ferestre decor primavara

Decor de primăvară la școală

Săptămâna de „vacanță” pe care doamna primar s-a gândit să ne-o dea în București mi-a dat rău de tot planurile peste cap. Nu pun că Dumnezeu știe când o să reușesc să recuperez și că timpul acesta probabil anulează acele guri de aer pe care le mai strecurasem prin program, să mai fac și altceva cu copiii… dar unde stăteam liniștită cu decorul de primăvară, că e timp, uite că Idele lui martie bat la ușă și la mine în clasă niciun semn de schimbare de anotimp…

So, cum trebuia făcut ceva, dar din criza de timp, nu prea am când să pun copiii să decupeze, am executat repede niște cumpărături și am rezolvat cu niște flori și insecte din spumă. Seturile au câte 8 piese, și chiar mi s-au părut foarte ieftine, ținând cont cât sunt de mari și materialul din care sunt făcute. Am luat florifluturi, albine și buburuze. Primele două sunt simple, celelalte sunt autocolante. Dar nu le-am folosit așa, le-am lipit și pe ele tot cu patafix pe fereastră și cu lipici pe ghirlandă, să le pot recupera mai ușor.

Ieri am rămas peste program la școală și m-am apucat să improvizez, cu foarfeca în mână, decorațiunile. Iarba a mers instant. Ce simetrie, ce poveste, tăiam direct. Apoi a urmat o sesiune de bocet, căci am constatat că perforatorul cu flori pe care îl împrumutasem cuiva a cedat la a doua ștanțare. Dar dacă n-am văzut nimic când mi l-a adus… e bun returnat. Am perforatoare de ani de zile, am băgat în ele o groază de bani, și nu au pățit nimic, folosite corect. Din zecile pe care le am, două au cedat, pentru că au fost trântite de copii. Ce mai conta, eram cu iarba „tunsă” și fără flori, iar perspectiva de a decupa atâtea îmi dădea fiori. M-am chinuit așadar cu ce rămăsese din perforator să ștanțez totuși, și am reușit, de bine de rău… dar florile sunt uneori incomplete, căci zbura și hârtie și tot când încercam eu să-l apăs. Așa că florile din iarbă sunt… slăbuțe. De departe totuși arată satisfăcător.

Apoi am scos fluturii filigran decupați de fete. În vacanța intersemestrială am fost în activitate și, pe lângă cei convocați la recuperare la matematică (din care doar unul a „sacrificat” vacanța), au venit și fetele dornice să facă altceva. Inventar: 8 bucăți. Încă doi dacă mai aveam, puteam lipi câte unul pe fiecare fereastră! Poate le mai conving, căci decupatul cu cutterul „cel periculos” a început să le placă. Sper vineri să mai fac niște tablouri ca cele deja agățate de jaluzele, chiar cu toți, cu flori din benzi de hârtie.

ferestre decor primavara

După ce am executat cât de cât ferestrele, m-am apucat de ghirlanda de la tablă. Normal că insectele mele arătau jalnic așa singure înșirate pe ață, iar de decupat și aranjat frunze nu mai aveam niciun chef. Deja urcasem și coborâsem de atâtea ori de pe scaun că îmi ajunsese. Așa că am tăiat cu ghilotina niște „spini”, i-am aranjat cât de artistic am putut în buchețele și i-am lipit pe ață. Acum să văd ce pun totuși „altfel” la capete… (Tot acum am văzut și că am steagul strâmb. Bine că am stema nouă a României!)

 

Cum stați cu decorațiunile? Și ce soluții ieftine și rapide ați mai găsit?

felicitare fluturasi

Felicitare aniversară cu fluturași

felicitare fluturasiMomentul în care Iris află de aniversarea prietenilor este urmat imediat de un zâmbet lung: facem felicitare! Încercăm să nu ne repetăm, deși o rețetă care a avut succes e greu de abandonat. Deocamdată mai avem dantelă adezivă, așa că încă putem realiza felicitările pe aceeași linie decorativă…

Am folosit cartoane speciale pentru suport. Le-am primit cadou, cu mențiunea „sigur faci tu ceva fain cu ele”. Și mă străduiesc. Pentru partea de sus am lipit hârtie imprimată, cu unul din modelele mele preferate din setul Prin grădină (Daco, HR930), apoi perforatoarele decorative de margine, bandă dublu-adezivă buretată (Daco, BA318), pangligă albastră, fluturi 3D realizați cu perforatorul, flori pentru decor.

Cartonul crem a fost tăiat oblic, decorat cu perforatorul. Banda albastră a fost tăiată în același unghi, pe o parte am pus același model, cu inimioare, pe cealaltă – pentru că am pus greșit modelul, am îndreptat cu trimerul, ondulat. A fost suspendată cu banda buretată, și peste am adăugat dantela.

Trandafirii și fluturii au fost prinși cu pătrățele dubluadezive (Daco, AD001), pentru a sta „în aer”. Normal aș putea tăia din bandă bucățelele mici necesare, dar dacă tot există de-a gata, nu mai reinventez roata.

La fiecare proiect lucrăm împreună. Mie îmi revine cel mai des partea de tăiat/potrivit cu ghilotina, Iris potrivește elementele și vine cu idei, iar eu mă străduiescă să o las să hotărască ea. Și la fiecare exercițiu mai adaugă pe listă… ne-ar trebui și ceva de genul… Deocamdată a mai pus niște modele de perforatoare, hârtie imprimată – și încă n-am depistat o sursă de modele faine și mai mărunțele în ilustrație, pixuri care să scrie cu pastă în relief… buget să avem!

 

fluturi string art cusaturi

Fluturi string art – cusături

Luna mai a fost una cu chef de muncă la grupa de opțional de vineri. Le-am dus fetelor un model adaptat după numărul 109 al colecției Idei creative: Modele string art pe carton și lemn, exemplul pe care l-am lucrat și anul trecut cu cealaltă grupă de pe copertă. Dar, răsfoind revista, au descoperit fluturii… și au cerut musai să încerce. Le-am explicat că nu este un proiect ușor, va dura, dar au insistat. Așa că ne-am apucat de fluturele albastru din model, căci acela părea mai interesant. Și așa și era, în două culori. Am mărit modelul, pe dimensiune a5, căci mi s-a părut mult mai bine pentru fete. Am avut inspirația să iau un bumbac mai subțire, deși trebuia să coasem direct cu ață de papiotă, mai ales că modelul a solicitat și o foarte mare cantitate de ață.

Pentru cea de-a doua culoare am folosit în stânga – papiotă albă, în dreapta – mătase roz, mai subțire.

Ca idee, la fluturii de mai jos s-a lucrat patru ore pe ceas. Am avut nevoie de patru dintre cursuri pentru a-i termina. Ceilalți fluturi din grup au rămas ca temă de vacanță, unii au „plecat” cu un singur rând de aripi, alții doar cu aripile de sus. Este extrem de migălos, în condițiile în care le-am ajutat pe fete cât am putut. Băgam mereu ața în ac, aveam pregătită mereu unealtă de schimb, căci se termina foarte repede. Fluturii arată și pe spate aproape identic ca pe față, deci modelul „mănâncă” o groază de material.

Mă gândeam – într-o dimensiune mai mică – și mai adaptați, cum ar arăta ca mărțișoare… e un proiect la care trebuie să mă opresc un pic. S-ar putea să fie modelul anului viitor, dacă reușesc să îl încadrez într-o oră ca timp de lucru.

fluturi string art cusaturi

Idei creative 109 String art editura CasaVolumul prezentat îl puteți achiziționa direct din librăria online a editurii Casa, dar și din alte librării online precum:elefant, bestkids, librarie.net, emag,
Un model asemănător, pe aceeași temă îl găsiți la Libris, Bookdepository, Books-Express,Okian.

geanta flori crosetate

Geantă de cânepă cu aplicații croșetate

Proiectul de mai jos a fost în așteptare foarte mult timp. Am mai scris aici că mie nu îmi place să primesc flori. O floricică, din familia ghiocelului, brândușei, merge, ori la ghiveci, dar să nu fie prea pretențioasă în îngrijire. Însă vara trecută am primit un buchet, și recunosc, e primul buchet la care m-am luminat. L-am pus „bine”, iar eu când pun lucrurile „bine”, apăi nici dracu nu le găsește, nu mai zic de mine. Făcusem proiecte, voiam să atașez florile pe o brățară lată, croșetată, pe care să aplic și un ceas mare, căci am descoperit la școală că nu pot folosi ceasul de la telefon la unele cursuri și la examene. M-am apucat cu entuziasm de brățară, era gata cam jumătate când am căutat florile, să fac o probă. Nu le-am găsit, brățara a rămas tot la jumătate…

Făcând ordine luna asta prin materiale, cărți și caiete, găsesc și plicul în care floricelele mele nemuritoare așteptau tăcute. Eram cam supărată că nu terminasem ceasul, că n-am apucat să vi le arăt când le-am primit, le-am făcut o poză simplă, în buchet… și n-am apucat să scriu articolul până marți seară, când mă tot gândeam ce traistă merge cu sandalele mele de tip dacii și romanii… Mi-a picat pe o traistă din pânză de cânepă, păstrată de la nu-mai-știu ce promoție, în așteptarea a „ceva” adaosuri. Pentru ea proiectul era ceva de cusut, motive tradiționale – la care oricum nu am renunțat, că doar mai are o față 😀 . În schimb am avut atunci ideea de a coase florile pe ea… și iată ce-a ieșit.

geanta flori crosetate

Florile le-am primit de la Aurelia, din Lada cu minuni unde are o mulțime de lucruri croșetate cu migală, lucrate după inspirație sau dorința clientului. Cel mai bine o las să vă povestească ceea ce face:

Salutare!

Sunt Aurelia, mamă a patru copii, pasionată de culori, fire şi croşetă.

Să tot fie 25 de ani de când, într-o vară, pe când aveam vârsta fiicei mele celei mari, pe o băncuţă, în faţa unui bloc comunist din Bărăgan, am învăţat să croşetez. Cu macrame. Motive pentru celebrele milieuri. Cred că am făcut unul mic, cu vreo patru piese, păstrat ca amintire multă vreme şi dăruit de mama în dorinţa de a elibera casa. „Profesoara” mea ştia a croşeta pantofi delicaţi, cărora le lipea talpa. Încă nu am depăşit-o, căci îmi e teamă să încerc cizme croşetate, atât de la modă în zilele noastre.

Timpul a trecut, maică-mea mă punea în vacanţe să îi croşetez metri întregi de lanţ pentru alte milieuri, tip lansetă. Eu o boscorodeam în gând, căci voiam a citi. Am plecat la facultate, iar croşetatul a rămas doar amintire.

fulgi_crosetatiPrin 2011, era toamnă spre iarnă, cea de-a doua fetiţă a mea a avut o boală respiratorie care s-a vindecat mai greu. Ca să nu mă las pradă gândurilor pe tema bolii ei, care s-ar fi putut transforma în astm, am început să croşetez fulgi, ornamente de agăţat în brad, extrem de delicaţi şi de efect. Am făcut peste 150 bucăţi din macrame, pe care i-am apretat bucată cu bucată, i-am pus câte trei în plic, şi le-am dat drumul să zboare în cele patru zări. Astfel, durerea mea de mamă cu copil bolnav, s-a transformat în bucurii mărunte pe măsură de plicurile ajungeau la destinaţie. Până la Crăciun, fetiţa şi-a revenit complet, suspiciunea medicului de astm nu s-a confirmat, astfel că acum avem un copil sănătos, pregătit de şcoală.

Atunci, în acel sfârşit de an, mi-am descoperit pasiunea. Internetul, cărţile de specialitate cu modele trimise de-a lungul timpului din Anglia, revistele din Germania sau cele care au început să fie editate la noi, îmi sunt surse de inspiraţie. 

fluturi_crosetatiUn alt moment frumos a fost cel cu fluturii. Ştiţi cum e luna februarie – cenuşie, aştepţi să vină primăvara, însă iarna nu se dă dusă. Aşa că am pregătit un dar de blog (pe atunci aveam şi blog), pentru cine a dorit să se înscrie, lăsându-mi un mesaj cu o combinație de patru culori. Nimeni nu a știut ce voi face cu aceste culori. În fiecare zi a lunii februarie, am prezentat/dăruit un fluture, în culorile alese de vizitatoarele blogului. Am avut grijă ca până la 1 martie, fluturii să ajungă la destinație, drept broșă-mărțișor.

Ceea ce cred că face diferența între enervantele milieuri de pe televizor sau de pe fiecare colțișor de bibliotecă pentru care zăboveam timp la ștersul prafului în anii adolescenței şi modelele de azi – sunt culorile. Aproape aş spune că ele fac totul, atunci când sunt plăcut armonizate. Au contat enorm încurajările câtorva amice şi ajutorul soţului care cunoaşte merceriile mai bine decât mine.

Fotografii cu obiecte/lucruri croşetate găsite de mine sau sugerate de alţii au constituit provocări, trepte de urcat şi de bucurat – îmi amintesc ce mare bucurie am avut când am finalizat prima rochiţă, dăruită, fireşte. Le-am lucrat copiilor jucărioare – pe Miffy cea îndrăgită, căluţi cusuţi la mână şi împodobiţi cu mici elemente croşetate, pălărioare de primăvară, căciuliţe de iarnă şi multe alte mici lucruşoare, aparent banale, dar care sunt făcute cu suflet pentru a bucura alte suflete.

Martisoare crosetate – fluturi si flori

Accesorii crosetate, idei creative 77, editura Casa

Anul trecut am primit un mărţişor… un fluture croşetat. Atât de mult mi-a plăcut, că l-am pus de-o parte… Însă fluturele a avut un sfârşit „tragic”, căci l-am demontat, să văd cum a fost făcut, şi a fost nevoie să-i deşir antenele ca să-l pot desface. Noroc că i-am făcut poză înainte. Am reuşit, cu chiu cu vai, să reproduc fluturele într-o variantă albastră, dar cum n-am avut fir degrade, nu a ieşit la fel de simpatic. Apoi, dacă tot am dat în febra croşetatului, am ajuns şi la nr. 77 al colecţiei Idei creative, Accesorii croşetate, şi-am mai găsit şi pe-aici câteva modele faine de flori, care ar merge foarte bine ca mărţişoare, mai ales variantele de broşe. Tot aşa mi-am amintit de două agrafe, tot mărţişoare la origine, şi tot croşetate, din cutia cu accesorii a Irisucăi.

În timp ce mi-am dat silinţa să răzbesc un mohair negru şi să improvizez o floare, Iris a decis s-o transforme tot în agrafă decorată. Pentru ea, normal, deşi eu aş fi vrut să fie un mărţişor. Până una-alta, deşi planul meu de „mărţişoare croşetate” era ceva mai amblu, s-a redus drastic şi s-a oprit. Mi-am ieşit din mână, croşeta pe care am cumpătat-o este simplă, subţire, fără mâner, nu m-am obişnuit deloc cu ea, şi am renunţaţ. Dar dacă croşetatul este un hobby relaxant pe care să-l încercaţi din când în când, cartea de la editura Casa este un început interesant. Primele pagini sunt dedicate tehnicilor de lucru. Dacă am învăţat să croşetez după ureche, furând tehnica precum un descânt, legenda necesită puţin studiu, până înţelegi ce ai de făcut. Odată trecut pasul acesta, modelul se urmăreşte cu uşurinţă, şi rezultatul nu se lasă mult aşteptat. Mai greu e cu materialul de lucru potrivit, la capitolul acesta stau ceva mai slăbuţ.

Accesorii crosetate, idei creative 77, editura Casa

Modelele sunt accesibile, mai ales pentru fetiţe, mereu dornice să-şi confecţioneze câteceva. Cinci modele de flori, folosite ca broşe, elastice de păr, sau agrafe, două modele de cordeluţe, un colier, trei modele de brăţări, cu exemple de îmbinare a croşetatului cu înşirarea mărgelelor, şi rezultate originale. Cât timp am lucrat, Iris s-a uitat. Sper să se descurce în cele din urmă şi cu această tehnică. Mă întreba cum am învăţat eu… nu-mi amintesc când am croşetat eu prima dată, căci mama lucra de când mă ştiam macrameuri. Ştiu însă cum am ţinut primul meu atelier, pe scara blocului unde locuiam, cu înca 4-5 fete. Le-am învăţat să facă garofiţele acelea pe care le prindea bunica de cheile de la şifonier. Nu ştiu dacă voi face acum, vreodată, un atelier de croşetat, deocamdată am satisfacţia copilelor de la afterschool, care se descurcă binişor spre bine la cusut pe etamină.

martisoare crosetate
Model pentru fluturele crosetat

Revenind la mărţişoare, dacă doriţi să încercaţi modelele propuse în carte, o găsiţi în librăria editurii Casa, sau în librăriile online elefant, libris, librarie . Pentru fluture, daţi click pe imaginea din dreapta, aveţi modelul desfăcut, pentru a putea număra picioruşele necesare. Ideea principală este ca rezultatul să aibă 8 petale, care la îndoire să se suprapună şi să realizeze, două câte două, aripioarele fluturaşului.

Spor la lucru şi o primăvară frumoasă!

Alte recomandări: Stelute crosetate | Atelierul de creaţie


Edit – bufnita crosetata, martisor:
bufnita crosetata martisor

Goana dupa fluturi, la final de concurs

Luna aceasta ne-am propus, la început, să alergsăm un pic după fluturi. În schimb am alergat după fulgi de nea, după o rază de soare, dar fluturii nu s-au ivit nicăieri. Grădinile sunt departe de a fi pline de flori si gâze, aşa că ne-am mulţumit cu primăvara virtuală creată de pitici.

Prma temă a fost una de dactilopictură, unde s-au întrecut să aducă pe hârtie câteva flori de primăvară. Toate creaţiile sunt disponibile în pagina dedicată probei.

Flori de primavara. Dactilopictura. Flowers. FingerpaintingFlori de primavara. Dactilopictura. Flowers. Fingerpainting

A doua etapă a fost una de pictură în oglindă, mult mai aproape de tema concursului. Copiii au realizat un fluture, şi de data aceasta, căci am mai avut în trecut acesst exerciţiu, au înţeles mai bine modalităţile de execuţie. Toată colecţia de fluturi este disponibilă aici.

Fluturi. Pictura in oglinda. Butterfly. Mirror paintingFluturi. Pictura in oglinda. Butterfly. Mirror painting

Ultima etapă a fost una de răbdare, îndemânare şi imaginaţie. Din mărgele copiii au confecţionat fluturi. Unii şi-au uşurat munca, folosind sârmă, alţii au mers pe varianta clasică. Oricum creaţiile sunt toate foarte frumoase, merită să le acordaţi puţină atenţie.

Fluturi din margele. ButterflyFluturi din margele. Butterfly

 

Comoara cu basmeConcursul a fost alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de Editura Paralela 45, constând într-un volum din Povești și legende din Europa, carte ce face parte din colecţia "Lumea Poveştilori”.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi publicate, şi vor fi transmise sponsorului.

01.04.13

Câştigătorii sunt:

47. Carla C., Câmpina, 6 ani
16. Anastasia D., Ruseni , clasa I
50. Cosmin M., Holbav, 4 ani
142. Stefania I.,Bucuresti, 4 ani
7. Alexandru T., Pascani, 6 ani

 

Participanţii la extragere au fost:

1 Adriana Elena C., Sarbova, 6 ani 51 Cosmin M., Holbav, 4 ani 101 Laura Ioana H., Iasi, clasa I
2 Adriana Elena C., Sârbova, 6 ani 52 Cosmin Marian M., Burduca 5 ani 102 Laura Ioana H., Iasi, clasa I
3 Alexandra B. Bucuresti, 3 ani 53 Cosmin Marian M., Burduca , 5 ani 103 Laura Ioana H., Iasi, clasa I
4 Alexandra P., Brasov, 6 ani 54 Cosmin Marian M., Burduca, 5 ani 104 Luca N., Bucuresti, 4 ani
5 Alexandru T., Pascani , 6 ani 55 Cristian C., Campina, 6 ani 105 Maia M., Satu Mare, 5 ani
6 Alexandru T., Pascani, 6 ani 56 Cristian C., Câmpina, 6 ani 106 Maia M., Satu Mare, 5 ani
7 Alexandru T., Pascani, 6 ani 57 Cristina R., Botosani , 6 ani 107 Maia M., Satu Mare, 5 ani
8 Alexia R. Bucuresti, 3 ani 58 Cristina R., Botosani, 6 ani 108 Maria D., Bucuresti, 4 ani
9 Amalia Nicoleta C., Sarbova , clasa III 59 Cristina R., Botosani, 6 ani 109 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
10 Amalia Nicoleta C., Sârbova, clasa IIIa 60 Daniela B., Plopu, 3 ani 110 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
11 Amalia T. Plopu, 4 ani 61 Daria L., Bucuresti, 3 ani 111 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
12 Amely Theodora N., Bucurest, clasa III 62 Daria R., Bucuresti, 3 ani 112 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani
13 Amely Theodora N., Bucuresti, clasa IIIa 63 David J, Simeria, 4 ani 113 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani
14 Ana Maria N., Holbav, 4 ani 64 David J., Simeria, 4 ani 114 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani
15 Ana Maria Nica. Holbav, 4 ani 65 David N., Bucuresti, 6 ani 115 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani 1 luna
16 Anastasia D., Ruseni , clasa I 66 David S., Holbav, 4 ani 116 Mirabela M ., Arad , 2 ani 7 luni
17 Anastasia I., Bucuresti , clasa I 67 Davis S., Holbav, 4 ani 117 Mirela Maria G., Plopu, 6 ani
18 Anastasia I., Bucuresti, clasa I 68 Denis D. Plopu, 4 ani 118 Nicoleta- Diana R., Plopu, 6 ani
19 Anastasia Teofana T., Pascani , 6 ani 69 Denis L, Nasaud, 5 ani 119 Radu G., Bragadiru, clasa II
20 Anastasia Teofana T., Pascani , 6 ani 70 Denis L, Nasaud, 5 ani 120 Raluca A., Bucuresti , 6 ani
21 Anastasia Teofana T., Pascani , 6 ani 71 Denis L., Nasaud, 5 ani 121 Rares C. Oradea, 3 ani
22 Andra J., Campina, 6 ani 72 Denisa Maria H, Iasi, 4 ani 122 Rares C., Oradea, 3 ani
23 Andra J., Campina, 6 ani 73 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 123 Rares D., Bucuresti, 4 ani
24 Andra Roxana U., Reghin, clasa a IIIa 74 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 124 Rares N., Bucuresti, 3 ani
25 Andra Roxana U., Reghin, clasa III 75 Elisa M., Arad , 4 ani 3 luni 125 Razvan Viorel U., Satu Mare , clasa a IIIa
26 Andra Roxana U., Reghin, clasa IIIa 76 Emilian Gabriel D., Plopu, 6 ani 126 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa
27 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a Iia 77 Emma B, Bucuresti, 5 ani 127 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa
28 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIa 78 Filippos S, Bucuresti, 5 ani 128 Razvan-Daniel C., Plopu, 6 ani
29 Andreea Giulia S., Tandarei , clasa a IIa 79 Florin B., Plopu, 4 ani 129 Robert L., Nasaud, clasa a IIa
30 Andreea Giulia S., Tandarei , clasa a IIa 80 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 130 Robert L., Nasaud, clasa IIa
31 Andreea Giulia S., Tandarei, clasa a IIa 81 Gabriel L., Costeiu, clasa IIIa 131 Robert L., Nasaud, clasa IIa
32 Andreea Rodica M., Tandarei , clasa a IIa 82 Gabriel V., Timisoara, 5 ani 132 Ruxandra T., Otopeni , 6 ani
33 Andreea Rodica M., Tandarei , clasa a IIa 83 Gabriel V., Timisoara, 5 ani 133 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
34 Andreea Rodica M., Tandarei, clasa a IIa 84 George Gabriel S ., Tandarei , clasa a IIa 134 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani
35 Andrei Cristian M., Burduca Dragodana, 5 ani 85 George Gabriel S., Tandarei, clasa a IIa 135 Sandra C ., Bucuresti, 6 ani
36 Andrei Cristian M., Burduca Dragodana, 5 ani 86 George Gabriel S., Tandarei, clasa a IIa 136 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
37 Andrei G., Bragadiru, clasa IV 87 Georgian Laurentiu M., Plopu, 6 ani 137 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
38 Andrei Horia H., Iasi, 6 ani 88 Georgiana N ., Bucuresti, 6 ani 138 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani
39 Andrei Horia H., Iasi, 6 ani 89 Gloria V , Timisoara , 2 ani 7 luni 139 Sofia B., Bucuresti, 3 ani
40 Andrei I., Brasov, 5 ani 90 Gloria V , Timisoara , 2 ani 7 luni 140 Sophie U. Bucuresti, 3 ani
41 Andrei S., Plopu, 6 ani 91 Havin B. Bucuresti, 3 ani 141 Stefania I , Bucuresti, 4 ani
42 Andrei-Horia H, Iasi, 6 ani 92 Iasmina C., Oradea, clasa I 142 Stefania I.,Bucuresti, 4 ani
43 Angelica M, Plopu, 5 ani 93 Iasmina C., Oradea, clasa I 143 Teodor T., Dorohoi, 4 ani
44 Bianca Nicoleta M., Plopu, 6 ani 94 Iasmina C., Oradea, clasa I 144 Teodora M ., Brasov, 6 ani
45 Bogdan R., Plopu, 4 ani 95 Ioana Maia H, Iasi, 4 ani 145 Teodora Maria M., Moreni , clasa a IIIa
46 Carla C., Campina, 6 ani 96 Ioana Maia H., Iasi, 4 ani 146 Teodora Maria M., Moreni , clasa a IIIa
47 Carla C., Câmpina, 6 ani 97 Ioana Maia H., Iasi, 4 ani 147 Tiberiu T., Dorohoi, clasa a IIIa
48 Carla C., Câmpina, 6 ani 98 Ionela Florentina S., Plopu, 3 ani 148 Vlad C., Bucuresti, 3 ani
49 Carmen C., Bucuresti, 3 ani 99 Ionut B., Matasaru, clasa a IIa 149 Vlad C., Bucuresti, 3 ani
50 Cosmin M., Holbav, 4 ani 100 Ionut B., Matasaru, clasa IIa

 

Mulţumesc Editura Paralela 45 pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

Editura Paralela 45

Fun with Butterflies Stencils

Cu şabloane ne-am jucat prima data acum ceva vreme, având la îndemână o altă carte, din colecţia Klutz: Stencil Art. Copiii s-au distrat atunci, şi eu alături de ei, şi mi-am dorit să pot încerca această variantă şi la grădiniţă. Numai că acolo aveam nevoie de mai multe şabloane, independente, pentru ca fiecare copil să poată lucra.

stencil

Am găsit luna trecută pe BookDepository o carte cu şabloane pentru fluturi, şi m-am gândit că ar fi potrivite pentru ceva creaţii de primăvară. Erau mult mai multe cărţi, dar am vrut să văd întâi cum arată şi dacă merită banii, chiar dacă nu era foarte scumpă. Este mică, pe dimensiunea cărţii poştale, iar şablonul are tot cam această dimensiune. Pentru un tablou cu mai mulţi fluturi, eventual şi flori, mă gândesc că va trebui să iau coli A3. Sunt din carton plastifiat, nu foarte gros, la fel cum sunt acum pe piaţă cele din categoria "scrie şi şterge". Nu cred că le vor distruge copiii la grădiniţă, şi vor avea o folosinţă mai îndelungată.

butterfly-stencil

Noi le-am folosit combinate cu bureţii de la cartea din colecţia Klutz. Deocamdată aştept încă trei din colecţie, căci în cărticică sunt doar 6 modele, şi nu îmi ajung la clasă. Sper să sosească repede.

Dacă vă tentează, transportul de la BookDepository este gratuit, doar ca trebuie să plătiţi cu cardul online sau din contul de PayPal. Cărticelele le găsiţi şi la Okian sau Books-Express, în România. Modele sunt o mulţime, căutaţi după titlu, sau după autor (este link), în toate librăriile. Dacă nu au un titlu (librariile din România), puteţi face o comandă speciala.

Fun with Butterflies StencilsFun with Bugs StencilsFun with Horses StencilsFun with Tropical Fish StencilsFun with Rain Forest Animals StenciFun with Ballet StencilsFun with Sea Creatures StencilsFun with Egyptian Symbols StencilsFun with Celtic StencilsFun with Reptiles StencilsFun with Leaves StencilsFun with Dragons StencilsFun with Favourite Pet StencilsFun with Farm Animals StencilsFun with Monkeys and Apes StencilsFun with Easter StencilsFun with Trains StencilsFun with Airplanes StencilsFun with ABC StencilsFun with Sea Life StencilsFun with Angels Stencils

Câteva dintre ele sunt puse în vânzare aici, unde gasiti si câteva modele foarte frumoase realizate cu sabloane. Eu voi reveni cu creatiile de la gradinita.

Primavara… la panou

Printre activitaţile de primăvară de la grădiniţa Irisucăi a fost şi realizarea unei machete de primăvară, ca parte într-o activitate mult mai amplă. Ca de obicei… ajutăm, dacă se poate… Am reuşit acum să ajung să pot şi fotografia creaţia.

A fost realizată pe o bucată de polistiren (dintr-acela de izolat pereţii), iar o parte din materiale au fost printate şi decupate. Modelele pentru o parte din ele le găsiţi aici, restul… puteţi improviza, după model. La realizare au participat colegii din grupă, şi rezultatul este satisfacator. Acum au propriul lor tablou de primăvară, sursă de inspiraţie pentru toate desenele de sezon…

Macheta de primavara

Atelierul de creaţie

 

Vine… nu vine… primavara…

De necrezut – afară ninge! De ce oare nu mă mir?! Anul trecut ne-am dus în dress şi pantofi la serbarea de 8 martie, iar când am ieşit, aveam zăpadă până la glezne. De menţionat că înainte fusese uscat… De ce ar fi anul acesta diferit?! Totuşi, alături de Năzdrăvani, nu mă mai gândesc la iarnă. O ignor, nu-i dau atenţie, şi va pleca până la urmă. De aceea începem prima probă de primăvară, un colaj care să arate că ştim foarte bine ce aşteptăm…

Tablou de primavara, colaj

Cerinţele probei sunt diferite în funcţie de vârsta participanţilor, crescând în dificultate de la Pitici şi până la Şcolari. Elementele obligatorii (dar nu singurele) care vor compune tabloul sunt:

Floricele din hârtie

Pentru a realiza floricelele, folosiţi triunghiuri de hârtie colorată. Puteţi desena un pătrat, pe care îl tăiaţi pe diagonală, şi obţineţi două triunghiuri. Marcaţi mijlocul laturii lungi, apoi îndoiţi petalele. După câteva exerciţii, floricelele se vor realiza aproape singure.

Tablou de primavara, colaj

O buburuză

Modelul l-am regăsit pe una din cutiuţele confecţionate săptămâna trecută. Tehnica este foarte apropiată de cea utilizată pentru ghioceii de aici.

Cutie decorata pentru cadou
Miruna M., Bucureşti (5 ani)

Fluturi confecţionaţi din mici evantaie

Pentru un fluture sunt necesare două buline de hârtie. Puteţi tăia dintr-o revistă sau pliant promoţional, pentru mai multă "culoare". Puteţi folosi şi hârtie glasată.

Din fiecare bulina confecţionaţi un evantai cu pliuri cât mai mărunte. Îndoiţi la jumătate, alăturaţi părţile obţinute şi lipiţi-le în tablou. Nu mai este nevoie decât să confecţionaţi sau să desenaţi capul şi antenele.

Tablou de primavara, colaj

Ce va ieşi… nu ştiu. Dar ca de obicei, copiii vor întrece orice aşteptări şi ne vor uimi cu inventivitatea şi talentul lor.

Nu uit să reamintesc părinţilor că este un joc pentru copii, nu interveniţi mai mult decât este necesar (explicaţii, demonstraţii, procurarea materialelor).

Detaliile de participare


Edit: A sosit primul colaj

Colaj. Peisaj de primavara
Theodora N.

Ghirlande decorative de primavara

Iarna trece încet-încet, şi va trebui să schimbăm decorul. Oricât de mult ne-au plăcut, trebuie să schimbăm ghirlandele de iarnă cu unele de primăvară. Cred că e cel mai uşor, dar şi cel mai greu anotimp în ceea ce priveşte decoraţiunile. Ai atât de multe variante la îndemână, şi atât de multă culoare, încât nu ştii ce să alegi. Iniţial voiam doar fluturi. Apoi am zis că nu pot ignora celelalte gâze… şi iată ce-a ieşit:

Materiale necesare: Ghirlande, decoratiuni de primavara

  • cartoane colorate, galbene pentru albine, roşii pentru buburuze, şi orice alte culor pentru fluturi. Modelul se descarca de aici.
  • o rolă cu fir de naylon pentru pescuit, subţire.
  • bandă adezivă transparentă
  • carioci, foarfecă
  • opţional, confetti

Printaţi paginile din model în funcţie de preferinţe. Decupaţi modelele, apoi desenaţi cu o cariocă neagră modelul şi pe spate, ţinând decupajul lipit de o fereastră.

Decoraţi fluturii (puteţi lipi confetti, sau puteţi lăsa copii să-i decoreze cu cariocile).

Tăiaţi un fir de naylon de aproximativ un metru. Legaţi la capătul de jos una dintre flori, apoi lipiţi pe rând insectele de firul de naylon cu ajutorul benzii adezive. Şi… găsiţi un loc potrivit pentru a suspenda ghirlanda :).

Atelierul de creaţie