Fișa de feedback semestrial: un pas înainte sau doi înapoi?

Cine a aprofundat vreodată în viața lui etapele unei comunicări eficiente știe că feedback-ul este esențial în stabilirea calității mesajului. Nu ai cum să funcționezi ca un post de radio, emițând constant, fără să știi dacă semnalul ajunge bine la ascultători. Apropo de asta, de când merg cu mașina la școală (deh, pandemia, distanțarea…) și mai dau drumul 10 minute pe zi la radio, am ajuns la concluzia că nici ele nu mai sunt ce-au fost, țin permanent legătura cu ascultătorii, sunt semnalate problemele tehnice sau primesc feedback de orice natură în direct.

Așadar, toată suflarea școlii gimnaziale și liceale din România dă feedback în urma Ordinului ministrului educației nr. 3864 din 31.05.2021, chiar dacă unii poate nu înțeleg ce este sau la ce anume folosește.

Am completat chestionare asemănătoare în facultate și cred în ele, atâta timp cât sunt sincere și interpretate de persoane neutre. În anul întâi (prima dată când am completat) am fost siguri că e la mișto, pe românește, doar niște hârtii completate ca să fie. Dar noi tot le-am completat sincer.

Ei bine, având în semestrul al II-lea cursuri cu unul din profesorii evaluați, ne-am făcut cruce, ba am scuipat și în sân ca bunica. Fără să ne reproșeze o secundă ceva, omul a avut o schimbare completă de comportament și am apreciat persoana și în următorii ani în care am lucrat împreună.

Dar nu pot să nu îmi pun acum întrebarea dacă profesorii din preuniversitarul românesc au maturitatea necesară pentru a accepta un feedback negativ și a-și impune schimbările de comportament necesare. Nu e ușor, dar este un exercițiu pe care trebuie să îl facem toți, deopotrivă. Pentru mine nu contează dacă e anonim sau asumat, dar apreciez enorm când chestionarul pe care îl dau părinților este semnat. Înseamnă că îți și asumi acea opinie și avem o relație de încredere. Tu știi că poți fi sincer cu mine, iar eu te apreciez și încerc să țin cont de părerea ta.

Cel mai mult îmi place să le citesc pe ale copiilor. Anonime (dar ca s-o citez pe o fostă elevă, „Voi chiar credeți că doamna nu ne știe după scris?“), au fost întotdeauna gura de oxigen de care aveam nevoie în activitatea de zi cu zi.

Revenind la fișa de evaluare, aceeași pentru toate clasele…

Se vede că nivelul de lectură este scăzut sau inexistent, altfel ar fi auzit măcar de „Patul lui Procust“ și de cât de dăunător este să măsori totul cu un singur instrument. Una este învățământul gimnazial, când te adresezi copiilor cu un anumit limbaj, și total altă mâncare de pește liceul. Dacă mă gândesc acum la câțiva dintre profesorii mei din liceu, nu ar trece evaluarea cu mintea pe care o aveam atunci, la 16-18 ani. Pe „confort“ cel puțin… vai!

Acum, la niște decenii după, realizez că am avut enorm de învățat de la ei și ceea ce interpretam ca răutate, rea-voință, absurditate nu erau de fapt decât niște limite stabilite clar pe care nu le încălcau sub nicio formă, fără să faca rabat de la calitate. Și normal că n-ai cum să înțelegi lecția în ziua de azi dacă stai pe telefon în timpul orei, nu? Doar n-o să ți se lipească singură de urechi când trece pe lângă tine!

Habar n-am ce vor scrie elevii… dar mă gândesc la un ghid pentru cei doi adolescenți justițiari ai mei, referitor la:

În ce măsură ești de acord cu următoarele afirmații despre activitatea la clasă? (1 înseamnă „în foarte mică măsură”, iar 5 „în foarte mare măsură”)

Profesorul explică clar materia

Profesorul vine la fix la oră, și-a pregătit materialele, lecția se desfășoară fluent, acceptă întrebări din clasă ale elevilor, răspunde la acestea. Explică tema pentru acasă și o verifică.
Și clar pentru cine? Dacă e clar pentru restul clasei și pentru tine nu… unde e problema? Poate era mai bine profesorul explică pe înțelesul tău materia. Mult mai aproape de realitate.

Profesorul îmi explică modul în care să învăț mai eficient

Profesorul acceptă consultații individuale sau însoțește o temă de sfaturi pentru remediere, explicându-i elevului ce are de făcut pentru a îndeplini cerințele respective.

Sarcinile de lucru la clasă sunt interesante

Activitățile desfășurate la clasă abordează integrat disciplina, făcând legătura între aceasta și altele sau viața de zi cu zi, sunt originale, presupun jocuri, proiecte, activități de cercetare etc.

Profesorul încurajează participarea tuturor elevilor în cadrul orelor

Aici e simplu. Copiii știu prea bine dacă le vine rândul tuturor, dacă există o regulă după care sunt solicitați, sau doar câțiva sunt implicați.

Profesorul încurajează cooperarea între elevi

Deși e preferata mea, anul acesta aș vrea să știu cum se face, căci se cam bate cap în cap cu regulile de distanțare impuse în școală. Mi-aș dori ca la toamnă să am voie să așez mesele câte patru, să îi pot pune să lucreze în grup sau să facă proiecte împreună. Dar cine mai știe ce va fi?

În schimb, o mare bilă albă o primesc cei care au realizat acest lucru online. Și, dacă inițiativa nu le-a aparținut profesorilor, copiii s-au asociat și am văzut funcționând zi de zi învățarea prin cooperare. Metodele acelea pe care nu prea le aplicăm la clasă, cum este Floarea de lotus, funcționează de minune online. Copiii împart conținuturile, fiecare devine „expert“ pe secțiunea lui, apoi o explică și celorlalți. Păcat că întoarcerea la școală le-a cam tăiat aripile.

Mă simt motivat să particip la această disciplină

Enorm îmi place… cum ziceam, mai ales în clasa a XII-a, când nu știam decât de BAC și facultate, adică cinci discipline bătute pe muchie, fix mate, bio, geogra, latină(!!) îmi mai trebuiau să-mi dea dureri de cap. Eram atât de „motivată“… Și la geografie chiar îmi plăcea profesorul, plus că învățam despre România, dar dacă ar fi lăsat-o mai moale cu evaluarea nu m-aș fi supărat deloc!

Sau să mă gândesc la orele de TIC din gimnaziu… când orice subiect e SF depășit de niște ani buni, oare cât de motivați sunt!?

Poate că mai bine era să ceară Particip cu plăcere la activitățile propuse în timpul orelor. Cine știe… dar motivația ține mai mult de tine decât de persoana aflată dincolo de catedră.

Profesorul folosește tehnologia digitală

Mi se părea extrem de important ca această întrebare să fie precedată de o alta: sala de curs este dotată cu mijloace digitale? Dacă da, răspunde și la întrebarea următoare. Așa… este nesimțire curată, când tu, minister, nu ai dotat profesorii cu laptopuri și sălile cu proiectoare/table smart, să întrebi dacă folosește sau nu. Adică ce vrei să vezi? Câți vin cu ele de-acasă??

Profesorul explică modul în care este evaluat și criteriile de evaluare

Corect. Ce pretenții ai de la copil? E atât de greu să îi spui? Cred că până acum e singurul criteriu la care se poate răspunde fără probleme.

Profesorul încurajează competitivitatea între elevi

Aici n-am înțeles… pe de-o parte, susținem că nu afișăm notele, că nu ești în competiție cu ceilalți, ci doar cu tine însuți. Pe de alta… cerem competitivitate. Putem să ne hotărâm?

Elevii sunt încurajați să-și exprime ideile și opiniile

Ah… cât mai avem până învățăm că putem combate ideea, nu persoana… pfff… suntem departe! Dar sunt sigură că atunci când o vor înțelege, vom discuta de o cu totul altă generație.

Atmosfera este plăcută în cadrul orelor

Nu știu, zău, ce-aș spune. Erau ore extrem de plăcute când profu de latină citea ziarul la catedră și noi jucam cărți. Oare se pune?

Mă simt în siguranță și confortabil la această oră

Siguranța e una, confortul e alta. Dacă ți-e teamă că oricând te poți trezi cu una după ceafă sau cu fața lipită de tablă, atunci e abuz și un chestionar de feedback nu e locul potrivit pentru asta. Despre confort… altă poveste. Dacă eu nu mă simt bine să vorbesc în public și tu mă pui mereu să mă ridic în picioare, eventual să și ies în fața clasei, poți să faci tu cele mai reușite activități, eu tot ca ultimul om mă simt.

Profesorul ia în considerare și respectă statutul elevului

Aș întreba întâi elevii dacă au citit statutul elevului… și nu doar partea cu numărul de absențe. Și nu doar drepturile. Obligațiile… Și, așa cum sunt întrebați de prezență, să fie întrebați și în ce măsură respectă ei acest statut. Ca să știm despre ce vorbim, nu de alta.

Ritmul de parcurgerea materiei este potrivit pentru mine

Buuuun, și când nu e, cu ce soluții vine onor ministerul? Lăsăm copiii să facă un an în doi? Sau doi în unul? Sau… ? Că nu înțeleg. Uite eu aș mai fi vrut o lună la clasa întâi pentru perioada post-alfabetară sau pentru socotit cu trecere peste ordin. Mie mi se pare că am puțin timp la dispoziție (și cu orele acestea scurtate, parcă alerg prin conținuturi). Bietul copil ce să spună?!

Profesorul este interesat de starea mea de bine

Iarăși, despre ce vorbim? Uite chiar sunt curioasă ce e starea de bine pe înțelesul elevilor. L-am întrebat pe Andrei și mi-a mai pus trei întrebări să priceapă ce e starea de bine, apoi ce ar însemna să fie preocupat profesorul de „starea lui de bine“. Întrebând fetele, ele au fost mai aproape de realitate, deși recunosc că sunt puțini profesori care chiar sunt atenți la elevi.

Fac efort mare acasă pentru rezultate bune la această disciplină

Mare, mare păcat că nu se detaliază: fac meditații cu profesorul de la clasă, fac meditații cu alt profesor ca să am rezultate bune la această disciplină. Sau pur și simplu mă dau peste cap și ore în șir mă uit la lecții explicate pe youtube ca să pricep și eu ceva, cum se tot chinuie fiica mea la mate…

Alte „cerințe“ în formular

Cheia mi se par întrebările deschise de la final. Mi-aș dori ca la această disciplină să… și gândul transmis către profesor, cu mențiunea că la început li se solicită elevilor limbajul decent, iar opiniile exprimate să fie justificate.

După ce-am citit și m-am minunat, rămân la părerea mea că, pentru a da feedback, trebuie să fii o persoană educată și cu bun-simț. „România educată“ e o utopie, suntem departe de cea mai fină brumă de valori funcționale la nivelul societății. Ministerul oferă însă o supapă de refulare elevilor și părinților, simultan cu o recomandare pentru profesori să rabde și să tragă aer în piept, ca să nu zic să și înghită. Dacă aceste evaluări ar fi avut un impact… poate. Dar când cei mai mulți elevi nu înțeleg de ce vin la școală (ca și mulți profesori, de altfel), evaluarea aceasta mi se pare doar un mod de a distrage atenția de la lucrurile cu adevărat importante. Nu știu cum ne iese, dar cum avem o idee bună, o implementăm atât de prost, că se alege praful…