Nu luați chiar la propriu titlul, însă, în ceea ce privește educația civică la noi, nimeni nu se prea lasă educat decât cu forța. Să luăm spre exemplu aruncatul hârtiilor/gunoiului – pe jos/în locuri neamenajate. Dacă s-ar da amenzi pe bune, am avea localități ca-n palmă, de ți-ar fi mai mare dragul să mergi pe stradă. Sau pentru strâns rahatul câinilor de pe trotuar… doamne, cât aș vrea să înceapă odată campania contra stăpânilor nesimțiți!
Dar nu la aceste aspecte voiam să mă opresc azi… ci la circulația cu metroul, care a devenit înfiorătoare. Circul cu metroul pe cele două magistrale cam de când le-au inaugurat, în anii 80. Pasajul dintre Unirii 1 și 2 îl știu încă de când nu depășeam cu mult un metru înălțime. Însă așa cum îl văd toamna aceasta nu l-am văzut niciodată… Ați jucat, sper, „Împărate Luminate, cât e ceasul?”, și știți ce sunt aceia pași de furnică… ei bine, cam așa se traversează acel pasaj la ore de vârf. Nu poți aștepta să „treacă valul”, că metrourile vin în valuri, de pe toate magistralele, și acolo e o masă de oameni care se târăsc, încet, spre destinație. Dimineața sau seara, e același lucru.
De ceva vreme am remarcat câțiva agenți de pază, polițiști și angajați metrorex, dispuși „strategic” la confluența râurilor vii, pentru a le direcționa „scurgerea” în și din stație. Ceva-ceva efect cred că au, că la „ieșirea din matcă” nu se mai revarsă, să se ciocnească unii de alții, cam cum se zbate Dunărea la Sulina, la întâlnirea cu marea. I-am remarcat mai apoi și la cotitura de la scările rulante. Dacă vii de la Unirii 2, urci la Unirii 1 numai pe rulante, nu pe cele normale. E linie continuă, nu ai voie să schimbi banda 🙂 .
Azi am remarcat altă schimbare… Pe mijlocul pasajului a apărut un autocolant – o linie continuă. Pe-aici nu se trece. Și, în plus, săgeți direcționale, atât pe jos, dar și pe deasupra panourilor, să marcheze sensurile. Care va să zică, se circulă pe dreapta și nu se trece linia… Oare nu era bine să facă și ei, ca la Eforie, o bandă centrală, cu dublu sens?! Sau vor monta o balustradă, ca pe autostradă, să nu cumva să mai schimbi „banda” de circulație?!
Una peste alta, ce se întâmplă acolo e parcă un vulcan care stă să explodeze. Dacă cumva vreun aiurit o să aibă „inspirația” de a-și uita sacoșa, și o duoamnă grijulie să strige „bombă”, o să vedem cât de incapabil este Metrorex să gestioneze o masă isterică. Pentru că în rest – atentate ori altele asemenea, se pare că există un Dumnezeu al proștilor, care stă cu ochii pe noi. Altfel nu-mi explic cum supraviețuim în țara asta unde toate merg de-a-ndoaselea… Sau, mai bine zis, unde batem cu talent drobul de sare în perete!