Ca să vedeţi ce le pregătisem de fapt năzdrăvanilor pentru săptămâna aceasta… dar, norocul lor, duminică nu am găsit un nasture mare… Am vrut ca proba săptămânii să fie diferită, mai uşoară pentru piticii de grădiniţă, şi mai dificilă pentru şcolari. Erau în plan două flori, prima, cu benzi de hârtie, care este şi tema spătămânii, a doua, ce alăturată, pe care nu am reuşit să o termin la timp. Au scăpat de data aceasta…
Materiale necesare:
- hârtie colorată sau glasată, recomandat in două culori.
- două pahare de dimensiuni diferite, sau sablon cu cercuri mari
- un nasture mare, de preferinţă galben, ac şi aţă
- carton colorat pentru ghiveci
- hârtie verde pentru frunze
- un beţişor de frigăruie
- foarfecă, lipici
Exerciţiul este pentru copii mai mari, dată fiind prezenţa acului, dar, dacă îi supravegheaţi pe cei mai mititei, se vor descurca, sunt sigură de asta. (Dacă nu credeţi, admiraţi ce au lucrat vara trecută cu acul.)
Pentru început, aveţi nevoie de două cercuri mari, şi două mai mici. Folosiţi două pahare diferite pentru a trasa câte unul din fiecare pe foi colorate de hârtie. Decupaţi cu grijă şi îndoiţi, ca în imaginea de mai jos. Întâi pe jumătate, apoi pe sfert, şi în final în trei. Dacă hârtia este prea groasă, îndoiţi încă odată pe jumătate. Nu vor ieşi petalele atât de dese, dar efectul va fi acelaşi.
Suprapuneţi şi lipiţi între ele cercurile; alternaţi culorile şi întrepătrundeţi petalele. După ce s-au lipit, coaseţi nasturele în mijloc. 🙂 Un exerciţiu bun şi pentru fetiţe, şi pentru băieţei… nu se ştie niciodata 😉
Folosiţi capetele de aţă pentru a lega floricica de beţişorul de bambus. Tăiaţi două benzi subţiri de hârtie verde şi confecţionaţi frunzele. Pentru ghiveci, îndoiţi pe jumătate cartonul şi decupaţi. Adăugaţi lipici, aşezaţi beţişorul între cele două părţi, şi lipiţi. Trebuie doar să decoraţi ghiveciul şi floarea este gata.
Dacă un nasture nu vă este la îndemână, puteţi folosi în mijloc o bulină colorată de hârtie.
Spor la lucru!