Un titlu lung, după evenimentul la fel de lung de astăzi – a patra ediție a Social Media for Parents. (În cazul în care prima parte a titlului este cea care v-a atras atenția, voi încerca să răspund și la ea, spre sfârșit.)

Bile albe și bile negre de dat pentru evenimentul de astăzi. Prima bilă albă, organizatorilor, care s-au străduit și de data aceasta să pună la aceeași masă „părțile” implicate, și să ne ofere un eveniment plăcut. A doua bilă albă sponsorilor, care au înțeles că participarea la eveniment nu înseamnă doar oferirea de produse, ci de „ceva” ce să creeze emoție, dincolo de acestea, sau măcar un zâmbet.

Mi-a plăcut programul evenimentului, structurat de data aceasta pe teme: sesiunea de parenting, de branding, și dezbaterea despre bloging. Ar mai fi un pas de făcut, pentru ca lucrurile să devină perfecte, și el trebuie făcut de vorbitori, care să și înțeleagă care e rolul lor pe acea secțiune. Prima – cea de parenting: sunt sigură că „noutăți” nu au fost chiar atât de multe, și nici lucruri pe care să nu le putem aprofunda, la nevoie. Au fost invitați trei medici, dacă îl consider aici și pe Gaspar Gyorgy. Cred că mai puțin important erau sfaturile efective pe care le-am primit de la aceștia, și ar fi fost mai potrivite abordări are segmentelor de educație medicală online. Este, în ultimul timp, extrem de îngrijorător procentul de părinți care iau decizii medicale citind online diverse păreri – experiențe personale, unice, și nu studii, și pun copiii în pericol. Cumva aș fi văzut, în funcție de specializarea fiecăruia, un set de sfaturi privind problemele concrete pe care le au în practică datorită acestor lecturi, și ce responsabilitate avem noi, ca formatori de opinie, în educație. Aș da aici problema vaccinării, alimentației, folosirii tratamentelor alternative, și erau mai mult decât suficiente. E important spre exemplu să putem transmite mesajul că „mănânci de foame și te oprești când te-ai săturat”, că nu obligi copilul să mănânce tot, nu îl îndopi, nu faci din gustări – „ronțăieli”, complet nesănătoase. (dr. Mihaela Bilic).

De la Oana Moraru mă așteptam la mai mult, tot în sensul de mai sus. Interacționează cu părinți, părinții copiilor de la școală, sau cei care o urmăresc online. Susținem o reformă a învățământului, care nu mai începe sau nu se mai termină, e greu de evaluat situația. Cum putem ajuta, la nivel online, pentru schimbarea mentalităților? Atât a părinților care vor performanță cu orice preț, în cursă nebună după diplome și coronițe, dar și a celor care crucifică profesorii și actul educațional cu orice ocazie, punând în aceeași oală pe toată lumea, fără să țină cont că întâi grâul se alege de neghină… Ce poți face cu un blog? Poate nu ai atât de mulți cititori profesori, dar dacă ești pe nișa de parenting, sigur te citesc părinți, și e imposibil ca o floricică, chiar dacă înflorește prima, să nu poată aduce primăvara.

Sesiunea a doua a fost ceva mai bine situată, dar nimeni nu a avut curajul să „înțepe elefantul din cameră”. Maria Coman a punctat că nu există la noi decât foarte, foarte puține bloguri care să abordeze problemele copiilor mai mari. Eu sunt cred printre cei care au cei mai mari copii, și, de când am depășit targetul de 11/12 ani pe care mi l-am propus pentru blog acum mulți ani, îmi este greu să scriu în continuare despre ceea ce se întâmplă cu copiii mei, și povestesc mai mult despre activitățile mele cu preșcolari și școlari mici.

Dar mai e și problema intimității la care copiii mei au dreptul, și pe care eu trebuie să le-o respect. Cât de greu/ușor mi-ar fi să scriu despre problemele preadolescenței la băieți, și cum le abordez eu, fără a oferi „carne de tun” colegilor lui? Asta în condițiile în care astăzi bullyingul escaladează din orice, și doar dacă li se pare „ceva” de exploatat în articol sunt unii care nu ar exita o clipă să folosească informația. Să scriu despre ce copil minunat am nu interesează pe nimeni…

Sesiunea a fost dominată de Ana Maria Mitruș, primul vorbitor „altfel” de la debutul acestei serii de evenimente. De ce spun asta? Pentru că Ana a pornit de la zero absolut. Nu a lucrat în presă, n-a construit blogul pe o bază de date cu contacte utile, n-a avut prieteni care să-i întindă o mână online, a construit totul cu pași mici, a muncit, s-a implicat în campanii, a ajutat, și iar a muncit. Povestea ei ar fi fost o lecție pentru mulți blogeri începători, care acum, la primul articol, se gândesc că un an de muncă investit trebuie să aducă profit. Ana a preferat însă abordarea unui subiect dificil, „Etica în blogging”. L-a abordat din punctul meu de vedere prea cu mănuși, și mult prea delicat, față de ceea ce se întâmplă cu munca blogerilor, parcă ruptă din povestea cu fata moșului, fata babei și fusele toarse la șezătoare. Unii blogeri muncesc, se documentează, fac fotografii, creează conținut, investesc ore bune de muncă la un articol, pentru ca toate acestea să fie călcate în picioare de unii „descurcăreți” care le iau de-a gata. Personal mi-a răsucit cuțitul în rană… dar pe tema aceasta sunt deja destule articole pe blog, și sper ca Ana să reia discuția într-un articol pe blogul ei, cu mai mult curaj.

Despre sesiunea a treia sunt multe de spus, dar și greu de spus! În primul rând, blogerii invitați nu se pot considera „reprezentativi” pentru profil. Fiecare dintre cei care s-au prezentat – chiar dacă cu bloguri foarte tinere, de câteva luni – au în spate o lungă carieră în presa scrisă sau audio-vizuală. Apoi, total nepotrivit pentru a da sfaturi pentru începători mi s-a părut Dan Cruceru. Nu am reținut cine i-a cerut din sală un sfat, privitor la cel mai avantajos mod pentru un bloger debutant de a lucra „legal” din această „funcție”, și răspunsul lui a fost mai mult decât rupt de realitate.

A spus că ziua lui de muncă ca „bloger” începe la 9, se termină la 6. La birou (câți blogeri au birou?!). Că cel mai avantajos mod e SRL/SC, pentru că impozitele sunt mai mici decât la PFA. Ce „uită” să menționeze e că în majoritate covârșitoare blogerii nu au magazine online și offline cu domeniu aproape identic cu al blogului, că nu vând nimic. Da, lucrează 9 ore pe zi la magazinul propriu, pentru care normal că are înființat un SRL/SC. Da, e ușor să tai o factură pentru o campanie pe blog, după ce ai trecut activități de marketing online ca obiect de activitate al firmei. Dar nu menționează că pentru o firmă ești obligat să ai contabil, care să-ți facă actele lunar, și pe care trebuie să-l plătești, măcar cu vreo 200 lei pe lună. Ce bloger începător câștigă constant din blog suficient cât să îi dea contabilului 200 lei net (mai puneți jumătate ca taxe către stat), și să-i rămână și lui? Așa că rămân trei alternative: contract de prestări servicii, pe drepturi de autor – digerate de agenții, dar greu sau deloc înghițite în lucrul direct cu clientul – și PFA, e adevărat, cu taxe mai mari, dar cu avantajul că poți folosi banii imediat, și nu te împiedică nimeni să calculezi în prețul final pe care îl ceri și valoarea acestora. Ca idee, din 100 lei încasați pe factură, 16 lei sunt impozit, 5,5 lei sănătate, și 26,3 lei la pensie, asta dacă nu vrei să mai plătești șomaj și asigurările pentru concediu maternal, în cazul în care planifici o sarcină. Așadar rămâi cu un pic peste 50 lei în mână. În plus, înveți repede ceva noțiuni de contabilitate, cum să folosești un program de facturare, te abonezi la site-uri de unde mai afli una-alta despre ce declarații trebuie depuse la ANAF, faci drumuri aici și te enervezi când nu înțelegi ce și cum să completezi… și descoperi că viața de bloger în legalitate este mai plină și mai palpitantă decât ai visat.

Nici sfaturile din partea agențiilor nu pot spune că au tranșat problema. Întrebarea din sală era concretă: cum este evaluat un blog. Mulți încearcă să facă planuri financiare, să cântărească dacă volumul de muncă investit se va converti vreodată în beneficii. Și, dacă gândești așa, îți va da cu minus foarte mult timp. Ceea ce se voia de fapt e ceea ce se face la școală, când se calculează „media”: primești x puncte pentru blog, y pentru facebook, z pentru alte opțiuni, și ai scorul final de… Ei bine, acest calcul a fost evitat. Totuși apreciez faptul că s-a recunoscut importanța cifrelor, a traficului, a reacțiilor din social media.

S-a mai discutat din agenție despre un atribut neapărat necesar unui bloger: credibilitate. Nu te poți compromite, și, chiar dacă e greu, trebuie să știi să triezi campaniile. Dacă nu cred în produs, nu scriu. Dacă nu l-am testat, nu scriu. Pe blog găsiți ceea ce mi-am cumpărat singură, pentru că eu am considerat că am nevoie, și e ok să investesc. Sunt și foarte multe cărți pe care le-am cerut eu editurilor, pentru că m-au interesat/am vrut acele titluri. Sunt și cărți pe care le-am primit fără să le cer, au fost ok și am scris despre ele. Sunt și cărți pe care le-am primit, și nu am scris, uneori din lipsă de timp, alteori pentru că feedbackul am preferat să-l dau în privat.

Cred că aici este cea mai mare provocare a unui bloger. Să scrii despre produs mergând pe muchia dintre entuziasmul propriu, satisfacția confirmării unei alegeri, și impresia pe care cititorul o are parcurgându-ți rândurile. Sunt sinceră sau nu? Merită să dai banii pe produs ori ba? Îmi permit eu să vând castraveți la grădinar? Căci, cumpărând la recomandarea mea, descoperi singur dacă am spus adevărul sau nu. Ulciorul nu merge de prea multe ori la apă.

Un bloger nu-și face calcule financiare, pentru că blogul înseamnă pasiune. Să iau ca exemplu tot pe TatiCool (Dan Cruceru, de mai sus). Magazinul vinde produse pentru copii, deocamdată doar bebeluși. În ziua de azi, la nivel de marketing, este o luptă pe viață și pe moarte pentru piață, și trebuie să fii creativ în a ajunge cât mai discret, dar ferm și convingător la consumator. Cum să reușești să ajungi la mămici, care stau online cu orele, să le vinzi ceva ce vând și mulți alții, și să le convingi să cumpere de la tine? Acea „plus-valoare” dată produsului prin emoția provocată este obținută prin… înființarea unui blog fix pe nișa pe care vrei să te lansezi. Q.E.D.

Și ajung așa la prima parte a titlului. Pasiunile costă, și uneori nu costă deloc puțin. Așa că, dacă vreau să continui să fac asta, am două opțiuni: ori o sursă externă de lapte și miere (nicio șansă), ori blogul să înceapă să aducă venit. Se întreține singur de ceva vreme, în sensul că domeniile, serverul, tema, și toate „accesoriile” care se plătesc sunt acoperite. Investițiile în produse necesare – și aici cele de craft sunt importante – nu sunt nici ele deloc de neglijat. Rămâne și investiția de timp, și ea, de două tipuri: în auto-formare și în producție. Ca să scriu un articol din categoria craft am nevoie de materiale, timp să creez, timp să fotografiez/filmez/editez, apoi să scriu. 500 de cuvinte, câteva poze, un pdf pentru a printa modelul, înseamnă uneori și 2-3 zile de muncă. Recenziile de cărți înseamnă în primul rând timp să citesc cartea, filtrarea emoțiilor, apoi redactarea. În funcție de numărul de pagini, timpul este relativ, de la jumătate de zi, la câteva zile, poate chiar și nopți nedormite, dacă nu poți lăsa cartea din mână. Cum am făcut eu bani din blog? Muncind. Am pornit de la 0, în urmă cu 13 ani, cu coduri scrise de mână… talentedenazdrăvani.ro e mai tânăr, și când i-am pus proiectul pe hârtie am avut o singură încurajare: Scrie! Scrie bine, scrie serios, fii originală, creează tot, și tot ce pui acolo să fie al tău. Ai răbdare și nu te uita la cifre prea curând. Este omul care în urmă cu 20 și ceva de ani m-a învățat să umblu cu calculatorul. Nu avea nicio obligație față de mine, și când l-am rugat să mă învețe, mi-a cerut să-l ajut mai întâi la ceva. Am instalat windows 95 de pe 50 de dischete, pe care le copiam în pc, în Norton Comander, apoi le formatam. Și când am terminat munca aceasta de sclav, mi-a spus că am trecut testul. Am răbdare și știu ce vreau, o să mă învețe. Lecțiile continuă și acum, pornind de la „nevoia te învață”. M-a învățat să caut, să citesc, să întreb, să cer ajutor, să mă descurc. Și să muncesc. Cu zâmbetul pe buze!

Închei cu o imagine a diplomei pe care azi am primit-o de la NUK (vă spuneam de emoția pe care brandul trebuie să o adauge produsului… ) Inițial am crezut că e ceva „banal”, făcut pentru toți participanții la eveniment. Ei bine, nu. Numele noastre au primit, fiecare, un alt atribut. Cineva din echipă a avut geniala inspirație de a atinge coarda unicității. Am întrebat cum s-au acordat, și mi s-a spus că au citit articole de pe blog și pagina de facebook, și de acolo au tras concluzia. Mulțumesc, NUK!

În încheiere, mulțumiri speciale organizatorului și celor care au făcut posibil acest eveniment.

#smforparents16