agamograf

Placă de biguit: aplicații practice

Colecția mea de „unelte” pentru lucru manual a crescut în această toamnă. Am adăugat o placă de biguire multifuncțională de la Daco,  instrument care își va găsi locul în aproape orice proiect care presupune o îndoire perfectă de-acum înainte. E drept că poți folosi o riglă și un ac bont, însă placa ușurează enorm munca.

Prima „ieșire”

În vară, când mi-am trecut-o pe listă, văzusem aici un proiect foarte frumos, pe care mi-am propus să-l realizez la școală. Bine-nțeles, modificat. Nu aveam de gând să folosesc șablon printat cu desenul. Și nici să le fac viața mai ușoară celor care vor lucra la el… Așadar, am pregătit o foaie cu spații pentru desen. O puteți descărca de aici. Sarcina de lucru a fost să aleagă două anotimpuri și, punând foaia în față cu liniile pe verticală, să deseneze un copac într-un anotimp în stânga, unul în alt anotimp – în dreapta, având ca limită de spațiu liniile mai groase. Când au terminat, desenele se decupau pe liniile deja trasate, apoi fâșiile se aranjau întrepătrunse: prima de la desenul 1, prima de la desenul 2, a doua de la desenul 1, a doua de la desenul 2 ș.a.m.d. Aici le-au cam încurcat, căci puzzle-ul rezultat pe bancă le-a dat bătăi de cap.

Următoarea etapă a fost folosirea plăcii de biguit, ocazie cu care am mai identificat niște amatori pentru învățare suplimentară a numerelor pare/tabla înmulțirii cu 2… căci am stabilit lățimea de 2cm și așa aveau sarcină să linieze, din doi în doi, după riglă. Am început să-i chem unul câte unul de când s-au apucat de desen, ca să avem timp să facem evantaiele perfecte, dar tot a fost prea puțin timp. Oricum n-au terminat de desenat, se pare că desenul liber este încă foarte complicat. Am lăsat placa la școală, sper să le terminăm încet-încet.

agamograf

Însă… le-a plăcut. Au înțeles repede cum se folosește, deși încă au probleme în a-și folosi mâinile pentru a ține nemișcată o hârtie (sau pentru a ține rigla când trasează o linie). Dacă nu ar fi durat atât de mult, liniile de îndoire puteau fi făcute, ca la origami, „munte și vale”. Adică, 2, 6, 10, 14, 18, 22, 26 se trasau pe o față a cartonului, 4, 8, 12, 16, 20, 24, 28 – pe cealaltă. Au mai fost probleme cu nivelul de presiune pe cuțit, căci, dacă apeși prea tare și cartonul este subțire, se taie.

După îndoirea evantaiului urma lipirea fâșiilor din desene, sarcină extrem de simplă. Când au fost gata primele, și au văzut cum „funcționează”, erau încântați. Le-am explicat că acesta este principiul de realizare și al imaginilor „mișcătoare” de pe rigle și ascuțitori, pe care le-au văzut cu siguranță.

agamograf

Căutând mai multe despre agamograf, am văzut că iluzia optică stă la baza lui. Pe net se găsesc o mulțime de idei din această categorie. Mă gândesc cum ar fi să te chinui cu desene de 5mm lățime… și un evantai de aceste dimensiuni. Eventual cu mandale 😀 .

Alte utilizări pentru placa de biguit

placa biguire dacoDeocamdată va rămâne la școală. Pentru muchii de felicitări, plicuri după „rețetele” incluse în pachet, cutiuțe construite din carton, corpuri geometrice, aproape orice linie de îndoire poate fi trasată și realizată la un nivel de perfecțiune foarte înalt. Pe lângă trasarea paralelă, se poate face și trasarea în unghi de 45 de grade, sau chiar modificat, cu ajutorul brațului mobil care poate fi reglat.

Am folosit-o și pentru tăiat efectiv. În locul cuțitului de plastic cu care este prevăzută (și care se fixează perfect pe dreapta, în acel spațiu decupat) am folosit un cutter. Însă spațiul de pe șanț este de 1mm, așa că tăietura perfectă este mai greu de făcut. În lipsă de ghilotină/trimmer, este însă o variantă.

Placa este disponibilă pentru comandă pe site-ul DacoMag, sau la partenerii Daco, atât online cât și în magazine.

Alte idei:

Pictura pe pietre

Amintiri de vacanță – pictură pe pietre

Era Andrei mic, la grădiniță, când a venit de 8 Martie cu un buchet de flori pictat pe o piatră albă, plată. Ideea mi s-a părut minunată, așa că, pe lângă felicitările la adresa doamnei, am întrebat și unde a găsit, la noi în țară, astfel de pietre. Le-am adus din Grecia… acolo erau toate așa! Au trecut 10 ani de-atunci, și ideea a rămas. Oriunde m-am dus, am căutat mereu materiale din natură care pot fi folosite cu copiii. Rezultatele sunt mereu „altfel”, și suportul – aproape gratuit, dacă punem la socoteală doar efortul de a-l aduna.

Vara aceasta, știind că toamna urmează să vină cu provocări noi, m-am gândit din timp la unele teme. Cum să ne „amintim” de vacanță un pic altfel, și nu prin clasica pictură pe hârtie? Știam de anul trecut o plajă la bulgari unde găseam pietre pe gustul meu. Nu erau ele așa rotunde, dar erau plate, ceea ce aveam nevoie… așa că am venit din vacanță cu o pungă de pietre. Le-am spălat, le-am uscat, și abia așteptam să văd ce minuni ies din mâinile copiilor.

Surpriza a fost pe măsură. Ne mai lipsesc pensule foarte subțiri, pentru detalii, căci avem enorm de multe pensule late, care nu prea pot fi folosite în astfel de condiții. Însă oricum ar fi, micile noastre „cărți poștale” sunt gata. Mi-a plăcut că au anticipat problemele… Ce facem dacă greșim? Păi… nu prea poți face nimic, decât să speli piatra – dar nu garantez că redevine albă, și să o iei de la capăt. Sau să încerci pe cea de-a doua față.

Am pictat cu tempera. Acuarelele nu ar face față. Un rezultat deosebit se obține cu acrilice, dar sunt mai greu de procurat. Unii dintre copii au avut tubulețele, și se vede diferența.

Aveam ca alternativă pictura pe scoici. Am strâns unele mari, „doar” o găleată, care așteaptă să le dau un scop nobil în viață. Chiar mă gândeam să forțez un pic, să facem și scoicile, și să combinăm cu pietre… să iasă un mega-poster de vacanță. Doar că nu am găsit încă o soluție de a lipi eficient pietrele pe un panou pe perete… așa că așteaptă cuminți, pe o măsuță, o idee salvatoare… cam așa:

Pictura pe pietre

Cred că totuși am pus greșit piesa pe caseta 1, rândul 3, piesa 3, parcă îmi amintesc că roșu era cerul, că așa l-a văzut într-o zi la mare. Deci mea culpa, creația e cu susul în jos… :). Ordinea e plajă, valuri albe care se sparg, apa și cerul acesta fantastic.

 

Bucharest Science Festival, 2017, ASUR

Începe Bucharest Science Festival

Săptămâna aceasta își deschide porțile Bucharest Science Festival, ocazie pentru cei care au acces la evenimente, indiferent de vârstă, să-și completeze cunoștințele din diverse domenii. Răsfoind programul, disponibil pe site, nu m-am putut abține să nu mă întreb de ce nu avem „săptămâna altfel” acum în septembrie, să fie liber la școală și să putem profita din plin de toată oferta!

Bucharest Science Festival, 2017, ASURDe exemplu, am văzut acum în program atelierul care se desfășoară în școală, „Știința banilor”, oferit de BCR. Tare mi-ar fi plăcut, doar că nu am când să-l programez… decât după ore. Apoi, tot din domeniul „viitor-SF” este acel autobuz al școlii, în care să poți urca o clasă și să pleci în vizite… Valrom ar fi făcut cu siguranță spectacol, doar că încă nu am destulă încredere în copiii mei să plec pe distanțe atât de mari…

În caz că nu le-ați văzut încă, s-au afișat, detaliate, programele de activități pentru Muzeul de Geologie și Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. În cadrul evenimentului „Noaptea cercetătorilor” sunteți așteptați cu evenimente potrivite tuturor vârstelor. Cel puțin la Antipa oferta m-a lăsat cu gura căscată, ai putea intra după-amiaza în muzeu și să nu ieși până la închidere! Mă bucur că aceste manifestări sunt deschise și publicului larg, și sper că veți profita de un weekend de „învățare altfel” în familie. Îmi pare rău că nu există repere orare, și nu te poți orienta mai bine către un anume atelier. Mi se pare foarte interesant cel cu confecționat „brățări ADN”, dar și cel despre păianjeni, Extratereștrii printre noi? Păianjenii și rudele lor – Drd. Liviu Moscaliuc. 

Rămâne să ajung acolo, și să vedem la fața locului ce anume este disponibil. Oricum ar fi, este un eveniment care, an de an, încearcă să ne deschidă porțile științei, în cele mai variate domenii. Depinde de noi să profităm!

PS. S-au afișat programele și pentru Râșnov și Adjud!

 

 

Colțul viu al clasei

În clasele primare, din cauza suprapopulării școlilor – și nu pentru că mergeam eu la școală de fițe, dar la noi chiar erau mulți copii arondați – s-a învățat și în trei schimburi. Normal că am ajuns să învățăm și în laboratoare… că doar nu era să rămână goale.

În clasa a patra am ajuns în laboratorul de biologie. Era perfect pentru orele de arte, căci aveam chiuvetele la îndemână. Am învățat atunci alcătuirea internă a corpului uman, pentru că, nu știu cum se făcea, dar mulajului îi picau organele și până venea doamna trebuia să le așezăm repede la loc. Puzzle 3D, ce știam noi! Dar peste toate planșele și mulajele care mi-au trezit o curiozitate timpurie pentru anatomie, cireașa de pe tort era acvariul cu broasca țestoasă. Normal că n-a mâncat săraca doar ce era în meniu, dar vânam orice tip de muscă îndrăznea să intre în clasă ca să o vedem cum deschide gura și înghite. Deschidea ea gura și la creioanele cu gumă… dar… nu comentăm.

Mi-am dorit mult să am în clasă un „colț viu”. Am o mulțime de plante, deși trebuie să duc, când mai cresc, mimozele și ghiveciul cu ghiocei, deocamdată plin cu trifoi. Dar proiectul eram mai amplu. Trebuia musai și un animăluț. Hamsterii mi s-au părut cei mai la îndemână. Am avut noroc cu M., băiețelul ei s-a plictisit de hamsterii pe care i-au luat acum vreo doi ani, și voia să îi dea ca să facă upgrade la papagal. Așa că am primit cadou pentru clasă doi hamsteri, cu o cușcă complet utilată. Pufoșeniile, mici și drăgălașe, au o mutriță care te bine-dispune instant.

Prima lor zi de școală

Vinerea trecută copiii s-au asigurat că mă țin de cuvânt și luni „vin hamsterii”. Prima oră luni – joc și mișcare, afară. Dezamăgire maximă, mai ales pentru cine n-a venit cu 5 minute măcar mai devreme și a zărit doar cușca în timp ce lăsa ghiozdanul. Pauza la noi trece repede, cu jumătate din copii lipiți de cușcă (că nu au toți loc). Dar primele pauze au fost filmați, fotografiați, trimiși părinților, de nici eu nu am atâtea poze cu ei. Se suie pe roată? Poză! A coborât? Poză! Nici nu m-am agitat, știu că până nu își vor satisface curiozitatea nu îi vor slăbi. Deocamdată încercăm să facem mai puțină gălăgie, ca să nu-i stresăm.

La 7.40 când intru în clasă apuc să-mi trag sufletul, căci la 7.45 avem cele 5 minute de mângâiat hamsterii. Cine nu nimerește în aceste 5 minute… pierde șansa zilei. Scot câte unul, îl pun în cutiuța de transport, pe care o dau de la unul la altul și mângâie (stresează) viețuitoarea. Dacă aud certuri că X îl mângâie mai mult decât Y, hamsterul intră imediat în cușcă și cușca se urcă pe dulap, de unde, normal, nu se mai văd aproape deloc. Așa că sper să-și rezolve singuri problemele. De hrănit îl hrănește elevul responsabil al zilei, împreună cu mine. Unul dintre cei 4-5 din echipă, depinde cum își împart sarcina. Le pot aduce mere și legume, lucrăm încă la „cât mănâncă un hamster mic”.

Acum avem o problemă cu cei curioși de la celelalte clase. Mai avem frățiori mai mici, care au venit de mână cu cei de la mine din clasă, că vor și ei să-i vadă. Bifăm și părinți curioși. Avem atracție, nu glumă!

Ieri am dat temă la română: cum să îi cheme, de ce ai ales numele, cui i se potrivește, căci doar sunt doi. Aștept să fac lista de nume, să votăm. Însă îmi dau seama că eu chiar habar n-am ce comportament au hamsterii! Copiii știau care doarme, unde doarme, cât doarme, ce roată preferă, pe care parte a cuștii stă de obicei. Își fac griji că nu are nimeni grijă de ei în weekend… ooo daaa, de parcă în concediu când le lăsam mâncare pentru o săptămână pățeau ceva… Dar i-am liniștit că este paznicul care se va ocupa cu siguranță.

Până la episodul următor… am de răspuns la o singură întrebare: Doamna, cât de cuminți trebuie să fim ca să ne luați și pește?? 

Întoarcerea pisicii asasine, Anne Fine, Editura Paralela 45

Întoarcerea pisicii asasine, de Anne Fine

Luna trecută v-am povestit cu întârziere despre Jurnalul unei pisici asasineNumai bine ce am publicat articolul, că am și văzut pe site-ul editurii Paralela 45 că a apărut continuarea, următorul volum. N-am apucat să ajung prin librărie, dar ieri, dacă tot eram în centru, am căutat și felina mea preferată.

Muream de curiozitate să văd ce mai pune la cale, și pe cine mai omoară de această dată. Lectura, foarte asemănătoare unei schițe (dar pentru că acțiunea se petrece timp de mai multe zile, o încadrezi la povestire scurtă) îi ia unui adult cel mult jumătate de oră. Am început să o citesc cu mare entuziasm, și pe măsură ce citeam încercam să compun piesele de puzzle și să intuiesc finalul. Și cum nimic, dar nimic cu prefigura deznodământul, chiar începusem să mă dezumflu și să-mi spun că și autoarea, chiar dacă a scris ea „Doamna Doubtfire” și m-a dat gata cu primul volum, are totuși limitele ei și de data aceasta trebuie să mă mulțumesc cu un volum care scoate un ha-ha la câteva pagini și atât.

Finalul a venit pe nepregătite. Așa, de te ia pe sus, te pocnește și nu știi ce te-a lovit. Tocmai când credeam, după numărul de pagini rămase, că am așezat piesele și știu finalul… tocmai atunci a venit autoarea, le-a amestecat, și le-a așezat într-un mod cu totul inedit. Am început să râd singură. Andrei a venit să vadă ce m-a apucat, căci am intrat în casă, am încălzit mâncarea și am citit la masă. Iris a venit de la școală și s-a apucat instant de citit… Dacă în primul volum asasina „ucide” un cadavru, acum nu-mi închipuiam că ucide ceva ce nici măcar nu există, dar provocând o tragedie reală! Deja nivelul de curiozitate este maxim, mă întreb oare ce se mai întâmplă în celelalte volume, și dacă seria este ceea ce sper eu să fie, adică mereu o continuare mai bună ca episodul precedent.

Volumul îl găsiți în librăria online a editurii Paralela 45, sau la Libris, Elefant, Librărie.net, BookCityCărturești, eMag.

Întoarcerea pisicii asasine, Anne Fine, Editura Paralela 45

 

Mi-am pierdut o viață la ora de religie!

Aș vrea, pentru un moment, să găsiți toate sensurile pe care le puteți da titlului. Dincolo de acestea, sunt sigură că rândurile de mai jos vă vor amuza puțin, dacă nu vă vor întrista.

Realitatea românească

De ceva ani, statutul orei de religie în școală este mult discutat. Întâi, trebuia acum mulți ani să faci cerere să te retragi de la un opțional pentru care nu ai optat. În 2014, Curtea Constituțională a decis în sfârșit că e un nonsens, și părintele trebuie să facă cerere pentru ca odrasla să beneficieze de cursurile de religie desfășurate în școală. În realitate, puține sunt școlile unde aceste cereri chiar se fac, și copiii nu sunt luați cu arcanul la oră… La țară nici măcar nu sunt informați că au posibilitatea să nu frecventeze cursul, iar dacă cumva îndrăznesc să se retragă, cel puțin la noi în sat, începe șantajul: nu merge copilul la ora de religie, nu beneficiezi de serviciul religios în familie.

Mai peste tot a apărut „moda”  de a confirma faptul că nu frecventează copilul ora de religie. Adică un fel de încă o cerere, prin care confirmi că nu face… păi, măi nene, dacă voiam să facă, făceam cerere să facă, nu? Așa sunt centralizatoarele de la ședința cu părinții, în care se dă cu subsemnatul: cine dorește și  cine nu să facă. L-am considerat relativ util, așa poți da repede profesorului de religie o situație, cui să pună absențe și cui nu… Dar, legal este ca părintele doritor să facă o cerere către director de înscriere la curs.

De ce nu se fac nici cererile, dar nici informările?

… povestea e simplă. Conform ordinului ministrului (Ordinul MECS nr. 5232/2015)  școala este obligată să asigure un program alternativ de activități pentru copiii care nu frecventează cursul, dacă acesta este intercalat, și nu prima sau ultima oră. De ce să te legi la cap dacă nu te doare? Nu mai bine faci pe mortul în păpușoi, și bagi toți copiii la oră, că doar nu le strică? Scapi de probleme…

Personal am informat părinții. Dincolo de opiniile mele personale, am fost cât se poate de neutră. Fiecare are dreptul să decidă pentru copilul lui. La prima oră de religie le-am dat voie să plece acasă copiilor care m-au anunțat că nu fac și părinții îi iau mai devreme. Nu i-am ținut cu forța, doar pentru că nu am avut ședința cu părinții. Dacă nu au depus cerere că vor să frecventeze cursul, normal nici nu ar fi trebuit să se țină… logic, nu? Dar noi nu trăim în țara logicii.

Ce fac copiii mei la religie…

Opțiunea mea, de prin 2009 de când scriu pe blog, o știți. Am petrecut deja 8 ani în școala românească și nu consider că au avut copiii mei ceva de pierdut că nu au frecventat cursul. Nu le-am interzis să participe la oră, dacă li se pare interesant. Au stat, au văzut și au decis singuri să renunțe. Dacă atât a reușit profesorul… nu e vina mea. Ce o fi lipsit? Captarea atenției? Trezirea interesului? Nu e treaba mea. Eu aveam o singură problemă: să nu li se pună notă la o astfel de disciplină.

O altă problemă personală este cea a „mersului la religie pentru notă”. Când l-am retras pe Andrei în clasa a cincea, doamna dirigintă mi-a spus exact acest lucru: orice puțin contează la medie. Eu nu pentru note îl trimit la școală! A zâmbit. Mi-a spus că aude atât de rar acest lucru…

Mi se pare cea mai jalnică motivație și cea mai lipsită de valoare decizie pe care o poți lua ca părinte în fața copilului tău. Adică tu îl trimiți la școală pentru note, nu ca să învețe, și asta e tot ce te interesează. Și aici ajungem la unul dintre motivele pentru care acest sistem al nostru se zbate și nu progresează… pentru că de aproape 30 de ani  noi „ne facem că lucrăm”. Nu ne interesează decât spoiala, ce scrie pe hârtie, și nu adevărata valoare, ce câștigă copilul. Condiționăm actul didactic, și vrem performanțe, dar nu valori.

După cum sper că știți, la ciclul primar nu are nicio influență calificativul. La gimnaziu se mai schimbă povestea. Adică, în cazul în care (încă) se mai iau în calcul mediile la examenul de capacitate, religia îți dă pe an un 0.003… și cum se calculează cu două zecimale, nu îți dă de fapt nimic. Asta, bine-nțeles, dacă ai 10 la religie. Cu alte cuvinte, trimiți copilul la un curs, vrei să învețe, dar el știe deja că va avea 10. Nu vi se pare un nonsens? Are curaj profesorul de religie să nu dea 10? Nu! Pentru că știe prea bine că pâinea lui atârnă de „fericirea” părinților, cumpărată prin note…

A început anul… și un nou curs de religie

Când și-a văzut orarul, Iris a fost în al nouălea cer de fericire. Avea religia ultima oră, deci putea pleca acasă… surpriză însă, la prima oră, pentru că „nu a avut loc ședința” ca să „optăm”, toți copiii rămân la religie. Degeaba argumente, că nici anul trecut nu a făcut, și nici n-o să facă vreodată… a rămas consemnată la oră. Citez: „împotriva voinței mele”. Afirmația m-a lovit… copilul meu cel mititel, drăgălaș și simpatic, devenit peste noapte o mică domnișoară, și-a definit drepturile, și le-a cerut, și pe deasupra, are și voință. Complet nervoasă pentru această încălcare a libertății de conștiință, a devenit din elevul  silitor, respectuos și atent o mică rebelă care, citez iar, „am fost și eu la oră rea”. Cu alte cuvinte, genul acela de copil care te scoate din minți, la care îi faci 10 observații și tot nu se potolește… Doar că n-a dat-o afară. Abia aștepta…

Însă statul la cursul de religie s-a soldat acasă cu niște ore de discuții și analize. Pe lângă stat jos la rugăciune, că nu-i vedea sensul, a întins coarda, și-a făcut cruce invers, aproape orice ca s-o scoată din minți pe doamna. Și-a făcut avion din fișa primită, a stat de vorbă și a schimbat bilețele, orice, dar orice ca să plece acasă.

Adaug că e copilul care a citit, din proprie inițiativă, calendarul sfinților de la Sucevița, după ce a cerut să-i cumpăr cartea, că i s-a părut interesantă. Dar nu să o oblig la școală… Ca profesor, normal că nu sunt de acord cu comportamentul. I-am spus să-și ia o carte de citit, să stea în ultima bancă și să-i ignore pe toți. Nu i-a permis. E copil și nu își poate controla reacțiile, mai ales când furia e la butoane. Însă ca părinte, și doar din acest rol, consider că doamna în cauză și-a căutat-o cu lumânarea.

Din ce mi-au auzit urechile…

Nu e singura care nu face. Anul trecut erau vreo 12… anul acesta nu știm încă. Într-o clasă de 34, să ai 10 copii care mai bine ar fi stat afară decât acolo, clar neinteresați, e un coșmar. Așadar pun cu bulinuțe ce am ascultat în ultimele ore…

  • circulau bilețele. Normal, dacă nu faci gălăgie, trebuie să comunici cumva. Doar că mesajul de pe bilețele, pentru 12 ani, mi s-a părut… Taci că te aude Pomohaci. M-a întrebat dacă eu știu cine este Pomohaci. Eu am întrebat-o dacă ea știe. La 12 ani mi-a explicat exact, și nu înțelege de ce nu e la închisoare. Dacă ia copiii de pe străzi pentru s… Așadar, schimbați amenințările, nu le mai spuneți copiilor de bau-bau, țigani sau polițiști, injecții sau alte lucruri care se pot dovedi utile în viață. Aveți una la dispoziție, creată chiar de ei.
  • O altă minunăție a fost că la acest curs sunt pregătiți pentru „viața de apoi”. No, ok, bine. Eu o trimit la școală să fie pregătită pentru viața pe care o are de trăit. Dacă celelalte materii te pregătesc pentru această viață, la religie îi pregătește pentru viața de apoi. Cum încă nu e o certitudine, efortul este minim. QED.
  • Deși încă mai am de lucru la „Tatăl nostru”, am aflat că a suferit ceva modificări… și ne motivează nouă absențele noastre… Citat de la băieții din spatele ei. Îi era ciudă că nu i-a venit ei ideea.
  • din ora trecută am aflat că dacii se închinau la sfântul Filip (și încă unul, pe care nu l-a reținut). A ridicat mâna să spună că dacii aveau mai mulți zei, și Zamolxys era zeul cel mare. N-a pus-o. Pierderea doamnei, poate afla și ea. La o altă întrebare, a răspuns un coleg. Foarte bine! Ai 10! Râsete. Copilul nu face religie… abia așteaptă să se retragă.
  • cea mai tare a fost însă cum și-a pierdut ea „viața” la ora de religie… pentru că, pentru a fi în ton cu preocupările digitale ale copiilor, doamna a hotărât să fie mai interesantă și să le dea „trei vieți” la început de an școlar. Ca în orice joc, faci o greșeală, pierzi o viață. Numai că mie personal mi s-a părut cam macabră abordarea, să-ți pierzi viața la ora de religie. Putea totuși să le dea nouă, ca la pisici… ce să facă cu trei?! Iris a pierdut deja două vieți…

În contextul a ceea ce se întâmplă acum în învățământ, tare mi-e că foarte curând vom produce vietăți supuse, și nu oameni capabili să gândească singuri. Știu că speranța moare ultima, dar până la următoarea oră de religie, din septembrie 2018, luăm o pauză. Doar că o să fiu mai precaută, în prima zi de școală îi voi da o înștiințare, pentru oricine cere, că nu frecventează această oră…

Să vă întreb cum stați cu opțiunile? Ce se practică la voi în clasă?

PS. Am scris articolul cu ea lângă mine. Citea atentă, „să se asigure” că povestesc corect. Și mi-a spus ce a remarcat: prefăcătoria. Din ariciul zburlit care îi tot făcea observație, și o lua cu „și tu, domnișoară”, a devenit numai lapte și miere, cu voce lingușitoare, când a aflat că se vrea să se retragă de la oră, și nu e singura. Să ne fie lecție, pentru mai târziu!

Bucharest Science Festival, 2017, ASUR

Bucharest Science Festival – ediția 2017

Ca aproape în fiecare an la mijlocul lunii septembrie, vă invitat să nu ratați evenimentul care se desfășoară în București la sfârșitul acestei luni: Bucharest Science Festival. De câțiva ani, prin inițiativă privată, se desfășoară în capitală o sumedenie de manifestări și nu pot să nu constat că devine din ce în ce mai interesant. Activitățile nu se repetă, este mereu ceva nou, ceva de descoperit și mai ales ceva de învățat. A cincea ediție a Bucharest Science Festival este organizat de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) și de Planeta Științei.

Anul trecut, spre exemplu, mi-a plăcut enorm atelierul de experimente. A fost el mai mult de fizică decât de chimie, dar copiilor le-a plăcut să încerce separarea amestecurilor. Ca profesor, am învățat mult din modul în care poți realiza experimente improvizând atunci când nu ai la dispoziție nimic (ca dotare în școală – eprubete, pâlnii, truse etc.). Toată activitatea în sine este deosebită, și nu pot decât să vă încurajez să mergeți.

Știu că este greu de mers cu școala. Numai când mă gândesc câte hârtii am de completat și de strâns săptămâna viitoare mi se învârte capul, dar de câte ori poți vizita o fabrică alimentară? Cu clasa mea voi merge la fabrica de margarină, pentru că putem face excursia pe jos, ca o mini-drumeție. Cu copiii „din dotarea familiei” încă nu am ales evenimentele, căci e mai ușor accesul ca părinte. Evenimentele din categoria „Cum funcționează” sunt, după mine, cele mai faine din festival! Îmi pare enorm de rău că nu există și la noi autobuzul școlii, să pot pleca simplu chiar și în celălalt capăt al orașului.

Și ajung la o dilemă… în București, toți părinții, fără excepție, dacă îi întrebi acum, sunt acum în fibrilații maxime că nu vor beneficia copiii de educație corespunzătoare pentru că nu mai lucrează suplimentar din auxiliare. În același timp, organizatorii festivalului au emoții că evenimentele organizate pentru public, cu acces liber, nu vor avea audiență. Dat fiind faptul că acum copiii vor avea mai puține teme, pentru că nu există suport, este momentul să arătați că sunteți cu adevărat interesați și implicați în educația lor și veți merge la cât mai multe dintre activitățile propuse.

Anul acesta demersul început la București va fi preluat în țară în cadrul Zilelor științei de la Adjud-Vrancea (programul aici) și Râșnov-Brașov (progamul aici). Și, dacă vrei cu adevărat să susții educația altfel, printează de aici afișul evenimentului și roagă profesorul de la școală să-l afișeze, și să afle cât mai mulți copii.

Bucharest Science Festival, 2017, ASUR

Vă recomand să vedeți programul conferințelor din festival, și în mod special:

  • Joi 28 sep, Food Evolution – Cum decidem cum să ne hrănim? (vezi eveniment), Program: 19:00 – 20:30, Parteneri: AgroBiotechRom, Editura Humanitas, European Biotechnology Week, Unde: Libraria Humanitas de la Cismigiu – Bd. Elisabeta nr. 38, București. „Food Evolution” pune în discuţie ideile preconcepute despre organismele modificate genetic. Cu ocazia European Biotech Week, veţi avea posibilitatea să vedeţi documentarul şi să purtaţi o discuţie prin Skype cu scenaristul şi producătorul lui, Trace Sheehan.
  • Vineri 29 sep, Educaţia în perspectiva celei de-a patra revoluţii industriale (vezi eveniment), Program: 18:00 – 20:00, Parteneri: Institutul Francez, Contributors.ro, Unde: Institutul Francez , Bd. Dacia nr. 77, Bucuresti. În ce măsură este adecvat actualul sistem de educaţie pentru a face faţă unei lumi în schimbare accelerată? Ce funcţionează bine şi ce ar trebui schimbat? Care este rolul părinţilor în acest demers?

Personal vreau să ajung neapărat la cea de-a doua. Este însă în același timp cu „Nopțile cercetătorilor”, desfășurate la Muzeul Antipa și Muzeul de Geologie. Aștept afișarea programelor, pentru că mi-am invitat de data aceasta și părinții și copiii din clasă să participe. Sper să le pot împăca pe amândouă, căci aș vrea foarte mult să-mi revăd unul din profesorii cu adevărat speciali din facultate.

Și pentru că vreau cu adevărat să vă uitați pe program, lansez un mini-concurs. Adăugați, până începe festivalul (27 septembrie), un comentariu la acest articol, care să conțină un link către unul din evenimentele ce se vor desfășura, o argumentație – de ce l-ați ales, pentru ce vârstă (bănuiesc că pentru copilul propriu), și de ce credeți că i-ar fi util. Premiul va fi un calendar al evenimentelor științifice pentru perete, pe care îl voi expedia către trei participanți, pe care îi voi selecta împreună cu organizatorii festivalului. 

Seturi educaționale de la DACO

În vară, după ce am vizitat școala, am aflat că este „liberă” clasa de pregătitoare și poate o clasă a III-a. Mi-am zis că, fiind la început, mai mult ca sigur voi primi clasa de început de serie, așa că am început timid să mă gândesc ce aș putea folosi util în activitate. Cum ei se simt mai mult la grădiniță decât la școală, iar programul lor e special, am ales de la DACO pachetul cu seturi educaționale. Mi-am zis că sunt un început bun pentru a utila centrele, sau pentru momentele de relaxare ale copiilor.

Seturile sunt realizate din spumă cu densitate mare. Ar fi poate utile seturi de acest gen din lemn, dar în același preț nu aș reuși să iau decât unul, nu 7…

Să le iau pe rând:

Descoperă formele:

Le conține pe toate cele șase pe care un copil ar trebui să le cunoască la finalul clasei pregătitoare. Formele se detașează, și sunt și decorate pe placul lor. Doar pentru potrivire, poate fi folosit și de copiii de grădiniță. Doar să țineți cont că la grupa mică se învață cercul și pătratul, apoi triunghiul, dreptunghiul, rombul și ovalul, ultimele la CP.

Animalele:

Planșa este bilingvă. Potrivirea se face ori după denumirea scrisă alături, ori după formă și mediul „de viață”. E cam mult spus, căci nu avem decât o pajiște și o cușcă pentru cățel. Aici mi se pare forțată apariția ursului pe bicicletă,  umanizat, între animale domestice. După cele de mai sus, aș merge cu ea mai mult spre grădiniță decât spre școală.

Cât e ceasul?

Ceasul de spumă mi-a plăcut mult. Recunosc că i-am făcut plan de la început să îi montez un mecanism de ceas care zace pierdut prin casă, și să-l folosesc ca ceas al clasei. Încă nu am finalizat proiectul, clasa pe care am preluat-o are ceas, și… mai aștept. Ca joc de potrivire, pot fi scoase cifrele și montate la loc, la fel și steluța de pe mijloc. Pentru învățarea ceasului, pot fi utilizate limbile, prinse cu o capsă ce le permite să fie mobile.

Calculează și Învață alfabetul!

Cele două seturi mi-au plăcut mai mult pentru decor. Apoi m-am gândit să le transform în seturi de ștampile, doar că trebuie să găsesc niște capace pe care să le lipesc. De menționat că setul cu alfabet nu are diacritice, dar există o mică piesă ce poate fi folosită pentru a pune căciulițe și virgulițe. Pentru „â și î” voi decupa eu probabil una. Chiar îmi imaginam în câte moduri voi folosi stampilele cu litere… pentru joacă pe coli mari, ori să-și scrie numele.

Formează un elefant!

M-am „jucat” mai demult cu un astfel de puzzle. Întâi îl făceai privind, apoi trebuia să-l faci cu ochii închiși sau legat la ochi. Este un exercițiu minunat de exersare a simțurilor, a transformării percepțiilor în reprezentări și, de ce nu, a vitezei de rezolvare. Partea cu ochii închiși mă gândesc să o păstrez pe listă anul acesta. S-ar putea să le placă și copiilor mei, mai mari.

Tangram

Dintre toate, tangram este preferatul meu. În clasele primare sunt o mulțime de aplicații cu jocul acesta și, dacă încercați drumul invers, să aveți doar umbra rezultată și să identificați piesele, s-ar putea să nu mai fie deloc așa ușor! Aveam unul din lemn, al meu personal, însă alesesem pentru clasă această variantă din spumă. Îl voi folosi cu siguranță și anul acesta, căci posibilitățile sunt nesfârșite. Vreau chiar să-i încurajez să aibă toți piesele și să-i provoc, mai ales când sunt agitați, cu forme greu de ghicit. E un joc pe care fiecare ar trebui să îl aibă acasă. Pune la încercare răbdarea, imaginația și capacitatea de a combina forme.

Puteți să le achiziționați împreună sau separat, în funcție de interes. Vă recomand să strecurați acest gen de activități în cadourile pentru copiii prietenilor, și să evitați pe cât posibil păpuși și mașinuțe, cu siguranță suficiente de la anumite vârste. În ultimul timp am făcut cadouri numai din categoria art&craft. De exemplu, am luat mai multe seturi de piese din spumă, imprimate, autocolante, și am combinat, astfel încât sărbătoritul a avut și toate tipurile de animăluțe, monstruleți, mijloace de transport și orice am mai găsit la îndemână. E drept că au sfârșit pe dulapuri, sertare, caiete, și oriunde era loc să lipești ceva… dar nu a fost unul (copil, nu adult!) să nu aprecieze cadoul.

Prima mea zi de școală

Anul acesta nu scriu despre prima zi de școală a copiilor, deși a trecut cu mari emoții pentru amândoi. Scriu despre a mea, care a fost aproape așa cum am planificat-o de ceva ani. Întâi, Iris s-a trezit devreme și a mers ea cu mine la școală, așa cum mi-a promis. Rândul ei să mă însoțească… și era liniștitor să caut, din careu, ochii ei încurajatori în spate.

M-am îmbrăcat și m-am privit în oglindă. Acum ceva ani, când criticam cu zel, din rolul de părinte, „sistemul”, am primit o replică destul de dură. Dacă știi atât de bine ce e de făcut, de ce nu și încerci să o faci? Era, ce-i drept, o reacție corectă. Acum eram în punctul în care m-am imaginat atunci. Începeam un nou drum, și mi-am repetat ceea ce tatăl meu mi-a spus mereu: dacă vrei, poți.

Am vrut să încep altfel. Știam că a prelua o clasă a III-a este mai greu decât a începe cu o clasă pregătitoare. Copiii sunt mari, știu ce vor, ce simt, se cunosc între ei și pentru un timp, eu voi fi „intrusul”. Așadar mi-am dat silința ca această zi să fie cu totul specială pentru ei. În puținele zile avute la dispoziție am încercat să schimb cât de cât prin clasă. Fără ceva „prea mult”, am pregătit panourile. Încă nu am nimic pe ele. Vom vedea, în timp, ce avem nevoie, și le vom acoperi împreună. Nici titlurile nu le-am pus. Trebuia să stau să pictez și decupez litere… activitate pe care copiii de clasa a III-a o pot face liniștiți. Așadar am decis să nu fac eu nimic.

M-am panicat în fața tablei goale. Am mai desenat eu, dar acum nu voiam să scriu un mesaj simplu de „Bine ați venit!”. Mi-am făcut curaj am desenat câteva frunze… și am decis că e exclus să desenez toată tabla! Și atunci am făcut ceea ce știu mai bine: un joc. I-aș spune rebus, dar e prea mult. Hotărârea deja luată, mi-a luat mai mult să scriu frumos la tablă. Cuvintele curgeau… Câți ani au trecut, și ce dor mi-a fost! Am mers pe mesaje… liniște, reguli, stilou, radieră pentru îndreptat greșelile… Și cred că le-a plăcut.

Dar nu aș fi reușit să fac ziua cu adevărat specială fără puțin (mai mult) ajutor. „Talente de Năzdrăvani” mi-a adus de atâția ani o mulțime de satisfacții, însă acum am reușit să le și împart. Am scris tuturor celor care aveau, din ce îmi aminteam eu, articole promoționale sau materiale pe care le puteam folosi la clasă. Am vrut să aibă legătură cu școala. Nu aș fi pus niciodată pe bănci ciocolată sau bomboane, nu facem dresaj la școală.

La începutul verii am participat la un eveniment la  Bricks 4 Kidz, unde printre altele am primit cadou  creioane colorate. Am întrebat dacă nu ar fi posibil să primesc niște cutiuțe pentru copiii mei. Nu doar că s-a putut, dar am primit cutii cu creioane mari, nu mici, cum le știam eu! Dacă ați ratat articolul de atunci, Bricks 4 Kidz este un concept de educație creativă prin care copiii învață, construiesc și se joacă, piesele Lego fiind doar instrumentul de lucru și nu scopul activității. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul Bricks 4 Kidz.

Kinderpedia este o platformă mobilă care intermediază relațiile dintre părinți, profesori și instituțiile educaționale. Nu știu dacă ați auzit de ea, puteți citi mai multe aici. Însă când veți parcurge descrierea, e imposibil să nu aveți impresia că trăiți într-un viitor în care educația concentrează toate eforturile necesare pentru binele copilului. Știind câte liste de materiale stau și compun acum, la câte variante de comunicare mă gândesc, căci este greu să stabilești un canal funcțional cu toți părinții, îmi imaginez cum ar fi să fac online programul pe o săptămână, să adaug necesarul pentru fiecare activitate, fiecare părinte să fie informat (și implicat în consecință) și toate să meargă strună. Singura mea problemă ar mai fi doar scenariul activității…  Pentru că este frumos să visezi, oamenii de la Kinderpedia mi-au arătat că se poate să te și trezești și să zâmbești, așa că cam primit câte un caiet cu foaie velină pentru fiecare copil.

Cum mi-am dat singură un deget, mi-am amintit de seria Pixi Știe-Tot, apărută la editura ALL, care se potrivește de minune cu noua disciplină „Științe ale naturii”, la clasa a III-a. Cred că în cele două săptămâni care au trecut am spus cel mai des „te rog” și „mulțumesc din suflet”. Pe băncuțele copiilor a fost, în prima zi de școală, și câte o cărticică din serie. Sper să le placă și să îi conving să le avem la clasă, încet, pe toate!

Mi-am stors mintea ce aș putea adăuga legat de arte și abilități, zona mea favorită de activitate, și mi-am amintit de un eveniment mai îndepărtat, organizat de SECOM, și la care am primit hârtie origami. Pentru o secundă m-am gândit „ce-ar fi dacă” ar mai avea, și ar fi posibil să primesc pentru copii… Era deja târziu, școala stătea să înceapă, dar în al 11-lea ceas am primit ceea ce mi-am dorit și chiar mai mult. Tot potrivit orelor de științe, SECOM a editat pentru copii mici enciclopedii care explică pe scurt cum funcționează corpul nostru și cu ce anume. Avem astfel acum la dispoziție Fierul, Calciul, magneziul, zincul, Sistemul imunitar, Creierul…. Toate ocazii de învățare.

Am încheiat pachetul cu un semn de carte de la 7arte.org, un calendar al descoperirilor științifice (atenție, la sfârșitul lunii, nu ratați Bucharest Science Festival!) și cu un mic calendar de buzunar, marcă proprie, „Talente de Năzdrăvani”, cu structura anului școlar 2017/2018.

La final, când copiii au plecat acasă, mi-am privit clasa. E greu de descris ce-am simțit. Am reușit să fac o zi altfel, și știu că nu aș fi reușit singură! Le mulțumesc acum tuturor celor care m-au ajutat! Un an școlar minunat să aveți!

Pentru „cutiuța cu amintiri” din prima zi de școală

semn de carte din fetru

Semn de carte din fetru

Am pornit de la coadă spre cap… întâi am văzut unealta, apoi materialul, am căutat o idee și am asortat o tehnică și am ajuns la rezultat: un semn de carte, pe cât de simplu, pe atât de solicitant. Poate vi se pare un banal semn de carte, fără nimic extraordinar. Însă, pentru copii de 5-8 ani, sau chiar mai mici – de ce nu –  poate fi o provocare lansată de părinți, căci e nevoie și de puțin ajutor.

Întâi de toate aveți nevoie de fetru. Când sunt necesare cantități mari, pentru mulți copii, prefer fetru cumpărat la metru, din magazinele de textile. Altfel, dacă lucrați cu unul singur, vă este suficient și un pachet cu petice asortate. Coșmarul lucrului cu fetru, dintotdeauna, a fost decuparea acestuia. Să tai drept nu a mai fost o problemă, când am început să folosesc ghilotina. Doar că am încercat să tai cu model… și aici au apărut problemele. Micuțele foarfeci decorative existente pe piață nu făceau față, materialul se destrăma inestetic. Am vrut o foarfecă de croitorie, cu zimți. Doar că atunci când am găsit, mi s-a părut cam scumpă, și am preferat să nu o iau.

Soluția acestei vechi probleme a fost rezolvată parțial, acum câțiva ani, de un trimmer ondulat. Doar că l-am scăpat, l-am spart, și am rămas iar în „pom” cu tăieturile mele de efect. Asta până în vara aceasta, când am descoperit trimmerul multifuncțional de la Daco. Nu doar că aveam din nou o soluție, dar e ca și cum mi-ai pus pe automat tot setul de foarfeci decorative! Gata cu chinul, alegi, răsucești, potrivești, apeși și problema e rezolvată.

Știam că urmează să sosească coletul, dar nu i-am spus nimic Irisucăi. Îmi pare rău că am ratat să filmez reacția ei când l-a scos din cutie, o încântare maximă presărată cu exclamații la fiecare model identificat. Apoi a trecut la „joacă”, a testat fiecare cuțit. Am descoperit cu mare plăcere că are și variantă de tăiere parțială pentru rupere, în același timp decorativă cât și practică.

La ce poate fi folosit trimmerul multifuncțional?

… Aproape la orice presupune să tai o coală A4, atât pe lățime, dar și pe lungime, și o coală A3 pe lățime. Dacă nu vă deranjează îndoitura, o puteți tăia și pe lungime. Puteți tăia margini felicitări, ori cartoane aplicate pe felicitări, benzi multifuncționale cu margini tăiate în orice model, și îl puteți folosi la orice proiect ce necesită o foarfecă decorativă în linie dreaptă. Și, dacă v-ați chinuit să realizați mici tablouri cu ramă decupată pentru decorurile din clasă, acum le puteți tăia rapid și mai ales drept. Carton (nu am încercat peste 160g/m3) și hârtie taie oricum. Merge și pe hârtie buretată (spumă), iar pe fetru aveți deja demonstrația. Menționez că este un fetru fără puf, mai subțire.

După ce am  tăiat benzile de fetru, le-am găurit și apoi am strecurat panglica. Pentru un copil mic acest exercițiu de șnuruire ordonată nu este deloc ușor, și îl recomand printr-o singură foaie, sau lipiți cele două bucăți între ele. În funcție de modelul de perforare, puteți alege modelele de aranjare a șireturilor, sau altele mai simple. Pentru că părea cam golaș, i-am adăugat niște nasturi. Era prea ușor să îi lipesc (depinde de vârsta copilului ce alegeți), așa că am rugat-o pe Iris să-i coasă și să încheie proiectul.

semn de carte din fetru

Deși este recomandat de la 6 ani, sub supraveghere puteți lăsa copilul să experimenteze. Nu are acces la cuțit, să se rănească, însă este posibil să aibă o problemă în a gestiona corect forța de apăsare pe butonul de tăiere. Dacă nu apeși suficient, ai parte de o tăietură incompletă și inestetică, și este destul de greu să completezi. Însă cei mici sunt maniaci în a toca hârtia, așa că până se dezvoltă suficient latura artistică, poate învăța să stăpânească mai bine uneltele.