Desenam pe patratele…

Am tot desenat cu Năzdrăvanii de jumătate de an încoace. Şi mereu încerc să găsesc noi provocări, pornind de la lucruri simple, dar care să solicite ceva mai mult efort din partea piticilor. Ideea de săptămâna aceasta mi-a venit răsfoind caietul cu semne grafice de la grădiniţă… unde găsesc o pagină cu căsuţe, o pagină cu pomişori, brăduţi şi ceva morişti… dar… ce-ar fi dacă am desena un întreg peisaj pe pătrăţele?

Nu pare foarte greu, dar solicită foarte mult imaginaţia. Cum să desenezi numai din liniuţe?! E drept că folosind cariocile desenul capată farmec. Piticii mei au protestat, pentru că ar fi, zic ei, mult de muncă. Dar… nu spune nimeni că trebuie terminat într-o singură zi. Exerciţiul, până la urmă, tot la semne grafice – banalele liniuţe – se rezumă. Şi cum cel mai uşor explici ceea ce vrei printr-un exemplu, am încercat să le arăt cam ce aştept de la ei.

Desen pe patratele

În schimb, intenţionez să lucrez cu ei, şi să vedem cam ce anume ar mai putea face din liniute. Cred că şi nişte omuleţi ar merge destul de bine. Apropo, pisicuţa e tot din caiet, mi-a plăcut la nebunie!

Sunt tare curioasă ce idei vor mai avea piticii… recunosc că mă depăşesc.

 

Detaliile probei

Cu creta pe asfalt la Expozitia de Talente

Săptămâna aceasta Năzdrăvanii s-au jucat cu creta pe asfalt. Tema a fost "de sezon", şi se pare că piticii nu visează decât la vacanţă, la mare sau la munte. Mi se pare normal… la cât aşteptau vacanţa!

Desene cu creta pe asfalt Sus e un pui mare de găină care zboară. În apă sunt două sirene, Ariel şi sora ei cu coada albastră. sunt şi mulţi delfini care anunţau că vin rechinii şi se duceau repede toţi la ei acasă. Cei care erau aproape de rechini săreau.

Desene cu creta pe asfalt Aici este în Elveţia în Alpi. E o cabană jos şi steagul Elveţiei lângă. 5 corturi lângă cabană. Lângă ultimul cort o stâncă verde. În spate sunt Alpii, cu zăpadă în vârf. Între ei sunt apeducte. Avem şi un pod peste râu şi o cascadă care curge din Alpi în rău. Şi o barcă pătrată.

Desene cu creta pe asfalt Reprezintă: mare, soare, bărcuţa, iarba, copil cu pălăriuţa pe cap şi un suc în mânuţă, nisip, găletuşă, castel de nisip

Desene cu creta pe asfalt Doi copii pe plaja isi spun unul-altuia "buna".

Desene cu creta pe asfalt Reprezinta o fetita la mare care se joaca cu lopetica in nisip…langa ea o galetusa, o mingie, o umbreluta si mult soare… (care zambeste, dar nu cred ca se vad ochisorii si gurita)…..si se vad si valurile marii in spatele ei..

Desene cu creta pe asfalt Pe plaja de aici multi copii se joaca in nisip si cu mingea; pe o patura o femeie face plaja; valurile marii sunt mari si nu se poate inota, soarele este puternic si e foarte cald…"

PS: erau si cativa fluturasi dar, pana sa facem pozele, a venit ploaia si dupa refacerea desenului nu se mai vad fluturasii…

Detaliile probei

Ciresele Irisucai, episodul 2

Cirese, desenPentru că este săptămâna cireşelor, continuăm şi desenăm. Muuulte cireşe, şi, normal, flori rrrozzz… Până trece faza cu rozul, mai suportăm.

Autostrada Cluj-Arad, primul kilometru

În România este la modă ca autostrăzile să existe numai pe hârtie. Avem şi noi una, AA, adică Autostrada lui Andrei, din care tocmai am mai desenat un kilometru…

Normal, două sensuri de mers, şi parapet despărţitor. Cele maro sunt două indicatoare, pe cel de sus scrie că până la Cluj mai e un kilometru (nici nu ştiau ardelenii de AA!!) , pe cel de-al doilea scrie 581km spre Arad. (spaţiul şi timpul sunt relative doar). Este o autostradă foarte aglomerată. Pe ambele sensuri avem câte un taxi şi câte un autobuz. Avem şi autoturisme cu eleron, şi un camion care transportă o maşină, ca Mac pe Fulger McQueen. E un MOMO mov, asta spun abţipildurile. Camionul poluează, a se vedea dâra mare de fum negru. Spre stânga merge o rulotă, care a greşit deocamdată drumul spre Vama Veche. Tot spre stânga e şi un camion mic, maro, care cară bagaje.

Aşadar m-am lămurit, AA versiunea de mai jos este între Cluj şi Arad. Până la următorul sector de autostradă, aveţi grijă cum conduceţi…

Autostrada lui Andrei

1 iunie, Ziua Copilului. Concurs de creatie la Talente de Nazdravani

În prag de vacanţă, copiii sunt din nou în atenţia celor mari. Ziua internaţională a copilului însă nu ar trebui să însemne numai cadouri şi petreceri în aer liber. Ar trebui să ne arate cât de diferiţi, dar la fel de importanţi, sunt copiii din lumea întreagă. Şi mai ales cât de importanţi sunt ei pentru noi.

1 iunie, Ziua Copilului, ar trebui să fie ziua pe care ne-o petrecem împreună cu el. Şi nu ar trebui să fie singura din an de acest gen. Copiii noştri merită mai multă atenţie. În acelaşi timp, trebuie să-i învăţăm de mici că că ne naştem egali în drepturi, şi culoarea pielii sau forma ochilor nu ne face diferiţi. E drept că nu ne naştem egali în şanse, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să fim nedrepţi cu cei din jurul nostru. Toleranţa şi democraţia se învaţă în familie.

Talente de Năzdrăvani propune cu ocazia zilei copilului un concurs de creaţie. Desen, pictură, colaj, copilul este liber să se exprime aşa cum doreşte. Tema concursul va fi

Lumea mea cea mică e foarte diferită

Programul concursului:

  • 30 mai 2010: se afişează pe această pagină creaţiile şi poate începe votul pe paginile dedicate fiecăreia. Creaţiile care intră în concurs după această dată nu vor beneficia de perioadă de graţie pentru strângerea voturilor.
  • 12 iunie 2010, ora 24:00: se încheie votul publicului.
  • 14 iunie 2010: anunţarea câştigătorilor.

Creaţiile pot fi înscrise în concurs până la data de 11 iunie 2010.

Condiţiile de realizare:

tema creaţiei: Lumea mea cea mică e foarte diferită, tematică adaptată zilei internaţionale a copilului.
dimensiune: creaţia va fi realizată pe o coală de hârtie, nu mai mare de A3. Va fi scanată sau fotografiată, în cea din urmă situaţie vor fi trimise cel mult trei fotografii care să pună în evidenţă opera.
materialele pot fi: creioane colorate, carioci, acuarele, textile, hârtie, aţă, plastilină, orice se poate modela, transforma sau utiliza de către un copil.

Poate participa la acest concurs orice copil, la grădiniţă sau la şcoală, din orice colţ al lumii, cu o singură creaţie individuală. Ţin să menţionez că este un concurs pentru copii, iar câştigul fiecăruia dintre participanţi va consta în deprinderile dobândite pe parcursul temei, şi nu din observarea la lucru a părinţilor.

Pentru înscrierea în concurs aştept un mail la admin@talentedenazdravani.eu care să conţină imaginea sau imaginile creaţiei, precum şi o scurtă descriere a acesteia. (sau un link către ea, dacă a fost prezentată pe blogul personal).

Premiile acestui concurs constau în cărţi pentru copii, oferite de Editura Paralela 45.Premii la concursul de Talente oferite de Editura Paralela 45

Premiul întâi:
Luna Betiluna-Dora Minodora si gradina
Luna Betiluna si Dora Minodora in tara lui Gaz 1          
Motanul invizibil, Grete Tartler
Gulii verzi in tara pisicilor, Grete Tartler            
Lift, Edmondo de Amicis
Cărţi de colorat: Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac

Premiul al doilea:
Scufiţa Roşie. Citim, învăţăm, colorăm, ne jucăm! 
Capra cu trei iezi. Citim, învăţăm, colorăm, ne jucăm!
Cele trei invataturi. Povestire populara din Polonia
Guleesh-picioare-negre. Povestire populara din Irlanda
Cărţi de colorat: Povestea unui om leneş, Sarea în bucate

Premiul al treilea:
Pâinea săracului. Povestire populară din Elvetia
Podul din Castrejana. Legendă din Ţara Bascilor, Spania
Cărţi de colorat: Motanul încălţat, Punguţa cu doi bani, Fata moşului şi fata babei, Tinereţe fără batrâneţe, Ursul păcălit de vulpe.

De asemenea, participanţii care nu se clasează pe primele trei locuri vor participa la o tragere la sorti, urmând a fi aleşi cinci copii ce vor primi cadou o cărticică de colorat.
Editura Paralela 45
Premii oferite prin tragere la sorti:
Muzicanţii din Bremen. Carte de colorat
Hansel şi Gretel. Carte de colorat
Greuceanu. Carte de colorat
Prâslea cel voinic şi merele de aur. Carte de colorat
Soacra cu trei nurori. Carte de colorat

 În cazul în care câştigătorul unui premiu nu va putea fi contactat în termen de trei zile de la anunţarea rezultatului, premiul va fi atribuit următorului clasat. La tragerea la sorţi nu participă ocupanţii primelor trei locuri în clasament. În caz de egalitate între primii trei concurenţi, se va hotărî prin tragere la sorţi ordinea acestora.

Votul publicului va fi cel care va hotărî către cine vor pleca premiile.
Va fi declarată câştigătoare creaţia care va strânge, pe pagina dedicată, cele mai multe comentarii. Pentru a fi validat ca vot, un comentariu trebuie să îndeplinească simultan următoarele două condiţii:

  1. Foloseşte un IP unic (se poate vota o singură dată de pe un calculator sau dintr-o reţea care foloseşte acelaşi IP). Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate.
  2. Comentariul este însoţit de un click  pe contorul de vot (cel cu picături de culoare, de la finalul fiecărui articol.) Dacă IP-ul nu este înregistrat de contor, comentariul nu este aprobat. Voturile doar pe contor, fără a fi însoţite de comentariu, nu vor fi numărate.

Nu vor fi aprobate pe paginile dedicate fiecărui participant decât mesajele la obiect, şi care îndeplinesc cele două condiţii de mai sus. Pentru orice alte comentarii, vă rog folosiţi această pagină.
Pentru orice întrebări suplimentare, folosiţi formularul de contact de mai jos.




Lucrări în concurs până acum:


1. Denisa L., Galaţi

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


2. Adrian C., Sibioara (CT)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


3. Anemona F., Sibioara (CT)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


4. Andrei H., Bucureşti

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii.


5. Iris H., Bucureşti

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii.


6. Marian D., Sibioara (CT)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


7. Mădălina D., Sibioara (CT)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


8. Alina V., Sibioara (CT)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


9. Mădălin D., Stâlpeni

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


10. Maria D., Stâlpeni

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


11. Georgiana, Stâlpeni

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


12. Georgiana P., Sibioara (CT)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


13. Nicuşor I., Sibioara (CT)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


14. Alexandra M., Grinties (Neamt)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


15. Elena A., Grinties (Neamt)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


16. Roberto A., Grinties (Neamt)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


17. Bianca C., Grinties (Neamt)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


18. Anastasia P., Grinties (Neamt)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


19. Alexandru S., Grinties (Neamt)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


20. Theodor S., Grinties (Neamt)

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


21. Radu V., Slobozia

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


22. Octavian M., Sibioara

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


23. Ionela V., Sibioara

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


24. Alin R., Sibioara

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


25. Florin C., Sibioara

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


26. Theodora N., Bucureşti

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


27. Anca Maria, Spania

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


28. Sara, California

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie. Vezi detalii sau/şi votează această creaţie


Irisuca deseneaza…

La grupa Piticilor se pare că proba nu este aşa dificilă. Am început, normal, cu identificarea animalelor, lucru deloc greu, căci şi la grădiniţă s-au studiat de curând. Apoi, ce stim despre ele… ce mănâncă, unde locuiesc. Îmi place că vulpea întotdeauna mănâncă găini… ooo, dar oare pădurile sunt pline de găini!?

Desenul lui Iris

Nu-i nimic, am trecut mai departe. Unde locuieşte… şi ne-am amintit de Ursul păcălit de vulpe, de Vulpea şi Copoiul, şi-am hotărât că vulpea va locui într-o scorbură mare. Veveriţa o scorbură mică, sus în copac, şi porumbelul cel alb (aşa a hotărât copilul, ca nu trebuie colorat) într-un cuib. Copacul nu l-a colorat, ca era prea mare… În schib a înflorit, mai atipic, şi pe scoarţă. L-am privit pe ramura mică.. şi întreb şi eu… ce neam de gândăcel e acolo…

Cum, nu vezi? E o zână mică!!

Of, Doamne, unde mi-o fi stat capul?! Era la mintea cocoşului că e o zână, ce să caute un gândăcel în copac?!

Apoi febra creatoare a început să crească. A vrut copilul şi o variantă cu acuarele… nu m-am înţeles cu ea să facă animalele cu creioane, aşă că iată ce-a ieşit:

Desenul lui Iris

In luna lui Florar ne jucam cu forfecuta

Pentru proba de săptămâna viitoare am stat mult pe gânduri… pe de-o parte nu am vrut, încă, să renunţ la forfecuţă. Şi am crescut puţin gradul de dificultate. Pe Năzdrăvani îi aşteaptă o probă de colaj, aşa cum nu au mai avut până acum. Animalele vor fi colorate, lipite pe un carton, decupate, şi apoi ataşate pe o foaie, cu ajutorul aripioarelor. Vor decupa pe linia punctată, şi vor îndoi una în faţă, una în spate, pentru mai multă stabilitate. Sper ca fiecare vieţuitoare să-şi găsească cu uşurinţă căsuţa potrivită, iar finalul să semene cu modelul de mai jos.

1

2

Piticii Năzdrăvani trebuie să completeze un desen. Au deja desenate o pasăre, o veveriţă şi o vulpe. Copiii trebuie să deseneze un copac şi căsuţele celor trei animale, un cuib, o scorbură şi o vizuină, apoi să-l coloreze. Pot folosi culori sau carioci, după preferinţă.

Materialele pentru probele din această săptămână pot fi solicitate pe mail, la adresa participanti(at)talentedenazdravani.eu. Sper ca proba să nu ridice prea mari probleme, dar dacă sunt întrebări, le aştept.

Detaliile probei

Un Roi… de Talent

Săptămâna trecută am refăcut provizia de miere. A sosit la bidon, am pus-o frumuşel în borcănele…

Mami, dar albinele nu se supără că le luăm mierea?

Ce să răspund şi eu… că de fapt casa lor e cu chirie, şi aşa îşi plătesc ele chiria, căci nu au bani adevăraţi.

Dar cum fac albinele mierea?!

A fost momentul în care mi-a venit ideea probei de desen. Hai să şi punem pe hârtie ceea ce ştim despre albinuţe, de la alcătuirea corpului până la mediul de viaţă. Şi am reuşit să creăm un întreg roi. Ba chiar avem şi o regină, mulţumită Silviei. Piticii au schimbat chiar perspectiva asupra Trântorilor, care în stupul nostru muncesc cot la colt cu albinuţele.

Dar iată ce au desenat copiii:

Desen cu albinute

Un soare, nori, mulţi fluturi mici roz, cuib de albine, un băieţel (Filip), o fetiţă Aurora, Mama şi Tata

Desen cu albinute

Albastrul de jos – apa, verdele – iarba, soare zambitor, nori albastrui, frumosi; langa florile de jos este si un melc. Baietelul are in maini baloane, scorburile din copaci reprezinta casa familiei de albine.
Familia de albine: Mama, copil, tata (care de fapt reprezinta familia noastra) se indreapta catre flori sa culeaga miere). Copaceii sunt plini cu mere delicioase.

Desen cu albinute

Cele trei albinuţe mama, tata şi copilul au venit acasă în stup.

Desen cu albinute

Albinuţele culeg mierea din floricele.

Desen cu albinute

Albinele sunt în stup, în stânga se vede afară prin uşiţa lor de intrare. Regina stă pe tron şi e nervoasă tare că una din albine a vărsat din miere. În stup sunt câteva larve care aşteaptă să devină albinuţe.

Desen cu albinute

O familie de albinuţe (mama, tata şi un copilaş)

Desen cu albinute

Desen cu albinute

Desen cu albinute

Notele le vor acorda tot ei, conform regulamentului. Sau orice copil care doreşte să participe la jocul nostru.

Mai multe detalii despre această probă aici.

Albine pe la noi prin casa

Ne-am apucat aseară de desenat. Gata, nu se mai putea amâna, trebuia să ne facem şi noi temele pentru concurs. Numai bine, în timp ce noi exersam de zor, sosesc albinuţele Theodorei… Şi copiii se ambiţionează. trebuie să reuşim şi noi.

Ne-am uitat la un model de albinuţe… nu părea greu, deşi am zis să le arăt şi o albină reală. Aşa am ajuns pe wikipedia, unde am constatat că trebuie să desenăm 6 picioruşe… şi am desenat şi torace, ca să nu legăm abdomenul direct de cap. Între timp, am mai şi învăţat câte-ceva… piticii aveau de desenat floricele. Aşadar, albunuţele adună polenul din flori şi în duc în stup. Stupii pot fi sălbatici, şi arată ca nişte gogoşi mari, atârnate în pomi (Irisuca a vrut să deseneze unul, dar nu a fost atentă că avea foaia sucită…), sau pot fi confecţionaţi de om. Năzdrăvanii cei mari aveau de desenat un fagure… Şi aici teorie. Ceara este produsă de albine, şi din ea se confecţionează cămăruţe cu 6 pereţi, aşezate una lângă alta, în care albinele depozitează mierea. Sau sunt cămăruţe speciale, în care matca depune ouă.

Una peste alta, cu toată teoria noastră, până la urmă au ieşit câteva desene mulţumitoare.

De la Iris nici nu aveam ce să cer mai mult, copilul a făcut şi exces de zel, desenând patru albinuţe… deh, daca Theo a făcut o familie… construim şi noi una. I-am explicat apoi că o albină este mult mai mică decât un fluture… şi florile sunt de cele mai multe ori mai mari decât albinele. Şi… e drept că albinele ei seamănă mai mult a viespi, că una are aripile prinse de abdomen, dar sunt ok.

Desen cu albinute

Andrei a trecut prin mai multe încercări. La prima, albine în mărime naturală, dar cum nu a vrut să exerseze mai mult fagurii, a stricat desenul. Aşa că am făcut alte albine, cu aripi mai mari de această dată, şi ne-am chinuit cu fagurii. Apoi am îngroşat muchiile, să nu se vadă de fapt cât de strâmbe erau liniile… 😀 Iar finalul este mult peste aşteptările pe care le aveam de la el. Normal că nu-şi mai încăpea în piele, că în sfârşit sunt şi eu mulţumită cu ce desenează el. Şi… dacă albinele au ochii negri, aşa i-a desenat şi el.

Albine

Albine

 

Desen cu albinute

Inca un vernisaj la "Expozitia de Talente"

Săptămâna trecută Năzdrăvanii au construit din hârtie o adevărată flotă. Sub drapelul României, sau sub un drapel de poveste, bărcuţele sunt gata de a fi lansate la apă. A fost prima probă de îndoituri din cadrul Expoziţiei de Talent.

Ai mei pitici nu s-au descurcat prea bine, au fost plângăcioşi si nerăbdători. Construcţia bărcuţei ar fi fost ideal să să încheie după primele două îndoituri… Dar le-au terminat. Şi… nu înţelegeau de ce trebuie să pictăm apa, când putem să le punem în lighean, pe apă adevărată, să le facem poză.

Concluziile probei: la capitolul "îndoituri" sunt paraleli cu noţiunea. Trebuie să mai muncim, să mai exersăm. Şi cred că îndoituri simple, pentru început, putem să mai încercăm. Dacă la vară Năzdrăvanii vor şti să confecţioneze singuri un avion sau o bărcuţă, am trecut primul prag.

Dar să prezint flota:

Barca din hartie "Bianca"

Barca din hartie "Elise"

Barca din hartie "Sabina"

Barca din hartie "Alexandru"

Barca din hartie "Andrei"

Barca din hartie "Silvia"

Barca din hartie "Theodora"

Săptămâna aceasta ne aşteaptă o probă de desen. Personajele principale: câteva albinuţe.