Adaconi și o vizită unică la Hațeg

Ori de câte ori aș ajunge la Hațeg, experiența pe care Adaconi ne-a oferit-o săptămâna trecută va rămâne mereu unică. În primul rând, pentru că o singură dată îți sărbătorești cea de-a 25-a aniversare. Mi-aș dori să fac poze și la a 50-a, dar cred că Iris are mai multe șanse decât mine, dacă rămâne pe linia pe care a început să meargă.

adaconi_25ani

Adaconi este unul dintre primii parteneri pe care i-am avut pe site. I-am descoperit în urmă cu vreo 6 ani, când atelierele mele aveau nevoie de un furnizor de materie primă pentru activitățile de lucru manual, și care să îndeplinească două criterii: să fie de calitate și accesibilă la preț. Depozitul din București a devenit pentru mine punct de „pelerinaj”, m-am împrietenit repede cu toți cei de-acolo, și am fost „fata cu blogul” ceva vreme, până am devenit „Cristina de la Talente”. Au urmat colaborările de pe blog, concursurile și parteneriatele în realizarea articolelor, toate încercând să aducă cât mai multe informații despre adezivii, uneltele și materialele pe care eu le foloseam de la DACOart, sau despre produse noi pe care le-am încercat pentru prima dată.

Am susținut și susțin în continuare ideea că numai un copil care are ocazia să dea frâu liber imaginației se va dezvolta armonios, va ști mai apoi să gândească rapid, să găsească soluția potrivită, și în cele din urmă să reușească în tot ce-și va propune. Iar pentru preșcolari și școlari mici, activitățile creative sunt de bază. Însă acestea nu se pot desfășura numai cu o foaie de hârtie și creioane colorate. Ai nevoie de mai mult… Iar la DACO, copiii transformă joaca în artă.

Am început și eu de la zero și am învățat din fiecare experiență trăită. Sunt profesor de istorie, nu am făcut pedagogicul, și abia anul acesta îmi termin specializarea ca profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Revenind la materiale, nu știu ce senzație ați avut voi când ați ținut prima dată în mână ochi mobili, însă pentru mine acela a fost un punct din care activitatea mea a intrat pe cu totul alt făgaș. Unul dintre cele mai reușite ateliere ale mele a fost cel în care m-am ambiționat să iau de-acasă aproape tot ce putea însemna material de craft, am făcut un imens bufet suedez, iar copiii s-au autoservit cu ce au dorit. Și nu creația în sine, rezultată atunci, a fost importantă, ci faptul că au luat la rând fiecare cutiuță, au atins și au studiat, au întrebat, s-au gândit… A fost experiența pe care am încercat-o la rândul meu weekendul trecut, la Hațeg, când am dat curs invitației echipei DACOart, și este și stilul de lucru pe care vreau să-l adopt și la clasă, cu copiii, dacă părinții mă vor susține.

În momentul în care ai un proiect de realizat, e simplu, faci planul și treci la acțiune. Dar când aterizezi pur și simplu între materiale, care mai de care mai atrăgătoare, m-am simțit copleșită. Am fost cinci hărnicuțe, fiecare cu „specializarea” ei, și, deși îmi făceau cu ochiul propunerile de scrapbooking ale Alinei, Anei și Mariei, am rămas la ceea ce știam eu mai bine: proiecte realizabile cu copiii. Seturile noi de accesorii auto-adezive erau foarte tentante, și o lume marină a luat naștere repede. Mi-am dat seama cât de distractiv e să lipești autocolante, căci, deși sunt client fidel, mereu le-au folosit copiii, eu nu le-am dezlipit niciodată. Am urmărit cu coada ochiului și bucuria copilului mic, la cumpăna dintre grădiniță și școală, care descoperea materialele, căci Alexia și Cristina ne-au dat cel mai bun exemplu la acest capitol.

A fost primul eveniment la care Iris m-a însoțit în calitate oficială, nu a fost „membru al familiei”. Ea este Năzdrăvanul  crescut mare, și tot ceea ce știe să facă a învățat prin activitățile de pe site, la care a participat ani la rând. A primit propriul ei ecuson, și mai avea puțin să și doarmă cu el la gât, altfel nu l-a dat jos. Eu sunt Iris, de la Talente de Năzdrăvani, a devenit fraza ei de prezentare, și și-a îndeplinit cu succes misiunea. Tabloul ei – la care nu am intervenit deloc, decupat liber, are o poveste și o realizare. Apoi, pentru că a terminat, a studiat operele fetelor și a realizat primul ei săculeț.

Am ajuns și în depozitul cu materiale – de câteva ori și mai bine mai mare decât cel de la București. Acasă mi-am dat seama că poate o activitate de „ordine” în depozit, în care să luăm la rând fiecare unealtă, fiecare accesoriu, să le pipăim, ar fi fost la fel de indicată ca cea de la atelier. Am avut ocazia să testăm produsele care vor îmbogăți colecția din toamnă, și mi-au rămas bine fixate în memorie două dintre unelte: cleștii de perforat (ideali pentru activitățile de șnuruire) și plăcile de biguit, cele din urmă m-au ajutat enorm să recuperez timpul și precizia în realizarea proiectului.

Adaconi, Hațeg

Gașca veselă, lângă Balaurul bondoc

Vizita la Adaconi a fost, pentru mine, ocazia de a cunoaște oamenii cu care colaborez demult, și pe care i-am văzut punând suflet în ceea ce fac, implicându-se, și dorindu-și să facă lucrurile „altfel” pentru noi, utilizatorii finali. Am văzut, și la ei, pus în aplicare sfatul cu care eu am început: începi de la 0, muncești și iar muncești, îți găsești calea și apoi mergi pe ea, serios, original, fără compromisuri. Am aflat și originea numelui Adaconi, și mai ales, de ce toate produsele lor îmbracă o poveste amuzantă în numele cu care ies pe piață: pentru că veselia și relaxarea cu care am simțit viața abordată aici de toată echipa este contagioasă și transpusă în produse.

În curând site-ul magazinului online DACOmag.ro își va schimba înfățișarea, și voi putea prezenta cum trebuie noile produse, cu linkuri de recomandare. Până atunci, am pus în album încă o amintire faină, și ceva optimism, că în România lucrurile se pot face și altfel, trebuie doar să vrei.

Adaconi, Hateg

PS: a fost primul atelier la care particip ca invitat, căci până acum eu eram organizatorul. A fost fantastic să fiu cea care cere și întreabă, și mai ales că am avut „colege” care lucrează în domeniul artistic, mult peste nivelul meu de „art&craft”, și a fost o plăcere să învăț de la ele!

Mulțumim, Adaconi, pentru invitație, a fost surpriza verii!

La concert, lângă Casa Vulcanilor. Ascultăm o drujbă și un cățel din satul de la poale.

La concert, lângă Casa Vulcanilor. Ascultăm o drujbă și un cățel din satul de la poale.

Posted in Evenimente and tagged , , , .

Un comentariu

  1. Pingback: Raiul amatorilor de craft. Coordonate: Adaconi-Daco-Hațeg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente