Decoratiune cu peisaj de iarna in pahar de plastic (*5)

Am avut de curând o temă săptămânală care le cerea copiilor să realizeze o decoraţiune folosind un pahar de plastic. Iris a pregătit două, dar numai una a fost gata atunci în timp util pentru temă. A doua i-a luat mai mult timp. Se vrea a fi un glob magic de Crăciun, numai că nu i se întâmplă nimic dacă îl răsturnăm.

Am tăiat un cerc, mai mare cu un centimetru decât cel desenat cu gura paharului, şi l-am îndoit peste acesta, confecţionând suportul. Pe suport am lipit benzi de hârtie îndoite ca scăunelele, pentru a obţine „curbe de nivel”. Voiam musai multă zăpadă, şi ca să nu troienim totul, brăduţii şi căsuţele stau cocoţaţi pe suporţi.
Decoratiune de iarna din pahar de plastic

Quillingul a fost tehnica principală, iar brăduţul este un model inspirat din numărul 38 al Ideilor creative, în care mai sunt cuprinse şi alte idei faine de sărbători. Decorurile au fost pictate cu acuarelă albă, pentru că vata nu stătea cu niciun chip aşezată frumos. Am adăugat apoi omul de zăpadă şi câteva tufe, rămăşiţe nereuşite de cetină, dar pe care Iris nu s-a îndurat să le arunce, dacă tot le făcuse. Pe interiorul paharului am pus fulgi de nea.

Decoratiune de iarna din pahar de plastic

Atelierul de creatie | Proiecte de Crăciun 

*Proiectul face parte din maratonul 30 de idei de Crăciun.

 

Om de zapada din rulouri textile

om-de-zapada-filtru-alb

Omul acesta de zăpadă este rezultatul unui brainstorming acasă…

Eu iubesc ziua de joi, mai cu seamă momentul de seară, când ajung acasă şi doi iezi mă întâmpină cu două liste în dinţi… A zis doamna să luam X, Y, Z pentru mâine la abilităţi! E momentul în care, sincer, mă abţin să nu urlu. Ca orice „oră”, mi se pare normal ca tema pentru ora următoare să se dea la sfârşitul precedentei. Să am şi eu timp o săptămână să caut cele necesare… Una din liste a fost pentru realizarea unei machete de iarnă. Aveam acolo plastilină albă, vată, boabe de piper, şi o mulţime de alte mărunţişuri. Din relatări, urma să fie o machetă colectivă, cu oameni de zăpadă, copăcei ninşi, şi mai aveau ei ceva planuri. Plastilină nu aveam, copilul se pune pe plâns, că n-o să aibă omul personal pe machetă… caut în ladă, dau de bile de polistiren, dar cam mici, ideea nu se aprobă, vrea un om mare! Tot scotocind, dau de o bucată de filtru pentru hotă, alb… îl întorc un pic şi îmi amintesc de un căţel văzut în cărţile de la Gama, Artă şi îndemânare în 5 paşi. Era realizat din fetru, şi avea corpul dintr-un astfel de rulou.

Am tăiat repede trei benzi, le-am rulat, şi gata omul de zăpadă, mai avantajos decât cu fetru, căci este mult mai gros filtrul şi nu e nevoie de foarte mult material. Ce n-am făcut noi… n-a tăiat benzile inegale, să obţinem rulouri cu diametre diferite.

Mătura este o scobitoare, cu hârtie franjurată, nasturii sunt realizaţi cu perforatorul normal de coli, iar pe cap i-am pus o găletuşă hobby. Nu mai ştiu cât e metrul de filtru, parcă în jur de 5-7 lei… dar este foarte rentabil pentru un astfel de proiect de grup.

Dacă vă place, spor la lucru!

Om de zapada din farfurii de carton

Om de zapada din farfurii de carton

Săptămâna trecută ne-am ales cu o vacanţă nesperată, şi, în zilele în care viscolul chiar ne-a ţinut în casă, ne-am mai făcut de lucru. Iris a cerut să facă „ceva”, şi i-am sugerat un om de zăpadă, dacă tot nu puteam face unul afară. Văzusem pe net o variantă doar cu cap şi fular, dar cum aveam două dimensiuni de farfurii, am ales să-l facem întreg. Când l-a terminat, a mai vrut ceva de iarnă, şi mi-am amintit de patinele de pe krokotak. Rezultatul de mai jos este ideea ei… a mai suferit între timp ceva modificări, a pierdut mătura, a căpătat mănuşi, dar este simpatic.

Aveţi nevoie de:

  • farfurii de carton, două dimensiuni
  • ochi mobili mari
  • carton negru pentru nasturi
  • carton colorat pentru pălărie, mănuşi
  • coală portocalie pentru cornetul de la nas
  • opţional, 2 paie, două coli colorate, pentru patine

Cornetul portocaliu noi l-am pictat, căci nu mai aveam pic de hârtie de nuanţa morcovului prin casă. Gura este făcută perforând cu perforatorul de coli pentru a obţine buline mici. A folosit din greu capsatorul, i se pare mult mai usor de lucrat cu el. Cu puţin ajutor, cred ca puteţi realiza proiectul şi cu copii foarte mici.

Spor la lucru!

Sat iarna (colaj dupa Little Children’s Book of Things to Do)

Little Children's Book, Usborne

Cum am povestit acum câteva zile, la sfârşitul anului trecut am avut ocazia să mă întâlnesc cu Micul Cititor, şi astfel au ajuns la mine câteva cârti despre care voi povesti pe ici-colo, cu ocazia proiectelor pe care le vom realiza.

Astăzi – un sat, aşa cum pe la noi încă există, troienite şi parcă rupte din poveste. Colajul a fost inspirat din lucrarea Little Children’s Book of Things to Do, dar proiectul a fost adaptat. Mai jos am adăugat şi imaginile din carte. Mi-ar fi plăcut să pot folosi creta, dar pentru a uşura munca copiilor am transformat exerciţiul într-unul de decupaj exclusiv. Am lucrat tabloul cu o grupă mixtă, de la 5 la 8 ani, iar copiii nu au avut model. Tabloul meu a fost finisat ulterior, lor le-am arătat doar cum se fac dealurile, casele, şi i-am lăsat să asambleze singuri.

Nu le-am dat voie cu creioane, deşi le-am cerut. Au vrut să deseneze întâi casele, şi apoi să le decupeze… A fost mai greu, dar s-au descurcat. Aş fi vrut să realizăm un tablou în alb şi negru, care ar fi adus a filigran, dar nu am putut negocia cu ei. Casele au fost colorate, acoperişurile roşii, şi cu greu am negociat ca unele să fie acoperite cu zăpadă. Cele care nu mai aveau zăpadă aveau stăpâni gospodari, care au dat zăpada jos!

Populaţia prezentă în tablou a fost formată exclusiv din oameni de zăpadă. Într-un colaj am avut senzaţia unei adevărate armate invazioniste… dar nu pot spune că nu mă aşteptam, căci îm momentul în care le las perforatoarele pe mână cu greu se pot opri. Nu au avut succes bulinuţele mici, realizate cu perforatorul normal…

Sat iarna, Colaj
Little Children's Book, Usborne

Revenind la punctul de inspiraţie, Little Children’s Book of Things to Do pare la prima vedere o înregistrare a emisiunii Art Attack, ce capătă tot mai mulţi spectatori fideli. Proiectele propuse au grade diferite de dificultate, şi îmbină cele mai diverse materiale si tehnici, de la dactilopictură la papier-mache, şi sunt organizate tematic. Aici mi-am dat seama că simt lipsa unui cuprins, pe care probabil îl voi realiza cu ajutorul etichetelor. Avem proiecte „la fermă”, dedicate Paştelui, dinozauri, teme de vară, animale diverse, ori dedicate Crăciunului. Sunt 144 de pagini cu care nu vă veţi plictisi, şi cu ajutorul cărora veţi găsi o utilizare creativă pentru multe materiale care stau să fie aruncate.

Little Children's Book, Usborne

Cartea este disponibilă aici, sau la BookDepository (transport gratuit, plata online)


Dacă vă plac cărţile Usborne, puteţi câştiga săptămana aceasta unul dintre cele trei premii oferite de Micul cititor la concursul rapid disponibil aici.


Ziua coronitelor

Azi aş putea spune că a fost ziua coroniţelor. Am scos de la naftalină decoraţiunile de la coroniţa realizată anul trecut, şi am încercat să-i fac o „surioară”. Nu a ieşit la fel de impresionantă, căci de data aceasta, urmând sfaturile din carte, am încercat să confecţionez singură coroniţa din crenguţe. Noroc cu sârma rămasă de la sorcove… am reuşit să pregătesc totuşi una. A ieşit tare drăguţă, atât de drăguţă că destinaţia ei – uşa de la intrare – nu părea foarte sigură.

coronita-craciun

Aşa că din crenguţele rămase am mai confecţionat una. Pentru decor am folosit catifea roşie, din care am improvizat şi fundiţa, şi crăciuniţele de pe ea. Dar părea goală… şi cum nu aveam nici globuleţe mici ori clopoţei, am improvizat… adică alergat afară, la vecinul care are un pin, şi cerşit câteva conuri. Problema s-a rezolvat imediat, şi coroniţa a ajuns pe uşa de la intrare.

coronita-craciunita

Ce-a de-a treia are un destin mai lung… M-am apucat de ea prin noiembrie, voiam să particip la concursul Alinei (unde puteţi vedea câteva creaţii deosebite), dar n-am apucat s-o termin. A suferit între timp câteva modificări, nu mă hotăram deloc cu verdeaţa, până azi… când am tocat rămurelele mici-mici, le-am lipit cu silicon pe suport şi în sfârşit am fost încântată de ce-a ieşit. Va fi folosită ca ornament pentru masă.

coronita-quilling-vasc3

Dacă timpul e de partea mea, sper să vă mai arăt şi alte creaţii.

Atelierul de creaţie

Fulgi de nea din hartie – Idei creative, nr. 84

Una din ultimele apariţii ale colecţiei Idei creative (editura Casa) mi s-a părut, când am zărit coperta, ca fiind ceva simplu, indicat pentru copii. Dar… răsfoind-o, şi văzând minunăţiile prezentate acolo, mi-am dat seama că este de fapt pentru pasionaţii de orice vârstă.

Modelele cele mai simple sunt cele realizate prin împăturire. Dacă noi putem crea aproape orice model, doar dând frâu liber imaginaţiei, editura Casa ne propune de această dată câteva şabloane deosebite. Am ales ca exemplu pentru acest articol doi fulgi, primul, mai simplu, al doilea, 3D.

idei-creative84-casa3

Pentru primul fulg am împăturit pătratul de hârtie în şase. După ce am scotocit toată casa după un raportor să măsor un unghi de 60′, mi-am dar seama că nu am citit cu atenţie indicaţiile. Aveam pe filele cu modele de la mijlocul cărţii şi liniile ajutătoare pentru îndoire… Apoi, plângând încă după imprimanta mea, am copiat modelul pe fereastră, cum procedam acum vreo 30 de ani. Un pic de glitter şi fulgul este gata; va ajunge probabil pe o felicitare.

idei-creative84-casa1

Al doilea fulg este varianta 3D. A fost confecţionat decupând 6 benzi de hârtie îndoite, iar fotografia nu a reuşit să surprindă frumuseţea lui extraordinară.

idei-creative84-casa2

Cartea contine modele diverse, simple, 3D sau cu margele, si o puteti achizitiona din libraria editurii Casa, sau din librariile online: elefant, libris, librarie.

Ghetuta sau cizmulita de Mos Nicolae

Vine Mos Nicolae! Ai pregatit ghetuta… pentru colaj?

Ghetuta sau cizmulita de Mos NicolaeExact ghetuţa vor realiza năzdrăvanii săptămâna următoare. Vor pregăti pentru Moş Nicolae o ghetuţă specială. Mă rog, cizmuliţă, că ne-am gândit să fie mai încăpătoare. Primul pas va fi printarea pe un carton colorat a şablonului (click şi se va deschide într-o pagină nouă). În următoarea etapă, vor decupa ghetuţa, şi cu ajutorul unui creion bine ascuţit, sau a unei forfecuţe, vor decupa orificiile pentru şiret.

Adăugaţi un şiret, ca şi cum ar fi o cizmuliţă reală (dacă nu se descurcă, pot ajuta părinţii, dar menţionaţi în descriere), şi faceţi-i fundiţă. Năzdrăvanii care nu ştiu să lege singuri şiretul, vor lăsa şiretul fără fundă!

Urmează ultima etapă, decorarea cizmuliţei, unde fiecare poate da frâu liber imaginaţiei. Eu abia aştept, peste o săptămână, să văd rezultatele!

Detaliile probei.

Mulţumim ArtBook pentru ajutorul dat în realizarea modelului.

Fulgi de nea din folie de aluminiu rasucita

Fulg de nea din staniol

Printre ideile cele mai interesante pe care le-am descoperit toamna aceasta a fost cea a obiectelor confecţionate din folie de aluminiu. Ceea ce am văzut – şi sper să am ocazia să regăsesc produsele respective – erau adevărate opere de artă.

Eu am încercat doar un fulg de nea.

Materiale necesare

  • folie alimentară de aluminiu, sau staniol.
  • foarfecă
  • enorm de multă răbdare

Se taie benzi de aluminiu şi se transformă în „sârmuliţe”, apoi se împletesc. La îmbinări pot fi folosite mici benzi de staniol, la fel şi acolo unde se suprapun două fire. Ca idee, fulgul mi-a luat aproximativ 45min, dar a meritat. Întâi am făcut steaua, cu 6 raze, apoi dantelăria.

Atelierul de creaţie

Alte modele de fulgi:

Fulgi de nea 3D din hartie Fulg de zapada, sablon pentru fereastra Fereastra decorata cu fulgi de zapada din hartie Felicitare cu fulg de nea prin quilling

Sat de Craciun, bricolaje de amatori

Anul acesta am avut ambiţia de a participa la un concurs de bricolaj. Tema a fost deosebit de incitantă. Trebuia realizat un sat, şi surprinsă atmosfera de sărbătoare a Crăciunului. Nu am un deosebit talent la bricolaje, dar îmi plac. Dar am acceptat provocarea, în ideea că le voi arăta copiilor şi altceva în afară de activităţile noastre cotidiene. Aşa că voi începe cu începutul.

Achiziţionarea suprafeţei intravilane. Mers în Bricostore şi blocat toată bancheta din spate cu un balot imens de polistiren. Nu mă întrebaţi cum am venit acasă cu copiii, căci în spate clar nu mai aveau loc.

Planul urbanistic. Am hotărât o pădure de conifere pe stânga, şi o pădure de foioase pe dreapta. Pădurea de conifere nu a fost foarte greu de realizat. Pădurea de foioase cu atât mai puţin. A necesitat un drum în fata blocului, culegerea câtorva rămurele, un pic de joc de-a "bonsaiul", tuns cu foarfeca. Un borcan de aracet şi o pensulă, şi tocmai a nins peste copaci.

De când măsuţa noastră de lucru a fost invadată de polistiren, copiii au devenit brusc interesaţi. Un sat…? Şi va avea şi brad? Normal, cum adică să nu aibă brad…? Aşa că a fost primul element confecţionat.

Ca orice sat care se respectă, în piaţă, trebuia să aibă o biserică. Din fericire imaginaţia 3D m-a ajutat, şi câteva patrulatere, câteva brush-uri şi bisericuta a fost gata. Acoperişul, atât cel mare, cât şi cel al turlei, a fost realizat ad-hoc, din ochi.

Casuta din hartie

Pentru că îmi este foarte de uşor să realizez o astfel de căsuţă, a urmat un spital şi o vilă.

Casuta din hartie

Celelalte căsuţe au fost făcute din cartoanele existente prin casă. Două dintre modele le-am prezentat deja (1, 2). Celelalte sunt confecţionate asemănător. Cabana din pădurea de foioase exteriorul îmbrăcat în hârtie creponată. Magazinul a fost făcut la cererea copiilor. Şi este aprozar, au fructe şi legume de vânzare. Iar para imensă de lângă el este o reclamă… ca la orice magazin care se respectă.

Casuta din hartie

De la magazin, cei trei ursuleţi tocmai s-au aprovizionat… iar în spate este un pirat care vrea să jefuiască magazinul.

În sat, se fac pregătiri de petrecere. Cine nu are partener, rămâne acasă.

Casuta din hartie

La capitolul mărunţişuri necesare, am adăugat gărduleţele. Sunt făcute din scobitori şi beţe de frigărui. Gardul din jurul bradului este realizat cu bolduri si nailon argintiu.

"Stâlpii" care susţin ghirlandele, la fel, sunt beţe de frigărui. Pentru ghirlande am avut o papiotă şi hârtie creoponată. Am făcut mici mototoale în jurul firului de aţă. Cu ajutorul copiilor, bine-nţeles, care au decretat că sunt beculeţe de Crăciun.

Locuitorii satului au fost căutaţi cu sârg prin toate cutiile de jucării. Am refuzat să facem şi autostrăzi, aşa că am acceptat doar câteva maşinuţe în oraş. Şi, cum piaţa era pustie, am confecţionat urgent şi un om de zăpadă. Gaşca lui Pooh trebuia să sărbătorească ceva.

Om de zapada, confectionat din vata

Aşadar, vă invităm să petreceţi Crăciunul la noi în sat!

Nu vă sfiiţi să accesaţi linkurile (cuvintele îngroşate) pentru a examina elementele, şi mai ales, să postaţi impresiile şi comentariile.

Pentru cei curioşi, satul a fost mutat din locaţia originală pe dulap la grădiniţă, spre deliciul tuturor copiilor.

Sat de Craciun, Bricolaj de amatori

Vezi ce s-a întâmplat cu satul!!

Sabloane pentru fulgi de nea

Te-ai gândit să-ţi decorezi ferestrele cu fulgi de nea, realizaţi cu un spray de zăpadă?

Nimic mai simplu! În general, în comerţ exită pachete speciale, care includ flaconul şi câteva şabloane. Ups… însă după primii doi fulgi, şablonul de hârtie s-a înmuiat şi nu mai poate fi folosit.

Am două sfaturi pentru tine. Ambele presupun să găseşti o folie de plastic. Ori iei de la librărie o coală de acetofan, ori o reciclezi de la o cutie de jucării. Mai toate cutiile mari au partea din faţă din plastic transparent.

Prima variantă, în cazul în care ai deja un şablon: îl redesenezi pe acetofan, şi cu ajutorul unei rigle şi a unei lame sau cutter decupezi şablonul.

A doua variantă, ai cumpărat doar sprayul. Şi ai nevoie de un şablon. Îţi propun două modele, dacă ai suficient acetofan, le poţi pregăti pe amândouă. La fel ca mai sus, an nevoie de o riglă, o lamă sau un cutter.

Fulg de nea, sablon pentru fereastra   Fulg de zapada, sablon pentru fereastra

Spor la treabă!

Fulgi de nea din hârtie

Alte modele de fulgi:

Fulgi de nea 3D din hartie Fulg de nea din staniol Fereastra decorata cu fulgi de zapada din hartie Felicitare cu fulg de nea prin quilling