Saga „Berlin” – Fabio Geda & Marco Magnone

Copilăria mea, la nivel de lectură, era una foarte liniștită. Citeam ce aveam în casă, ori pe la unchiul meu, ce găseam în biblioteca școlii sau cea orășenească. Asta era viața în orășelele mici de provincie. Seriile „O mie și una de nopți”, apoi Jules Verne, au fost devorate în cantitatea găsită disponibilă. Nu am avut probleme să nu găsesc „episodul următor”, și acum, la a doua copilărie, pe care o trăiesc împreună cu copiii mei, mă ucid de-a dreptul volumele care apar și nu au încă continuare, ori nu a fost tradusă încă. Când am de-a face cu cea de-a doua variantă, mă rog doar să nu fie în germană, că nu știu o boabă…

Cele două volume din „Berlin” – Focurile din Tegel și Zorii din Alexanderplatz au ajuns la mine la recomandarea unei prietene. „Uite, am ceva pentru copiii tăi, că sunt mari. Cu siguranță o să le placă!” Și a avut dreptate, doar că nu a inclus în listă și copilul din mine, care n-a dormit două nopți în sesiune ca să termine și volumele, pe lângă toate celelalte. Întâi de toate, vă avertizez că al treilea volum apare în toamnă, în italiană, și n-am idee cât de prompți vor fi cei de la Corint Junior cu traducerea, însă știu sigur că nu o s-o aștept, la cum mă roade curiozitatea. Andrei e în aceeași stare, dar cum italiană nu știe, va trebui să mai aibă răbdare…

Pe lângă discuțiile cu ai mei pe marginea volumelor, am avut o surpriză fantastică cu grupa de școlari cu care lucrez vinerea. Am mai povestit că ora noastră de lucru manual, la cererea lor a devenit șezătoare, și spunem povești sau vedem ce-am mai citit. Nu știu cum a picat întrebarea, ce-am citit ultima dată, și era „Berlin”. Una dintre fetițe citise și ea, și le povesteam celorlalte în tandem… dar repede am ajuns la întrebarea referitoare la zidul Berlinului. De ce apăruse? Și aici mi-au ridicat mingea la fileu, dar în același timp mi-am dat seama cât de dificil este să le explic unor copii care nu erau nici măcar clasa a IVa. Am făcut apel la cunoștințele lor de orice tip despre istoria secolului XX, despre ce a însemnat comunismul și împărțirea Europei, și a fost cumplit. Le este foarte greu să înțeleagă, în anul 2016, când ai acces cu un click oriunde, ce a însemnat tragedia roșie care a înghețat pentru 40 de ani un continent.

Dar am trecut peste, și am ajuns la carte. Pe scurt, o maladie lovește omenirea, și virusul ucide pe oricine are vârsta de 18 ani împliniți. Cu puțin noroc, puteai supraviețui până la 19. Se trezesc astfel în Berlin găști de copii, rămase fără părinți, și fără speranță de viață. Nici nu apuci bine să guști viața, că vei muri. Ești însă nevoit să fii „matur” la 10 ani, cu responsabilități clare de supraviețuire. Te izbești de provocări pentru care nimeni nu te-a pregătit, și pentru care trebuie să folosești ceea ce la școală ai considerat inutil. Este un Berlin devenit junglă, fără electricitate, în care instinctele primează. Să știi să vânezi, să faci focul, să gătești, să economisești pentru iarnă, să faci planuri pentru ziua de poimâine. Să-i ajuți pe cei mai mici ca tine…

Este o carte menită să pună pe gânduri copiii care contestă autoritatea adulților, pregătiți oricând să se revolte. Îi pune în situația de a se vedea singuri. Ce ai ști să faci? Ai ști cum să prinzi o găină? Cum să construiești un laț pentru iepuri? Să folosești o pușcă? Să aprinzi un foc fără chibrituri sau brichetă? Este o carte menită să pună pe gânduri părinții, și modul în care decid că pot ușura viața copilului, făcând totul în locul lui. Nu curăță cartofi, că se taie. Nu decide, nu se implică în viața de zi cu zi.

Sunt esențiale momentele în care copiii realizează că ceea ce le lipsește lor se găsește în cărți, care le sunt în continuare accesibile. Acum depinde doar de ei să învețe, și să învețe ceea ce le este util – despre animale, plante, medicină, supraviețuire. Câți dintre copiii de azi au mai citit Robinson Crusoe? Sau Împăratul muștelor? Și așa descoperă copiii că ai nevoie să mergi la școală, să citești, să cunoști…

Vă recomand volumele, și în același timp și site-ul dedicat acestora, berlin-libro.it . Nu este tradus nici măcar în engleză, deși informațiile de aici preced cumva volumele, și lămuresc parte din întrebările pe care le ai odată scufundat în acțiune. I-am contactat pe autori, pe pagina de facebook, și au răspuns cu speranța că editorul român, odată cu traducerea volumelor, va face și traducerea „ziarelor” de pe site. Am descoperit aici traducerile în limba română, și sper să vă provoace suficient cât să le transformați în lectură de vacanță.

Cărțile sunt programate să apară astfel: Cartea a treia: 2016, toamna, Cartea a patra: 2017, primăvara, Cartea a cincea: 2017, toamna, Cartea a șasea: 2018, primăvara, Cartea a șaptea: 2018, toamna.

Volumele le găsiți la Corint Junior, sau în librăriile online Libris (livrare gratuită la orice comandă), elefant (livrare gratuită în pick-up point), librarie.net, Cărturești, eMag, și aș fi foarte curioasă, dacă le citiți, ce impresie v-au făcut, și mai ales cum s-ar vedea copiii puși în această situație. Ai mei speră că nu va fi cazul, dar Iris a decis să o înscriu la cercetași din toamnă…

Jocuri matematice cu forme geometrice pentru preșcolari și clasa pregătitoare

Trusă Logi II: Librărie.net, Editura Diana, Elefant, eMag

Când Andreiul meu a început să meargă la grădiniță, problema jucăriilor nu a fost una ușor de rezolvat. Nu aveam seif acasă, și nu-mi permiteam să dau foarte mulți bani, iar dacă îi investeam, atunci trebuia s-o fac cu cap. Printre seturile achiziționate atunci a fost și o trusă logică tip LOGI II. Nu știam, ca mamă, exact cum se folosește, însă îmi aminteam că am avut-o și eu la grădiniță și acasă, că mă jucam cu formele geometrice, construind tot felul de peisaje abstracte. Cumva am intuit cu el ce-aș putea face cu trusa: comparații de mărime și grosime, sortări de piese după formă, culoare. Le foloseau și la grădiniță, și cumva m-am mulțumit atunci cu această variantă de joc.

Anul acesta, al doilea de facultate, am aflat (pentru mine, ca mamă, prea târziu) ce se putea face cu acest joc. Am constatat că între timp am mai pierdut din piese (și a fost un chin să-mi confecționez 4 din fimo, au ieșit stâmbe, și probabil o să-mi iau o nouă trusă). Dar am avut și câteva aplicații de realizat pentru cursul de didactică, și dintre toate subiectele, cele cu forme geometrice au fost preferatele mele.

Pentru realizarea capitolului de jocuri din portofoliu am folosit volumul de mai jos, pe care l-am achiziționat înainte de a reuși să fac rost de bibliografia recomandată. Dar, chiar și așa, mi se pare că expune clar și la obiect jocuri ce pot fi făcute cu copiii de vârste mici, nu numai cu forme geometrice, cum aveam eu nevoie, ci și cu alte tipuri de material, pentru cei în criză de idei acasă.

jocuri didactice pentru activitatile matematice din gradinita

Librării: Elefant, Librărie.net, Libris, eMag

Revenind la trusa Logi, am folosit-o pentru jocul celor două cercuri, jocul celor trei cercuri, trenul cu 1, sau 2, 3, 4 diferențe. Pe lângă acestea sunt și altele, derivate, pe care le găsiți în volum. Alcătuirea de mulțimi, asocierea obiectelor după una sau mai multe proprietăți comune, compararea, sortarea, serierea, nu sunt deloc simple, chiar dacă jocurile par „banale”. Însă aceste jocuri solicită foarte mult și adultul de lângă copil.

La grădiniță m-am lovit deseori de noțiuni de matematică la opțional. După curs mi-am dat seama destul de repede de ce unele activități practice nu „ies” – pentru că copiii nu stăpânesc cum trebuie noțiunile… iar eu ceream de la ei prea multă matematică pe care nu și-o însușiseră. Așadar lecțiile mele practice au inclus și aceste elemente, și lucrurile au început să meargă mai bine.

Am avut și ocazia să lucrez direct cu un băiețel de 5 ani, aflat în vizită, tocmai când eu îmi pregăteam piesele și materialele pentru susținerea portofoliului. Mergea la grădiniță, dar nu văzuse niciodată piesele, și nu lucrau cu ele. A cooperat fantastic, însă după joc eram amândoi terminați de oboseală, iar eu mă gândeam cum ar fi posibil să faci jocul cu 30 de copii simultan…

Jocul celor trei cercuri

Jocul celor trei cercuri l-am ilustrat într-o prezentare, pe care o puteți vedea mai jos. Copilul trebuie să așeze piesele – triunghiuri, cercuri, pătrate și dreptunghiuri (la grupa mare!), roșii, galbene și albastre, mici, mari, groase și subțiri, după trei reguli, în trei cercuri care se intersectează, zonele de suprapunere fiind destinate pieselor cu proprietăți comune. De reținut că la grupa mică se folosesc două forme – cerc și pătrat, la mijlocie se adaugă triunghi, la grupa mare – dreptunghi, și, dacă grupa permite, oval și romb, iar jocul se adaptează la condiții.

Se poate lucra cu mai puține, depinde de copil, câtă răbdare are să sorteze piesele, sunt totuși 48… Jocul cu două cercuri este similar, având două cercuri – două reguli.

Trenul cu diferențe

Mai mult mi-a plăcut „trenul” cu o diferență (și cu 2, 3, 4). Regula este simplă: se așază o locomotivă. Piesa care urmează – primul vagon – trebuie să aibă o singură diferență (sau în funcție de tipul de joc – 2/3/4) față de locomotivă. Dacă locomotiva este cerc, mare, roșu, gros, și acceptăm o singură diferență, piesa următoare poate fi:

orice altă formă decât cerc, dar mare, roșu și gros.
cerc, roșu și gros, dar mic.
cerc, mic, gros, dar galben sau albastru.
cerc, mic, roșu, dar subțire.

Dacă trenul trebuie să aibă două diferențe, copilul trebuie să „nege” două dintre caracteristici. Același exemplu – locomotiva este cerc, mare, roșu, gros, urmează un vagon:

orice altă formă decât cerc, mic, dar roșu și gros (și poate fi pătrat/triunghi/dreptunghi, mic, roșu, gros).
orice altă formă decât cerc, subțire, dar roșu și mare (și poate fi pătrat/triunghi/dreptunghi, mare, roșu, subțire).
orice altă formă decât cerc, galben sau albastru, dar gros și mare.

Combinațiile pot continua de aici în multiple variante, este aproape imposibil să le scriu pe toate. Algoritmul se aplică identic pentru 3 și 4 diferențe, iar pe măsură ce numărul de diferențe crește, numărul de posibilități scade. Jocul poate continua până la epuizarea tuturor pieselor/posibilităților, sau poate avea, de la început, un număr limitat de vagoane.

Puteți confecționa piesele și din hârtie, iar pentru cele „groase” să folosiți un carton cu ajutorul căruia copilul să simtă diferența de grosime, dar cred că munca pentru a le decupa face cei 15 lei, cât costă trusa pentru copii (atenție, are piese mici ce pot fi înghițite!)

Mai jos am aranjat câteva „trenulețe”, pentru care puteți pregăti și decorul, într-o activitate anterioară. Pentru a nu induce copilul în eroare, nu folosiți pentru colorare roșu, galben și albastru, și lăsați vagoanele goale.

Trenul cu o diferență, joc logic pentru preșcolari

Trenul cu o diferență (o singură caracteristică diferită): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, roșu, gros, mic; Vagon 2: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 3: pătrat, galben, subțire, mic (este subliniată diferența față de elementul anterior.)

Trenul cu 2 diferențe, joc logic pentru preșcolari

Trenul cu două diferențe (două caracteristici diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 2: pătrat, galben, subțire, mare; Vagon 3: cerc, albastru, subțire, mare (sunt subliniate diferențele față de elementul anterior.)

Trenul cu 3 diferențe, joc logic pentru preșcolari

Trenul cu trei diferențe (trei caracteristici diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, galben, subțire, mic; Vagon 2: pătrat, albastru, gros, mare; Vagon 3: triunghi, albastru, subțire, mic (sunt subliniate diferențele față de elementul anterior).

Trenul cu patru diferențe (toate carateristicile diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: triunghi, albastru, subțire, mare; Vagon 2: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 3: cerc, roșu, subțire, mare.

Alte jocuri

Un ultim joc pe care l-am inclus în portofoliu, și pentru care mi-am confecționat cu ajutorul unui prieten piese mai mari, din plexiglass, a fost „Trăistuța Veronicăi”. Piesele – pe care copilul le cunoaște (care sunt mari, care sunt mici, care este „gros” și care este „subțire” – caracteristici care nu se pot stabili decât prin comparație), sunt introduse într-un săculeț. Cu ochii închiși, copilul extrage din săculeț o piesă, pe care trebuie să o pipăie, și să stabilească caracteristicile: ce formă este, dimensiune și grosime. Dacă a răspuns corect, deschide ochii și spune și culoarea.

Un joc didactic trebuie, dincolo de sarcina sa educațională, să rămână pentru copil un joc, adică o activitate în care el se simte bine și se implică de plăcere. Dacă vreți ca învățarea prin joc să aibă succes, aveți răbdare și nu vă enervați când nu reușește. Inventați și schimbați tactica. Pentru cadrele didactice care mă urmăresc, articolul poate părea simplu. Dar pentru părinții dornici să se joace acasă cu copilul, nu este deloc. Dar dacă nu vă plac copiii uitați în fața televizorului, provocați-i.

Vreau să știu – Gravitația, Substanțe și materiale- editura Teora

Acum ceva vreme editura Teora a lansat mai multe titluri din seria „Vreau să știu”. Deși nu a apărut în colecția celor pe care le voi prezenta astăzi, mi-a plăcut foarte mult atunci „Vremea. Universul”. Am observat însă că noua colecție își propune să aducă, într-o formă plăcută și accesibilă, noțiuni pentru cei mici.

Am judecat cele două volume (Gravitația și alte noțiuni despre fizică și Substanțe și materiale) prin prisma modului în care le-aș putea folosi la ciclul primar, la orele de științe. E drept că la această vârstă pare prematur să introduci noțiuni despre structura atomului, însă nu realizăm că copiii intră în contact cu cele mai diverse informații, nu mai sunt generația care să-și facă „plinul de cunoaștere” la școală. Și ignorăm încă un lucru: este generația care vrea să știe de ce trebuie să aprofundeze un anumit subiect, unde întâlnește în viața de zi cu zi acel lucru și cum l-ar putea folosi.

Cele două volume anticipează noțiunile de fizică și chimie ce vor urma în gimnaziu și, pe lângă o explicație simplă a fenomenului, propune experimente simple, care pot fi făcute atât acasă, dar și în clasă. Nu trebuie să ignorăm faptul că a învăța văzând și făcând are un randament mult mai mare decât a învăța ascultând. Mai ales la aceste științe despre natură, fără a observa și a cerceta, învățarea nu este productivă și nici folositoare pe termen lung.

Dacă la chimie noțiunile din școala generală mi s-au așezat pe baze solide, nu am avut același noroc cu fizica. Profesorii mi s-au schimbat des, cheful lor nu era întotdeauna proporțional cu capacitatea didactică, unii n-au avut nici prea mult har, așa că noțiunile mele sunt lacunare. Atunci spuneam că nu-mi place, acum îmi dau seama că nu avea cum să-mi placă ceva ce nu am înțeles. Și tot acum îmi dau seama că am pierdut foarte mult! Redescopăr și lămuresc, pentru mine, lucruri care păreau inaccesibile. Mi-au plăcut electricitatea și optica, nu însă și mecanica. Însă viața mi-a adus înapoi partea de mecanică, cu toate aplicațiile ei practice: plan înclinat, pârghii, scripeți și celelalte. Experimentele cu magneți au partea lor de spectacol, și, cum n-am idee dacă în școală se vor găsi truse de fizică, mi-am pus pe listă și „achiziționat magnet rotund, potcoavă și baton”, plus o cutiuță cu pilitură de fier…

Dar dacă este ceva ce mi-a plăcut în mod deosebit în cele două volume este abordarea „istorică” a fenomenelor: ce știau oamenii în trecut, cum intuiau unele legi, sau cât de departe erau de adevăr. Astfel, dacă chimia și fizica sunt peste tot în jurul nostru, pot afirma cu mare plăcere că istoria face parte din noi, din ceea ce suntem și înțelegem despre trecutul nostru. Și trebuie să spun aici și ceva ce am aflat: în lipsa gravitației, flacăra lumânării este rotundă, nu alungită.

Din cuprins fac parte:

Gravitația:

Legile lui Newton
Frecarea
Gravitația
Presiunea. Utilizarea presiunii aerului
Forța electrostatică
Magnetismul. Electromagnetismul util
Mecanisme simple.
Motorul. Forțe vechi într-o nouă era.

Substanțe și materiale:

Atomi și molecule. Elemente chimice.
Solide, lichide și gaze. Transformări la cald
Animal, vegetal sau mineral?
Apa – o substanță specială
În căutarea aurului
Vârstele materialelor
Utilizarea materialelor. Substanță și energie.
Risipa de materiale.

Ambele volume au textul presărat cu întrebări, al căror răspuns este dat la final, precum și un glosar de termeni și un index.

Le puteți găsi în librăria Teora – Gravitația și Substanțe, dar și în librăriile online, librărie.net, eMag, libris (transport gratuit la orice comandă) elefant (transport gratuit în punctele fixe de livrare).

Învață să faci animăluțe din hârtie. Origami pentru copii – editura Teora

De la editura Teora am multe din colecțiile practice pentru copii, și cele din seria „Cum să desenez” le-am folosit intensiv la grădiniță, mai ales când voiam să decorăm repede cu un desen reușit. Au rămas cele mai folosite și acasă, ori de câte ori copiii aveau de desenat „ceva”, găseau cu siguranță un model. De aceea am decis să adaug raftului de activități practice și Învață să faci animăluțe din hârtie. Origami pentru copii. Am încercat în mai multe rânduri să introduc origami printre activitățile copiilor, însă succesul unei astfel de activități nu poate fi garantat.

Ca o paranteză, nașul meu cel mic avea la grădiniță opțional de origami, și venea acasă cu niște creații de mă minunam eu. Secretul „succesului” era că profesorul le făcea de fapt jucării, iar copiii erau încântați. Am testat „rețeta” cu nepoata mea. Nu știu cum s-a făcut, dar ne-am întâlnit în parc chiar în ziua în care aveam rucsacul plin cu cărți și, după ce am răsfoit mai multe, a vrut să-i fac animale. Așa că am executat, la comandă, câteva. Ea stătea cu cartea, ca la restaurant, și dădea comanda… le-am făcut atunci din hârtie albă, și ea le-a colorat cum a vrut, apoi au devenit jucării. Încercarea de a lucra cu ea se lovea de lipsa răbdării și exercițiului, normal pentru 5 ani.

De menționat că la grădiniță, origami se execută cu o îndoire la grupa mică, două-trei la mijlocie, trei sau mai multe la grupa mare, în funcție de experiență. E normal ca tehnica să nu fie deloc spectaculoasă la un număr atât de mic de îndoituri, dar vă provoc să lăsați copilul complet singur să vedeți câte îndoituri poate executa corect. Ai mei la grădi nici diagonala nu o nimeresc. Gândiți-vă că la grupa mică trebuie să înțeleagă întâi regula pătratului, ușor de confundat acum cu dreptunghiul, care se introduce abia la grupa mare. Apoi, nu poți să-i spui „îndoim pe diagonală”, că nu știe ce-i aia. Și nici „vârfurile opuse” nu e o noțiune ușoară! Va trebui să vadă și să facă…

N-am lucrat cu copii atât de mici, eu accept la curs doar de la grupa mare și clasele primare, tocmai pentru că merg pe consolidare de deprinderi, și programa mea nu include și etapa inițială de formare a acestora. Și chiar și în acest caz, origami mi-a dat cele mai mari bătăi de cap!

Volumul de la Teora include 20 de modele, unele simple, care se pot realiza la 5 ani, altele pentru școlarii mici, și chiar pentru cei de gimnaziu, căci nu sunt deloc ușoare. La început sunt incluse două pagini cu tipurile standard de îndoituri – munte, vale, cute etc. – , ca apoi fiecare model să fie detaliat. Cu exerciții și un adult alături, copilul poate învăța relativ ușor, și își va confecționa singur jucării pe care le va prețui cu siguranță mai mult decât pe cele cumpărate.

Origami se mai lovește și de altă dificultate, aceea a materialelor. Acum se găsește pe piață hârtie origami în diferite dimensiuni, scapi de calvarul pregătirii pătratului, care trebuia să iasă exact, altfel ratai proiectul din prima fază. Însă sunt destule proiecte care solicită hârtie cu două fețe diferite. Cu hârtie glasată am rezolvat relativ problema, cum este pinguinul, maimuța sau ursul, dar am folosit ghilotina să tai pătrat perfect. Însă la papagal, unde trebuia galben cu verde, nu aveam nicio șansă… poate doar să colorăm manual și apoi să realizăm proiectul. Mai jos aveți „reușitele” mele. Origami nu este punctul meu forte, și nu am avut nici răbdarea de a realiza toate cele 20 de modele.

Cartea o găsiți în librăria editurii Teora (cu reducere), sau în librăriile online librărie.net, Cărturești, Libris, elefant.

100 de idei care funcționează la clasă

Elefant, Libris, Librărie.net, eMag

Fiecare examen din sesiune a adus cu sine o provocare de lectură. Poate că, dacă ar fi existat notițe, m-aș fi conformat obiceiului de a aprofunda ceea ce mi-am notat. Însă… cursurile (făcute) au fost puține, materia am considerat-o de importanță majoră, așa că am încetat să mai pregătesc examenul, și am ales să mă pregătesc pe mine, pentru orice îmi va aduce viitorul. Am luat o lucrare ce se recomanda oarecum singură, pe tematica cursului, aparținând unui profesor de la noi, și am trecut la citit: Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională (Romiță B. Iucu), apărută la Polirom. Lucrarea este prea teoretică pentru așteptările mele, drept urmare, din lectura de astă iarnă n-a rămas prea mare lucru, exceptând un ultim capitol, pe care vi-l recomand, cu sfaturi directe pentru organizarea activității la clasă, lucruri de bun-simț, pe care eu le-am mai întâlnit în lucrările de parenting, mai ales în cele privitoare la comunicarea cu copiii.

Acest capitol avea ca referință bibliografică o lucrare în limba engleză, 100 Ideas that work! Discipline in the classroom, de Sharon R. Berry. Discuțiile pe marginea acesteia sugerau că aici aș putea găsi răspunsurile pe care volumul de față nu mi le oferise în forma în care îmi doream, adică soluții concrete. Am discutat despre acest capitol cu câteva colege, și una dintre ele a reușit, prin metoda am-un-prieten-cu-un-prieten-dincolo-de-graniță, să aducă în țară cartea de pe Amazon, la un preț decent, căci altfel taxele de transport sunt prea mari, și pe book-depository, unde transportul e gratuit oriunde în lume, nu o aveau.

Am trecut peste faptul că autoarea lucrează într-o școală arondată unei biserici, și am considerat că regulile referitoare la autoritate pot fi înțelese și prin prisma statului de drept în care funcționăm, și ale cărui reguli trebuie să le respectăm. Mi-am dat seama, citind regulile, că cea mai mare parte a acestora apar pe scurt în lucrarea citată mai sus, în rezumat chiar (altfel bănuiesc că s-ar încadra la traducere & copyright).

Exemplu:

Puneți în valoarea propriile capacități manageriale. (R. Iucu, op.cit., p. 254)

(Sigur, dacă mi le-aș cunoaște, și aș ști exact la care din ele se referă…)

Demonstrate leadeship. Be definite. Be in control. Be directive. You are the teacher, and the students will look to you for guidance. They are quick to pick up such problems as indecisiveness and disorganization. Lack of good preparation and clear direction are open invitation for problem behaviors. (S. Berry, op.cit., p. 4)

Sfaturile continuă pe aceeași linie, cu observații la extremele ce pot fi atinse ușor, și derapaje, chiar dacă intențiile sunt cele mai bune. Sunt analizate metodele – recompense, lucru în grup, atât cu părțile lor bune, dar și cu ceea ce pot provoca. Dar cel mai mult se insistă pe comunicare, feedback și respect de ambele părți. Am căutat chiar versetele din Biblie, citate la un moment dat, și corelându-le, am ajuns la următoarea concluzie pentru folosirea acestora: orice copil este bun de la natură, și asta este ceea ce trebuie să vedem în el. De asemenea, este o operă neterminată, și rolul acesta trebuie îndeplinit la școală, prin educație.

Nu pot însă a fi de acord cu modelul de supunere absolută pe care acest tip de educație religioasă îl impune. Una dintre ideile recomandate include apelul la anumite versete, afișate în clasă, care să ajute la menținerea ordinii, însă mereu am considerat că poți spune același lucru cu alte cuvinte, cu nuanțe mult mai tolerante, care să nu așeze deasupra capului copiilor un destin fatal.

Mai interesante mi s-au părut sfaturile legate de modalitatea cea mai profitabilă de a contacta părinți și a-i implica în rezolvarea unei probleme. Trebuie evitate cuvinte ca „Ionel a fost imposibil azi” sau „Ionel mă scoate din minți”. Ca să-i ai aliați, nu copilul trebuie să fie problema. A raporta mereu părinților aceste probleme nu duce decât la a le crea impresia că abilitățile tale de profesor pot fi puse sub semnul întrebării. Nu părinții trebuie să rezolve problemele de disciplină din clasă, acolo, ca profesor, trebuie să te descurci. Și chiar dacă părintele îți spune că poți să apelezi la pedepse fizice, evită să faci asta, nu este o soluție și, legal, poți avea mari probleme.

O propunere extrem de radicală vine la final, dată din perspectiva unei școli arondate bisericii: după ce s-au făcut toate încercările posibile de a recupera un copil (inclusiv apel la psihiatru sau chiar mai mult, dacă copilul are probleme reale – ceea ce la noi este imposibil), se poate ajunge la exmatriculare, conform regulamentului școlar, pe principiul că nu sacrifici o clasă pentru un singur copil.

Ultima sugestie este, așa cum spuneam, des întâlnită în strategiile eficiente de comunicare: vorbește la persoana întâi și spune ce simți: Mă simt…. când văd că tu… . De asemenea, tot la capitolul comunicare pozitivă, este încadrată înlocuirea lui „Este bine” cu feedback mai puternic, din seria „Te descurci foarte bine”.

Nu știu dacă se va traduce cartea și la noi, probabil, așa cum a procedat autorul mai sus menționat, ar trebui prelucrată puțin, pentru a se potrivi sistemului de învățământ de masă de la noi. Suntem, cel puțin în faza de formare, supra-saturați de teorie, și soluțiile practice sunt foarte puține. Dacă ai noroc, inspirație, le descoperi în practică. Altfel… provocările prezentului sunt atât de diverse, încât cu greu le poți face față de unul singur, și când vom renunța la poziția din care „eu știu mai bine” (fie că e vorba de părinte, profesor sau elev), și vom începe să dialogăm, vom avea succes.

Instrumente muzicale la Bookfest

A mai trecut un târg, și încă o colaborare frumoasă cu editura Casa, încă un atelier care a surprins din multe puncte de vedere, dar și care a avut ciudățeniile lui…

Ciudățeniile au început la înscriere. E prima dată când am mers doar pe înscrierile prin sms. Culmea, unde mă așteptam să fie mai ușor, a fost mult mai greu. Așa că locurile rezervate au fost sub așteptări. Asta nu e o problemă, mereu sunt copii în târg dornici de joacă, și atelierul a fost full… doar neuronul meu se stresează. (Aștept feedback de la prieteni, că ați fost plecați din București, sau că nu v-a plăcut tema, să știu pe viitor ce să nu fac!)

Bookfest ne ia mereu prin surprindere, la fiecare ediție e „ceva” care nu e pus la punct. De exemplu, ediția aceasta, atelierul, rezervat ca fiind „pentru copii”, nu apărea pe lista evenimentelor la „Junior”. Apoi, spațiul amenajat pentru copii semăna a stand cu cărți pentru copii, în spațiul liber era o „creație” improvizată cu colaci gonflabili, pe care i-am înghesuit bine într-un colț, să avem loc pentru cele trei mese…

Surpriza a fost că erau instalate acolo mijloace de proiecție. Mi-am pregătit atelierul cu un suport video, și n-a fost nevoie să-mi instalez proiectorul meu, ci mi s-a permis să rulez filmul de-acolo. De-a lungul timpul am observat că la atelierele publice am o mare problemă cu participanții întârziați. Nu e ca la clasă, unde începi cu toți copiii la fix, demonstrezi tehnica, apoi supraveghezi execuția. Chiar și cei care rezervă locurile, nu ajung mai niciodată la fix… și să reiau explicațiile în timp de alții trebuie îndrumați este foarte dificil. Mai ales acum, când era aproape imposibil să fac demonstrația de mai multe ori!

Așadar, toți copiii, pe măsură ce au ajuns, au urmărit filmul, au primit apoi materialele, am discutat despre fiecare, când uitau ce au de făcut, reveneam la imagini, care au rulat continuu pe tot parcursul activității.

S-au apucat de lucru cu entuziasm, gândindu-se că la final ne facem orchestră de zornăitoare. N-am vrut să-i dezamăgesc, dar știam că nu se vor usca atât de repede pentru concert. În schimb nu s-au sfiit să se înfigă în aracet – am consumat aproape 1kg – pentru a lipi toate minunile. Am lucrat cu fetru, și ingredientul meu „secret”, cu care interveneam când elementele nu voiau să se lipească altfel, a fost lipiciul cu silicon lichid.

Vă spuneam și de ciudățenii… ei bine, am avut un „musafir” pe la vreo 55-60 de ani, declarat a fi fiind organizator de ateliere (deși mi-am pus mari semne de întrebare dacă îmi rămân toate foarfecele după vizita sa), și care voia musai să învețe cum se face. I-am răspuns că poate urmări filmul, poate răsfoi cartea dedicată instrumentelor muzicale de la editura Casa, și se poate uita la copii. Dar numai aceștia pot lucra. Ei bine… după ce a reușit să mă scoată nițel din zona de bună-dispoziție, abordând copiii (serios acum, mie mi se pare o regulă de bun simț să nu vorbești cu un copil străin dacă nu ai nicio treabă cu el!), s-a apucat să copieze de mână paginile din carte… moment în care i s-a explicat că se găsește la stand și am invitat-o să-l viziteze.

Altfel n-am mai avut decât o bilă neagră de dat unui bunic, după ce m-a chemat copilul… „Doamna, îi spuneți să mă lase și pe mine?” N-am menționat-o decât așa, în treacăt, că tot am primit întrebarea de ce în prezentarea atelierului am spus că este pentru copii, nu pentru părinți… că ce părinți am întâlnit…. De multe tipuri!!

Am avut și doi pitici de 4 ani, care s-au descurcat numai cu ajutorul părinților. Fetița și-a dorit foarte mult să participe, s-a rugat de mine și n-a renunțat până nu l-a așezat pe tătic pe scaun s-o supravegheze… Băiețelul a venit cu mama, pentru prima dată, și a lucrat după puteri.

Mai jos aveți câteva imagini de la atelier. Dacă ați participat și vă recunoașteți, lăsați un mesaj să vă trimit pozele. Mulțumesc editura Casa pentru ideile creative și ocazia de a ne juca!

atelier instrumente muzicale Bookfest 2016, editura Casa

Pregătiri și teste video

Primii pași

Masa furnicuțelor

Întârziați, recuperează

Primăvara din fetru

La 4 ani se lucrează de la înălțime

Căutăm ținută asortată

Ambalat, să nu ne murdărim iar

Foto: Triaxon.ro

Zâna Floriana și dințișorul care se mișcă, de Li Lefebure si Margot Senden

Printre cărțile pe care le-am ales acum ceva vreme pentru Iris este și „Zâna Floriana și dințișorul care se mișcă”, de Li Lefebure si Margot Senden. Iris a citit-o repede, e genul de poveste pentru preșcolari și școlari mici pe care să o citească singuri, și să rămână și timp pentru discuții mai apoi… A venit la mine nelămurită, de ce am considerat eu potrivită o carte cu o poveste peste care ea a trecut demult, căci suntem deja la ultimii dințișori care pică…

I-am povestit că primul nume pe lista mea pentru fetiță a fost Floriana. Doar că „democratic” s-a decis că nu e un nume potrivit, și regret și acum că am renunțat. Nu știu ce-am avut cu numele ăsta, dar mi-a plăcut. De-asta mi-a atras atenția cartea… apoi, mi se pare o poveste despre care mulți părinți ar trebui să afle mai devreme, căci abordează problema cu mai multă relaxare, punând accent pe temerile copiilor la primul dințișor, și pe dificultatea pe care aceștia o au în a vorbi despre ele.

Am trecut prin asta, mi-aduc aminte panica primilor dințișori scoși, cu Andrei la dentist, Iris – cu greu convinsă să-i scoată… Apoi parcă intrase în rutină să-i scot cu ața, și mai apoi mă anunțau ei că i-au scos, singuri… Am trecut prin explicarea normelor de igienă, comprese sterile, mâini spălate… Sunt amintiri. Și Zâna Măseluță este încă la fel de magică pentru noi, iar Iris numără cu disperare cele două șanse pe care le mai are să o întâlnească… I-am dat cu această ocazie să citească sfaturile de la finalul volumului – „Dormi, pentru că atunci va veni Zâna Măseluță”.

Și dacă eu am folosit cartea pentru a-mi susține ideea, mi-a întors și ea replica… la interior există inserată rețeta mult-lăudatelor fursecuri din poveste, și mi-a dat temă pentru acasă… vrea ea să vadă de ce îi plăceau Florianei așa de mult (doar că mi-e teamă că, dacă gătesc eu, n-are nicio șansă în a descoperi secretul…)

Volumul arată minunat, cu copertă cartonată, poate fi personalizat, și e un cadou ce-l puteți oferi cu încredere oricărui pitic de grădiniță, pe cale de a-și pierde dințișorii. În plus, poate afla și cum trebuie confecționată cutia pentru dințișor, pentru ca, în miez de noapte, Zâna să nu-l caute isterică prin pat, căci n-a rămas, cumințel, sub pernă…

Volumul îl găsiți la editura Univers Enciclopedic Junior, sau în librăriile online, elefant, eMag, Libris, Librărie.net

În misiune cu Marian. Eu nu-s mic, am ghiozdanul mare – Marian Godină

Am aflat de cartea lui Marian Godină în urmă cu vreo câteva săptămâni, când încă nici nu ieșise din tipar. Am vrut atunci să văd măcar un pdf de prezentare, dacă tot îmi era recomandată, însă nu s-a putut. Și cum fără să văd cartea n-aș da nici eu 35 de lei pe ea, dar minte să v-o recomand, am profitat de vizita de ieri în târgul de carte să răsfoiesc volumul.

De la început trebuie să vă spun că am pornit cu o idee preconcepută. După succesul de bestseller a precedentei, „Flash-uri din sens opus”, prima idee pe care am avut-o a fost că omul este pe val, și nu ratează momentul. Nu mă arunc cu capul înainte când se pornește un curent, și, poate greșesc, cu cât se încăpățânează mai mulți să meargă într-acolo, cu atât stau mai mult pe loc. Așa că n-am citit cartea lui Marian Godină…

Ieri, în schimb, eram chitită să citesc. Însă, în timp ce reușeam să mă afund în acțiune, și autorul se învârtea prin stand. L-am privit, e un om cât se poate de normal, transfigurat de emoțiile pe care cei de rând le încearcă la evenimentele publice, nu ca vedetele obișnuite să pășească pe covorul roșu, și pentru care tracul este ceva încercat cu ani în urmă, dar pe care acum îl simulează foarte bine la nevoie.

Mi-au umblat prin cap o mulțime de întrebări referitoare la acest om care nu și-a propus nimic mai mult decât să aleagă calea corectă de a face lucrurile, de a respecta regulile, și de a le arăta și celorlalți altă lume, complet diferită de ceea ce avem acum, în care poți fi corect. Și a mai arătat ceva Marian Godină: că poți lupta cu sistemul, doar că trebuie să ai curaj să o faci. Este foarte greu să pornești de unul singur pe acest drum, și poate de aici succesul nebun pe care l-a avut cu prima carte, și susținerea extraordinară din partea publicului. Pentru că suntem o societate care are nevoie disperată de un model de corectitudine pe care să îl adopte. Și sper să și reușească.

Revenind la cartea pentru copii, mi-a plăcut. N-aș încadra povestea la literatură, și nu știu câtă emoție ar putea stârni unul copil. Însă este profund moralizatoare și ancorată în cotidian, și am zâmbit la fiecare pagină. Ai mei copii n-ar mai avea ce să învețe din ea, însă sunt foarte, foarte mulți părinți care ar avea de dat examen din paginile acelea. Dacă povestea, așa cum a fost scrisă, ca jurnal, este și reală, jos pălăria, domnule Godină!

Așadar, problemele abordate – esențiale în educația copiilor, sunt:

polițistul este o persoană în care trebuie să ai încredere, și la care să apelezi la nevoie. Aviz părinților care își sperie copilul cu „te ia poliția” (idem cu doctorii care fac injecții etc.) Și în general aceasta ar trebui să fie percepția pentru orice om în uniformă… Personal i-am învățat pe copii ce să facă dacă se pierd (parc, supermarket): nu plângi și cauți repede un polițist, paznic, om în uniformă, spui cine ești și ce-ai pățit…
traversarea străzii se face pe la trecerea de pietoni, cu asigurare. Mai avem de lucrat la „mergi normal pe trecere”, nu alergi… dar suntem pe drumul cel bun.
în mașină porți întotdeauna centura de siguranță – aici am rezolvat, nu mai spun de ani de zile „Centura!”
copiii mici nu circulă pe scaunul din față, ci în spate, în scăunel potrivit – am început să dezbatem cât sunt de mari ei acum (scăunelele ne-au rămas mici), însă nu sunt mai mari decât amenda, chiar dacă la centimetri sunt mai înalți decât șoferul… Însă în București așa vreau pe cineva de la circulație în intersecție la Iancului, dimineața, să-i adune un pic pe toți cei cu copiii pe parbriz…
a promite ceva este un angajament, nu un mod de a scăpa dintr-o situație.
numărul de urgență 112 – când și de ce sunăm.

Volumul este ilustrat în stil modern, ok cu tendințele actuale, deși am alte gusturi. Imaginile duc la ideea de acuarelă, și parcă aș mai fi înveselit puțin personajul principal, deși ilustrațiile au fost cele care m-au ajutat să identific autorul. Cartea o găsiți la editura Curtea Veche, chiar și pachet promoțional cu precedenta, Libris (cu reducere în această perioadă și transport gratuit), elefant, librarie.net, eMag.

Broscuțe la plimbare – exercițiu de decupaj

Grupa mea de grădiniță și-a descoperit pasiunea pentru exercițiile de decupaj după modelele de la editura Casa. E drept că în timp exercițiul îmi este și mie util, am căpătat din ce în ce mai multă viteză de lucru în copierea modelelor pe calculator și separarea elementelor, pentru a le face ușor accesibile copiilor. Tehnica de copiere pe calc, prezentată în carte, și apoi transpunere pe material, nu le este deloc accesibilă copiilor, precizia lor în mânuirea instrumentelor de scris lăsând foarte mult de dorit.

În schimb ne descurcăm mult mai bine la decupat. Mult, nu foarte. Pentru modelul acesta le-am imprimat pe carton verde toate elementele ce țineau de broscuțe, și pe care doar le-au decupat. Celelalte au fost imprimate pe carton alb, le-au colorat după preferințe și le-au decupat, tabloul căpătând astfel personalitate.

Am observat că în timp problemele de perspectivă au dispărut, nu mai întreabă „care e primul”, adică cine stă în spate, cine în față. Modelul complet, colorat de mine în prealabil, le este suficient pentru a stabili ordinea elementelor. Spre marele lor regret, timpul nu a ținut cu noi, să poată decora și suportul alb al broscuței. Pentru acesta și-au făcut planuri acasă, iar pentru data viitoare vor modelul cu căprioară…

Și cum mai aveam un model „de rezervă”, l-am executat cu Iris (cel mare, din imagine), să avem și noi broscuțele noastre la colecție. Modelul este prelucrat din numărul 36 al colecției Idei Creative, Figurine din hârtie, modele de primăvară şi de Paşti, disponibil în Librăria Editurii Casa, Libris.ro, Libraria Emag, librarie.net, elefant.

Atelier gratuit pentru copii la Bookfest: instrumente muzicale, 4 iunie 2016

Sâmbătă, 4 iunie 2016, între orele 12:00-13:30, vă aștept împreună cu Editura Casa la Târgul de Carte Bookfest, desfășurat în incinta Romexpo, să confecționăm împreună instrumente muzicale.

Atelierul se va desfășura la Clubul Șoriceilor de Bibliotecă (este un spațiu la etaj, se vede din prima sală). Vom confecționa zornăitoare din tuburi mari de carton, îmbrăcate în fetru și decorate cu flori și fluturi, tot din fetru.

La atelier sunt așteptați copiii de minim 6 ani, tehnicile folosite nefiind accesibile pentru vârste mai mici. Menționez de pe acum că este un atelier la care lucrează copiii, iar părinții sunt rugați să nu intervină cu idei și sugestii de „mai bine”.

Participarea este gratuită, dar numărul de locuri este limitat la 12. Pentru rezervare, vă rog să trimiteți sms la numărul 0-7-2-2-9-5-5-1-0-3, în care să specificați numele copilului, vârsta, o adresă de mail validă, pentru a primi confirmarea locului.

De asemenea, am o mare rugăminte la viitorii participanți: accesați site-ul bookfest săptămâna viitoare, vedeți unde este situat Clubul Șoriceilor de Bibliotecă, pentru a putea ajunge cu ușurință. Oricât mi-aș dori, îmi este imposibil ca la ora evenimentului să pot oferi tuturor detalii la telefon privind locația. Mulțumesc pentru înțelegere!

Toate materialele necesare sunt puse la dispoziție de Editura Casa.

Vă așteptăm!

Talente de Năzdrăvani

Category Archives: Cărţi pentru copii