Școala, digitalul și o altă poveste

Ne străduim de la începutul acestui nou secol să pășim cu educația, cu adevărat, în mileniul al treilea. Am avut destule ocazii să văd „la lucru” softuri educaționale, însă, din tot ceea ce am văzut în această categorie, cele legate de matematică (geometrie mai ales) mi s-au părut extraordinare. Trebuie să acceptăm că există copii care chiar au nevoie de acest sprijin vizual în învățare și trebuie să venim cumva în întâmpinarea nevoilor lor.

Aceste softuri mai au un atu remarcabil, atunci când sunt folosite mai ales în timpul lecției: ele sunt capabile să îi dea copilului feedback imediat. Niciun profesor, oricât de minunat ar fi el la clasă, nu poate corecta instant 30 de calcule scrise, sau verifica 30 de perpendiculare… Și feedbackul imediat este cel care asigură o consolidare rapidă a conținutului învățat, îndreaptă la timp erorile și nu te lasă să continui până ce nu ai achiziționat suficient pentru etapa următoare. Cu alte cuvinte, contribuie substanțial la eficientizarea procesului de învățare.

Suntem suficient de „deschiși” ca părinți pentru acest mod de a învăța? Ar trebui. M-am bucurat că anul acesta, când am dat la clasă manualele fără cd-uri, că am fost întrebată de ele. Nu toate manualele mai aveau cd-uri, să țin evidența acestora era prea complicat, așa că am căutat altă soluție. Le-am copiat pe toate pe calculator, le-am pus pe transfer și au ajuns la toți părinții interesați. Pentru cine se descurcă mai greu cu net-ul, am dat, pe stick, toate manualele. La clasă, fără proiector, e foarte greu să lucrezi ca acum 50 de ani, cu creta și tabla. Acum vreo 30 de ani tata avea retroproiector și știu că mă amuzam teribil când stătea să deseneze acasă foliile. Mă bucur însă că am reușit, cu sprijinul asociației de părinți, să facem pasul acesta și să beneficiem de tehnică. Lucrăm încă la motivație.

Pentru că l-am pomenit pe tata, să detaliez un pic. Predă matematică, la gimnaziu, într-o comună măricică. Copiii, ca peste tot, mai interesați sau mai puțin. Bate la ușa pensiei, dar de ceva ani, de când a descoperit softurile, are un singur regret: că nu le poate folosi la clasă la întreaga lor capacitate… e sigur că ar fi și copiii mai interesați și ar înțelege mai ușor unele noțiuni. Dar în situația în care e el este aproape întreaga Românie.

Pentru orice problemă, există însă și soluții. Tot tata îmi spunea mereu: „Nu există nu pot, există nu vreau.”  Ca dovadă, atunci când chiar îți dorești să schimbi ceva, o faci. Dau exemplu aici Fundația Orange, care chiar s-a ambiționat să arate că și în mediul rural avem copii deosebiți care merită o șansă.

În 2016 a fost lansat, ca program-pilot, „Digitaliada”. 10 școli din mediul rural au fost dotate cu video-proiectoare, laptopuri, tablete, pentru învățare digitală. Ce-a ieșit? Progrese vizibile ale copiilor, îmbunătățirea situației școlare, dar după ce-am ascultat o mulțime de mărturii ale acestora, mi-am dat seama de ceva: a crescut de fapt motivația în învățare, exact acel ingredient secret pe care orice om de la catedră se chinuie să-l activeze elevului. De data aceasta, este matematică și informatică. Dar cel puțin în aceste școli, pasul a fost făcut. Și ceilalți profesori au un exemplu și, de ce nu, o provocare.

În anul școlar curent, „Digitaliada” s-a extins. Acum programul cuprinde 30 de școli. Fundația Orange a investit peste 800.000 de euro până acum, și programul va continua. Până acum, 3.400 de elevi vor învăța „altfel” și probabil viața lor, chiar dacă nu se va schimba major, cel puțin va exista o deviație de la traseul pe care se aflau înainte. Din studiile care au însoțit programul, reiese că și în mediul rural părinții sunt la fel de preocupați. Copiii au calculatoare acasă, internet, dar nimeni nu îi poate îndruma dincolo de ecran.

Este a doua latură a programului, care în acest moment vine să răspundă nevoilor tuturor celor care au acces la internet. Platforma www.digitaliada.ro încurajează crearea și postarea online de conținut digital educativ în limba
română, cu scopul de a fi folosit de elevi sau profesori din toată țara. La un an de la lansarea platformei aceasta a
înregistrat peste 24.000 de utilizatori unici și peste 100.000 de vizualizări. Platforma conține 256 materiale
digitale educaționale și găzduiește concursul anual de materiale digitale #Digitaliada, ce premiază pasionații
care dezvoltă conținut educativ original.

Trebuie să spun că profesorii au idei… nu duc lipsă absolut deloc. Însă pentru a crea astfel de instrumente de lucru, au nevoie de sprijin. Am tăiat enorm de multe din proiectul pentru manualul meu digital, pentru că însemna foarte multă grafică dedicată, animație, și dacă mai ceream și interactivitate… deja tot bugetul se ducea pe o singură aplicație. Eu am vrut, la istorie, să poți explora interiorul unei locuințe în diverse epoci. Dar imaginați-vă cum e, la geometrie, să poți răsuci figura pe toate părțile, la propriu, până vezi soluția și nu doar să analizezi o proiecție pe hârtie, pe care poate nu ai construit-o bine… și n-ai ce soluție să găsești.

Și, dacă argumentul acesta nu este convingător, gândiți-vă că sunt școli în care nu mai există de foarte multă vreme instrumente de geometrie pentru tablă. Am căutat pe net, se găsesc, 100 lei așa, lejer. Materialele digitale sunt șansa pe care o avem să compensăm materialul didactic. Nu vorbesc acum doar de matematică, ci de sistem, în ansamblu. Hologramele sunt aproape, ochelarii aceia de realitate virtuală… să visez cum ar fi să discutăm despre mediile de viață, călătorind cu elevii pe sub apă, de exemplu? Ok, nimic nu va înlocui experiența dată de realitate. Dar să fim serioși. La Cucuieții din Deal, copiii aceia au noroc dacă ajung să meargă la liceu. Sunt oameni și acum, în secolul XXI, care nu și-au părăsit în viața lor satul. Credeți că vor face vreodată snorkeling pe lângă corali?

Un alt argument pentru aplicațiile digitale este faptul că au umor. Într-o doză mai mare sau mai mică, copiii de azi au nevoie de acest element. Așa cum o carte, pentru a fi citită, trebuie să fie amuzantă, tot la fel și învățarea trebuie să răspundă acestei cerințe. De ce să te alegi doar cu frustrarea dată de un profesor supărat că oricât se străduiește, nu reușește să te ajute, și să n-ai parte și de un feedback identic, dar spus mereu calm… știu, sunt părinți care consideră că toate acestea sunt o joacă, că nu au niciun sens, că la școală mergi cu un singur scop și că e o prostie să ai proiector în clasă și să te holbezi la ecran. Dar uite că am împrumutat unul și l-am dus la clasă după ce am aflat că salcia are blană și delfinul are solzi, pentru că nu aveam ce să discut pe marginea testului de științe fără să arăt imaginile. Normal că puteam să mă duc cu un atlas botanic și unul zoologic, să mă plimb de două ori printre bănci cu două poze 5×5 cm, la care să se uite obosiți pe rând și în spatele meu să se joace și să uite… că doar manevra e plictisitoare.

Am ales să pun pe tablă coli albe, să improvizez un ecran, să ne uităm toți, simultan, la vietățile acestea. Și în loc să „ne amintim” ce-am văzut, să le analizăm direct, așa cum ar trebui, prin toate mijloacele de percepție. Și pentru că tot l-am avut la mine, m-am jucat cu el și la matematică. Am avut noroc ca fix în lecția mea să fie o aplicație interactivă. Am trecut „la butoane” unul din copii, și i-am lăsat să încerce variante. Normal… ar fi vrut toți. Le-am spus atunci că „nu se poate”. La pauză am strâns totul cu tristețe. Undeva, într-un univers paralel cu noi, sunt copii care au tablă interactivă, tablete, și ceea ce voiau să facă copiii mei, din instinct, cu aplicația, alții fac pentru că au cu ce.

Încerc să-mi imaginez ce simt copiii care au câștigat un loc în programul „Digitaliada”, și nu cred că reușesc atât de bine. Poate pentru că am uitat satisfacția dată de joc și învățarea prin joc. Acea învățare petrecută natural, fără stres, dar mult mai profundă decât orice frică de note sau de profesor. Pur și simplu înveți pentru că atunci asta e ocazia care ți se oferă. Recompensa imediată, virtuală, e doar o iluzie. Satisfacția reușitei e cea care ne hrănește cu adevărat. Să-i lăsăm să se „joace”, însă mare grijă cu ce… aici e secretul. Mulți chiar nu știm ce, ne sperie dependența de aparate, dar ne îngrozește faptul că sunt „altfel” decât noi. Facem eforturi imense să-i determinăm să fie și ca noi, dar ne amăgim că îi lăsăm să fie „ca ei”. Ar trebui să ne hotărâm…

La final, îmi dau seama ce e „Digitaliada”. Este dovada că lucrurile se pot schimba, că rezultatele apar, dar nu din senin. Că trebuie să investești, atât în instrumente, cât și în oameni. Acestea la nivelul programului desfășurat în școli. În ceea ce privește platforma, „Digitaliada” este o provocare pentru toți profesorii, de a căuta noi soluții pentru problemele pe care le identifică în lecție, și pentru care metodele clasice au eșuat.

Vă invit doar să meditați, atunci când hotărâți că manualul digital al copilului este prost și mai bine tăiați de pe listă această variantă, dacă nu cumva forma este bună, dar n-ați ales conținutul potrivit. Dacă nu cumva materialele de pe platformă vă pot ajuta să rezolvați o problemă cu trei zile mai devreme decât ora de meditații din weekend. Sau, de ce nu, poate chiar s-o înlocuiască.

Cristina H.

În ordinea importanței de azi: mamă, profesor, bloger. Trei roluri pe care mă străduiesc în fiecare zi să le îndeplinesc mai bine decât ieri.
Cristina H.
Posted in De-ale școlii, Publicitate and tagged , , , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente