În săptămâna care urmează vom încerca să ne înfrumuseţăm ferestrele cu ghivece cu flori. Sper că tema nu va fi foarte dificilă pentru copii.
Materiale necesare:
- 10 benzi de hârtie colorată, pentru petale (10x1cm) şi două benzi verzi, pentru frunze
- 2 cercuri galbene din carton
- Carton colorat pentru ghiveci, sau un pahar de plastic pentru a improviza unul
- un pai verde de plastic (sau un beţişor de frigăruie)
- lipici, foarfecă
Decupaţi pentru început materialele necesare. Cercurile le puteţi realiza cu un pahar mic, din carton, iar benzile colorate din hârtie glasată sau coli colorate de hârtie. Lipiţi petalele una câte una pe unul din cercuri, ca în modelul de mai jos, apoi adăugaţi lipici numai pe marginea celui de-al doilea cerc, lăsând liber un spaţiu pentru a introduce mai apoi beţişorul sau paiul.
Similar petalelor se confecţionează şi frunzele, şi de lipesc împreună de suport.
Îndoiţi coala de carton şi tăiaţi două feţe identice pentru suport. Decoraţi-le, apoi lipiţi-le împreună, prinzând la mijloc suportul.
Spor la lucru!