#tina_titina

Am pisică adolescentă!

Am calculat de curiozitate ce înseamnă un an pisicesc în ani omenești.  Echivalentul vârstei de 15 ani! Și mă mai mir că nu mă înțeleg cu pisica! Eu vreau ceva, ea face altceva, parcă în ciuda mea. Unde îi spui că n-are voie, acolo se bagă (sau se urcă, după caz). O cerți că iar și-a băgat ghearele în canapea? Te întorci cu spatele și o face din nou.

Știți certurile alea infinite cu adolescenții, când discută în contradictoriu până se epuizează fizic? La fel și Tina. Miaună și mă ceartă de parcă încerc să fac Pământul să se învârtă invers. Mă privește supărată pe viață, miaună în zece mii de feluri și când vreau să o alin, îmi întoarce spatele cu nonșalanță. Scopul ei era să mă facă să mă simt prost.

Am decis că nu are voie pe hol la intrare, așadar ușa de acces de la sufragerie îi e mereu închisă în nas. În bot, scuze. Dar… dacă toată familia e pe hol și se îmbracă, miloaga se postează la geamul ușii și miaună de parcă vine sfârșitul lumii fără noi. E clar alt dialog față de cel pe care îl purtăm dimineața, când nici nu pot deschide ochii, dar trebuie să dau cu ochii lipiți proba de mers printre obstacole vii, dar cu semnalizare acustică, spre baie.

Doamne-ajută că nu vine să mă și trezească, deși are senzor, parcă pun ceasul să sune pentru ea! Cum am oprit alarma, începe ea de lângă noptieră: miorlaaaaauuuuu. Pe-asta o înțeleg: hai, fraiero, e zi de muncă! Pleacă o dată, cât e locul cald în pat să mă bag eu!

Tina împlinește azi un anișor

Nu e un an cu noi, pe acela îl sărbătorim amândouă, de ziua mea. E un an de când a venit pe lume, un „accident“ în viața mămicii ei, o pisică ținută numai în casă, dar care a fost considerată suficient de bătrână să-și facă în siguranță de cap pe-afară. Ce să vezi, a ieșit cu ochișori.

Așadar, gândindu-mă să nu-i vină idei și să mă facă mai fericită decât mi-am dorit, dar și ca să pot pleca cu ea liniștită și să nu-mi sară inima de câte ori ar apărea un cotoi prin preajmă, am fost stăpân responsabil și am sterilizat pisica.

Bineînțeles că toată familia s-a învârtit două săptămâni în jurul cozii ei, răsfățată cu ce se poate, căci, deși incizia a fost minusculă (vreo 2cm), cusută pe interior cu fire resorbabile, faptul că a avut o gâlmă mare ca reacție la materialul de sutură ne-a făcut să ne simțim extrem de vinovați. Ne bucuram doar că nu sunt fire de scos, că nu trebuie să stea pe căldură nici cu hăinuță de protecție, nici cu guler. Efectiv am lăsat-o în pace până s-a vindecat.

Cu burtica ei cheală ne obișnuim mai greu, ocazie cu care am văzut că pe piele nu apar pete și dungi, cum mă așteptam.

Tina e vedetă

Normal, ca orice „năzdrăvan“ al familiei. Dar nu numai, căci hashtag-ul de instagram e urmărit și de câțiva elevi de-ai mei. Și mă trezesc de multe ori cu ei la catedră, în pauză, cerând amănunte despre isprava proaspăt imortalizată și nemurită pe ecranele online. Ați luat-o la atelier?? Și a stat ea așa la poză pe raft?? 

Un singur lucru nu am făcut (încă): să o iau pe Tina la școală. Știu că copiii din seria trecută, care trec vara aceasta prin focurile admiterii la liceu, mi-au reproșat mult timp că nu am luat pe atunci veverițele la școală. Și cum m-au rugat… regretele, ca la Gândăcelul Elenei Farago, au venit prea târziu.

Acum am parte de aceleași milogeli. Să facem „ziua cu animalul la școală“. Și de ce nu? O să avem iar săptămâna verde (pe care am ratat-o anul acesta cu greva), avem varianta zoo în Băneasa sau zoo la școală. Rămâne de văzut.

Aproape un an cu Tina

Țin să le menționez tuturor că pe carnetul ei scrie clar că este pisica mea. La fel cum se vede și când trebuie curățată litiera sau vegheat să fie apă și mâncare. Am descoperit că și cu pisicile e la fel ca atunci când ai copil mic. Când e vesel și zâmbitor, e al întregii familii, toți dau bibeloul de la unul la altul sau se luptă să îl aibă cât mai mult. Până începe să urle sau trebuie schimbat… atunci se caută cu disperare mama copilului.

Așa și cu pisica. Când e vorba de joacă, mângâieri și drăgăleală, sau cui ține pisica noaptea de cald, toți sunt dornici. Dar „mama“ ei rămân eu. Eu la doctor, eu la curățat, eu la vaccin… Ah, da, ocazie cu care am constatat că veterinarii și pediatrii (se pare că am avut noroc la ambele categorii) au aceeași blândețe în gesturi și privire, iar cele două fete ale mele, chiar dacă specii total diferite, s-au comportat mereu exemplar.

Mi-am dat seama că trebuie să aleg o poză de final cu Tina. Misiunea e aproape imposibilă. Dacă mă uit în telefon, galeria e plină. Pe locul întâi, poze și filme cu ea. Apoi cu activitățile de la școală. Cu instantanee de prin oraș. Bine că nu îmi cere cineva poze cu copiii, căci pe acestea chiar le găsesc greu! Problema pozelor cu pisica e că sunt atât de multe, că nu știu pe care s-o aleg!

#tina_titina

#tina_titina

 

ghiozdan_scoala

Kilogramele din ghiozdan

Ultima săptămână reală de școală a fost, la clasa mea, în luna mai. Nu a fost ușor, dar am tras din toate puterile și cu toate mijloacele să termim materia înainte de 22 mai. Când am luat hotărârea, nu știam că va urma greva, la noi era programată Săptămâna Verde, după care veneau zilele de iunie, puține, câte 3-4, pe care nu voiam să mă bazez. Dar lansasem câteva aplicații pe care voiam să le fac la întoarcere cu copiii, în lecțiile de recapitulare pentru unitățile de măsură învățate.

Una dintre temele pe care copiii le-au primit pe platformă era din seria „trei dintr-o lovitură“. Au primit un fișier în Google Sheets în care aveau de completat, după ce le cântăreau, cărțile, caietele și obiectele pe care le cărau ei zi de zi la școală. Era o aplicație pentru a se obișnui cu estimarea masei obiectelor, căci nu ai cum să nu te gândești cam cât cântărește fiecare înainte să îl pui pe cântar.

kilogramul. aplicatie google sheets pentru elevi

Nu degeaba am vrut să se gândească un pic mai mult la ce au prin ghiozdane, căci unele dintre ele, în ciuda eforturilor mele de a nu le cere foarte multe la ei, sunt foarte, foarte grele. Am avut proasta inspirație să agăț unul și am avut senzația că mi-am dislocat umărul! Degeaba îi bat la cap să nu le mai încarce cu lucruri care nu sunt necesare, uneori n-am cu cine vorbi. Jucării, colecții de carioci și pixuri de toate culorile, penare încărcate cu toate minunile din raioanele de rechizite!

Mi-am dorit ca tema aceasta să îi determine să le pună pe hârtie și să conștientizeze mai bine ce ar fi cu adevărat necesar să ia la școală. Din păcate, acest scop nu mi l-am atins, căci nu au fost sinceri cu cele „extra“.

Apoi, am dorit ca ei să se lupte nițel cu adunarea numerelor până la 10 000, să vadă cât cântăresc împreună. Aici am reușit parțial, căci unii au primit ajutor din partea părinților cu funcțiile din excel și toate au ieșit perfect. Asta aș fi vrut să fac eu la școală, la întoarcere, după ce îi lăsam să se lupte cu calculele, să le arăt calea mai ușoară, pe care întotdeauna o ții minte foarte bine dacă îți ușurează o cantitate impresionantă de muncă. Printre picături i-am învățat până acum să formateze un text, să așeze o prezentare, de ce nu și câteva calcule tabelare?

Dar greva s-a lungit, planurile la întoarcere s-au schimbat.

Însă subiectul cântăririi ghiozdanului este unul important. Îmi amintesc că i-am sfătuit din clasele mici – acum, într-a patra, îi consider deja „mari“, să fie atenți când își cumpără un ghiozdan nou: cât cântărește el GOL?? Pentru că vor urma multe de pus în el! Și e important și cum îl „simți“ pe spate, nu cum e colorat.

Media a a fost 665g, cel mai ușor având 345g, iar cel mai greu, 872g. Și unul la care chiar aș fi vrut să aflu – căci este, după părerea mea, cel mai mare – nu a rezolvat tema. Copiii noștri nu sunt furnicuțe. Dar cine să se gândească la ei?

În 2011, am salutat inițiativa Ministerului de alcătui manualele în două volume, pentru a ușura ghiozdanele. Decizia a fost contestată mult timp și, din raționamente economice, la ultimele licitații această cerință a fost eliminată. În plus, pentru „rezistență“ timp de 5 ani, manualele sunt confecționate din hârtie „de calitate“, dar care încarcă ghiozdanul copilului.

Mai jos am combinat câteva dintre liste, cu valorile obținute (în general, au fost asemănătoare):

Ghiozdan gol – 640g
Penar utilat – 383g
Sticla apa – 565g
Pachet mâncare – 18g
Manual limba română – 385g
Manual matematică – 343g
Manual educație civică – 234g
Manual muzică și mișcare – 243g
Manual avap – 240g
Manual științe ale naturii – 268g
Manual religie – 213g
Tabletă – 673g
Caiet limba română – 174g
Caiet matematică – 118g
Caiet suplimentar matematică – 264g
Caiet civică – 145g
Caiet științe – 145g
Dezinfectant – 43g
Carnet note – 25g
Trusă geometrie – 114g
Metru de croitorie – 20g
Mapă școală – 112g
Rigla – 25g
Servetele – 18g
Trusa geometrie – 83g
Penar carioci – 263g
Vocabular – 51g

Cum română și matematică aveam cam în fiecare zi, aproape 800g erau numai aceste două manuale. Mie, sincer, mi se pare enorm!

Dacă mă uit pe listă, manualele pentru disciplinele cu o oră pe săptămână cântăresc în jur de 250g. Așadar, anul viitor, când orarul nu va fi mai simplu, având două noi discipline în orar, vor fi și zile cu 5 ore și cu 4 manuale la școală. O să ajungem ușor la 1300g de manuale. Și aici mi-a venit ideea de a folosi tableta ca manual pentru toate disciplinele.

Mi-a trecut mie prin minte să folosesc și alt manual la clasă, însă nu am luat o decizie… ce mă fac cu cei care nu vor să folosească tableta?! Consideră prea avangardistă ideea? Și vor să vină cu manualul pe hârtie la școală? Poate nu li se pare atât de încărcat ghiozdanul! Mă gândesc cu groază că eu am primit interdicție medicală să fac pe furnicuța, căci spatele e praf. Dar ei?

Cât cântăresc ghiozdanele:

ghiozdan_scoala

Pe graficul de mai sus am cuprins copiii care și-au făcut tema. Am apreciat foarte mult, mai ales că nu urmau să fie recompensați cu nimic concret și că uneori le spun că nu rezolvă o sarcină nici pentru mine, nici pentru calificativ, ci pentru ei, și nu sunt nici delfini, să primească un peștișor pentru fiecare salt realizat. Ei sunt cei care vor căpăta experiență și se vor descurca mai bine data viitoare, când va fi cu adevărat nevoie.

Liniile continue reprezintă, pe zile, media masei ghiozdanelor. Marți era cel mai ușor, aveam religie, educație fizică (cred că n-au pus și adidașii de schimb!), matematică și educație civică. Joia era cel mai solicitant: română, matematică, engleză, arte și abilități. Miercurea la fel, doar că joc și mișcare era ora relaxantă. Cu liniile punctate am marcat valorile trecute în tabel de fiecare copil. Dacă vârfurile în jos îmi plac, cele în sus, peste medie, mă îngrijorează. Îmi tot spun că, poate, nu au cântărit bine…

Abia aștept să le arăt și lor și să vedem ce facem la toamnă. Pentru că ceva trebuie să se întâmple! Dacă pentru aceeași zi de școală unii au 2500g în spate, iar alții aproape 5000g, e clar că nu e în regulă. Trebuie să evaluăm mai bine ce înseamnă „strictul necesar“.

Și nu pot să nu mă întreb de ce la noi nu există, din dotarea școlilor, și nu pe spatele părinților, dulăpioare cu cheie, să își poată lăsa fiecare obiectele care nu trebuie neapărat plimbate acasă.

Sunt deschisă la idei!

Dacă manualele ar fi ale copiilor, le-aș permite să le desfacă pe capitole, să nu le care așa la școală. Caietele de lucru, pe care le-am limitat cât se poate, le-am înlocuit cu fișe. Au portofolii cu teme, care stau la școală, după ce le-am corectat și explicat (asta dacă nu uită ei să le pună și le plimbă în mapă zile la rând!).

M-am gândit și la caiete împărțite pe jumătate între două discipline, istorie – geografie – științe – civică, dacă se vor nimeri două în aceeași zi. Dar nu mai știu la ce să mă gândesc!

Ce se mai poate schimba?!

La ce bun atâtea manuale, dacă nu poți alege?

Eram pe băncile facultății acum mai bine de un sfert de veac atunci când s-a pus la cale prima reformă majoră a învățământului românesc. Mă pregăteam cu mare entuziasm să devin profesor și când au apărut prima dată manualele alternative mi s-a părut cea mai tare idee. Cum să alegi manualul școlar era temă de examen. După anii mei de gimnaziu, în care istoria o învățasem fără manuale, apoi anii de liceu, cu „cărămizile“ de a XI-a și a XII-a, oferta care venea acum era ceva minunat.

Și… a venit și prima dezamăgire, odată ce am ajuns la catedră. Acum că mă gândesc, niciodată nu mi-am putut alege, ca profesor, manualul școlar. Din diverse motive, întotdeauna alegerile le făceau alții, chiar dacă mie nu mi se părea normal ca la clasele de real să folosesc același manual ca la uman, unde aveam două ore pe săptămână. Dar… nu se comenta, autorul era consacrat, nu putea exista altă alegere.

Am înțeles încet – și asta pe măsură ce m-am hotărât să plec din învățământ, dar și mai târziu – că alegerea manualului nu are nimic de-a face nici cu stilul profesorului, nici cu profilul sau nivelul clasei, așa cum ar trebui. Alegerea manualului este mai presus de acestea, sunt la mijloc interese financiare care depășesc muritorii de rând de la catedră.

15 ani mai târziu, m-am întors la catedră

Reîntoarcerea, pe alt nivel de studii și cu o nouă specializare, a fost mai puțin entuziastă ca primii pași la catedră, la 20 de ani. La 30+ îmi mai venise mintea la cap, nu mai credeam în fluturași și unicorni. Știam că va trebui să mă mulțumesc cu ce găsesc.

Dar, între timp, învățasem un lucru esențial: manualul nu e obligatoriu. Dacă nu îți place, schimbi strategia. Pare simplu. Problema e că orice schimbare costă și… buzunarele părinților nu sunt sacul fără fund la care să apelezi tot timpul. Iar fără bani e aproape imposibil. Așa că am rămas între limite de bun simț.

Prima dată când am avut clasa a patra eram și studentă la master, în ultimul an. Manualul de matematică avea atâtea greșeli că „tema“, dacă nu apucam eu să rezolv toate exercițiile înainte, avea mereu un factor ridicat de risc. Când depistam greșelile, corectam pe manual în clasă, cu cerneală, să rămână. Când nu – rugam doi-trei copii mai conștiincioși să rezolve primii tema, iar dacă e ceva în neregulă, să îmi dea imediat mesaj pe whatsapp.

Indiferent ce făceam eu la facultate, mă opream, rezolvam, iar dacă aveau dreptate, anunțam pe grupul clasei ce schimbare trebuie făcută.

Inuman mi s-a părut… să nu ai încredere în manualul cu care lucrezi la clasă!

Și nu a fost singurul manual cu probleme, eram mândră de ei când găseau singuri greșelile – secole la istorie, fenomene la științe… „Doamna, în carte nu e cum ne-ați zis!“ Cea mai tristă observație a lor!

Acum, din nou clasa a patra, altă generație: răsfoiam manualele alese pentru ei acum doi ani. Am tras aer în piept, iar cred că trebuie să fiu foarte, foarte atentă. Nu-mi plac. Nu sunt ceea ce vreau eu de la un manual. Și nu știu dacă o să am energia și timpul de a pregăti, pentru fiecare lecție, oră de oră, prezentări cu alte materiale, pe placul meu. În mod normal, energia și timpul ar fi… dacă cel puțin unii profesori n-ar trebui să-și ia și al doilea job, un after sau altceva, ca să poată trăi decent, ei și copiii lor.

Revenind la manuale, mi s-a aprins un beculeț!

Imediat după pandemie, prin program european, toți elevii școlii au primit tablete. Într-un moment în care gândurile mele zburdau departe, m-am întrebat de ce nu folosesc eu tableta pe post de manual. Așa pot folosi la clasă oricare dintre manualele digitale disponibile. Eu oricum am proiector în clasă (tablă smart nu visez, că „nu este fonduri“), dar copiii ar trebui să vină mereu cu tableta.

Și i-am întrebat pe ei, la „testul de sinceritate“ de la finalul anului școlar: 7.   Ce părere ai dacă, în loc să folosim manualele pe hârtie, pe care nu le mai luăm la școală, am folosi manualele pe tabletă?

Abia așteptam să văd răspunsurile lor, mai ales că ziua cu tableta la școală e una foarte îndrăgită. Și totuși, deși la test  au fost prezenți toți, doar jumătate au considerat întrebarea suficient de serioasă ca să răspundă la ea.

  • Nici rea, nici bună.
  • Ne-ar ușura ghiozdanul și nu vom mai putea spune niciodată „Mi-am uitat manualul!“.
  • Da. Nu ne-am mai rupe spatele cu ghiozdanele cele grele.
  • Da, că tableta este mai ușoară.
  • E o idee bună, dacă îți uiți manualele, ai tableta.
  • Da, ocupă mai puțin loc în ghiozdan.
  • Nu sunt de acord, pentru că mă doare capul.
  • E o idee bună și nu ne mai chinuim să ducem ghiozdanul greu.
  • O părere bună, că nu mai tăiem copaci.

Înclin să cred că cei care n-au răspuns sunt indiferenți față de această decizie, iar ceilalți au văzut beneficiul imediat: un ghiozdan mai ușor.

Eu… am continuat să visez unicorni.

Îmi și imaginam că ar fi posibil să am un abonament PearDeck. Cele trei luni din pandemie, când am primit bonus abonamentul pentru achiziționarea tabletei, au fost pentru mine un moment în care mi-am dat seama că o lecție cu adevărat interactivă, digitală, dar la clasă, ar fi posibilă. Să ții lecția cu o prezentare suport, care să aibă momente cu întrebări, la care elevii răspund toți, în timp real… să poți vedea instant răspunsurile, cine a înțeles, cine nu…

Doar că… costă! Oare acel voucher minunat ce (sper) va sosi în octombrie poate fi folosit pentru achiționarea de abonament la Kahoot, Pear Deck?

Dar: De ce te agiți?

E întrebarea pe care mi-am pus-o la fiecare pas pe podul umilinței, în iunie, la Basarab. Mi-am pus-o apoi și când nu mai aveam putere să scandez la Cotroceni, dar oricum nu aveam cui. Mi-am pus-o și când am plâns cu fluturașul de salariu din luna mai în mână, când știam câte am de plătit. Și mi-o pun mereu… pentru ce mă agit atât? Prietenele îmi spun că eu, orice-ar fi, nu sunt genul care să nu se agite și că n-o să pot să fiu calmă, relaxată, să intru la oră și să spun o poveste fără să mă dau peste cap.

Așa că vara aceasta am o mare problemă de rezolvat: mă dau peste cap, aleg eu manualele pe care le consider potrivite clasei mele, și le folosesc în format digital sau… mă calmez, mă resemnez, fac ce pot cu ce există, ca peste tot?