Cum să faci un ban în plus la catedră

Afirmația din titlu are atât de multe nuanțe, încât declar de la început că, dacă îmi scapă ceva, mă bazez pe voi să completați lista. Așadar, o persoană, aflată la catedră, are mai multe variante, mai mult sau mai puțin legale ori bătătoare la ochi de a realiza un venit. 

Dacă predai la clasele preuniversitare, și recomanzi auxiliare, editurile oferă, mai mult sau mai puțin, discount-uri sau alte avantaje: seturi de materiale gratis, cărți pentru biblioteca clasei etc. Exceptând variantele în care tu, ca profesor, bagi fizic niște bani în buzunar, celelalte mi se par relativ recomandabile, dacă există transparență și părinții sunt informați. Dragi cotizanți la succesul școlii în salvarea sufletului odraslei din dotare, dacă luăm de la editura X, avem 15% reducere și 3 planșe pentru perete. 

Dacă catedra ta e situată însă la un nivel superior al școlii, ești de-a dreptul fraier dacă nu profiți, nu? Sunt facultăți la care profesorul X are ditai cărămida de curs tipărit, pe care obligatoriu trebuie s-o iei dacă vrei să treci. Nu contează câte cifre are prețul, însă… la examen ai voie să ții pe bancă pentru „nevoi speciale” doar cartea lui. Curat murdar, coane Fănică. Știe omul exact ce tiraj să scoală în fiecare toamnă, pe stoc la chioșcul facultății, și nici nu trebuie să îți spună să cumperi. Te faci frate cu dracu’ până treci puntea, că doar la plăcinte… înainte…

A doua e cea în care îți vorbește frumos la curs, dar uite, nu știu cum se face, azi nu termină o temă, însă e importantă, mâine asemenea, și, ptiu, drace, sunt esențiale, musai trebuie să aprofundezi. Ia ghici, la același chioșc găsești cartea. Vai de cel care nu „recuperează”. În situația asta am fost în prima facultate. Un profesor, tare la modă, jumătate din prelegerile unui semestru a tot procesat așa, și cum înainte de examen mi-am dat seama că altfel nu se poate, mi-am cumpărat cartea. Era prea nouă, și-am așteptat în zadar să apară la bibliotecă… Am și citit, jumătate din ea. Examenul – oral. M-am îmbrăcat cam cum se îmbracă toată lumea la 20 de ani, fustă mini, sacou și tocuri, am luat foiletonul în mână și-am intrat. Și… cum m-a văzut cu ea în mână… a zâmbit… iar eu i-am cerut autograf și dedicație pe volum. Și-a revenit din șocul cerinței, m-a întrebat dacă am citit-o. Am răspuns sincer că jumătate, că am cumpărat-o abia ieri. Dar că pot susține orice discuție pe ceea ce-am citit. Și-am discutat îndelung, frumos și relaxat, argumentând corect acolo unde nu eram de aceeași părere. Am luat 10. Mi-a recomandat să citesc și restul. I-am zâmbit, am mulțumit pentru autograf… Acum vreo 2-3 ani, la Gaudeamus, o prietenă îmi spune… Trebuie să-ți prezint pe cineva deosebit! Mă întorc… și zâmbesc… și aud… Dar ne știm… mi-a fost studentă! Omul e trecut bine de 70. Este umbra a ceea ce era odinioară. Însă eu n-am uitat examenul. A fost de departe cel mai relaxat examen pe care l-am susținut în viața mea!

A treia e cea în care profesorul se poartă la curs ca la teleshopping. Ca să vă imaginați exact, amintiți-vi-l pe Florin Piersic și al lui „castravete”. Oricum ai da-o, ajungi la 90% apă… ei bine, orice subiect se abordează, „puteți citi mai multe în cartea mea, apărută la editura…, costă doar 30 lei, cu titlul…”, frază urmată de scoaterea cu mâini tremurânde de emoția citirii numelui pe copertă, a volumului din paporniță, și prezentarea, de vreo 3 ori pe curs cel puțin, că poate nu erai concentrat de la început și-ai ratat primele pauze publicitare, că nu-și făcuse efectul cafeaua la 8 dimineața. Dar specifică: nu se cere la examen, e așa, pentru cultura ta generală. No, pe lângă faptul că la fazele de teleshopping folosesc intens telecomanda, acolo n-ai. Și rabd… doar reclama e sufletul comerțului, nu? Cum era? Iese cu puțină apă caldă… 

A patra e cea în care a scos cartea la editură, și ți-o aduce la prețul de vânzare din librării, dar la școală. La școală nu se dă bon fiscal. Cât te costă pe tine tirajul… așa, că mai vrei să scoți în regie proprie 100 de bucăți… dar i-ai luat ISBN, are un preț pe ea, faci și tu un ban cinstit, neimpozabil. A, nu vor de la tine, că i-ai adus-o așa, ca la botul calului, cu transport gratuit, s-o ia din librărie… dar acolo plătește și transportul. Ei, nu-i nimic, la elefant sunt mai mereu reduceri, plus că au inventat și chestia asta mișto cu pick-up point, oricum treci prin Centru să mergi la școală, așa că nu mai plătești transport. Și primești și bon! Acum sincer, dacă profitul tău e 5 lei la 50 de volume… zău că nu merită să te cobori atât… 

A cincea e aia care mie îmi place de mor. Când îi spui studentului că în volumul acela, (din care tu ai târât o traistă întreagă, fiind sigur că o vinzi, și deloc ieftin), se află cheia promov… ptiu, drace, succesului în carieră, că va descoperi lumina acestei discipline, altfel o să se zbată în mocirla necunoașterii. Aaa, pur întâmplător, cartea nu se găsește nicăieri la vânzare în librării, nicăieri pe net, pe coperta 4 nu există un preț imprimat. Are un ISBN… așa, și? La fel de întâmplător e momentul în care specifici că una din cerințele obligatorii ale examinării se rezolvă cu ajutorul acelei minuni care prin grația Domnului, întrupată în mâna ta, a văzut lumina tiparului. Dar, Doamne ferește, scuipi în sân și faci de trei ori cruce, tu nu obligi pe nimeni să cumpere! Doar faci o listă, așa, orientativă, cu cine a rămas fără, iar data viitoare, când mai aduci, i-o trimiți prin colegi, ca doar na, tu ai cărat-o, el s-a trecut pe listă, nu se cade să se răzgândească pe banii lui, și, normal, fără bon fiscal. Bonus, la toată afacerea, le faci un favor fantastic să intermediezi o altă aprovizionare de materiale e-sen-ți-a-le. Te oferi tu, bunul samaritean, să mergi la editură să cauți dacă mai „iegzistă”, și… rotunjești prețul la 20 lei, că doar na, dacă nu dai bon, nu se cade să dai rest. Ce contează că la elefant e 10,24 lei, cu reducere?!

Poate că la primele ai, teoretic, și în funcție de propriile valori, o alternativă: o bibliotecă, pui burta pe carte, mă rog, ce te țin curelele să faci. Însă ultima… ultima se tratează cu învățăminte din lumea animalelor. Și există, aici, două lecții pentru a „ieși” dintr-o situație dificilă: prima – oile, a doua – șobolanii. Pe ambele le-am învățat din cărți, cărți din acelea care merită înzecit cât dai pe ele, nu de-astea de se pot recicla la bunica în fundul curții. 

Oile merg înainte cu capul plecat. Dacă una sare în prăpastie, sar toate. Una nu gândește. Când se scot produsele la vânzare, e de ajuns să se ridice primul să ia, și apoi vine și valul. Ați văzut alba-neagra? Acolo strategie…

Șobolanii trimit mereu un cercetaș înainte. Dacă acesta găsește o soluție pentru problemă, se întoarce și ia tot grupul. Dacă nu se întoarce… un alt șobolan caută o altă variantă. Și tot așa, câte unul, e imposibil să nu rezolvi, fără să-i sacrifici pe toți. Oare cum ar fi fost dacă… s-ar fi comportat ca șobolanii? N-am aflat, că a fost prima variantă. Domestică.

Posted in De-ale școlii and tagged , , .

4 Comments

  1. Ce imi aduci tu aminte de facultate si masterat……
    Da’ de scoli generale si licee nu zici nimic?
    Acolo se practica meditatiile cu profii de la clasa!
    Plus daca au si manual scos (in colaborare!)

    • Pe vremea mea nu erau… si acum ne încadrăm la categoria „Avem nevoie de asta. Descurcati-va singuri”.

  2. In facultate, in majoritatea situatiilor, imi doream sa existe cursul tiparit si ma bucuram ca pot sa-l cumpar. In afara faptului ca aprofundam materia, ma scutea de plictisitorul scris dupa dictare. In plus, nu-mi parea rau sa am o carte in plus daca ea imi era de folos in specializarea mea. Din fericire, nu mi s-a impus niciodata cumpararea vreunei carti a titularului de curs si nu am fost discriminata la examene daca n-am cumparat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *