Ideea aceasta a apărut undeva în timp ce vedeam Inside Out, animația pentru copii lansată anul acesta. Cumva filmul ne arată că toate ar fi mai ușor de îndurat dacă ne-am cunoaște mai bine între noi, dar și ce simțim, cum să ne controlăm sentimentele.
De câte ori am trecut pragul clasei am lăsat mereu pe culoar tot ceea ce însemna sentiment personal, nu le-am invitat la catedră. Cel puțin nu pe cele negative. Acolo nu mai sunt „eu”, sunt ceea ce au ei nevoie să fiu. Dar, pentru ca lucrurile să urmeze cât de cât planul stabilit, trebuie să treci dincolo de ochișori și să înțelegi. Îi e somn? Îi e foame? Îi e frig? E furios? E speriat? Câte sentimente oare nu-i încearcă, nu le recunosc, dar se lasă dominați de ele? M-am gândit și cum aș putea să trec mai ușor peste acest moment de „cercetare”. Prima ar fi o întâlnire de dimineață improvizată și la școală, așa cum este cea de la grădiniță, în care avem timp să ne salutăm, să intrăm în temă.
Dar poate că nu este întotdeauna timp pentru asta, picăm în capcana orarului… În schimb, dacă prima oră ar fi arte sau abilități, ori muzică, educație fizică, mai relaxată și mai deschisă la comunicare, poate s-ar reuși. Apoi m-am gândit la un instrument, un indicator al stării de spirit.
Cum ar fi să intri în clasă, și, dintr-o privire, să știi ce stare au elevii tăi? Bănuiesc că toți știți benzile acelea de măsurat înălțimea, decorate în fel și chip. Cum ar fi una ca aceasta, dar în culori, pentru sentimente? Copiii să aibă un ecuson cu numele, prins de o clemă de lemn, iar dimineața să îl agațe acolo unde „se simte” ? Iar peste zi să-l mute dacă e cazul Eu unde l-aș prinde pe-al meu, când intru în clasă? Sau, pe un panou magnetic, colorat, fiecare să prindă o bulină cu poza proprie. Dacă au văzut filmul, discutați pe marginea lui, apoi prezentați proiectul. Fiecare își confecționează ecusonul, apoi stabiliți culorile, eventual chiar folosiți personajele, (le găsiți dacă folosiți în google „Inside Out Coloring pages”)… roșu – furia, albastru – tristețea, verde – dezgust, mov – frica, portocaliu – fericirea. Dacă ei propun și alte sentimente, și alte culori, cu atât mai bine! Cu cât sunt mai variate, cu atât ajungem să ne cunoaștem mai bine.
Mai am un pic până voi testa singură ideile ce-mi trec prin minte. Și nu pot să nu mă întreb, cum aș reacționa dacă, în ziua în care am anunțat un test, aș găsi toate clemele prinse de culoarea mov!?
Până atunci am improvizat acasă. Am printat figurinele pe coli colorate și am început o roată, care stă pe frigider. Aveam deja magneți, și i-am folosit ca să ne indicăm starea. Amuzant a fost când Iris a venit acasă, omulețul meu era pe roșu, pentru contrast… și imediat a reacționat mami… de ce ești furioasă?? Acum ne jucăm cu el. Andrei își pune dimineața omulețul pe verde, că pleacă la școală și n-are niciun chef. Iris e mai mereu pe veselie, dar cum îmi schimb eu starea pe ceva negativ, ea se mută pe tristețe. Însă suntem în căutare de alte culori. Mi-am amintit cu această ocazie de o carte primită toamna trecută, Sunt copil, cum mă simt? , de Corina Bimbașa. Este primul volum al seriei Recunoaște emoția, din care vor mai fi editate câteva titluri care sună foarte interesant: Sunt la școală. Cum mă simt? pentru copii de 6-12 ani și Nu mai sunt copil. Cum mă simt?, pentru copii mai mari de 12 ani. Cea de-a doua ar fi fost poate minunată acum, la început de an școlar, dar probabil încă nu este gata. Am lăsat-o pe Iris să caute ce alte emoții putem pune în evantai, și a ales încrezător, mândru, dezamăgit. Chiar i-a plăcut cum sunt explicate sentimentele, pentru a le putea „recunoaște”, a criticat doar grafica, deși mie mi s-au părut fețele extrem de expresive, chiar dacă stilul nu e chiar unul preferat de mine. Mi-a plăcut enorm pagina dedicată furiei. Identifică momentul apariției furiei – copilul pierde la un joc, e lovit de alt copil, nu e băgat în seamă de ceilalți, cazuri care se întâmplă nu zi de zi, ci secundă de secundă! Apoi dă și soluțiile:
„Când sunt FURIOS, pot să… *număr până la 10 *plâng să mă liniștesc *respir adânc de mai multe ori *să urc și să cobor câteva scări *cer o îmbrățișare” (pag. 7)
Mi-a arătat-o și Iris, sper ca acum, când o să-mi mai pun omulețul pe roșu, să nu mă trezesc și cu cartea deschisă 🙂 (Dacă o căutați, cred că trebuie să se reapară, momentan era indisponibilă la elefant și la libris )
- Cum am trecut peste primul cadavru - 31 octombrie 2024
- Riglete pentru tablă magnetică, un proiect finalizat - 23 octombrie 2024
- Cu tabla smart, la clasa pregătitoare - 22 octombrie 2024
Utila idee! Ma gandesc sa o aplic. Multumim ca ai impartasit-o!
Cu plăcere!
Foarte interesant, multumim!
Cu plăcere!
Frumoasa idee!! Eu ma gandeam la un semafor pus langa usa casei, chiar la intrare…si cand ajung super obosita de la servici sa-l arat pe rosu si cei din casa sa priceapa ca vreo 10-15 min n-am chef de nimic…dar astea cu sentimentele sunt mai explicite intr-adevar…
Haha, asta cu oboseala și 15 minute de liniste e fain. Ar trebui pus ca și „caz special”!