legumelor în alimentația cotidiană a copiilor, ținând cont de importanța substanțelor nutritive în dezvoltarea acestora, în condițiile în care părinții întâmpină de cele mai multe ori rezistență mai mult sau mai puțin puternică. S-a discutat așadar pe această idee la nivel psihologic: DE CE este necesar ca legumele să facă parte din alimentație știa toată lumea, în CUM le introducem rămânea întrebarea de baraj. Cum să-i convingi pe cei mici, încă incapabili să accepte calea rațională, că trebuie să mănânce legume? Trebuie să le explici pe înțelesul lor, și cum s-o faci mai bine la vârsta la care joaca și poveștile le ocupă tot timpul liber? Tot printr-o poveste!

Surpriza acestui început de toamnă o reprezintă punerea în aplicare a ideii. MAGGI a înființat Școala legumelor, proiect prin care se vine în ajutorul părinților care au nevoie de ajutor la nivel creativ în convingerea copiilor să consume legumele, atât proaspete, dar și sub formă de suc sau gătite. Să nu uităm că una din primele întrebări cu care copiii încep să cunoască lumea de la vârstă fragedă este de ce, și de cele mai multe ori părinții nu dețin răspunsurile. O altă tehnică de persuasiune spune că, citând opinia unui „expert”, ai mai multe șanse de convingere. În lumea copilăriei, o carte este punct de referință, și cele mai credibile personaje sunt cele din basme.

Școala legumelor este o colecție de cinci cărți pentru copii, fiecare reprezentând un episod din acțiunea desfășurată în grădina cu legume a bunicului Papache. Școala la care „învață” legumele cum să devină gustoase și sănătoase este cuprinsă de panică, când bunicul Anei și al lui Radu vrea să vândă grădina, deoarece copiii nu mănâncă legume și el muncește degeaba. Misiunea principală a celor trei elevi eminenți ai școlii devine aceea de a-i convinge pe cei doi copii să consume legumele, iar bunicul să păstreze grădina. Pe rând, Țugui-morcovul, Brocolius și Tomasina-roșia, se transformă și călătoresc cu copiii într-o lume fantastică, departe în timp și spațiu, unde numai calitățile lor nutritive îi ajută să învingă, arătându-le copiilor cum, consumând legumele, pot deveni la rândul lor eroi puternici.

Primul volum ne introduce în atmosferă, ne prezintă Școala Vegetalia și „elevii” săi, împărțiți în trei clase: clasa de sub pământ – rădăcinoasele, clasa de la mezanin – legumele de pe pământ, și clasa legumelor care cresc pe araci. Fiecare clasă și-a trimis în misiune cel mai bun elev. Al doilea volum – Rădăcinile fermecate ale gnomilor cuprinde aventura copiilor împreună cu morcovul Țugui în lumea balaurilor, prinților și piticilor care fac poțiuni magice. Episodul trei – Povestea Brocombiliei și a Oximutanților a fost cel care m-a surprins, mai ales că brocoli nu este nici pe departe în lista preferințelor copiilor. Autoarea (Victoria Pătrașcu) apelează la alte tehnici de convingere, leguma fiind acum „rară”, așadar prețioasă, și apelează la compasiunea copiilor pentru un personaj care vrea să facă bine, dar este împiedicat de maleficii Oximutanți. Penultimul episod o are ca eroină pe roșioara Tomasina, și care le oferă copiilor suc magic pentru a zbura, un fel de praf magic, făcând o paralelă cu îndrăgitul Peter-Pan. Tomasina le povestește despre legumele din Lumea Nouă, primite cu reticență de europeni, până când au descoperit proprietățile lor miraculoase. Epilogul este unul fericit, copiii devin consumatori de legume, grădina este salvată, și, mai mult, vor avea o grădiniță de care se vor ocupa ei înșiși. Cele cinci volume sunt completate cu câte un set de întrebări ce urmează fiecărei povești, și prin care se verifică înțelegerea textului de către copii. Se adaugă o planșă de colorat, un joc tip „găsește diferențele” și un labirint.

Cărțile nu pot fi achiziționate direct, ele sunt disponibile numai prin promoția MAGGI desfășurată în perioada 21 august- 20 septembrie,(*EDIT: promoția a fost prelungită până la data de 4 octombrie 2015) în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în hypermarket-urile Carrefour, Auchan, Kaufland, Cora, Billa. La orice produs din promoție în valoare de 5 lei achiziționat, primiți pe loc (în limita stocului disponibil), la alegere, unul dintre cele cinci episoade din Școala Legumelor. Le puteți primi pe toate cinci dacă pe un singur bon aveți produse MAGGI în valoare de cel puțin 25 de lei. Puteți beneficia de premiu cu orice bon emis în magazinele participante în perioada promoției, dar îl puteți ridica numai în intervalul orar al promoterilor. Toate aceste detalii le găsiți în anexele regulamentului.

Alte informații despre promoție sunt disponibile pe site-ul MAGGI sau pe pagina de facebook.

Dacă deja le aveți, sunt curioasă ce părere aveți despre ele.

Cum să îmbunătățim disciplina copiilor la școală – Ross W. Green

Scriind titlul, mi-am dat seama că mai am o serie de articole care încep cu formula „Cum să…”, deși acum nu este vorba despre abilități practice. Însă aceste două cuvinte au de fapt alt înțeles: ca să faci ceva, trebuie să te implici tu, nu să aștepți să-ți pice din cer.

Cartea despre care am ales să vă povestesc azi a poposit acum ceva vreme în bibliotecă. Era la ofertă cu „Gazeta sporturilor” într-o marți (au mai urmat și alte două în serie). Mi-am închipuit că a fi dascăl e ceva sport extrem, presupune talent, dacă nu geniu, și în mod clar un spirit de aventură, combinat cu inconștiență… căci, să recunoaștem, se uită lumea la tine ca la urs când spui că lucrezi la catedră… de parcă în România actuală în bancă stau mici monștri gata să te devoreze la cel mai mic semn de slăbiciune. (Afirmația nu este general valabilă.)

În ciuda copertei care ar aduce cu o metodă învechită (zău că nu pricep de ce „doamna” are rigla aia în mână, mie îmi trezește coșmaruri din clasa I, când „tovarășa” a bătut la noi ca la sare, cu orice îi pica în mână, pe toți la rând, cu sau fără vină), cu copilul care are o expresie unică de nevinovat, picat din cer în bancă și neînțelegând ce-i cu el, ei bine, cartea este cu totul altceva decât pare! Noroc că nu mă influențează prea tare aparențele, și am citit-o pe nerăsuflate.

Față de alte lucrări de gen, care se vor teoretice și atotcuprinzătoare, aici se discută efectiv un caz concret. Autorul, psihologul dr. Ross W. Green, abordează cazul unui copil „problemă”, privindu-l atât din perspectiva școlii ca instituție, a profesorului care pune suflet în procesul de educație, cât și a familiei, dispusă aproape să încerce orice. Ideea pornește de la afirmația că orice copil s-ar comporta bine dacă ar putea. Dacă nu reușește e rolul adulților să identifice capacitățile lipsă, și să-l ajute să dobândească aceste aptitudini care să-l ajute să se integreze.

Problema copiilor cu tulburări de comportament nu e că nu știu cum am vrea să se comporte, ci pur și simplu nu posedă aptitudinile necesare pentru a pune în aplicare ceea ce știu. Așa că data viitoare când sunteți pe punctul de a spune „De câte ori trebuie să-ți repet”, poate vă veți stăpâni și, în loc de asta, veți încerca să identificați aptitudinile lipsă care îl împiedică să facă asta, evidențiind totodată și problemele nerezolvate. (p.60)

Se dă așadar un băiat care refuză să se supună autorității profesorului, care îmbrâncește un director, amenință cu moartea un copil și fuge din clasă. Se adaugă o conducere de școală bine ancorată în norme și regulamente de aplicat, o mamă singură și aflată dincolo de resemnare și disperare, o învățătoare care încearcă să afle cu ce anume a greșit ea înainte să judece copilul, și un psiholog nou în școală care vine cu o idee trăsnită: soluții colaborative și proactive. În esență, un plan de acțiune în care copilul are rolul principal, în care adulții se gândesc la modul serios cum îl pot ajuta să depășească momentele în care își pierde concentrarea, devine irascibil sau își pierde controlul.

Nu are sens să încerc eu să explic cum anume se aplică SCP, însă este nevoie de câteva lucruri:

în primul rând, lipsa de prejudecăți, să fii un bun ascultător și să scapi de obiceiul prost de a pune etichete și a găsi soluții rapide. Suntem înnebuniți de una din strategiile umane de apărare, raționalizarea, aceea de a găsi repede o cauză care explică problema, și a o considera „rezolvată”.
timp investit inițial în problemă, care se întoarce cu „dobândă” reală. E nevoie la început de timp petrecut cu copilul, cu familia, cu psihologul, timp dedicat special pentru a pune tot mecanismul în mișcare. Însă în momentul în care toate rotițele funcționează, cursurile se desfășoară lin, problemele dispar, și ajungi să „economisești” timp.
suflet. Mult suflet, trebuie să-ți pese de ceea ce faci, să vrei tu în primul rând, ca om aflat la catedră, să te auto-depășești. Să vrei să-i ajuți pe toți, și nu doar pe cei care pot.
o relație funcțională între părinți și profesor, în care cele două tabere nu se luptă ca în arenă pentru „dreptate”, învinuindu-se reciproc, și aruncând de fapt pisica moartă peste gard.

Sper să nu se înțeleagă greșit, cum că este o carte doar pentru cadrele didactice. Este o carte mai ales pentru ele, însă o recomand și părinților care au ajuns, cel puțin odată, la dispute cu copiii. În fond, cui să-i pese mai mult de copil, dacă nu lor? Dacă citiți cartea, și considerați că sfaturile ar putea funcționa în clasa din care copilul face parte, folosiți-o pe post de carte de vizită la un buchet de flori.

Transformarea disciplinei școlare nu va fi ușoară și nici rapidă. Noi, oamenii, avem tendința să fim rezistenți în fața schimbărilor, iar modelul SPC cere o schimbare. Ne place să fim comozi, iar un nou mod de a face lucrurile nu e pe placul nostru. Suntem foarte ocupați și avem priorități care ne asaltează. Ajutarea copiilor cu probleme trebuie să devină o prioritate în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare sistem școlar. Milioane de copii se pierd, dar nu trebuie să se mai întâmple așa.

Potențialul pierdut, prețul plătit de atât de mulți copii, profesori, părinți – de noi toți – este prea mare și greu de înțeles. Durerea, deși uneori greu de recunoscut, nu poate fi negată. Sunt vieți în joc.

Copiii vă așteaptă. Acum e rândul vostru.

Din colecție mai fac parte și:

: Cum să înlăturăm stările de teamă ale copiilor prin povești terapeutice

: Cum să ne comportăm cu copiii în funcție de temperamentul lor

Cartea a apărut la editura Orizonturi, și o găsiți în librăriile online: elefant, (săptămâna aceasta și cu reducere, iar transportul este gratuit dacă sunteți din București și solicitați pachetul în librăriile din centru) librarie.net, libris (transportul este gratuit la orice comandă), AdevarulShop, BookCity.

Pisicile războinice – Erin Hunter – editura ALL (Galaxia Copiilor)

Una din ultimele apariții pentru copii de la Galaxia Copiilor este și seria Pisicile războinice, două volume pe care eu personal nu am apucat să le citesc. Probabil nu voi ține pasul cu toate lecturile copiilor, însă le predau și lor ștafeta aici, pe blog. Nu mai povestesc ce citim, ci ce citesc copiii mei. Iris face progrese din punct de vedere al implicării, și și-a făcut chiar o listă lungă de lectură. Momentan nu progresează cu „tăiatul” de pe listă, căci e la volumul II din Harry Potter… Cu Andrei problema e alta: citește, și relativ repede, însă când vine vorba de povestit… și să mai și scrie… parcă îl pun să tragă la moară!

Cu chiu cu vai am scos de la el povestirea de mai jos. I-am cerut să argumenteze, și el a preferat să facă rezumatul. Însă cea mai bună recomandare pe care o putea face celor două volume este aceea că, din toate cărțile de la ALL, el pe aceasta a ales-o în cadrul campaniei Cartea în așteptare. Mai mult, am aflat că prima carte dată în prima zi de târg Bookfest a fost recomandarea lui Andrei.

Vă las în compania cititorului, cu un ultim mesaj: cărțile le găsiți în librăria editurii ALL, sau în librăriile online elefant, librărie.net, libris, eMag, AdevarulShop, BookCity, Book-Land, iar seria lui Erin Hunter continuă cu noi surprize!

Zilele trecute nu prea aveam ce să fac și am luat din bibliotecă primul volum din Pisicile războinice. Mă gândeam că este plină de acțiune și aventură și trebuie să o citesc. După ce m-am apucat de ea, m-am îndoit că e despre pisici războinice, fiindcă începea cu o „pisică de casă”, pe nume Roșcovanul. Dar într-o noapte acesta s-a hotărât să meargă în pădure. Aici locuiau clanurile sunt grupuri de pisici, alcătuite din: Liderul, Secundul liderului, războinicii, ucenicii, pisica-vraci, reginele și bătrânii.

Un „ucenic” din clanul Tunetului pe Labă Cenușie l-a întâlnit pe Roșcovanul și s-a luptat cu el. Roșcovanul fiind victorios, a fost invitat în clan. A fost numit ucenic și numele lui de acum încolo era Labă de Foc.

Pe lângă clanul Tunetului mai există încă trei clanuri: clanul Râului, clanul Umbrelor și clanul Vântului. Trăind laolaltă, pisicile din clan se îndoieau că o să supraviețuiească Labă de Foc măcar o iarnă și să devină războinic. Labă de Foc se adaptase la mediul lor de viață. După toate antrenamentele făcute de el, se împrietenise cu Labă Fumurie. Dar, fără avertisment, clanul Umbrelor le-a atacat punctul de bază unde locuiau cei din clanul Tunetului. Labă de Foc și Labă Fumurie s-au luptat cu Stea Căzătoare, câștigând lupta. Acesta era un fel de dictator, susținut de toți din clanul Umbrelor, în afară de grupul de elită. Cei doi au fost eroii luptei și au fost numiți „războinici”. Lui Labă Fumurie i s-a spus Dunga Cenușie și lui Labă de Foc i s-a schimbat numele în Inimă de Foc.

După ce au fost numiți războinici, au stat de veghe toată noaptea, apoi au pornit într-o patrulă. Au găsit o pisică-vraci pe nume Colț Galben. Era din clanul Umbrelor, și au dus-o în tabără. Ea avea niște răni grave și a ajutat-o pisica-vraci a clanului Tunetului Frunză Ruginie. În prima săptămână a fost ținută ca ostatic. Pisica-vraci a clanului Tunetului, Frunză Ruginie, a fost omorâtă de liderul clanului Umbrelor, Stea Căzătoare, fiindcă păzea pisoii care urmau să devină ucenici și el voia să cucerească clanul într-un viitor apropiat. Dar asta nu a fost tot. Ei au alungat și clanul Vântului. Clanul Tunetului s-a hotărât să îl omoare pe Stea Căzătoare. Cu ajutorul lui Colț Galben, care avea niște prieteni în clanul Umbrelor, au reușit să atace, dar Stea Căzătoare a scăpat. A fost ales ca lider al clanului Umbrelor fiul lui, care era bun la suflet.

După ce totul aproape a revenit la normal, toți liderii, în afară de cel al clanului Vântului, s-au întâlnit. Ei au hotărât că trebuie să aducă clanul Vântului înapoi, pentru că clanul Umbrelor și clanul Râului vânaseră pe teritoriul lor. S-au oferit din clanul Tunetului Inimă de Foc și Dungă Cenușie. Mergând la drum, trebuiau să traverseze o cale a Tunetului (un drum) care era plină de monștrii (vehicule). Ei au simșit mirosul clanului într-un tunel. Când au ajuns pe cealaltă parte a Tunetului, au găsit niște adolescenți, care au dormit peste noapte la ieșire. Ei au vrut să prindă pisicile. Dar pentru pisici, a fost o veste proastă: mai exista un tunel. Pe la mijlocul lui era adăpostit tot clanul Vântului.

Ei s-au întâlnit cu liderul clanului Vântului, Stea Înaltă. Au luat-o pe un drum puțin mai greu, unde erau niște câini dezlegați noaptea. Au dormit încă o noapte și au pornit la drum. Dupa ce au ajuns la baza clanului Vântului, Dungă Cenușie și Inima de Foc au fost însoțiți de secundul clanului Vântului, „Mustăcioară”. Au luat-o prin teritoriul clanului Râului. O patrula a venit și i-a atacat. Unul din patrulă, Gheară Albă, a murit. Au ajuns la clanul Tunetului și s-au odihnit. Din patrulă făcea parte și Pârâu Argintiu, fiica liderului clanului Râului, de care Dungă Cenușie s-a îndrăgostit.

După câteva zile au fost atacați de Stea Căzătoare și războinicii lui de elită. Au învins războinicii clanului Tunetului și l-au prins pe Stea Căzătoare. L-au ținut ostatic. După o lună de la atacul lui Stea Căzătoare, a venit Mustăcioară la ei grăbit spunându-le că au fost atacați de Clanul Râului și Clanul Umbrelor. Tot clanul Tunetului s-a grabit la luptă. A fost o luptă dură. Pe câmpul de luptă Inima de Foc s-a întâlnit cu Pârâu Argintiu, și i-a spus unde se află Dungă Cenușie, iar ea s-a dus în pădure să-l întâlnească.

De ce mi-a plăcut cartea: E plină de aventură, prezintă viața din perspectiva unei pisici și este plină de umor.

De ce nu mi-a plăcut cartea: Nu mi-a plăcut fiindcă nu s-a tradus partea a III-a și nu știu sfârșitul.

Tabletă versus carte. Dilemă în educație.

Uneori am impresia că „planetele” se aliniază în unele zile, și parcă cer ele câteva rânduri… Azi mi-am prezentat una din temele de semestru, temă pe care nu aș fi reușit s-o fac fără ajutorul vostru, cei care mă urmăriți. Așadar, dacă ați răspuns la chestionarul privind folosirea tehnologiei în procesul de predare-învățare, verificați mailul (în cazul în care mi l-ați lăsat, sau lăsați-mi un mesaj, dacă sunteți interesați) pentru a vedea rezultatele cercetării.

O concluzie ce transpare din tot studiul – deși există dorință: este încă foarte greu să integrăm mijloacele tehnologice în procesul de învățare. Nu vorbesc aici despre materiale suport, care pentru un sfert de oră să le capteze atenția. Vorbesc despre abordarea lecției având la îndemână instrumente moderne. Știu că ar însemna muncă… și am văzut pe pielea mea. M-am apucat să pregătesc o lecție de istorie pentru clasa a IVa, pe tema „Uniunea europeană”. Ei bine, manualul e din 2006, adică dinainte ca România să adere. Pot folosi manualul? Nu. Hărți? Atlasele cam tot de pe-atunci sunt. În schimb am avut la dispoziție lucrări precum Vino să cunoști Uniunea europeană, sau materiale primite la centrul Uniunii europene din București. Și, pe lângă multiplicat câteva pentru un joc cu harta mută, mi-a fost mai ușor să fac repede o prezentare utilă toată ora, și care m-ar scuti în același timp de scris schema pe tablă, căci am realizat-o treptat în slide-uri, cu iconiță specială „scriem în caiet”. Deodată un suport pentru întreaga oră a devenit soluția tuturor problemelor mele cu materialele… în plus am integrat și link către imnul Uniunii. Acum 15 ani aș fi spus că e o lecție ultra-modernă, acum mi se pare atât de „normală” și deloc ieșită din comun că parcă e o a doua natură.

La fel cred că se simt și copiii. Au enorma șansă de a avea acces la niște instrumente de învățare extraordinare. Doar că cineva – și aici e problema, nu știm cine – trebuie să-i ajute să nu mai vadă tabletele, telefoanele, calculatoarele, ca jucării. M-am amuzat teribil la afirmația unui participant la dezbaterile de azi: părinții au inventat pentru copiii mici o suzetă miraculoasă – le dai telefonul/tableta și tac instant, nu mai deranjează cu orele. Ei bine, dacă atunci când erau mici le dădeați suzeta… poate vă gândiți la afirmația aceasta.

Putem transforma procesul de învățare. Doar că nu trebuie să căutăm mereu calea cea mai ușoară. Calea corectă presupune multă muncă, multă pregătire, timp investit, și nu neapărat bani.

Am să închei cu o recomandare: un volum de care m-am îndrăgostit instant la târgul de carte, și pe îl văd folosit cu grupurile de copii, atunci când încercăm să-i motivăm pentru lectură. Este o carte, apărută la editura Gama, este dilema în imagini expresive a două personaje care nu-și găsesc calea comună, cumva personificarea luptei dintre generațiile tradiționaliste și cele IT de azi. Nu trebuie să fie o luptă în care unul să câștige și unul să piardă, ci una din care fiecare să afle mai mult despre celălalt și să iasă amândoi în câștig.

Ce-ai acolo?
Este o carte.
Și… cum derulezi mai jos?
Nu derulez. Dau pagina. Este o carte. […]
Postezi pe blog cu ea?
Nu. Este o carte.[…]
Poate să dea sms-uri?
Nu.
Să scrie pe Tweeter?
Nu.
Are wi-fi?
Nu.[…]
Deci… ce mai știe cartea asta să facă? Are nevoie de parolă?
Nu.
De un nume de utilizator?
Este o carte! […]
Nu-ți face griji, o pun la încărcat când termin!

Și acum, la final, întrebarea de baraj: cum folosiți aceste „device-uri” cu copilul? Suzetă IT? Instrument de învățare?

Cartea în așteptare, o campanie socială și culturală a Grupului editorial ALL

Ei bine, încep să primesc și noutățile legate de târgul de carte. Una din inițiativele foarte frumoase, la care mă bucur că pot lua parte, este campania Cartea în așteptare (#carteainasteptare). Dacă ar fi fost să aleg eu, aș fi ales pentru acest raft special Oksa Pollock, preferata mea. Ar fi fost o mulțime de cărți pentru studenți sau elevi de liceu în colecțiile editurii, de citit… Însă nu uit că am un blog destinat celor mici, și aș vrea ca și ei să găsească acolo ceva potrivit vârstei. Recomandarea noastră de lectură vine de la un mic cititor.

Chiar înainte de a accepta implicarea în campanie, Andrei a terminat de citit „Pisicile războinice”, o aventură care va continua, susținută de editura Galaxia Copiilor. Cum el a fost încântat de poveste, și nu mai prididea cu exemplele (în curând va fi gata și recomandarea lui scrisă), am ales-o pentru campania Cartea în așteptare la standul editurii ALL.

Așadar, nu uitați acasă carnetele de elev/student și vedeți ce anume vă place! M-aș bucura să aflu și dacă recomandarea noastră v-a fost pe plac!

Detalii utile:

În perioada 20-24 mai 2015, Grupul editorial ALL va fi prezent la cea de-a X-a ediție a Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Cu această ocazie, va fi lansată campania Cartea în așteptare, o campanie socială și culturală inițiată de ALL cu sprijinul Rock FM, bookblog.ro, Revistei LZR și Universității din București.

Cartea în așteptare este un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor.

Nu toți cei care vor să citească au bani de cărți. De aceea, Grupul editorial ALL le oferă cititorilor darnici prilejul de a-i ajuta pe elevi și studenți să descopere bucuria lecturii. Cei care vizitează standul ALL de la Bookfest pot cumpăra o carte care le place, plătind doar jumătate din preț, cu condiția să o lase la raftul special amenajat, în așteptarea cititorului potrivit.

Dăruieşte bucuria lecturii @Bookfest!

Alege o carte care îţi place din standul ALL @Bookfest.

Plăteşte jumătate din preţul de stand la casă.

Las-o în raftul Cartea în aşteptare special amenajat în standul ALL.

Elevii și studenții se vor bucura de cărțile din acest raft.

S-au alăturat acestui demers de promovare a lecturii persoane publice, bloggeri, jurnaliști, critici literari. Cărțile donate de aceștia își vor aștepta cititorii începând de miercuri, 20 mai, la standul ALL de la Bookfest (Pavilion C1, Romexpo).

La finalul Târgului, cărțile rămase în raftul Cartea în așteptare vor fi donate bibliotecii Colegiului Național “Gheorghe Lazăr” din București.

Mai multe detalii despre campanie gasiți pe allcafe.ro sau pe pagina de Facebook editura.all.

Atelier gratuit pentru copii: String Art pe carton

Cum v-am obișnuit deja, săptămâna aceasta, la târgul de carte Bookfest 2015, editura Casa v-a pregătit o surpriză din seria atelierelor organizate sub tutela Ideilor creative. Colecția a crescut anul acesta cu încă căteva numere faine, despre unele am vorbit deja, despre celelalte voi vorbi cu siguranță.

Recunosc că din seria aceasta favoritul meu este numărul 109, de aceea l-am și ales ca activitate pentru atelierul de la târg. Poate nu ați pus demult mâna pe ac, căci îmi vine greu să cred că generația 30+ nu știe ce e acela. Dar sunt aproape sigură că mulți dintre dumneavoastră nici nu le-ați arătat copiilor această unealtă. Sper să nu îi creștem ca pe Aurora, prințesa adormită, să afle la 16 ani ce e aceea o înțepătură…

Cusăturile sunt introduse în programa școlară începând cu grupa mare de la grădiniță, însă extrem de puține cadre didactice și execută concret acest capitol, iar când se întâmplă, preferă un ac de plastic… Acul, prin definiție, înțeapă. Acul de plastic… nu este ac, după părerea mea.

Așadar, sâmbătă, începând cu ora 13, timp de o oră și jumătate, vă aștept să faceți cunoștină cu micuțele și drăgălașele mele ace de oțel. S-au mai jucat cu copiii, nu sunt sălbatice, merg săptămânal cu mine la grădiniță de vreo 4 ani, pentru activitatea opțională, dar este posibil ca, până se împrietenesc cu un nou copil, să aibă nevoie de supraveghere.

Vom coase o secțiune din coronița oferită ca model. Copiii vor primi suportul gata perforat. Exercițiul acesta este foarte util pentru educarea musculaturii mâinii, însă i-am scutit de data aceasta, deoarece timpul nu este foarte generos cu noi. Părinții sunt de asemenea rugați să rămână cu copilul pe durata atelierului, mai ales dacă va fi prima dată când coase. Nu pentru că s-ar putea răni, ci pentru că în general mai au nevoie de ajutor cu nodurile și încurcăturile.

Activitatea se desfășoară la Clubul Șoriceilor de Bibliotecă, sâmbătă, 23 mai, ora 13:00-14:30, Pavilionul C1, la etaj, în cadrul Salonului Internațional de carte Bookfest, din complexul Romexpo. Locurile sunt limitate (16, pentru copii de minim 6 ani), vă rog să folosiți formularul de mai jos pentru rezervări. Acestea vor fi confirmate pe mail. Dacă doriți, puteți face rezervări și prin sms, la numărul 0722-955-103, dar specificați vă rog și adresa de mail pentru a vă putea trimite confirmarea.

Vă așteptăm!

Totul despre psihologia persuasiunii – Robert B. Cialdini

Nu am povestit aproape deloc cum e să fiu din nou student, pentru că în mare parte din cazuri, am regăsit universitatea cam în același loc în care am lăsat-o acum 15 ani. Totuși, trebuie să recunosc că există și excepții de la această regulă, chiar dacă îmi ajung degetele de la o mână să le număr, câteva cursuri și profesori sufletiști care au reușit să îmi arate că lucrurile pot fi și „altfel”. În cadrul unei astfel de întâlniri am avut plăcerea să-l ascult pe dr. Robert B. Cialdini, vorbind despre tehnicile de persuasiune. Filmul, disponibil online, are un preț prohibitiv pentru noi, cei de la marginea Europei, însă am fost mai mult decât fericită când am văzut că există cartea în traducere. Aș fi riscat cu ea și în engleză, pentru că ideile pe care le-am urmărit timp de o oră cereau singure să fie aprofundate.

Cartea este la prima vedere o analiză a tehnicilor de vânzare, cum reușesc departamentele de vânzări să ne determine să cumpărăm mai mult, și mai ales fără a avea neapărată nevoie, ori să plătim un preț mai mare decât ne-am propus. Exemplele oferite sunt copleșitoare, le identifici pe măsură ce citești în jurul tău, chiar până la banalul flyer de reclamă pe care îl găsești agățat de ușă când te întorci acasă. Este extrem de utilă fiecăruia dintre noi, pentru a identifica corect capcanele lipsite de prejudecăți ale vânzătorilor-de-orice.

În schimb nu acesta este motivul pentru care la curs ne-a fost prezentată teoria dr. Cialdini, și nici cel pentru care am ales să citesc cartea. Tehnicile enumerate aici pot fi folosite cu succes la clasă. Peste tot aud faptul că copiii nu sunt interesați, nu reușim să-i atragem suficient, să le provocăm curiozitatea. Poate că nu am abordat tehnica potrivită. Poate că avem nevoie să cunoaștem mai bine aceste strategii de persuasiune, pentru a-i putea conduce mai ușor în punctul în care vrem să ajungă. De aceea cred că e importantă reinterpretarea fiecărui principiu prezentat, și cum ar putea fi adaptat mai bine în interacțiunea cu clasa. Le voi lua pe rând, puțin detaliate, căci nu vreau să vă răpesc plăcerea unei lecturi extraordinare, și voi începe cu recomandarea finală a dr. Cialdini: scrieți principiile pe o carte de vizită, și țineți-le în portofel. Nu le veți ști mereu pe dinafară, însă, când veți fi în impas, e suficient să aruncați o privire și să găsiți o soluție.

Persuasiunea funcționează după părerea dr. Cialdini după câteva principii în perfectă simbioză cu natura umană:

1. Regula reciprocității, conform căreia oamenii le spun „da” celor cărora le sunt datori; fiecare are un simț al onorării datoriilor, de a răspunde pe măsură cuiva care te-a ajutat în trecut. Conform acestui principiu, ceri mai mult, când vrei să primești mai puțin, iar la primul refuz, nu cedezi și insiști. Rareori oamenii spun „nu” de două ori, deoarece nu e în natura omului să fie rău. O altă modalitate este negocierea, și concesiile oferite „la jumătatea drumului”. Regula presupune abilități de negociator, pe care foarte mulți nu le au. Însă se poate exersa cu succes dimineața la piață, chiar dacă numai prin observație.

2. Angajament și consecvență, capitol care începe cu un citat din Leonardo da Vinci: E mai ușor să reziști de la început decât să te împotrivești la sfârșit. Cele două idei sunt ușor de pus în practică, dacă subiectul își ia un angajament public, sau, și mai mult, îl scrie pe hârtie, foarte importantă fiind aici presiunea socială. Nimeni nu vrea să fie considerat neserios sau nedemn de încredere. Odată ce te-ai angajat public să faci un lucru, este aproape imposibil să dai înapoi. Consecvența funcționează aproape identic. Citind notițele, m-am gândit imediat la banalele teme pentru acasă, cât este de important ca elevul să repete tema și mai ales să o noteze pe carnețel. Este un mod de angajament scris că acel scop va fi atins.

Un exemplu (și nu singurul) mult mai bun este oferit de dr. Cialdini legat de educația copiilor: găsirea unui motiv interior de angajament face diferența între supunerea de scurtă durată și angajamentul pe termen lung. Cum determini un copil să nu mintă? Îl ameninți că-i tai limba… și atunci va funcționa atât timp cât ești în preajmă, și îl poți „prinde”, sau îi explici ce înseamnă minciuna, efectul asupra lui și a celorlalți (dezamăgirea, neîncrederea), și îl determini să-și găsească singur „angajamentul” de a spune adevărul

3. Dovada socială – Acolo unde toți gândesc la fel, nimeni nu gândește prea mult. (Walter Lippman). Este poate capitolul pe care l-am parcurs cu zâmbetul pe buze. Vorbim toți de „instinctul de turmă”, despre a face ceea ce fac și ceilalți fără a gândi prea mult în acest sens. De câte ori nu vi s-a întâmplat să întrebați un copil de ce a făcut un anumit lucru, și răspunsul să fie „și X a făcut”? Ne-am minunat cum de nu a gândit înainte… tocmai datorită existenței acestui principiu. Dacă ceilalți fac, înseamnă că e bine. Căutați în reclame exemplele, sau întrebați-vă de ce ați cumpărat un anumit lucru… De cele mai multe ori, acest principiu funcționează corect. Cumpărați un anumit obiect pentru că prietenii X, Y și Z l-au încercat, aveți încredere în ei, și este imposibil să greșiți. Dar ce facem cu oala minune de la teleshopping, pe care o actriță celebră și de care ne-am atașat în trecut o recomandă ca fiind visul devenit realitate în bucătărie? O cumpărăm, și constatăm pe banii noștri, că reclama este falsă… Atenție așadar când funcționați pe pilot automat și când nu! În ceea ce-i privește pe copii, sunt sigură că identificați problemele funcționării automate…

4. Principiul simpatiei are câteva linii direcționale simple: oamenii spun „da” celor pe care îi plac și celor care îi plac așa cum sunt. Care este primul lucru pe care trebuie să-l facă un cadru didactic la clasă? Să se facă plăcut. De ce? Pentru că va fi mult mai ușor să obțină colaborarea elevilor. Nimeni nu vrea să fie împotriva cuiva pe care îl place, și de la care așteaptă același sentiment. Cum îl pui în funcțiune? Găsești puncte comune, faci complimente reale. Nu vă explic cum funcționează în vânzări (doar o atenționare, priviți de două ori testimonialele cu oameni „normali” de la teleshopping), vă las să citiți cartea în acest sens.

Însă aici simt nevoia să preiau un fragment care este legat direct de modul în care se desfășoară și în momentul de față activitatea la clasă. Pentru a întări relațiile sociale dintre copii, dezvoltarea simpatiei reciproce este esențială. Dacă vrei armonie, liniște, vrei să se joace împreună, atunci trebuie să-i faci să se placă, să se aprecieze, să se respecte. Sunt două exemple în carte, primul legat de desegregarea școlilor în S.U.A., problemă extrem de actuală, și care nu a reușit decât acolo unde s-au format echipe mixte, s-a lucrat în comun, s-a trecut peste cele câteva elemente diferențiatoare. Al doilea exemplu este extrem de comun: imaginați-vă o clasă, unde profesorul întreabă și elevii răspund. Câțiva sunt cu mâinile pe sus, dar va răspunde unul singur. Doar unul este cel care va primi în acel moment aprecierea uneia dintre cele mai importante persoane ale vieții lor, dacă ne gândim la preșcolari și școlarii mici. Ceilalți care ratează momentul vor fi disperați, iar cei care nu știau răspunsul – ușurați. Este motivul pentru care acești copii nu vor învăța să simpatizeze unul cu celălalt, și ne vom întreba de ce se îmbrâncesc, își vorbesc urât…

Iată cum funcţionează lucrurile în general: Profesorul stă în faţa clasei şi pune întrebări. Şase sau zece copii stau încordaţi în băncile lor şi îşi flutură mâinile ridicate în faţa profesorului, nerăbdători să fie solicitaţi şi să arate ce isteţi sunt. Alţi câţiva stau liniştiţi, cu privirile în jos, încercând să pară invizibili. Atunci când profesorul solicită unul dintre copii, poţi vedea priviri dezamăgite şi disperate pe feţele elevilor nerăbdători să răspundă, care au ratat o ocazie de a obţine aprobarea profesorului, şi uşurare pe feţele celorlalţi care nu ştiau răspunsul… Acest joc creează o concurenţă acerbă şi miza este mare deoarece copiii concurează pentru dragostea şi aprobarea uneia dintre cele două sau trei persoane importante pentru lumea lor. Mai mult decât atât, acest proces garantează că aceşti copii nu vor învăţa să se simpatizeze şi să se înţeleagă unul cu altul.
Gândeşte-te la propria ta experienţă.
Dacă ai ştiut răspunsul corect şi profesorul a solicitat pe altcineva, ai sperat probabil că acel elev va face o greşeală, astfel încât tu să ai o şansă să-ţi arăţi cunoştinţele. Dacă tu ai fost solicitat şi ai greşit sau dacă nu ai ridicat mâna, probabil că i-ai invidiat şi nu i-ai putut suferi pe colegii care știau răspunsul. Copiii care eşuează în cadrul acestui sistem de învăţământ devin geloşi şi plini de resentimente faţă de cei care au succes, tratându-i cu dispreţ ca fiind răsfăţaţii profesorului sau chiar pedepsindu-i prin violenţă în curtea şcolii. De cealaltă parte, elevii buni îi tratează pe cei slabi cu dispreţ numindu-i „proşti” sau „bătuţi în cap”. Acest proces concurenţial nu încurajează nici un tânăr să fie binevoitor şi entuziast faţă de colegii săi.

5. Principiul autorității, conform căruia, dacă un expert spune, trebuie să fie adevărat. Înainte să ceri ceva, oferi ca argument zona de adevăr (să ne gândim doar la toate sfaturile de puericultură, care încep cu „experții britanici/americani spun că”…). De asemenea, pentru a câștiga autoritate îți poți recunoaște întâi slăbiciunile, urmate imediat de cel mai tare punct pe care îl poți scoate în evidență. Ca exemplu – folosirea limbajului de specialitate într-o discuție.

Însă principiul este întărit și prin alte elemente, cum ar fi titulaturile, și chiar hainele și accesoriile. Ca exemplu de falsă autoritate, gândiți-vă la copleșitoarea „academician doctor inginer, Elena Ceaușescu”. Sau la hoții ce se prezintă în uniforme de polițiști, sau cum poți fi păcălit de o insignă falsă. Ajungem și la autoritatea profesorului la școală. Nu se poate câștiga fals. O diplomă obținută fără muncă, restanțe și fraudă, nu îți va da niciun „punct tare” pe seama căruia să-ți câștigi autoritatea în fața copiilor. Mulți vorbesc și despre cum trebuie să se îmbrace un cadru didactic… și de când merg în ultimii 5 ani la festivitățile școlare, mi-am pus uneori mari semne de întrebare dacă unele doamne/domnișoare sunt angajate ale școlii, sau ale vreunui club de noapte…

6. Raritatea. Este poate principiul pe care l-aș vedea cel mai bine aplicat în educație. Trebuie să-i convingi pe copii că procesul de învățare este ceva unic, pe care nu-l ai, și trebuie să-l obții. Și nu pot beneficia de acesta decât dacă merg în direcția pe care le-o indici. Trebuie să vadă nu neapărat ceea ce câștigă, ci ceea ce au de pierdut. Trebuie să-i ajutăm să redescopere acel „ceva” pe care instituția școlară îl poate oferi (normal, înainte de aceasta, trebuie să descoperim noi înșine sensul în care ne îndreptăm 🙁 ).

Exemplele din carte, cel puțin în privința educației, sunt multe. De exemplu, educația sexuală: nu le da informație, creează-le impresia că e ceva „rar” și vor lupta să obțină, fără să mai trieze sursele. Prezintă-le informațiile integrate în „normal”, și nu vor manifesta mai mult interes decât este necesar. Încearcă să impui o regulă strictă, și vei obține imediat revolta, căci copilul are o reacție normală la îngrădirea libertății individuale.

Poate că este ceea ce ar trebui să facem cu școala. A devenit prea comună, nu mai are valoare. Să încercăm să-i dăm această „raritate”, să o transformăm în ceva ce copiii își vor dori să aibă în viața lor, și atunci vor fi mai motivați și vor depune mai mult efort să se integreze.

Închei cu una din concluziile autorului. Dr. Cialdini găsește o explicație pentru faptul că animalele au răspunsuri standardizate la stimuli: sistemul lor nervos este nedezvoltat, și stimulii înconjurători îl supra-încarcă. Un iepure va fugi la un stimul auditiv, nu va sta să analizeze. De aici, face o paralelă cu oamenii: chiar dacă avem un sistem nervos impresionant, ne găsim aproape în situația periculoasă de a nu mai face față multitudinii de stimuli care ne înconjoară. Pericolul care ne paște este acela de a da răspusuri automate, însă va exista mereu pericolul de a pica în capcana celor care exploatează aceste tehnici. Așadar, atenție la „pilotul automat”!

Ar mai fi multe de spus… am o sumedenie de semne lipite în carte, însă este imposibil să le abordez aici pe toate. Vă recomand încă odată să o citiți, nimic nu o poate înlocui, nici măcar acest articol de prezentare. Este, cu adevărat, o carte „rară”, și sper că v-am convins să o deschideți, nu numai prin cuvintele de mai sus, ci și prin „autoritatea” pe care mi-am câștigat-o prin recomandările de până acum. (Ultima frază nu este decât o exemplificare a folosirii principiilor în viața de zi cu zi 🙂 .)

Cartea o puteți achiziționa direct de la editura BusinessTech, dar și din librăriile online: carturesti, diverta, elefant, librarie.net, libris, eMag, okian.

Lectură plăcută!

String art – un nou număr al colecției Idei creative

Așteptam demult un asemenea număr în colecția mea preferată, și nu aveți idee ce bucurie a fost pentru mine când l-am văzut pe lista de noutăți. De câțiva ani de când am lansat acest portal, temele de cusături s-au repetat periodic, mereu cu alte modele. Feedbackul a fost întotdeauna pozitiv, sunt o mulțime de copii care au pus prima dată mâna pe ac în urma provocărilor de la temele săptămânale. Cusăturile au reprezentat și tema centrală a opționalului pe care îl susțin în cadrul grădiniței și programului de after-school, și am fost mereu încântată când am văzut că munca nu este în zadar. Am lucrat cu copii de la 4 la 10 ani, și acul nu este un dușman, sau o unealtă de ocolit.

Regulile sunt simple: când coși, nu ții degetul în fața acului, dar ții ochii pe el!

Numărul 109 al colecției Idei creative aduce câteva modele care se pot realiza pe carton, dar este prezentată mai pe larg tehnica realizării pe lemn. Nu am lucrat încă această variantă, pe motiv că țintele necesare nu îmi sunt chiar la îndemână. În schimb am văzut anul trecut, într-o sală de la muzeul Antipa, câteva tablouri realizate astfel, și erau impresionante! Sper ca în curând să găsesc suportul de lemn necesar, un meșter priceput la bătut cuie în puncte fixe (nu știu cum se face, dar aici mi-am nimerit mereu degetele), timpul necesar și răbdarea de a lucra un astfel de proiect. Pe net, dacă îl întrebați pe google de string art, veți găsi o sumedenie de exemple. Cartea propusă de editura Casa vine însă cu explicațiile necesare pentru realizarea proiectelor.

Ce găsiți în carte: broderie pe carton, string art pe plăci de lemn, forme geometrice, felicitări în nuanţe de roz şi mov, inimi răsfirate, fluturi, hexagon albastru, valuri înspumate, felicitări de Crăciun, coroniţă brodată, stea, pasăre, soare, felicitări mici.

Pe lângă descrieri și modelele orientative, volumul cuprinde și filele cu imprimeurile necesare, inserate la jumătate, și care se pot detașa pentru multiplicare. Ținând cont că este vorba doar de perforare, pentru un model poate fi folosit direct printul furnizat, însă eu am preferat să le copiez. Foaia am prins-o cu cleme de carton (un carton cât mai gros, pentru a ține modelul bine întins), și am perforat cu un ac subțite. Am încercat și cu un ac gros, însă pătrunde mult mai greu prin carton și am renunțat.

Anul acesta am cusut coronița, când rămăsesem în pană de inspirație pentru felicitarea de Paști. O secvență din ea am pregătit-o și pentru Năzdrăvani, la temele săptămânale, și puteți vedea toate creațiile dând click pe imaginile de mai jos. Copiii au avut pe spatele modelului câteva linii coordonatoare, pentru a putea „vedea” modelul, însă numai pentru o frunză și o floare. Pe celelalte le-au cusut fără direcționale, folosind intens abilitățile de orientare vizuală.

Același model l-am început și la opțional, și am reușit să terminăm parțial după aproape două ore de curs:

Așa cum v-am obișnuit, la târgul de carte ce va urma, împreună cu editura Casa, vom organiza pentru copii un atelier gratuit, tot pe această temă, sting art. În curând voi adăuga și detaliile, dar voi reveni și cu alte modele realizate la grădiniță împreună cu copiii, căci ne-am apucat (cei care au terminat primul model) de steluțe, chiar dacă iarna este încă foarte departe.

Volumul prezentat îl puteți achiziționa direct din librăria online a editurii Casa, dar și din alte librării online precum: elefant, bestkids, librarie.net, emag,

Un model asemănător, pe aceeași temă îl găsiți la Libris, Bookdepository, Books-Express, Okian.

Talente de Năzdrăvani

Category Archives: Cărţi pentru copii