Atelierul Nazdravanilor, editia a cincea. Epilog

Astăzi ne-am jucat timp de două ore la Grădiniţa Cuibuşorul Zânelor cu 9 năzdrăvani şi multă plastilină uşoară Daco Art, primită de la magazinul online DacoMag.ro. La ora 11 eram deja în efectiv aproape complet, şi ne-am apucat de lucru. Am început cu câteva lecţii simple, despre flori şi fluturi, şi ne-am obişnuit mânuţele cu plastilina uşoară. Toţi copiii au remarcat cât este de diferită, şi mai ales că nu este nevoie să o încălzeşti, ca în cazul plastilinei clasice.

De fapt, cred ca numele de plastilină i se potriveşte mai mult datorită proprietăţii ei de a fi modelată uşor, altfel este diferită din toate punctele de vedere. Au constatat copiii că trebuie să fii foarte sigur pe tine când alături culorile, căci se lipesc imediat. Floricelele şi fluturaşii ne-au ieşit mai bine decât m-am aşteptat. În schimb Ana m-a încuiat cu o dorinţă Cum fac un cal? Eram pregătită pentru multe vieţuitoare, dar un cal… nu. De fapt nu mi-am închipuit că pe păhărel încape un cal!

Atelierul Nazdravanilor, editia a cincea

Atelierul Nazdravanilor, editia a cincea

Părinţii s-au abţinut cu greu să nu se implice. De fapt, au rezistat cam cinci minute, după care au trecut la joacă, cot la cot cu cei mici, căci tentaţia plastilinei era prea mare. Au modelat împreună, mai ales după ce copiii au terminat paharul de decorat, tema impusă la atelierul de astazi.

Atelierul Nazdravanilor, editia a cincea

Atelierul Nazdravanilor, editia a cincea

Distracţia cea mai mare a fost la final, când au putut modela ce doresc, folosind câteva modele. Mare succes au avut oamenii de zăpadă, poneii, dar şi o oiţă, plecată acasă cu blana la pachet, căci nu am avut timp s-o terminăm. Au fost şi doi pinguini, unul l-am "ucis" eu. Un mic accident, a sărit din mână şi a ajuns sub tocul de la pantof. Am încercat resuscitarea, apoi am pus frumuşel într-o cutiuţă ingredientele necesare; Ilinca sper că a reuşit acasă să facă un al doilea pinguin.

Atelierul Nazdravanilor, editia a cincea

Creaţiile copiilor au fost foarte frumoase, dar, ca orice pahar "cu poveste", foarte greu de fotografiat. Am ales să le filmăm, ad-hoc.

Am trecut apoi la acordarea punctelor. De data aceasta a fost mai greu, căci am aplicat strict sistemul de punctaj de pe site. Am reusit să aflăm care au fost cele mai apreciate creaţii.

Atelierul Nazdravanilor, editia a cincea

Atelierul Nazdravanilor, editia a cincea

Premiile copiilor au fost oferite de Daco Art şi Talente de Năzdrăvani. Au primit o stampila tuşată Motor, cu abtibild 2D, un perforator mic, şi un cupon de 10% reducere în magazinul online. Naz a mai adăugat acestor premii un creion magic, verişor cu el, şi doi magneţi de frigider, turnaţi din ipsos, ce vor fi decoraţi de copii.

Mulţumim încă odată magazinului DacoMag.ro pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziţie plastilina pentru joacă şi pentru premiile oferite, precum şi grădiniţei Cuibuşorul Zânelor, pentru găzduire.

DacoArt

Gradinita Cuibusorul Zanelor

Pregatiri pentru Atelierul de modelaj

Sâmbătă, 12 noiembrie, la Grădiniţa Cuibuşorul Zânelor, vom desfăşura cea de-a cincea ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor. De data aceasta ne vom juca cu plastilină uşoară, material oferit pentru acest eveniment de magazinul online DacoMag.

Pentru a-i ajuta un pic pe copii, am pregătit pentru uneltele de modelaj câteva suporturi noi, realizate tot cu plastilină uşoară. Am adăugat în plus şi spumă pentru modelaj, dacă tot aveam la îndemână. Iris m-a ajutat foarte mult, a fost plăcerea ei să de decoreze paharele. Eu le-am îmbrăcat, ea s-a ocupat de ele. La cel cu un curcubeu a rămas singurică, fără îndrumare.

Şi pentru că în fotografii nu reuşeam să ne lăudăm cu creaţiile, am hotărât să le filmăm.

Atelierul Nazdravanilor, editia a cincea

Atelierul Nazdravanilor

A cincea ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor va fi găzduită sâmbătă, 12 noiembrie 2011, de Grădiniţa – After School "Cuibuşorul Zânelor", (vezi detalii). Activităţile de modelaj se vor desfăşura între orele 11:00-13:00.

Copiii vor avea ca temă în prima parte a evenimentului decorarea unor obiecte folosind plastilină uşoară Daco. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator, iar plastilina este pusă la dispoziţie de magazinul online DacoMag.

Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un cadou oferit de organizatori.

După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte a activităţii, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor realizate.

Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar DacoMag şi Talente de Năzdrăvani vor oferi premii tuturor participanţilor.

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele primare. La Atelier vor fi prezenţi cel mult 12 de copii, care se vor înscrie până la data de 11 noiembrie 2011 la adresa admin@talentedenazdravani.eu. Taxa de participare este de 34 lei de copil.

Evenimentul este organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

    Gradinita Cuibusorul Zanelor

Pentru orice întrebări referitoare la eveniment, folosiţi vă rog formularul de contact din această pagină.

Afişul evenimentului este disponibil în format A4 aici.


Ediţiile precedente: 1, 2, 3, 4.

Atelierul Nazdravanilor (4), epilog

Astăzi s-a desfăşurat la Grădiniţa-After School "Cuibuşorul Zânelor" a patra ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor. Vremea de afară se pare că nu ne-a fost favorabilă, soarele i-a ţinut în parc pe copii, doar 11 au fost mai silitori şi s-au aşezat la măsuţele de lucru. Până ne-am mobilizat forţele, ne-am delectat cu câteva jocuri pe covor, puzzle gigant sau jocuri logice.

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Am inceput apoi să lucrăm. Am desfăcut unul dintre modele de păpusi din chenille, l-am analizat, am încercat să vedem cum se confecţionează fiecare parte. Nu a fost uşor… firele chenille le-au dat ceva bătaie de cap copiilor, dar în cele din urmă, cu puţin ajutor, am reuşit. Fetiţele şi-au luat munca în serios, şi au decorat insistent rochiţele şi pălărioarele.

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Acordarea punctelor a rămas un mister. Raţiunile după care copiii au acordat punctele sunt departe de a fi înţelese de adulţi… Totuşi, trebuie să recunosc că cea mai reuşită figurină îi aparţine Karinei. A fost singura care a ales să deseneze alt decor, iar păpuşica ei este deosebit de elegantă.

Toţi năzdrăvanii merită însă felicitări pentru efortul de astăzi. Efortul lor a fost răsplătit de Editura Teora cu un premiu din colecţia "Cum să desenez": Spaţiul cosmic, Şoricelul pleacă la oraş, Animale din junglă, Animale de la zoo, Animale îndrăgite, Animaluţe, Delfini şi alte animale marine, Dinozauri. Prin tragere la sorţi au fost acordate cinci premii, din noile apariţii ale editurii:

Activitati Micii detectivi Invata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, verdeInvata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, galbenInvata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, albastruAtlas cu animale - carte cu autocolante

Dar iată "fotomodelele" zilei:

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra
Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Evenimentul a fost organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Editura Teora     Gradinita Cuibusorul Zanelor

Papusa din fire chenille

Sâmbătă ne pregătim pentru cea de-a patra ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor. Copiii sunt nerăbdători, iar eu mi-am propus ca de data aceasta să încercăm ceva mai complicat… cu materiale care nu ne sunt tot timpul la îndemână. Pentru că gradul de îndemânare nu este întotdeauna acelaşi, am ales un model mai simplu.Papusa din fire chenille

Materiale necesare:

  • o bilă de polistiren, nu foarte mare (aprox. 2cm diametru)
  • o pălărioară
  • ochişori mobili (autoadezivi ar fi perfecţi)
  • o pietricică roşie
  • bumbac colorat
  • două fire chenille, unul foarte pufos, şi unul subţire
  • hârtie creponată
  • un băţ de frigăruie

Primul pas în realizarea figurinei este capul. Luăm un fir de bumbac de aproximativ un metru, şi îl îndoim succesiv, până obţinem o lungime satisfăcătoare a podoabei capilare. Dacă nu este suficient de bogată, repetăm operaţiunea cu un al doilea fir. Se leagă cu nod la mijloc, şi se taie buclele. (Vezi aici un alt model ajutător).

Se ia un ac cu gămălie, se înfige în borul pălărioarei, apoi în nodul realizat, şi în final se înfige în bila de polistiren la "frunte". Se distribuie uniform firele de bumbac, apoi cu ajutorul unui al doilea ac se fixează la "ceafă". Împletiţi codiţele, sau prindeţi-le doar cu o bucată de sârmuliţă.

În funcţie de poziţia pălărioarei şi a codiţelor, marcaţi punctul de sprijin ("gâtul") şi realizaţi un orificiu cu ajutorul beţişorului de bambus.

Luaţi un marker rotund, sau o carioca mai groasă, şi răsuciţi pe ea firul chenille pentru a obţine o spirală. Îndoiţi aproximativ jumătate de centimetru unul dintre capete şi introduceţi-l în bila de polistiren.

Papusa din fire chenille

Pregătiţi fustiţa. Tăiaţi o bandă de hârtie, de aprox. 7 cm lăţime, şi lungă de cel puţin 40cm. Cu cât este mai lungă banda , fustiţa iese mai deasă, dar ea este mai greu de prins. Tăiaţi o parte din firul chenille subţire, şi folosiţi-o pentru a prinde fustiţa pe beţişor. Banda de hârtie nu trebuie înfăşuraţă, se încreţeşte în mână şi de prinde cu sârmuliţa. Ridicaţi apoi furtiţa şi mascaţi legătura cu spirala cea mare.

Papusa din fire chenille

Confecţionaţi mâinile. Introduceţi firul chenille printre buclele spiralei, şi răsuciţi-l în jurul beţişorului. Răsuciţi apoi capetele până obţineţi o lungime satisfăcătoare.

Fixaţi figurina într-un suport (preferabil o bucată de polistiren), şi realizaţi decoraţiunile finale. Lipiţi ochii şi gura, sau desenaţi-le dacă nu aveţi la îndemână materialele. Puteţi decora şi pălărioara cu panglici din hârtie creponată.

Păpuşa este gata. Trebuie doar să mai desenaţi decorul pentru a putea expune figurina.

Atelierul de creatie

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Atelierul Nazdravanilor

A patra ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor va fi găzduită sâmbătă, 21 mai 2011, de Grădiniţa – After School "Cuibuşorul Zânelor", (vezi detalii). Activităţile de bricolaj se vor desfăşura între orele 11:00-14:00.
Copiii vor avea ca temă în prima parte a evenimentului realizarea unor figurine folosind fire chenille şi diverse articole hobby pentru lucru manual, precum şi realizarea unui decor potrivit pentru figurina construită. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator.

Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un premiu de participare oferit de sponsorul evenimentului.

După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte a activităţii, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor participante.

Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar Editura Teora şi Talente de Năzdrăvani vor oferi premii tuturor participanţilor.
Pe lângă aceasta, ne vom amuza cu o tombolă organizată pentru copiii înscrişi la eveniment, la care vom avea cinci premii, constând în lucrări pentru cei mici, oferite tot de Editura Teora:

Activitati Micii detectivi Invata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, verdeInvata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, galbenInvata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, albastruAtlas cu animale - carte cu autocolante

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele întâi şi a doua. La Atelier vor fi prezenţi cel mult 25 de copii, care se vor înscrie până la data de 20 mai 2011 la adresa admin@talentedenazdravani.eu. Taxa de participare este de 39 lei de copil.

Evenimentul este organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Editura Teora     Gradinita Cuibusorul Zanelor

Pentru orice întrebări referitoare la eveniment, folosiţi vă rog formularul de contact din această pagină.

Mulţumim ArtBook pentru sprijinul acordat în realizarea graficii dedicate pentru acest eveniment.

Afişul evenimentului este disponibil în format A4 aici.


Imagini de la eveniment


Ediţiile precedente: 1, 2, 3.

Atelierul Nazdravanilor, la finalul editiei a treia

Astăzi s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a Atelierul Năzdrăvanilor, o ediţie specială înainte de Paşte, cu tematică adaptată sărbătorii ce va urma. Copiii care au participat la eveniment au încercat să realizeze un aranjament cu ouă încondeiate. Am început prin a picta ouăle de polistiren. Arătau foarte bine, parcă erau abia scoase din oala cu vopsea.

Cât am lăsat acuarelele să se usuce, am pregătit cutiuţa pentru aranjament. Am decupat-o, am decorat-o şi am asamblat-o. A fost o adevărată provocare să ondulăm firele de rafie… şi destul de enervant, căci la florărie pare atât de simplu…

Cum acuarelele tot nu se uscaseră, am profitat de locul de joacă şi am luat o bine-meritată pauză.

Am revenit apoi la lucru şi am terminat creaţiile. Copiii au dat dovada de multă imaginaţie, iar creaţiile acoperă o gamă largă de modele "de sezon".

Ne-a luat ceva timp să ne hotărâm cine sunt câştigătorii, dar până la urmă copiii au decis ca pe podium să fie Dimitri, Darina şi Denisa. Toţi copiii au fost premiaţi de Editura Paralela 45 şi portalul Talente de Năzdrăvani. Din partea editurii, copiii au primit, în funcţie de nivelul de studiu, seturi pentru grădiniţă , iar şcolarii caiete de lucru pentru timpul liber. Din partea portalului Talente de Nazdravani, copiii au primit un set de figurine din ipsos, pe care sperăm să le picteze acasă în vacanţa care abia începe.

La tombola din cadrul evenimentului, premiile au fost: Dictionarul meu rimat, cu ilustratii, My Big Book of Learning English, The Crossword Express, Colour me! My First ABC Dictionary, Poveşti şi legende europene.

Evenimentul a fost organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Atelierull Nazdravanilor

Mulţumim sponsorilor pentru sprijinul acordat şi momentul deosebit pe care l-am creat cu ajutorul lor!

Atelierul Nazdravanilor, editia a treia

Atelierul Nazdravanilor

Am aşteptat cu nerăbdare primăvara pentru a trezi năzdrăvanii din hibernare, şi ne reunim în cadrul unui nou Atelier. Pentru că se apropie sărbătorile de Paşte, vom confecţiona un ornament cu ouă.

A treia ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor va fi găzduită sâmbătă, 16 aprilie 2011, de magazinul Jucării din lemn, în cadrul locului de joacă amenjat în showroom (vezi detalii). Activităţile se vor desfăşura între orele 11:00-14:00.

Copiii vor avea ca temă în prima parte a evenimentului încondeierea unor ouă de polistiren, cu acuarele, şi realizatea unui suport pentru a aranja cât mai frumos creaţiile. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator.

Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un premiu de participare.

După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor participante. Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar Editura Paralela 45 va oferi premii tuturor participanţilor, în funcţie de vârsta acestora, din colecţiile educaţionale ale editurii.

Pe lângă aceasta, ne vom amuza cu o tombolă organizată pentru copiii înscrişi la eveniment, la care vom avea cinci premii, oferite tot de Editura Paralela 45:

Dictionarul meu rimat, cu ilustratii, Editura Paralela 45 My Big Book of Learning English, Editura Paralela 45 The Crossword Express, Editura Paralela 45 Colour me! My First ABC Dictionary Povesti si legende europene

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele întâi şi a doua. La Atelier vor fi prezenţi 25 de copii, care se vor înscrie până la data de 14 aprilie 2011 la adresa admin@talentedenazdravani.eu. Taxa de participare este de 40 lei de copil, şi include materialele folosite si o răcoritoare la 0,5l oferită de gazdele evenimentului.

Evenimentul este organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Atelierull Nazdravanilor

Pentru orice întrebări referitoare la eveniment, folosiţi vă rog formularul de contact din această pagină.

Mulţumim ArtBook pentru sprijinul acordat în realizarea graficii dedicate pentru acest eveniment. Afişul evenimentului este disponibil în format A4 aici.

Atelierul Nazdravanilor, picaturi de culoare

Unul dintre cele mai dificile momente în organizarea Atelierului o reprezintă tombola… data trecută copiii au început să simtă miros de premii, să se agite… şi programul a căpătat o turnură rapidă spre premierea tuturor. Acum am schimbat, în timpul tombolei copiii au avut de completat un desen din seria  "Completează imaginea", lucrare apărută la editura Gama. Imediat după tombolă, copiii au primit premiile, iar desenele s-au alăturat acestora în drumul spre casă. Nu am reuşit să văd finalul, doar am văzut că au fost destul de prinşi de idee şi nu au mai dat mare atenţie tombolei.

Am primit de la Mara, unul dintre Năzdrăvanii care participă în mod constant şi la exerciţiile săptămânale, tabloul pe care ea l-a completat în cadrul evenimentului. Mulţumesc părinţilor pentru ajutor, şi felicitări Mara!

Atelierul Nazdravanilor, la finalul editiei a doua

Am avut emoţii astăzi, recunosc, la Atelierul desfăşurat în Salonul Mare al Ceainăriei GreenTea. Emoţii pentru că nu ştiam cum se vor descurca piticii cu acuarelele. Când pictezi pe hârtie este simplu. Greşeşti, ceri altă foaie, o iei de la capăt. Acum era puţin diferit. Aveam pregătite pentru pitici tablouri din ipsos, iar ei aveau o misiune extem de dificilă. Aceea de a picta fără greşeală. Prima senzaţie a fost că timpul acordat probei este mult prea generos, că vor termina foarte repede. Pensula este un instrument rapid. Dar copiii au înţeles că realizarea unui tablou este o muncă serioasă şi migăloasă. Nu s-au grăbit deloc.

Creatii la Atelierul Nazdravanilor

Au participat copilaşi de la grupa pregătitoare până la clasa a treia. Câţiva participaseră şi ediţia trecută, au fost prezenţi şi doi dintre năzdrăvanii care participă constant la exerciţiile din cadrul Expoziţiei de Talente. Dar marea majoritate au fost copii care au încercat prima dată jocul concurs din cadrul Atelierului. Atât cât am reuşit să stăm şi de vorbă (căci am fost ocupaţi…), ideea le-a plăcut, şi sper să ne jucăm în continuare.

Ne-am distrat şi la tombolă, unde premiile au fost oferite de Editura Gama şi Jucării din lemn. Copiii au fost ocupaţi în tot acest timp cu un desen, din seria "Completează imaginea". Tare aş fi vrut să văd şi eu peştişorii, din păcate au plecat acasă împreună cu copiii. Dar, revenind la tombolă, norocoşii au aflat în drum spre casă de premiul surpriză.

A urmat festivitatea de premiere, în cadrul căreia toţi participanţii au primit un premiu constând din două lucrări oferite de Editura Gama din colecţiile de lectură sau cele cu activităţi, în funcţie de vârsta fiecăruia. S-a adăugat un avion cu elice, de la Jucării din lemn, pe care sper că au avut răbdare să-l monteze afară. Şi, bine-nţeles, toţi participanţii s-au putut lăuda acasă cu creaţia realizată în cadrul evenimentului.

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Atelierul Nazdravanilor, editia a doua

Evenimentul a fost organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Atelierull Nazdravanilor

Preluarea imaginilor și textelor prezentate, fără acordul scris al autorului, este interzisa. Protected with PIXSY
Talente de Năzdrăvani - Marcă înregistrată OSIM, © 2009 - 2024