casuta felicitare

10 decembrie – atelier: Căsuța lui Moș Crăciun

Colaborarea cu Apilonia Educational Center din această toamnă a avut, pe lângă cursul de știință aplicată WeDo 2.0 și un alt rezultat, care mie îmi merge la suflet: un atelier creativ, la care să provocăm nu numai înclinațiile artistice, dar și pe cele tehnice ale copiilor. În plin sezon de pregătiri pentru Crăciun, vrem să construim o decorațiune care își va găsi cu ușurință locul în aranjamentele de sărbători: căsuța lui Moș Crăciun.

Căsuța este realizată din spumă buretată cu densitate mare, iar îmbinarea pieselor presupune un exercițiu de imaginație și inginerie, cu utilizarea abilităților de puzzle 3D. Și, de ce nu, de a construi o casă din „prefabricate”, pornind de la fundație, și până la acoperiș. Urmează apoi elementele de detaliu, „tâmplărie” și decorațiuni, realizate tot din spumă, dar autocolantă, și suficient de sclipitoare pentru a le lua ochii celor mici. Etapa finală presupune realizarea decorului „de sezon”, zăpadă din abundență, și, cel mai important, bradul de Crăciun.

Lucrul cu copiii presupune însă și educarea unui spirit de economie. Trăim pe o planetă ale cărei resurse sunt limitate, și trebuie să învățăm că recilarea, căutarea de noi sensuri pentru ceea ce pare la început inutil, trebuie să devină un exercițiu natural pentru fiecare dintre noi. De aceea vom vedea cum putem confecționa o felicitare folosind o parte din materialele rămase, carton colorat, și câteva unelte care sunt sigură că vor face deliciul copiilor: clește-perfor, instrumente de biguit, ghilotină, perforatoare decorative.

casuta felicitare

Atelierul este găzduit de European Examinations Center, și mai jos aveți harta (vizavi de liceul „Iulia Hasdeu”). Prețul atelierului este de 50 lei, și este programat sâmbătă, 10 decembrie, la ora 12:00. Pentru întrebări referitoare la activitate, folosiți câmpul de comentarii de mai jos.

Înscrierile se fac la telefon 0722 955 103 sau la adresa admin@talentedenazdravani.ro. Atelierul este recomandat copiilor începând cu clasa pregătitoare.

Atelier – 27 noiembrie – Ghetuța lui Moș Nicolae

Sezonul de sărbători se apropie cu pași repezi, și odată cu el, cele mai faine proiecte din an. Tocmai pentru că începutul de decembrie este marcat de prima sărbătoare așteptată de cei mici, atelierul pe care vi-l propun le dă o mână de ajutor în impresionarea Moșului. 

Ghetuțele pot străluci de curățenie, însă una confecționată cu propriile mânuțe va fi mult mai atrăgătoare. Atelierul este destinat copiilor preșcolari (clasa pregătitoare inclusiv), și are ca scop dezvoltarea musculaturii fine a mâinii prin activități de lucru manual. Însăilarea, sau șnuruirea, solicită în primul rând răbdarea copiilor de a urma pașii de realizare a unui proiect, apoi coordonarea și precizia, și îi încurajează să se concentreze mai bine în sarcină.

Șoseta rezultată poate fi utilizată pentru depozitarea unor mici obiecte, desene, ori ca ornament pentru brad – recipient pentru bomboane și acadele. 

Pentru realizarea proiectului, copiii vor folosi fetru predecupat și perforat (la această parte a proiectului îi ajut eu), conform modelului, vor încerca să realizeze o fundiță – elementul cu gradul cel mai mare de dificultate al proiectului, iar apoi vor decora, după dorință, cu elemente pe care le vor confecționa singuri, din carton – cu ajutorul perforatoarelor decorative, sau fetru – decupate de fiecare, cu foarfeca.

Am constatat de-a lungul timpului că activitățile de acest gen ridică probleme la vârsta preșcolară, nu este deloc simplu să realizezi asamblarea printr-un model uniform, iar fundițele (câte una pe fiecare parte) sunt o provocare demnă de jocurile olimpice. Decorațiunile vor fi realizate tot de ei, au o plăcere deosebită în a perfora – diverse forme și culori – până se opresc la „combinația perfectă” pentru proiectul lor. Sper însă ca foarfeca să le fie bun prieten, și să accepte provocarea de a confecționa singuri elementele necesare. 

Pentru înscriere, accesați vă rog acest link. Orice alte întrebări le puteți adresa prin intermediul formularului de contact de mai jos. 

afis-ghetuta-lui-mos-nicolae