Cred că cele mai multe activităţi de Paşte solicită, chiar dacă nu ca cerinţă principală, decorarea unui ou. E drept că până la acele ouă artistice, împodobite cu mărgele, e cale lungă… dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci de fiecare dată să faci ceva deosebit. Am încercat anul trecut să decorăm acasă, pentru distracţie, ouă… după câteva zile de aventuri cu ouă fierte, sau ouă golite de conţinut cu seringa, m-am lecuit şi m-am hotărât ca anul acesta, pentru distracţie, să folosim ouă de lemn. În primul rând, nu se sparg… în al doilea rând, acuarela aderă foarte bine la suprafaţa poroasă, iar cu un adeziv bun la îndemână poţi face aproape orice.
Materiale necerare:
- un ou de lemn
- acuarele
- seminţe de orez (cu bob lung), coriandru şi piper
- adeziv (de preferat aracet, dar nu cel de construcţii, care devine alb după uscare şi nu transparent)
- multă răbdare
Pictaţi oul şi lăsaţi-l să se usuce. Începeţi apoi aplicarea floricelelor, din vârful oului. Aplicaţi o picătură pentru mijloc, şi trasaţi cu aracet un cerc mic în jurul acesteia. Începeţi şi adăugaţi seminţele, întâi coriandru la mijloc, apoi orez. Seminţele se vor aşeza pe cercul de aracet şi şe vor lipi una câte una.
Repetaţi operaţiunea până acoperiţi toată suprafaţa cu floricele. Eu i-am lăsat jos o bordură de piper, nu am pus şi ultima floare. Dacă le lipiţi la distanţă suficientă una de cealaltă, aveţi loc pentru a manevra cu uşurinţă oul.
Spor la lucru!
- Orășelul copiilor – tabăra în limba română - 10 februarie 2025
- ZICI că nu există miracole! - 9 februarie 2025
- Cum ai aflat răspunsul? - 3 februarie 2025
Ce frumos a iesit, imi plac mult margaretele din boabe de orez. O idee de retinut!
merci. cam migalos…
dar vezi ce ou frumos (de lemn 🙂 ) a iesit? mai trebuie alaturi un cozonac de ipsos, ala pun pariu ca imi iese…. =))
Ce frumos este, o sa incercam si noi cu un ou adevarat, inca nu avem ou de lemn.
cred ca, daca il dati un pic cu smilgher inainte de acuarela, se fixeaza mai bine…
foarte frumos ! cautam oua din lemn si o sa incercam si noi! multumim frumos!
spor la lucru!
e migalos… dar merita.
Pingback: De Paste ne jucam de-a decoratul alaturi de copii « Idei pentru mamici si copii
Super frumos!!! o sa incerc si eu sa realizez unul la gradinita
Merci!
Pingback: Ou?le ornamentale de lemn pentru Pa?ti – Revista Atelierul
Absolut superb!!! Oare unde as putea gasi astfel de aracet transparent?
daca scrie pe el craft glue e ok. eu l-am luat de la chinezi, de prin angro, 1 leu butelcuta.
si cei de la bic au, am luat din librarie, dar normal, alt pret.