La catedră. Online

Uite că în curând se împlinesc două săptămâni de stat la catedra online. Peste tot lumea se vaită că e greu în casă, că se plictisește. Sincer eu n-am apucat și probabil abia în vacanța de Paște o să apuc, cu puțin noroc, căci zilele se scurg mai repede ca niciodată, muncesc de-mi sar capacele de dimineață până noaptea târziu. Dacă nu învăț eu ceva nou, pregătesc lecțiile și activitățile ori mai dau o mână de ajutor prietenilor și familiei să se descurce la acest nou mod de școală. Ori, la nevoie, chiar mai explic noțiuni pe care netul nu le poate lămuri cum trebuie. Omul-orchestră, sau cetățeanul multilateral dezvoltat pe care îl visa Tovarășu’  acum niște decenii, este ceea ce am ajuns în ultimul timp.

Pregătirea materialelor

E de departe cronofagă. Șansa să găsești exact ceea ce cauți este destul de mică, asta dacă nu ești obișnuit să scanezi fișe sau să le iei de pe net de-a gata. Eu prefer să mi le fac singură, de obicei după scenariul pe care îl gândesc pentru lecție. E o muncă fantastică, dar – recunosc – îmi place. Plus că fișele sunt de multe ori pline cu lucruri de care nu am nevoie, cum ar fi liniaturi pentru scrierea literelor mici de tipar… sau semne grafice care nu au liniatura tip 1, ca să dau doar două exemple de ieri.

Cele „tipărite“ sunt cea mai mică problemă. Școlarul mic are nevoie să vadă și să atingă, așa că tutorialele video sunt, pentru ei, cea mai bună variantă de lucru, iar pentru profesor, criminală de-a dreptul. Cel mai simplu e să te filmezi și să trimiți filmul. Pare simplu, dar să te filmezi eficient e nevoie de două lucruri: camera să nu se miște/tremure și să se vadă bine. Te trezești așadar că ai nevoie de un aparat satisfăcător și de un mod de a-l fixa astfel încât să se și vadă ce faci și nici să nu îl atingi. Soluții… un cameraman și/sau un trepied. Dacă nu ai nici una, nici alta, trebuie să fii extrem de inventiv…

Zilele trecute primesc un telefon de la una din minunatele mele prietene. I-am spus mereu că e specială, chiar dacă ea consideră că nu, pentru că nu ezită să învețe lucruri noi și să iasă din zona de confort. Enorm de mulți îl iau pe „nu știu-nu pot” în brațe și nu fac nimic. Despre ce era vorba: Zi-mi cum filmezi tu de se vede așa, de deasupra. Și nu se mișcă imaginea. 

Filmez cu telefonul (n-am ajuns mai departe, financiar vorbind), dar e un Samsung Galaxy Note 4. Când am plâns plătind acum niște ani rate la el, mă alinam că este minunat pe post de cameră foto/video (aparatul meu Nikon a fost abandonat pentru pozele curente) și, în plus, are pen și îl pot folosi pe post de tabletă grafică. În felul acesta am supraviețuit o vară corectând pe fotografii temele copiilor, căci era păcat să nu dau feedback imediat celor câțiva care au ales să facă și altceva decât să se joace. 2-3 pagini la câteva zile au meritat efortul.

Telefonul îl sprijin pe trepiedul foto. Mi s-a mai întâmplat să îl dărâm, să o iau de la capăt, dar în timp m-am obișnuit să lucrez cu mâinile printre picioarele trepiedului. Momentul de filmat nu e ușor de găsit. Preferabil să fie soare – lumină albă, să nu am umbre pe birou, să am un decor care să avantajeze subiectul filmat.

Dar… ea nu avea trepied. I-am povestit atunci cum filmam la începuturi. Puneam noptiera sub uscătorul de rufe, camera sus, pe uscătorul închis (nu cădea, căci firele de sârmă treceau în două direcții perpendiculare) și filmam. Sau… puneam teancuri de cărți pe colțurile biroului, suspendam pe ele același uscător la ce distanță aveam nevoie și așezam camera deasupra. Multă muncă să amenajezi un „studio“ de film și de multe ori în spatele camerei e mai amuzant, de Stan și Bran! Dacă aveți și alte soluții practice, spuneți, poate ușurăm viața multora.

La final, ceea ce înregistrez trece la editare. De multe ori filmul iese foarte lung, însă nimeni nu prea are răbdare să vadă mișcările repetate, chiar dacă tu ai nevoie de ele. Cresc viteza de redare după ce las să se vadă despre ce este vorba. Oricum videoclipurile pe care le folosesc și în mod normal la clasă nu pot avea o lungime mai mare de 2-3 minute, căci se plictisesc. Însă în 2 minute le pot arăta tot proiectul, pentru realizarea căruia aș avea nevoie poate de 5 sau 10 minute! În plus, la clasă las filmul să ruleze pe tot parcursul orei, așa fiecare se poate uita unde a ajuns și ce mai are de făcut, mai ales când proiectul nu este foarte simplu.

Interacțiunea cu elevii

La clasă e simplu, căci doar ești tu acolo să explici sarcinile de lucru, să citești cerințele cu ei și să vezi dacă e clar scopul exercițiului. Însă de la distanță e greu, căci nu poți primi feedbackul dat imediat de mutrițele lor – au înțeles ori ba? Când copiii sunt mici și părintele trebuie să preia sarcinile, e și mai dificil, pentru că trebuie să îi explici omului clar și pas cu pas ce trebuie să facă. Toți au intenții bune, însă pentru cei mai mulți abordarea unei lecții este probă olimpică și un război continuu al nervilor. Însă ei, mai mult decât mine, înțeleg că tot efortul acesta e pentru copilul lor. Dacă tu nu vrei să faci, atunci cine? Cineva „plătit pentru asta“…?

Am activat G-Classroom și lucrurile s-au mai așezat. Știu că mai e mult până voi primi toate temele pe platformă, oamenii învață, se străduiesc, ca și mine. Au a doua variantă grupul de facebook, cu care sunt mai familiarizați. Fiecare provocare la care răspund mă încurajează că merită să mă zbat și să mă agit. De câte ori trag linie și fac bilanțul, îmi repet ce mi s-a spus în facultate: Înțelege că nu vei reuși cu toți. Trebuie să accepți asta. Și atunci, pentru cei care vor, mă străduiesc.

Însă am și eu piticii mei… De exemplu, nu mă omorî cu teme pe whatsapp. Dacă te-am rugat frumos, cât am putut eu de frumos, să nu îmi mai trimiți așa… Chiar nu se poate?! Nu mai suport aplicația aceasta, îmi vine să o dezinstalez, de sărbători toată lumea trimite poze cu flori și iconițe, acum circulă rugăciuni și primesc de țâș-pe mii de ori același comunicat dat la tv, de la toți din listă. Stau să șterg de pe telefon toate minunile, ca să am acces la cele importante: comunicate de la școală sau… ce să fac, temele copiilor mei.

Și o rugămite, MARE! Dacă vreți să schimbați viața pe whatsapp, nu mai mulțumiți de câte ori cineva face ceva. Ca profesor, 30 x mulțumesc e o prostie. Poate scrie doar primul părinte care vede: „Vă mulțumesc în numele tuturor!”, și e de ajuns. Învățați să folosiți aplicații pentru centralizarea opiniilor, Google Forms, de exemplu. Ieșiți din zona de confort și nu mai faceți lucrurile doar ca să fie făcute!

Ar mai fi multe de zis, dar prefer să formulez o concluzie. Ne vom întoarce la școală și, în timpul scurt pe care îl vom avea la dispoziție, va trebui să condensăm materia. Tot ce am făcut acum online vom relua. Școala online nu e obligatorie, nu se pun absențe și nu se dau note. Însă e un tren al vieții cu care ar fi bine să te plimbi. Când voi face o literă pe zi (și nu pe săptămână cum era normal), cei care au profitat de mâna întinsă acum nu vor avea probleme să se adapteze. Pentru ei va fi doar o recapitulare. Cei care aleg să nu se agite își vor da (sau poate nu) seama prea târziu.

Am în clasă copii ambițioși care pot foarte mult, vor mai mult. Copii care vor, dar nu pot atât cât și-ar dori. Și ultimii… înțelegeți voi. Pentru primele două categorii mă agit și îmi spun că răsplata e în cer sau în ceea ce aștept să retrăiesc: bucuria din ochii lor când ne revedem dimineața.

Nu uitați, #stămacasă!

Provocare: cum arată catedra ta online?

Provocare: Cum arată catedra ta online?

Cristina H.
Posted in De-ale școlii and tagged , , , .

2 Comments

    • Sunt doar un om care să străduiește intens să fie altfel, preferabil în sensul bun. (Nu îmi iese mereu.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente