Cariera de elev: repetent sau corigent?

În ultimul timp am observat cu tristeţe că din ce în ce mai mulţi elevi vin la şcoală nepregatiţi. Nu-şi învaţă lecţiile, nu-şi fac temele, nu sunt disciplinaţi. Instrumentele de “constrângere” aflate la îndemâna unui profesor au scăzut îngrijorător. Nota la purtare nu-i mai interesează!

Corigenţa parcă nu-şi mai are rostul. Vin la corigenţa şi cu un efort “mai mic” decât minim, trece clasa pentru a reveni anul următor – la aceeaşi corigenţă – de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Se fac în şcolile noastre o sumedenie de studii, acesta ar trebui să fie unul dintre ele: în ce măsură corigenţa reprezintă un punct „normal” în cariera unui elev.

Îndrăznesc să mă gândesc în acest sens la eliminarea corigenţei şi a repetenţiei. Pentru aceasta propun să notăm în mod real elevii, cu note, cu adevărat de la 1 la 10. În acest mod avem o situatie reală asupra modului cum învaţă în prezent copiii. De ce să le dăm nota cinci la corigenţă, pentru că el nu a învăţat cu adevărat niciodată?!

Va trece clasa cu medii de doi şi trei, va fi şi mai uşor la repartizare la liceu, pentru că nu poate ridica pretentii. Ar mai fi ceva. Între cel care învaţă permanent şi are nota 10 şi cel care nu învaţă sistematic şi are nota 5, distanţa este prea mică, şi nu reflectă deloc realitatea. Dacă cel ce nu învaţă ar avea media, ori medii de 2, am fi mai aproape de adevăr. Ar trebui luat în seamă că, în ultimul timp, la Evaluarea naţională, sunt destui elevi care au note sub 5 şi tot intra la liceu. Atunci de ce să nu notăm aşa cum am propus mai sus?

Nu propun acest lucru pentru a-i pedepsi pe cei care nu consideră că şcoala merită o investiţie de efort, ci pentru a le recunoaşte cu adevărat meritele acelor elevi pentru care şcoala reprezintă o treaptă în dezvoltarea lor.


Posted in Ora de Științe and tagged , , .

5 Comments

  1. Cu mare regret, este o problema si pentru elevii din Republica Moldova. Dar si pentru studentii de aici! Asa se întâmpla ca la majoritatea sedintelor în care se evalueaza situatia academica a studentilor, se vorbeste foarte mult despre restantieri, despre exmatriculari… Meritele studentilor buni ramân în umbra… si cred ca aproximativ la fel e si în scoli… Pacat…

  2. Nu stiu pe unde sa scriu. Problema mea e alta:
    Cariera de profesor: repetent sau… repetent?
    Problema sta in felul urmator. Ma abordeaza pe messenger o prietena (virtuala) cu o problema de matematica primita de fiica ei din clasa a 5-a la un test. Problema suna astfel: „In cate 2 (cred ca perechi ar fi sunat mai bine) zerouri se termina produsul primelor 30 de nr naturale?”. Raspunsul meu de programator a fost imediat: zero, considerand ca primele 30 de nr naturale sunt de la 0 la 29. Dar am abandonat raspunsul pentru ca mi-am amintit ca mai spre liceu invata ca 0 este primul nr natural.

    Mi-am cam stors creierii cautand o rezolvare pentru mintea unui elev de clasa a 5-a si nu am reusit. Am deschis Excel si am ajuns la rezultatul 8. E drept ca nici nu cunosc programa de matematica dar totusi mie mi se pare o problema grea pt clasa a 5-a. Mai ales ca mamica s-a plans ca nu au facut exercitii asemanatoare in clasa si nici in manual nu exista. Poate ne ajuta Dani cu vreo idee. Multumim.

    • Draga crissy,
      Problema nu este grea. In produsul 1.2.3….30, dau cifra zero 2.5,un zero, 12.15, al doilea zero, 22.25 al treilea zero si mai avem trei de zero la inmultirea cu 10,20 si 30. Deci in total 6 de zero. Daca as lua primele numere naturale de la zero ar fi cazul banal: un singur zero (0.1.2….29)! Enuntul e putin…gresit,dar ma rog. Nu cred ca am putea face toate problemele din lume! La un concurs elevul trebuie sa si gandeasca! Multumesc. Cu bine!

    • Multumesc frumos pt raspuns. Intr-adevar, nu era greu.
      Mie nu imi iese verificarea. Unde gresesc? E greu de calculat produsul fara notatie stiintifica. Am incercat in Excel produsul a cate 10 numere consecutive si avem asa:

      Prod(1:10) = 3628800
      Prod(11:20) = 670442572800
      Prod(21:30) = 109027350432000
      Daca numaram zerourile… ies 7.

      Am verificat si cu produsul a 5 numere consecutive:
      Prod(1:5) = 120
      Prod(6:10) = 30240
      Prod(11:15) = 360360
      Prod(16:20) = 1860480
      Prod(21:25) = 6375600
      Prod(26:30) = 17100720
      Tot 7 ies si asa.

    • Draga crissy,
      Cred ca ai dreptate! Produsul 21.22….30 are 3 zerouri,pentru ca 24.25=600, doua zerori si mai e unul de la 30! Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



decathlon.ro editura-arthur.ro%20
CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente