De salina de la Cacica am aflat acum ceva vreme de pe pachetele de sare recristalizată, bucucurându-mă cumva că nu avem și sare de la turci. Totuși, când am schițat traseul pentru nordul Moldovei nu am inclus în plan și salina. Când a fost nevoie să stabilim mai în detaliu direcțiile de mers, căci voiam să văd și biserica Arbore, Cacica a intrat aproape singură în programul nostru de vizitare.
Nu știam nimic, nu am văzut o poză, nu eram pregătiți să coborâm în salină – a se citi: „eram îmbrăcați în pantaloni scurți și tricou, și fără blitzul cel mare la cameră”. Dar am oprit, cu o oră și jumătate înainte de închidere și am coborât. Surpriza care ne aștepta a fost de proporții. Prima, că nu se taie bilete, am ignorat-o…
Ne așteptam să stăm la o coadă la „ceva”, fie el lift, autobuz… domnul de la salină ne-a luat banii, ne-a deschis o ușă, ne-a spus să fim atenți la scări că sunt umede și… p-aci ți-e drumul. Am început să coborâm pe scări. N-am idee câte au fost, dar cele de la Praid sunt clar mai puține. Capela Sfânta Varvara a fost prima. Apoi galeria Mihai VIteazul. Și, cum rămăsesem cu senzația de la Slănic Prahova, că trebuie să ajungem într-o sală mare… aici n-am ajuns nicăieri. Aproape. Am mers pe culoare mai mici sau mai mari, susținute de piloni de lemn, mergând pe scânduri sau printre vechile șine de lemn montate în mină. Am găsit mai târziu și traverse de lemn cu șine metalice, și chiar ușile de acces pentru vagonete. Am găsit și sala pe care o căutam, la terenul de sport, însă nu așa luminată.
Surpriza a constituit-o lacul sărat și sala de bal, sală cu o acustică extraordinară, testată de o tânără care cânta acolo. Candelabrele erau decorate cu bulgări de sare, și înlocuiau vechile candelabre cu lumânări, unul dintre acestea fiind abandonat într-un colț.
Salina Cacica este așezată la poalele culmei Călugărița, la o altitudine de 805m, și este un centru locuit încă din epocile preistorice. Izvoarele cu apă sărată aflate aici au încurajat populația să obțină prețiosul mineral prin recristalizare (prin fierbere). În vremea lui Ștefan cel Mare, călugării de la mănăstirea Humor, aflată „peste deal”, au deschis aici metohul Pârtești (filială a mănăstirii) pentru a exploata saramura. În 1790, după anexarea Bucovinei de către Austria, a fost descoperit și zăcământul de sare gemă, care a dus la deschiderea minei și mutarea în zonă a coloniștilor specializați în minerit. Biserica Catolică ridicată la intrarea în mină, precum și capela Sfintei Varvara, protectoarea minerilor, aflată la intrarea în galerii, săpată integral în sare, fiind construite după acest moment.
Mai multe informații, prețuri și program găsiți pe site-ul Salrom.