De necrezut – afară ninge! De ce oare nu mă mir?! Anul trecut ne-am dus în dress şi pantofi la serbarea de 8 martie, iar când am ieşit, aveam zăpadă până la glezne. De menţionat că înainte fusese uscat… De ce ar fi anul acesta diferit?! Totuşi, alături de Năzdrăvani, nu mă mai gândesc la iarnă. O ignor, nu-i dau atenţie, şi va pleca până la urmă. De aceea începem prima probă de primăvară, un colaj care să arate că ştim foarte bine ce aşteptăm…
Cerinţele probei sunt diferite în funcţie de vârsta participanţilor, crescând în dificultate de la Pitici şi până la Şcolari. Elementele obligatorii (dar nu singurele) care vor compune tabloul sunt:
Floricele din hârtie
Pentru a realiza floricelele, folosiţi triunghiuri de hârtie colorată. Puteţi desena un pătrat, pe care îl tăiaţi pe diagonală, şi obţineţi două triunghiuri. Marcaţi mijlocul laturii lungi, apoi îndoiţi petalele. După câteva exerciţii, floricelele se vor realiza aproape singure.
O buburuză
Modelul l-am regăsit pe una din cutiuţele confecţionate săptămâna trecută. Tehnica este foarte apropiată de cea utilizată pentru ghioceii de aici.
Miruna M., Bucureşti (5 ani)
Fluturi confecţionaţi din mici evantaie
Pentru un fluture sunt necesare două buline de hârtie. Puteţi tăia dintr-o revistă sau pliant promoţional, pentru mai multă "culoare". Puteţi folosi şi hârtie glasată.
Din fiecare bulina confecţionaţi un evantai cu pliuri cât mai mărunte. Îndoiţi la jumătate, alăturaţi părţile obţinute şi lipiţi-le în tablou. Nu mai este nevoie decât să confecţionaţi sau să desenaţi capul şi antenele.
Ce va ieşi… nu ştiu. Dar ca de obicei, copiii vor întrece orice aşteptări şi ne vor uimi cu inventivitatea şi talentul lor.
Nu uit să reamintesc părinţilor că este un joc pentru copii, nu interveniţi mai mult decât este necesar (explicaţii, demonstraţii, procurarea materialelor).
Edit: A sosit primul colaj
Theodora N.
- Povestea unui brotăcel, de Giuliano Ferri, la Editura DPH - 18 februarie 2025
- Orășelul copiilor – tabăra în limba română - 10 februarie 2025
- ZICI că nu există miracole! - 9 februarie 2025
SUNT FOARTE FRUMOASE MODELELE VOASTRE, MULTUMESC CA EXISTATI!!!!!!!!!
eu sunt recunoscatoare ca am toti copilasii alaturi. asa reusesc sa transform ideile mele, de la o prezentare tehnica, la una artistica.
abia astept sa vad ce vor crea!
Foarte frumoase modele.Mereu plini de idei:) Bravo!!
deosebit de frumoase creatiile. succes în continuare si multa putere de creatie.
Draga Ani, fara sa stiu de postarea asta a ta, in weekend am facut si eu cu baietelul cateva floricele , un fel de colaj, inspirata fiind de faptul ca am gasit fire de chenil in supermarket, si niste bilute pufoase. zilele viitoare, dupa ce incheiem votarea concursului , o sa postez si eu . intrebarea este: pot sa particip si eu cu piticul meu la concursul acesta ? trebuie sa trimit poze doveditoare ca lucreaza si el? cred ca ai vz la noi pe blog ca el deseneaza deja binisor, asa ca pot incerca cumva. ar fi primul nostru concurs de creatie la care participam impreuna. E doar o idee acum. Astept raspunsul tau. ( colajul cu florile propuse de tine oricum il facem, ca e f interesant).
O seara buna va dorim.
sa le iau pe rand.
prima, in ce supermarket ati gasit fire chenille :)? ma intereseaza.
a doua, jocul este deschis tuturor copiilor. parintii trebuie sa faca efortul (uneori foarte mare din cate am observat pana acum) de a se abtine sa intervina.
ii poti arata, explica, dar ceeea ce lipeste si prezinta celorlalti copii trebuie facut de el. nu exista premii pentru cea mai frumoasa creatie, ci doar lucram, invatam unii de la altii, apoi acordam puncte unii altora.
din pacate, nu este un joc pe echipe. copilul trebuie sa inteleaga lectia, apoi trebuie sa aplice ceea ce a invatat. daca la inceput creatiile vor fi mai stangace, cu timpul… va savura o victorie dobandita prin fortele proprii.
cu alte cuvinte, sunteti bineveniti 🙂
aveti pe pagina dedicata probei acestei saptamani detaliile de participare.
http://talentedenazdravani.eu/concurs25-1.htm
Pai ca sa o iau si eu pe rand, am gasit sambata la kaufland un set cu 10 fire din astea, am si executat cateva martisoare din ele care si au gasit destinatar, am apucat sa le fac totusi poze :). in set erau si niste pufusori , unii sclipiciosi unii nu si cateva bucatele de diferite forme dintr un material cauciucat. totul la 4,5 lei. nu i cine stie ce dar ptr a crea ceva e util.
intre timp de cand ti-am scris si pana ai raspuns eu am si facut cu piticul colajul. el a lipit, a desenat… ce a iesit … a iesit . ceva destul de stangaci dar mi a placut ca si a luat rolul in serios.
deci trimit :)… stiu ca nu sunt premii dar e frumos sa participam.
eu gasisem set de 30 fire chenille, nu foarte groase, la 4 lei. daca pui celelelte accesorii, tot pe-acolo. kaufland nu mi-e deloc in drum, dar am auzit ca mai aduc diverse articole de genul, la preturi decente. formele acelea cred ca erau din hartie eva.
ma bucurca ati reusit. abia astept sa vad cum arata!
citesc, admir, sunt plina de încântare, la gândul ca as lucra si eu asa ceva… poate într-o alta viata. sa stai pe-aproape de mine, Ani, ca sa poti sa ma înveti…
ateliere fac doar pentru copii :)), pentru adulti dau meditatii private…
dar te invit la urmatorul atelier, poate-poate se prinde ceva…
va rog sa imi dai si mie model de zana primavara pentru a-mi aranja geamul grupei…am vzt undeva la voi si e superb1multumesc anticipat
Da, este aici.
https://talentedenazdravani.eu/blog/2011/01/28/decor-de-primavara-pentru-gradinita-o-zana-la-fereastra/
Le veti primi pe mail.