Deja a trecut jumătate de an de când tot gândim și regândim sistemul de învățământ, o mulțime de de idei, dar soluții… cam deloc. Ceea ce multă lume a realizat deja este că se poate face învățământ online, însă e nevoie de resurse construite în acest scop, căci adaptările și cârpelile nu prea merg. Cea mai discutată variantă a fost aceea în care se înregistrează toate, dar toate lecțiile, pentru toate clasele, astfel orice copil având acces la conținuturi în acea mult lăudată și așteptată bibliotecă virtuală. Propuneri au fost numeroase, constituirea de echipe de profesori pe discipline, mai multe cadre didactice care să înregistreze același conținut, astfel încât copiii să aleagă stilul de profesor care li se potrivește mai bine sau cu care rezonează eficient. Însă toate acestea înseamnă o investiție de resurse care… „nu sunt“. Voință poate că ar fi. În acest context, profesorul de la clasă ar deveni un facilitator în învățare, ar urmări etapele de consolidare, poate am ajunge și la evaluări standardizate… și cine știe ce ne mai rezervă viitorul!
Însă ideea de a oferi copiilor acces la conținuturi online a fost integrată colecției de culegeri din seria Mate 2000+ de la Editura Paralela 45. Dacă ați ajuns la gimnaziu, e aproape imposibil să nu fi luat contact cu variantele acesteia. Am terminat anul acesta clasa a opta pentru a doua oară și cărțile acestea mă vor urmări multă vreme… căci le-au mâncat pe pâine ambii copii.
Culegerile sunt organizate pe nivel de studiu, nu doar cronologic, ci și ca nivel de învățare: inițiere, standard, consolidare. În plus, în această vară au primit și un accesoriu care, cred eu, pentru copiii mai puțin norocoși cu un profesor calificat la clasă, va fi mană cerească: aplicația MATE 2000+, destinată învățării individuale sau în sistem online și care pune la dispoziția elevilor în circa cinci minute conținuturile esențiale legate de un anumit subiect.
Culegerile achiziționate în această toamnă au imprimat un cod QR pe coperta doi a volumului tipărit cu ajutorul căruia, odată ce aplicația a fost instalată în sistem Android sau IOS, elevul poate relua, de câte ori simte nevoia, conținutul lecției pentru a rezolva exercițiile. Codul face accesibile toate lecțiile pentru culegerea din care a fost preluat. Ținând cont că ultimele reglementări interzic înregistrarea profesorilor care susțin activități la distanță, acestea se dovedesc încă o dată utile celor care au nevoie de mai mult timp pentru a parcurge o lecție nouă.
Când am instalat aplicația pe telefon pentru a vedea și eu despre ce e vorba, am chemat-o pe Iris, proaspăt trecută prin coșmarul evaluării naționale, să își dea cu părerea. I-a plăcut ce a văzut și cu o umbră de regret mi-a spus că pentru ea e „prea târziu“. Însă nu cred că și pentru cei încă la gimnaziu. Am utilizat aplicația cu un cont de profesor și am avut astfel acces la toate clasele. După ce am răsfoit și am ascultat câteva lecții – nu sunt doar scrise, ci și audio – mi-am dat seama că aplicația ar putea rezolva și alte probleme. Am observat că, în învățământul primar, multe colege debutante aleg să susțină examenul de definitivat la specialitatea „educatori“, deoarece la acest nivel nu se dă matematică. Nu spun că examenul este unul ușor, dar înainte de a da bir cu fugiții, dacă tot ai ales să fii învățător, poate îți încerci puterile cu provocările programei ce include de fapt mult mai puține conținuturi decât e nevoit un copil de clasa a opta să parcurgă pentru admiterea la liceu. Recomand oricum cu căldură volumul pentru clasa a cincea, am văzut că există acum în programa nouă un capitol dedicat metodelor de rezolvare a problemelor, aritmetic, nu prin ecuații, așa că puteți achiziționa culegerea.
Mă gândesc că poate nu ar fi rău ca și pentru ciclul primar să avem parte de asemenea aplicații. Așa ar fi mai puține plângeri ale părinților că nu știu cum să explice copiilor anumite conținuturi ratate la școală și… o ocazie de „a doua șansă“ pentru cei care în anii lor de școală primară au ratat lecțiile despre ortograme (cel puțin).
Culegerile Mate 2000+ sunt disponibile în librăria online a Editurii Paralela 45, pe nivelul Inițiere, Standard și Consolidare, iar pe site-ul editurii le puteți și răsfoi.
Le puteți găsi și în alte librării, precum eMag elefant Libris Librarie.net LibrariaDelfin Cărturești , dar nu uitați să verificați că achiziționați ediția din 2020, altfel nu veți avea codul de acces la aplicație.
- A mai trecut un Întâi Decembrie - 2 decembrie 2024
- Un nai din hârtie pentru litera N - 24 noiembrie 2024
- Jurnal de profesor – clasa pregătitoare - 10 noiembrie 2024
Buna
Vreau sa învăț.
Ce anume?!