Uneori ce-și face omul cu mâna lui… se cheamă, normal, lucru manual. Ei bine, căutând o idee faină pentru a ilustra „altfel” articolul despre vizita la Hațeg, am imprimat două dintre fotografiile realizate acolo pentru a face o pagină de album cu materiale – cum s-ar putea altfel?! – tot de la Daco.
Atât mi-a trebuit. Momentul în care i-am arătat Irisucăi ce vreau să facem a fost decisiv. Parcă am băgat-o în priză. „Distracția” mea a fost aceea de a lipi trei dintre făgurele (autocolantele hexagonale de la colțuri) și benzile decorative galbene… în rest mi-a dat voie să fac arhitectura paginii, dar de lipit – a lipit ea. A, da, și mi-a dat voie se decupez o siglă de pe unul din ambalaje.
Ce mi-a plăcut e că, deși aveam suficiente variante din spumă și fetru pentru decor, mi-a zis că ar merge ceva mai „finuț”. Adică, cu alte cuvinte, deși m-am ținut departe de scrapbooking, ochișorii ei acolo sar… și am de rezolvat acum alte probleme: prima, vrea să facem câte-o pagină de acest fel pentru fiecare eveniment fain din viața noastră. Ceea ce – teoretic – nu e un lucru rău. A doua, vrea mai multe materiale, ceea ce practic înseamnă investiții, și, ooo, Doamne, un drum pe care n-am vrut s-o apuc până acum. Dar cine sunt eu s-o opresc pe ea?! A treia, vrea o cameră pentru lucru, cu dulăpioare, sertărașe, cutiuțe… și aici am oprit-o, chiar visează deocamdată cu ochii deschiși.
Cert e că și-a luat foarte în serios rolul de membru al echipei, iar eu mă simt minunat lucrând cot la cot cu ea. O văd ambițioasă, dornică să învețe, și mă întreb uneori cum de am crescut așa un copil minunat. Are uneori niște idei… de trebuie să mă așez jos, să o privesc, și să-mi țin inima să nu plesnească de mândrie: e fetița mea!
- Anul electoral, școala altfel, nepăsarea și lipsa de viziune: schemă logică - 14 septembrie 2024
- Jurnal de început de școală - 9 septembrie 2024
- Cadouri pentru „doamna” în prima zi de școală - 31 august 2024
Felicitări!
Merci!
Pingback: Raiul amatorilor de craft. Coordonate: Adaconi-Daco-Hațeg