Pisicile războinice – Erin Hunter – editura ALL (Galaxia Copiilor)

cartea_in_asteptareUna din ultimele apariții pentru copii de la Galaxia Copiilor este și seria Pisicile războinice, două volume pe care eu personal nu am apucat să le citesc. Probabil nu voi ține pasul cu toate lecturile copiilor, însă le predau și lor ștafeta aici, pe blog. Nu mai povestesc ce citim, ci ce citesc copiii mei. Iris face progrese din punct de vedere al implicării, și și-a făcut chiar o listă lungă de lectură. Momentan nu progresează cu „tăiatul” de pe listă, căci e la volumul II din Harry Potter… Cu Andrei problema e alta: citește, și relativ repede, însă când vine vorba de povestit… și să mai și scrie… parcă îl pun să tragă la moară!

Cu chiu cu vai am scos de la el povestirea de mai jos. I-am cerut să argumenteze, și el a preferat să facă rezumatul. Însă cea mai bună recomandare pe care o putea face celor două volume este aceea că, din toate cărțile de la ALL, el pe aceasta a ales-o în cadrul campaniei Cartea în așteptare. Mai mult, am aflat că prima carte dată în prima zi de târg Bookfest a fost recomandarea lui Andrei.

Vă las în compania cititorului, cu un ultim mesaj: cărțile le găsiți în librăria editurii ALL, sau în librăriile online elefant, librărie.net,  libris, eMag, AdevarulShop, BookCity, Book-Land, iar seria lui Erin Hunter continuă cu noi surprize!

donatie-cristina-talente-de-nazdravani

 

Zilele trecute nu prea aveam ce să fac și am luat din bibliotecă primul volum din Pisicile războinice. Mă gândeam că este plină de acțiune și aventură și trebuie să o citesc. După ce m-am apucat de ea, m-am îndoit că e despre pisici războinice, fiindcă începea cu o „pisică de casă”, pe nume Roșcovanul. Dar într-o noapte acesta s-a hotărât să meargă în pădure. Aici locuiau clanurile sunt grupuri de pisici, alcătuite din: Liderul, Secundul liderului, războinicii, ucenicii, pisica-vraci, reginele și bătrânii.

Un „ucenic” din clanul Tunetului pe Labă Cenușie l-a întâlnit pe Roșcovanul și s-a luptat cu el. Roșcovanul fiind victorios, a fost invitat în clan. A fost numit ucenic și numele lui de acum încolo era Labă de Foc.

Pe lângă clanul Tunetului mai există încă trei clanuri: clanul Râului, clanul Umbrelor și clanul Vântului. Trăind laolaltă, pisicile din clan se îndoieau că o să supraviețuiească Labă de Foc măcar o iarnă și să devină războinic. Labă de Foc se adaptase la mediul lor de viață. După toate antrenamentele făcute de el, se împrietenise cu Labă Fumurie. Dar, fără avertisment, clanul Umbrelor le-a atacat punctul de bază unde locuiau cei din clanul Tunetului. Labă de Foc și Labă Fumurie s-au luptat cu Stea Căzătoare, câștigând lupta. Acesta era un fel de dictator, susținut de toți din clanul Umbrelor, în afară de grupul de elită. Cei doi au fost eroii luptei și au fost numiți „războinici”. Lui Labă Fumurie i s-a spus Dunga Cenușie și lui Labă de Foc i s-a schimbat numele în Inimă de Foc.

După ce au fost numiți războinici, au stat de veghe toată noaptea, apoi au pornit într-o patrulă. Au găsit o pisică-vraci pe nume Colț Galben. Era din clanul Umbrelor, și au dus-o în tabără. Ea avea niște răni grave și a ajutat-o pisica-vraci a clanului Tunetului Frunză Ruginie. În prima săptămână a fost ținută ca ostatic. Pisica-vraci a clanului Tunetului, Frunză Ruginie, a fost omorâtă de liderul clanului Umbrelor, Stea Căzătoare, fiindcă păzea pisoii care urmau să devină ucenici și el voia să cucerească clanul într-un viitor apropiat. Dar asta nu a fost tot. Ei au alungat și clanul Vântului. Clanul Tunetului s-a hotărât să îl omoare pe Stea Căzătoare. Cu ajutorul lui Colț Galben, care avea niște prieteni în clanul Umbrelor, au reușit să atace, dar Stea Căzătoare a scăpat. A fost ales ca lider al clanului Umbrelor fiul lui, care era bun la suflet.

După ce totul aproape a revenit la normal, toți liderii, în afară de cel al clanului Vântului, s-au întâlnit. Ei au hotărât că trebuie să aducă clanul Vântului înapoi, pentru că clanul Umbrelor și clanul Râului vânaseră pe teritoriul lor. S-au oferit din clanul Tunetului Inimă de Foc și Dungă Cenușie. Mergând la drum, trebuiau să traverseze o cale a Tunetului (un drum) care era plină de monștrii (vehicule). Ei au simșit mirosul clanului într-un tunel. Când au ajuns pe cealaltă parte a Tunetului, au găsit niște adolescenți, care au dormit peste noapte la ieșire. Ei au vrut să prindă pisicile. Dar pentru pisici, a fost o veste proastă: mai exista un tunel. Pe la mijlocul lui era adăpostit tot clanul Vântului.

Ei s-au întâlnit cu liderul clanului Vântului, Stea Înaltă. Au luat-o pe un drum puțin mai greu, unde erau niște câini dezlegați noaptea. Au dormit încă o noapte și au pornit la drum. Dupa ce au ajuns la baza clanului Vântului, Dungă Cenușie și Inima de Foc au fost însoțiți de secundul clanului Vântului, „Mustăcioară”. Au luat-o prin teritoriul clanului Râului. O patrula a venit și i-a atacat. Unul din patrulă, Gheară Albă, a murit. Au ajuns la clanul Tunetului și s-au odihnit. Din patrulă făcea parte și Pârâu Argintiu, fiica liderului clanului Râului, de care Dungă Cenușie s-a îndrăgostit.

După câteva zile au fost atacați de Stea Căzătoare și războinicii lui de elită. Au învins războinicii clanului Tunetului și l-au prins pe Stea Căzătoare. L-au ținut ostatic. După o lună de la atacul lui Stea Căzătoare, a venit Mustăcioară la ei grăbit spunându-le că au fost atacați de Clanul Râului și Clanul Umbrelor. Tot clanul Tunetului s-a grabit la luptă. A fost o luptă dură. Pe câmpul de luptă Inima de Foc s-a întâlnit cu Pârâu Argintiu, și i-a spus unde se află Dungă Cenușie, iar ea s-a dus în pădure să-l întâlnească.

De ce mi-a plăcut cartea: E plină de aventură, prezintă viața din perspectiva unei pisici și este plină de umor.

De ce nu mi-a plăcut cartea: Nu mi-a plăcut fiindcă nu s-a tradus partea a III-a și nu știu sfârșitul.

Posted in Cărţi pentru copii, Editura All and tagged , , , .

8 Comments

  1. Tot rezumatul e scris pe dos.1:Era Laba-cenusie 2:Roscovanul s-a intalnit cu Colt-galben in prima lui misiune de unul singur si era ucenic 3 Frunza-ruginie a murit pana cand Laba-de-foc sa devina razboinic .Si nu a fost ucisa de Stea-cazatoare ci de Fata-zgariata. 4 Stea-cazatoare era sustinut NUMAI de grupul de elita 5 Stea-cazatoare nu avea copii 6 In patrula cu care s-au intalnit pe teritoriul Clanului Raului nu era Parau-argintiu .Dunga-cenusie s-a intalnit cu ea cand aceasta i-a salvat viata de la inec 7 La bataliile ditre Clanuri (alianta dintre Clanul umbrelor si al raului si Clanul tunetului si vantului) Parau-argintiu la atacat pe Inima-de-foc din greseala pentru ca avea ochi zgariati si nu la recunoscut.

    • Bună, sunt autorul rezumatului. Nu am mai citit de un an cartea aceasta și am scris repede din amintiri. Trebuia să fiu mai atent.
      Mulțumesc pentru atenționare!

  2. Exista si partea a4a a5a a6a in rest nu mai stiu daca exista si alte volume eu am volumul 4 si sunt pe la mijloc e vorba despre Inima de foc care acum este secund , Stea albastru numai in el are incredere …… o sa fie si un incendiu in care a murit colt galben si ma m uitat pe la sfarsit si stiu ca nepotul lui Inima de Foc a fost răpit si ca Gheara de Tigru e conducătorul clanului Umbrelor in colo nu mai stiu ptr. ca ma chinui sa gasesc si celelalte volume dar nu le am gasit am citit pe spatele cartii si sunt volumele 5 si 6

    Succes sa le găsesti!

  3. Pingback: Topul celor mai bine vândute 10 titluri ale Grupului Editorial ALL în anul 2016 | Andreea's Book Club

  4. Pingback: Cele mai bine vândute 10 titluri ale Grupului Editorial ALL în anul 2016 | Recenzii filme si carti

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente