Vizită la Salina Cacica

Vizită la salina Cacica – Suceava

De salina de la Cacica am aflat acum ceva vreme de pe pachetele de sare recristalizată, bucucurându-mă cumva că nu avem și sare de la turci. Totuși, când am schițat traseul pentru nordul Moldovei nu am inclus în plan și salina. Când a fost nevoie să stabilim mai în detaliu direcțiile de mers, căci voiam să văd și biserica Arbore, Cacica a intrat aproape singură în programul nostru de vizitare.

Nu știam nimic, nu am văzut o poză, nu eram pregătiți să coborâm în salină – a se citi: „eram îmbrăcați în pantaloni scurți și tricou, și fără blitzul cel mare la cameră”. Dar am oprit, cu o oră și jumătate înainte de închidere și am coborât. Surpriza care ne aștepta a fost de proporții. Prima, că nu se taie bilete, am ignorat-o…

Ne așteptam să stăm la o coadă la „ceva”, fie el lift, autobuz… domnul de la salină ne-a luat banii, ne-a deschis o ușă, ne-a spus să fim atenți la scări că sunt umede și… p-aci ți-e drumul. Am început să coborâm pe scări. N-am idee câte au fost, dar cele de la Praid sunt clar mai puține. Capela Sfânta Varvara a fost prima. Apoi galeria Mihai VIteazul. Și, cum rămăsesem cu senzația de la Slănic Prahova, că trebuie să ajungem într-o sală mare… aici n-am ajuns nicăieri. Aproape. Am mers pe culoare mai mici sau mai mari, susținute de piloni de lemn, mergând pe scânduri sau printre vechile șine de lemn montate în mină. Am găsit mai târziu și traverse de lemn cu șine metalice, și chiar ușile de acces pentru vagonete. Am găsit și sala pe care o căutam, la terenul de sport, însă nu așa luminată.

Surpriza a constituit-o lacul sărat și sala de bal, sală cu o acustică extraordinară, testată de o tânără care cânta acolo. Candelabrele erau decorate cu bulgări de sare, și înlocuiau vechile candelabre cu lumânări, unul dintre acestea fiind abandonat într-un colț.

Salina Cacica este așezată la poalele culmei Călugărița, la o altitudine de 805m, și este un centru locuit încă din epocile preistorice. Izvoarele cu apă sărată aflate aici au încurajat populația să obțină prețiosul mineral prin recristalizare (prin fierbere). În vremea lui Ștefan cel Mare, călugării de la mănăstirea Humor, aflată „peste deal”, au deschis aici metohul Pârtești (filială a mănăstirii) pentru a exploata saramura. În 1790, după anexarea Bucovinei de către Austria, a fost descoperit și zăcământul de sare gemă, care a dus la deschiderea minei și mutarea în zonă a coloniștilor specializați în minerit. Biserica Catolică ridicată la intrarea în mină, precum și capela Sfintei Varvara, protectoarea minerilor, aflată la intrarea în galerii, săpată integral în sare, fiind construite după acest moment.

Mai multe informații, prețuri și program găsiți pe site-ul Salrom.

camping Leon Durau Ceahlau

Durău: camping Leon, la poalele Ceahlăului

Mersul pe Ceahlău cu tot echipamentul în spate nu este încă o opțiune pentru mine, copiii sunt mici, și nici eu nu sunt ditai animalul ca să pot căra în spate cort, izoprene, saci de dormit, presupunând că măcar hainele și ceva de-ale gurii ar putea avea și ei în rucsaci. Așa că, până când vor mai crește puțin, ca munții să stea la picioarele noastre, suntem obligați să campăm la poale și să ne facem o „bază” la care să revenim. Strategie dificilă, căci în felul acesta ai nevoie de trasee circuit, ori alegi să bați cărări de două ori. Am găsit la Durău, la poalele Ceahlăului, două campinguri: Ursuleț și Leon. L-am ales pe cel de-al doilea pentru că avea intrarea mai aproape de stațiune, și când vrei să mergi pe jos, 1km contează.

După ce am campat, ne-am dat seama că de fapt erau cumva două terase, Ursulețul era pe cea de jos, Leon pe cea de sus, așa că l-am văzut, curățel, și ceva mai liber decât era „sus”. Totuși, nu cred că de pe acea terasă joasă aveai parte de același peisaj.

camping Leon Durau Ceahlau

Campingul era normal. O poiană cu pantă mică de înclinație, cât să nu simți că o iei la vale în somn, sau dormi cu picioarele atârnate. Destul de mare, presărat cu căsuțe, care se vedeau de afară foarte curate și cu mobilier nou. Existau două frigidere, cu afiș mare, „pentru alimente”, bănuiesc că berea nu se consideră aliment ca să stea la rece, și tot în zona bucătăriei, era o plită cu butelie.

Toaletele erau curate, gresie și panouri de plastic, centrală pe lemne și apă caldă de la 19:00 până dimineața, tocmai bine pentru coborâtorii de pe trasee la ceas de seară. Dacă faptul că aveau non-stop hârtie igienică vă spune mai mult despre faptul cum erau îngrijite, notez și asta.

În timpul săptămânii a fost destul de liber. Pe weekend s-a aglomerat, și m-am bucurat că am ridicat cortul sâmbătă dimineață. Nu a fost muzică proastă ori dată tare, doar mulți copii plini de energie de la 8 dimineața.

camping Leon Durau Ceahlau

Pentru „schimbarea meniului” erau în camping și grătare mobile – carne mai sus 1,5km, la magazin, iar vreascuri se adunau din pădure. Păcat că a nu arde iarba nu înțelegeau toți, și ignorau rugămintea proprietarilor. Am văzut chiar folosit grătar, apoi… răsturnat pe iarbă tot jarul. Era, într-adevăr, greu să-l duci mai încolo.

Altfel peisajul din camping era de vis, cu vedere la Ceahlău, de-l vedeai în toată splendoarea lui, și dimineața, și la prânz, și seara. Când am ajuns prima dată era îmbrăcat în cețuri, nici valea n-o vedeam bine. Am dormit un pic, după o noapte de mers cu mașina, și m-am trezit mângâiată de razele soarelui, care-mi arătau spectacolul: Uriașul acesta, care ne aștepta.

camping Leon Durau Ceahlau

Detalii despre prețuri aici.