Cum confectionam un om de zapada

Nimic mai plăcut iarna decât să confecţionezi un om de zăpadă. Şi dacă nu-l poţi face din zăpadă autentică, cel mai simplu este să-l faci din plastilină. De multe ori nu ai însă suficientă plastilină albă. Iată câteva trucuri pentru a confecţiona un om mare de zăpadă.

Să ne oprim întâi la plastilină. Caută prin lada de jucării 3 mingiuţe mici, sunt sigură că ai câteva. Acoperă mingiuţele cu un stat subţire de plastilină. Vei folosi mult mai puţină decât dacă ai realiza o bilă întreagă. Suprapune apoi mingiuţele, adaugă năsturei din plastilină neagră, ochi şi un morcov. Realizează şi o pălărioară şi omuleţul tău este gata.

Dar iată o variantă mai interesantă. Cum să confecţionezi din vată un om de zăpadă.

Ai nevoie de: vată (în funcţie de cât de mare vrei să fie omul de zăpadă), aracet (nu alt tip de lipici!), o ceşcuţă cu apă, hârtie glasată pentru pălărie, acuarele şi pensulă, bandă adezivă, o rămurică.

Împarte vata în trei grămăjoare: una mică, una mijlocie şi una mare. Din ele vei face viitorii bulgări ce alcătuiesc omul de zăpadă.

Adaugă linguriţa de aracet în ceşcuţa cu apă şi amestecă bine. Umezeşte-ţi mâinile şi începi şi modelează bulgăraşii. Ai grijă să nu umezeşti bulgăraşul de vată decât la suprafaţă, şi adaugă apă în palme cât ai nevoie. Rotunjeşte-l între mâini până capătă formă. Procedează apoi identic cu ceilalţi bulgăraşi. Când sunt gata, lipeşte-i între ei cu aracet şi lasă omul de zăpadă să se usuce.

Om de zapada confectionat din vata/bumbac

Între timp, poţi confecţiona pălărioara. Îţi propun ca model un coif de vrăjitoare. Decupează cu ajutorul unui bănuţ un cerc din hârtie glasată. Acesta va fi borul pălăriei. Pentru coif, ai nevoie de o treime sau un sfert de cerc. Răsuceşte-l pe deget, ca şi cum ai face un degetar, şi adaugă puţină bandă adezivă pentru a-l lipi. Crestează apoi cu o forfecuţă, ca în imaginea de mai jos, şi creează mici aripioare pentru lipit. Adaugă foarte puţin aracet, apoi lipeşte coiful în mijlocul bulinei decupate.

Palarie de vrajitoare

Om de zapada confectionat din vata/bumbac

După ce omul de zăpadă s-a uscat, lipeşte-i pălăria cu puţin aracet. Pictează apoi cu mare grijă nasturii, ochii şi guriţa. Lipeşte apoi cu puţin aracet rămurica, pe post de mătură.

Om de zapada confectionat din vata/bumbac

Felicitări! Tocmai ai confecţionat primul om de zăpadă al acestei ierni! Mi-ar face mare plăcere să-mi arăţi omul tău de zăpadă.

Omuleţi de zăpadă din plastilină | Atelierul de creaţie

Braduti din hartie creponata

Dacă ţi-ai propus cumva să realizezi un decor de iarnă, şi îţi lipsesc brăduţii, iată cum poţi realiza simplu un brăduţ.

Ai nevoie de carton, lipici, foarfecă (foarte utile sunt foarfecile decorative, în zig-zag), hârtie creponată verde, o riglă.

Decupează din carton două triunghiuri identice. Marchează jumătatea laturii de jos, apoi uneşte-o cu vârful. Taie apoi de-a lungul acestei linii, de jos în sus, mai mult de jumătate. Marchează pe cel de-al doilea triunghi spaţiul rămas, şi taie de sus în jos, în aşa fel încât la îmbinare cele două spaţii să se completeze reciproc.

Bradut din hartie creponata

Bradut din hartie creponata

Întinde lipici pe una din feţele triunghiului şi lipeşte benzi verzi de hârtie creponată, pentru a acoperi tot triunghiul. Repetă apoi operaţiunea şi pe cealaltă parte. Dacă ai acoperit spaţiul din mijloc, decupează încă odată, ţinând triunghiul îndreptat spre o fereastră, pentru a vedea mai uşor pe unde trebuie să tai. Decupează apoi marginile laterale, cu o foarfecă decorativă zimţată. Toate aceste etape se aplică şi celui de-al doilea triunghi.

Bradut din hartie creponata, adaugata in benzi

Bradut din hartie creponata, adaugata in benzi

O a doua variantă este de a lipi o singură bucată mare de hârtie creponată. În acest caz brăduţul nu va mai fi "stufos", dar este o varianta mai simplă de decorare.

Bradut din hartie creponata, adaugata dintr-o singura bucata

Bradut din hartie creponata, adaugata dintr-o singura bucata

Când ai terminat, îmbină cele două triunghiuri şi brăduţul tău este gata. Poţi face mai mulţi, pentru a construi o pădure, sau poţi să-l împodobeşti, şi ai un brăduţ de Crăciun.

Bradut din hartie glasata (colaj tridimensional)

Cele mai originale felicitări de sărbători sunt cele tridimensionale. Iată cum poţi construi singurel şi foarte uşor o felicitare-brăduţ.

Materiale necesare: hârtie glasată verde, (două coli), un beţişor de frigărui, o bucată de polistiren, puţină plastilină, lipici, hârtie glasată sau creponată pentru decor, foarfecă decorativă.

Pentru început, taie pe jumătate cele două coli verzi şi trasează cu ajutorul unui compas două semicercuri. Dacă eşti prea mititel, şi nu ai unul, foloseste un castronel sau o farfurie. Decupează apoi cu ajutorul unei foarfeci zimţate cele trei semilune.

Materiale folosite pentru realizarea felicitarii-bradut

Materiale folosite pentru realizarea felicitarii-bradut

Cu multă grijă, fără să le îndoi, întinde puţin lipici pe jumătate din muchia lungă, apoi suprapune cu cealaltă jumătate pentru a obţine un con. Sau un turnuţeţ, dacă îţi este cunoscut.

Cele trei randuri de ramuri ale bradutului

Cele trei randuri de ramuri ale bradutului

Înşiră apoi cele trei conuri, ca pe mărgele, pe beţişorul de bambus. Pentru a le fixa mai bine, foloseşte puţină plastilină.

Bradut - colaj

Bradut - colaj

Pentru ultima "coroană" de ramuri, poţi confecţiona din plastilină o steluţă, pentru a împodobi creaţia.

Steluta decorativa din plastilina

Steluta decorativa din plastilina


Înfige apoi brăduţul într-o bucată de polistiren. Trebuie să fie suficient de mare (latura – aprox. 12cm) pentru ca brăduţul să nu se răstoarne.

Decupează apoi din hârtie colorată steluţe, beteală şi globuri şi lipeşte-le pe brăduţ.

Decoratiuni pentru pomul de Craciun

Decoratiuni pentru pomul de Craciun

Pictează, sau decorează cu hârtie creponată marginile de polistiren, şi felicitarea ta este gata.

Bradut, colaj din hartie glasata

Bradut, colaj din hartie glasata

Aş fi mai mult decât fericită să văd ce ţi-a ieşit!

Fulgi de zapada din coli de hartie

Ce ar fi iarna fără magia primului fulg de nea? Cine nu a stat cu palma întinsă, încercând ca preţ de o secundă să savureze cât mai mult din minunea acelui mic cristal de apă? Fiecare este unic, nu poţi întâlni doi fulgi la fel. Şi iarăşi, de câte ori nu am privit dimineaţa ferestrele împodobite cu originale flori de gheaţă? Atât de rece, şi totuşi atât de atrăgătoare?

Poţi acum să-ţi împodobeşti fereastra cu fulgi de nea, confecţionaţi manual împreună cu copilul tău. Vor fi la fel de speciali, şi fiecare va fi unic în felul său. Nu încerca să realizezi doi la fel, se pierde magia…

Ai nevoie de coli albe de hârtie, de preferat coli cât mai subţiri, de scris. Taie un pătrat, apoi îndoaie-l de 3-4 ori, păstrând mereu în stânga „centru” foii.

Taie un patrat dintr-o coala de hartie

Taie un patrat dintr-o coala de hartie

Indoaie patratul de hartie

Indoaie patratul de hartie

Fulgi de nea din coli de hartie
Apoi, dă frâu liber fanteziei. Rotunzi sau cu colţişori, cu găurele sau zimţaţi, pregăteşte cât mai mulţi. Îţi recomand să ai o foarfecă solidă, căci va fi destul de dificil să tai colile îndoite. Dacă nu te descurci, poţi să trasezi întâi cu ajutorul unui creion forma pe care vrei să o capete fulguşorul tău.

Fulgi de zapada din coli de hartieFulgi de zapada din coli de hartie
Fulgi de zapada din coli de hartie

La sfârşit, când te declari mulţumit, umezeşte geamul ferestrei şi lipeşte-i cu ajutorul unor benzi mici de scoci. Te vei trezi în fiecare dimineaţă şi vei avea o fereastră ce-ţi va însenina ziua.

Fereastra decorata cu fulgi de zapada din hartie

Spor la treabă!

Alte modele la Atelierul de creaţie

Fulgi de nea 3D din hartie Fulg de nea din staniol Fulg de zapada, sablon pentru fereastra Felicitare cu fulg de nea prin quilling idei-creative84-casa2